Traducere : Mihaela Popa
Calificativ: 10 plus
O povestire care mie unul mi-a dat fiori dar m-a si emotionat. Comunicarea peste timp intre rase inteligente din univers, din care una disparuta, poate fi realizata in modul descris in aceasta povestire.
"Planeta era intunecata, rece si fara viata; dar asta nu ne preocupa catusi de putin. Singurul lucru care ne interesa acum era daca vom muri sau nu in momentul in care nava noastra avariata va fi supusa inevitabilului impact. Tharn era la comanda. Noi, ceilalti trei membri ai navei, ne si puseseram costumele de cosmonaut, in speranta ca ele ne-ar putea proteja si salva in eventualitatea unei ciocniri dezastruoase.
Imbracati in costumele astea ciudate si greoaie, aratam ca niste roboti dolofani cu brate si picioare mecanice, rigide.
- De ce sa murim? Ce accident stupid! Tocmai aici in cea mai indepartata si necunoscuta parte a galaxiei! rabufni Dril.
- Ne-au lasat generatoarele, asta e, avem mare noroc cu pleneta asta asa cum e ea, altfel...
- Noroc, Oroc? asta numesti tu noroc? intreba Dril, ...ca s-ar putea sa mai supravietuim doar cateva zile pe aceasta planeta si gata?
Fara doar si poate Dril avea perfecta dreptate.
Planeta era moarta. Ea se afla la o margine a galaxiei; se invartea in jurul unui soare de culoare rosiatica inchis, dovada a vechimii lui, anuntanad disparitia. In jurul lui orbitau 6planete. Am ales-o pe cea de a 6 a pentru ca parea ceva mai locuibila, desi acum , de aproape, vedeam clar ca nu e nici urma de viata pe ea.
Era in intregime acoperita cu ghaeta si zapada si nu avea aer. Dar celelalte planete aratau si mai rau., iar acum nu ne mai puteam schimba directia. Singura problema era daca cele doua generatoare ramase intregi puteau sa ne furnizeze suficienta energie pentru a incetini viteza navei in vederea aterizarii. Moartea era foarte aproape, o simteam, dar ne pastram calmul; si asta nu pentru caaveam niste caractere eroice, dar eram membri ai Serviciului Stelar si eram obisnuiti cu amenintarea mortii la fiecare pas.Multi membri ai Serviciului Stelar isi gasisera moartea in zone indepartate ale galaxiei. Multe nave s-au indepartat, asa ca noi, si doar doua treimi sau chiar si mai putine s-au mai intors la baza.
In tacerea care se asternuse a rasunat vocea lui Tharn:
- Curand atingem planeta! Voi face tot posibilul sa reduc viteza navei....dar fiti pregatiti pentru orice.
-In unele locuri zapada este foarte mare, zise Dril, acolo s-ar putea sa fie ceva mai moale.
-Ne indreptam spre gheata, spuse Tharn linistit. Pe gheata, chiar daca ne sfaramam, putem fi cel putin observati. Cand alte nave se vor afla aici, pe aceste meleaguri, poate ne vor observa, si, astfel vor putea recupera macar hartile facute de noi.
In aceste cuvinte se recunostea minunatul spirit care dadea renumele Serviciului Stelar, acelasi spirit care ne-a indemnat sa parasim lumea ingusta si sa ne indreptam spre alte lumi, spre colutile cele mai indepartate ale galaxiei.
Ne indreptam spre planeta necunoscuta cu o viteza colosala.
Tharn nu a facut nici un gest pana in ultimul moment; apoi, deodata, a cuplat ambele generatoare inca in stare de functionare, a schimbat directia navei in cadere libera si s-a folosit de vibratia exploziei de propulsie in loc de frana. Era vorba sdespre asa numita aterizare in coada de crab. Acest periculos mod de aterizare nu cere numai indemanare ci si un pilot desavarsit cu discernamant si experienta caci daca energia folosita este putin mai mare decat cea necesara nava paraseste imediat planeta, iar daca, dimpotriva, e prea mica, aceasta se sfarama de sol.
De asta data am fost norocosi: aterizarea n-a durart mai mult de un minut. Nava a cazut cu un zgomot ca de prabusire, apoi liniste absoluta.
Nava s-a plecatpe o parte si s-a culcat pe gheata. Una dintre fete avea o mare fosira. Pe acolo iesea din ea aer. Deocamdata acest lucru nu ne ingrijora deoarece purtam costumele de cosmonaut prevazute cu oxigen.
Pe rand am iesit din nava si ne-am uitat imprejur.
Nu prea aveam ce vedea: nu era decat zapada si gheata cat vedeai cu ochii si nici un strop de aer.
Deasupra zapezii nu se vedea decat un cer intunecat din care doua treimi era de un negru infinit si doar ultima treime era acoperita cu stele. Ne aflam la punctul terminus al galaxiei, cu motoarele arse si fara materialele necesare pentru a bobina unele noi. Pe deasupra eram si mult prea departe pentru a lua legatura prin radio cu baza. Singurul lucru util ar fi fost sa gasim pe aceasta planeta suficient tautal si terbin, plus celelalte metale imperios necesare realizarii aliajului cu care erau bobinate motoarele.
- Dril, adu te rog proba radio.
Aceasta era un instrument folosit pentru explorarea resurselor de metal pe planete necunoscute. El functiona pe baza emiterii unei largi game de unde a caror frecventa se putea regla pentru a detecta orice element chimic.
Dril s-a intors cu proba radio de pe nava si a reglat-o pentru detectarea metalelelor pe care le cautam. Asteptam toti, infrigurati, rezultatul.
- Avem noroc! exploda el intr-un tarziu. Aparatul indica exsitenta tuturor metalelor de careavem nevoie si inca in mari cantitati. Ele par ca se afla chiar aici, sub gheata.
- Ciudat! am exclamat, stiind ca aceste metale nu se gasesc niciodata la un loc.
Tharn a tacut cateva clipe.
- Vom incerca, spuse el, trebuie sa luam o sanie, unul dintre motoare si proiectorul de raze. Vom avea nevoie de el pentru a strapunge gheata; si ne mai trebuie niste cabluri si scripeti. Curand totul era gata si am traversat zapada si gheata cu sania noastra improvizata, incarcata la refuz.
Era intuneric si doar lampile cu Kripton decupau poteci albe in noaptea farasfarsit.
Ne opream adesea dar Dril continua sa cerceteze cu proba.
In cele din urma, dupa mai multe ceasuri de truda, Dril isi privi instrumentul si ajunse la concluzia caexista intr-adevar toate metalele necesare chiar in acest loc, aproximativ la 400 de metri sub noi.
Era o intamplare dintre cele mai ciudate; cum puteau fi toate aceste metale la un loc si atat de aproape de suprafata ? Dar radio-proba nu gresea niciodata.
Am descarcat deci generatorul de pe sanie, l-am conectat la proiectorul de raze si am inceput sa taiem gheata.
Tharn lucra cu proiectorul si astfel a reusit sa taie cu rapiditate un strat de 3 metri de gheata. Primii 50 de metri de gheata au fost strabatuti cu rapiditatea cu care un cutit trece prin unt si deodata izbucnira scantei si foc. Tharn a oprit imediat motorul.
- Cred ca am ajuns la metale! a spus el bucuros.
- Imposibil , raspunse Dril, proba radio indica existenta lor abia la 400 de metri.
-Trebuie sa coboram si sa vedem despre ce e vorba, spuse Tharn. Ajuta-ma sa scot scripetele. Am adus troliul si l-am montat la marginea copcii de gheata si dupa aproximativ 15 minute eram pregatiti sa coboram inauntru. Doar doi dintre noi trebuiau sa coboare iaral treilea sa stea sus pe gheata. Dar, surprinzator , nimeni nu voia sa astepte singur, acolo sus, pe gheata intunecata si, in acelasi timp, nimeni nu voia sa coboare singur in putul adanc, sapat de curand. Am coborat toti trei.
- Sa va fie frica sa ramaneti singuri, nu mi-am inchipuit, rase Tharn, incurcat de penibilul situatiei in care era implicat; va rasfatati ca niste copii si va mai si laudati ca sunteti exploratori ai stelelor.
- Aveti la voi pustile cu fascicule de raze? intreba dintr-o data Dril. Abia atunci ne-am dat seama ca toti carasem instinctual pustile dupa noi. Aceasta planeta este lipsita de orice forma de viata, deci ce rost aveau pustile? In fine! Oroc hai sa ii dam bataie. Am pornit deci motorul si cosul in care eram toti inghesuiti a inceput sa coboare incet in putul de gheata intunecat. Singura lumina era cea furnizata de lampa noastra cu kripton pe care Dril o tinea indreptata in jos. Dupa ce am parcurs cam 50 de metri ne-am izbit deceva dur.
Acum totul era cat se poate de limpede.
Aici, sub gheata, era un strat gros de metal transparent, iar priectorul decupase un orificiu in el. Tharn indrepta lampa spre deschidere si atunci am putut vedea cu stupoare ca prin spartura ingusta ni se dezvaluia un intreg oras. Era un oras mare cu cladiri uriase, strazi largi si chiar bulevarde.
- Un oras intreg mort, acoperit de gheata, sopti Tharn ca pentru sine.
Oras mort? Era vorba oare de un oras mort ?...Sau poate era doar parasit, cine stie?
Era adevarat, pe strazi nu se putea vedea nici cea mai mica urma de miscare, totul era invaluit in bezna, pustiu, nici o fiinta nu putea supravietui din cauza lipsei atmosferei . Atunci am pornit din nou motorul si nacela in care ne aflam a coborat incet spre una dintre strazi. Ne-am dat jos si am poposit o vreme in cea mai desavarsita liniste pe strada.
Dintr-o data insa, am fost surprinsi de neprevazut: o lumina, mai intai o lumina palida, care a devenit din ce in ce mai puternica, pana cand intregul oras a fost scaldat din plin de razele ei.
- Vedeti, planeta nu e moarta, se extazie Dril. S-a facut lumina!
- Probabil a fost aprinsa automat, zise Tharn. Locuitorii planetei sunt desigur posesorii unei tehnici dintre cele mai avansate.
- Mie nu imi miroase a bine, sopti Dril, am un fel de sentiment ca suntem in permanenta urmariti din umbra.
- Si eu ma simt incoltit si numai fricos nu se poate spune ca sunt. Ca dovada, sunt membru al Serviciului Stelar. Acum insa va jur ca ceva infiorator se ascunde in spatele acestor strazi misterioase.
- Uite ce e, lasati filosofia! Noi ne aflam aici pentru a face rost de metalele decare avem nevoie, restabili Tharn situatia. Si le vom obtine cu orice pret. Lumina asta nu ne poate stanjeni in nici un fel si nici nu ne poate opri sa le gasim, ba dimpotriva, ne ajuta foarte mult.
Dril scoase din nou proba radio si o regla. Aparatul indica existenta metalelor in imediata apropiere; trebuia doar sa ne intoarcem putin spre stanga si sa o luam in josul strazii pe care ne aflam.Asta am si facut. Imaginea corpurilor noastre proiectate de-a lungul strazilor pustii, asa imbracati in imensele costume spatiale contribuia la atmosfera apasatoare generala.
- Cred ca orasul acesta e foarte vechi, spuse Tharn. Cladirile au acoperisuri. Asta presupune ca au fost construite pe vremea....
Tharn, Oroc ! zbiera Dril ca scos din minti, facand brusc stanga imprejur cu arma in pozitie de atac.
L-am vazut, jur, in momentul in care se indrepta spre noi dinspre strada de care tocmai trecusem . Nu pot insa sa vi-l descriu. Nu semana cu nici o fiinta, nu cred ca am mai vazut vreodata asaceva.
Era un monstru negru, de dimensiuni colosale, care isi schimabfoarte des forma, in vreme ce avansa spre noi. Am ochit si am tras. Atunci monstrul s-a retras si a disparut intre blocuri. Am inceput sa alergam sa il cautam. Nici urma. Disparuse.
- Ce-a fost asta? am spart tacerea, putin ragusit de emotie.
Tharn pastra o clipa de tacere si apoi spuse:
- Nu stiu ce sa zic; e adevarat, era o fiinta, asta am putut vedea cu totii, iar in felul in care a reactionat cand am tras focurile de arma ii dovedeste inteligenta.
- In acelasi timp, nici o fiinta nu supravietuieste aici, am spus eu hotarat.
- Este posibil sa existe mai multe forme de viata decat cele cunoscute noua. Cum pot fapturile astea abominabile sa construiasca un astfel de oras?
- Vine alta creatura, uite-o, am strigat cuprins de groaza.
- Orice ar fi trebuie sa ne continuam drumul , spuse Tharn, desi puteam citi clar o puternica emotie chiar si in vocea lui mereu sigura. Metalele de care avem nevoie se gasesc in acel bloc imens de culoare alba de vis a vis, iar noi trebuie sa ajungem pana la ele sau sa murim pur si simplu pr gheata de deasupra.
- Te-ai gandit ca in blocul acela alb s-ar putea sa ne astepte lucruri mult mai infioratoare decat moartea pe gheata de deasupra, murmura Dril inaintand totusi spre edificiul care constituia tinta noastra. Cu fiecare pas ne apropiam tot mai mult de sursa unor necunoscute aventuri si primejdii.
Monstri negri si galben ne inconjurau. De groaza impuscam in drapta si-n stanga. Apoi incetam focul intrucat nici unul din ei nu cadea rapus sub rafalele armelor noastre. Monstrii nu ne atacasera niciodata. Nu faceau decat sa ne observe si sa ne urmareasca indeaproape. Numarul lor era din ce in ce mai mare, pe masura ce inaintam spre cladire. Dar ceea ce era mai cumplit decat prezenta monstrilor era sentimentul persistent al unei preveniri opresive, care fusese o prezenta permanenta inca de la intrarea in oras, si care se accentua cu fiecare clipa.
- Cred ca suntem victimele unui atac psihologc, zise Tharn, si acesta atinge apogeul acum, in momentul apropierii de sursa, adica in fata acestui bloc alb. In cele din urma ne-am atins tinta. Am ajuns in fata usilor enorme care s-au deschis si, in cadrul lor, a aparut o creatura ciudata , la vederea careia ne-a inghetat sangele in vine.
- Asa ceva nu am vazut in galaxia noastra, suiera Drilli infricosat.
Aparitia era de culoare neagra si acoperea ca inaltime cam doua etaje. Initial arata ca o imensa broasca raioasa , apoi am observat ca de fapt forma ei se schimba mereu. Avea in toate aceste ipostaze trei ochi iar intensitatea sclipitoare si rece a privirii verzi cu care ne urmarea provoca efecte hipnotice. Instinctiv ne-am descarcat pustile, dar din nou fara nici un rezultat; creatura isi continua agale frumul in josul scarilor. Drill a urlat de disperare si a rupt-o la fuga. L-am urmat. Dintr-o data am auzit vocea lui Tharn care ne chema :
- Asteptati, priviti cu atentie: creatura respira. Pentru moment ne-am blocat de uimire, nu mai intelegeam nimic. Apoi, intr-un moment, totul a devenit destul de clar. Monstrul respira. Dar aici nu era nici un strop de aer. Tharn a facut apoi un gest de mare curaj repezindu-se direct spre monstru. Cand a ajuns la el acesta a disparut ca si toti ceilalti monstri din oras.
- Deci nu era adevarat, murmura Drill.
- Totul nu era decat o iluzie hipnotica proiectata, spuse Tharn, cu calm, si numai faptul ca spurcaciunea respira aici unde nu e aer. m-a condus la ideea salvatoare ca totul e ireal.
- Dar aceasta inseamna ca fapturile care au facut toate aceste atacuri hipnotice sunt inlauntrul acestei cladiri, am gandit eu cu voce tare.
- Posibil, dar tot acolo se afla si metalele de care avem nevoie, zise Tharn, asa ca trebuie sa intram.
Am inceput deci escaladarea primelor scari si emotia crestea cu fiecare pas pana la paroxism. Ne paraliza frica. Dar deindata ce am patruns in interiorul cladirii toata groaza s-a destramat. Era ca si cum dintr-o data te afli intr-o camera calda si luminoasa . in contrast cu bezna de afara.
- Ascultati, zise Tharn, mi se pare ca aud ..... auzisem si eu acelasi lucru, era intr-adevar o muzica. La inceput incet si foarte de departe , apoi din ce in ce mai tare si mai clar, o simfonie de instrumente si voci. Muzica era de o vechime apreciabila, noi nu mai auziseram niciodata o astfel de muzica. Dar am inteles semnificatia ei. Era o simfonie despre lupte si sperante care arata victoriile si disperarea unei rase. Am ramas tintuiti pana la sfarsitul ei.
- Acum cred ca vin si ei, spuse Tharn.
Si i-am vazut. Nu imi mai era frica , desi era cel mai ciudat lucru pe care il vazusem in viata mea.
O lunga procesiune de figuri s-au perindat prin fata ochilor nostri. Acestia erau locuitorii planetei moarte. Oameni ai trecutului. Erau bipezi si intrucatva semanau cu noi ca alura , desi se vedea clar ca multe secole trecusera peste ei si le imprumutasera un aer ciudat.
Muzica a incetat dintr-o data iar procesiunea s-a oprit langa noi ca si cum ar fi vrut sa ne vada de aproape. Apoi unul dintre ei lua cuvantul . Limba in care vorbea era mult prea veche si ne era necunoscuta dar am inteles telepatic.
- Va vorbesc acum voua, celor care ati ajuns pana aici. Nu aveti de ce sa va temeti. In acest oras nu este viata. Toate creaturile stranii si monstrii care v-au atacat si chiar si noi care va vorbim acum nu suntem decat fantome ale mintilor trecute, proiectate de pe discuri si inregistrari telepatice care s-au petrecut odata. Noi suntem oameni care am murit de foarte mult timp. Ne-am nascut pe aceasta planeta. La inceput am trait in grupuri mici numite triburi. Aceste grupuri se luotau intre ele. Apoi ne-am unit in grupari mai mari numite natiuni , dar nici atunci nu am fost in stare sa mentinem pacea. In cele din urma am inteles ca nu este nici o diferenta intre popoarele diferitelor natiuni si ne-am unit cu totii. Acest lucru ne-a adus o mare putere si o glorie nebanuita . Astfel am putut ajunge pe alte planete si stele si le-am colonizat.
Timpul trecea. A trecut extraordinar de mult timp . Sistemul nostru de planete murea si stiam ca si noi ne vom stinge odata cu el. Stiam insa ca intr-o zi noi forme de viata vor ajunge la noi, civilizatii din alte parti ale galaxiei, exploratori ai stelelor. Si tocmai pentru aceasta civilizatie viitoare a galaxiei am pregatit cu migala acest oras si am adunat in el toate cunostintele si descoperirile noastre in domeniul tehnicii si a stiintei. Acum voi sunteti aici si suntem convinsi ca sunteti suficient de inteligenti ca sa folositi asa cum trebuie tot ce noi am adunat. Proba inteligentei voastre este faptul ca ati putut depasi momentul groazei creat de proiectiile hipnotice.
Deci, voi, care ma ascultati in acest moment, trebuie sa stiti ca tot ceea ce va inconjoara in acest oras va apartine. Va rugam sa primiti darul nostru spre folosul intregii galaxii. Si acum in incheiere, din partea trecutului pentru viitor, ramas bun !
Figurile care statusera pana nu demult in fata noastra si nu mai ramasese decat tacerea covarsitoare.
- Ce oameni minunati, baigui Tharn, pe cale de disparitie fiind, tot se gandeau la viitorul galaxiei.
- Hai mai bine sa mergem sa cautam metalele de care avem nevoie , zise Dril. Singurul lucru pe care mi-l mai doresc e sa ajungem inapoi pe nava noastra si sa trag o dusca buna de vin.
Tot ce pot sa va spun este ca am gasit acolo generatoare intregi, complexe, mult mai bune decat ale noastre si ce sa mai vorbim, cate si mai cate. Serviciul Stelar a fost informat si deja examineaza cu atentie tot ce s-a gasit acolo spre a fi comunicat in curand intregii galaxii.
A fost greu sa aducem generatoarele pana la nava noastra dar nu a fost nici o problema instalarea lor. Foarte curand dupa aceea nava a fost in stare de functionare si eram pregatiti sa parasim planeta. Dupa ce am intrat in nava ne-am scos costumele spatiale. Ce minunata senzatie, eliberarea din costumele acelea greoaie.
Dril a adus o sticla din cele mai bune vinuri pe care le aveam si a umplut paharele. De acolo din nava ne uitam cu nostalgie la planeta moarta. Tharn a ridicat primul paharul :
- Beau in amintirea minunatilor locuitori ai acestei planete , spuse el. si inchin acest pahar tuturor raselor galaxiei, trecute, prezente si mai ales viitoare !
- Sa va fie frica sa ramaneti singuri, nu mi-am inchipuit, rase Tharn, incurcat de penibilul situatiei in care era implicat; va rasfatati ca niste copii si va mai si laudati ca sunteti exploratori ai stelelor.
- Aveti la voi pustile cu fascicule de raze? intreba dintr-o data Dril. Abia atunci ne-am dat seama ca toti carasem instinctual pustile dupa noi. Aceasta planeta este lipsita de orice forma de viata, deci ce rost aveau pustile? In fine! Oroc hai sa ii dam bataie. Am pornit deci motorul si cosul in care eram toti inghesuiti a inceput sa coboare incet in putul de gheata intunecat. Singura lumina era cea furnizata de lampa noastra cu kripton pe care Dril o tinea indreptata in jos. Dupa ce am parcurs cam 50 de metri ne-am izbit deceva dur.
Acum totul era cat se poate de limpede.
Aici, sub gheata, era un strat gros de metal transparent, iar priectorul decupase un orificiu in el. Tharn indrepta lampa spre deschidere si atunci am putut vedea cu stupoare ca prin spartura ingusta ni se dezvaluia un intreg oras. Era un oras mare cu cladiri uriase, strazi largi si chiar bulevarde.
- Un oras intreg mort, acoperit de gheata, sopti Tharn ca pentru sine.
Oras mort? Era vorba oare de un oras mort ?...Sau poate era doar parasit, cine stie?
Era adevarat, pe strazi nu se putea vedea nici cea mai mica urma de miscare, totul era invaluit in bezna, pustiu, nici o fiinta nu putea supravietui din cauza lipsei atmosferei . Atunci am pornit din nou motorul si nacela in care ne aflam a coborat incet spre una dintre strazi. Ne-am dat jos si am poposit o vreme in cea mai desavarsita liniste pe strada.
Dintr-o data insa, am fost surprinsi de neprevazut: o lumina, mai intai o lumina palida, care a devenit din ce in ce mai puternica, pana cand intregul oras a fost scaldat din plin de razele ei.
- Vedeti, planeta nu e moarta, se extazie Dril. S-a facut lumina!
- Probabil a fost aprinsa automat, zise Tharn. Locuitorii planetei sunt desigur posesorii unei tehnici dintre cele mai avansate.
- Mie nu imi miroase a bine, sopti Dril, am un fel de sentiment ca suntem in permanenta urmariti din umbra.
- Si eu ma simt incoltit si numai fricos nu se poate spune ca sunt. Ca dovada, sunt membru al Serviciului Stelar. Acum insa va jur ca ceva infiorator se ascunde in spatele acestor strazi misterioase.
- Uite ce e, lasati filosofia! Noi ne aflam aici pentru a face rost de metalele decare avem nevoie, restabili Tharn situatia. Si le vom obtine cu orice pret. Lumina asta nu ne poate stanjeni in nici un fel si nici nu ne poate opri sa le gasim, ba dimpotriva, ne ajuta foarte mult.
Dril scoase din nou proba radio si o regla. Aparatul indica existenta metalelor in imediata apropiere; trebuia doar sa ne intoarcem putin spre stanga si sa o luam in josul strazii pe care ne aflam.Asta am si facut. Imaginea corpurilor noastre proiectate de-a lungul strazilor pustii, asa imbracati in imensele costume spatiale contribuia la atmosfera apasatoare generala.
- Cred ca orasul acesta e foarte vechi, spuse Tharn. Cladirile au acoperisuri. Asta presupune ca au fost construite pe vremea....
Tharn, Oroc ! zbiera Dril ca scos din minti, facand brusc stanga imprejur cu arma in pozitie de atac.
L-am vazut, jur, in momentul in care se indrepta spre noi dinspre strada de care tocmai trecusem . Nu pot insa sa vi-l descriu. Nu semana cu nici o fiinta, nu cred ca am mai vazut vreodata asaceva.
Era un monstru negru, de dimensiuni colosale, care isi schimabfoarte des forma, in vreme ce avansa spre noi. Am ochit si am tras. Atunci monstrul s-a retras si a disparut intre blocuri. Am inceput sa alergam sa il cautam. Nici urma. Disparuse.
- Ce-a fost asta? am spart tacerea, putin ragusit de emotie.
Tharn pastra o clipa de tacere si apoi spuse:
- Nu stiu ce sa zic; e adevarat, era o fiinta, asta am putut vedea cu totii, iar in felul in care a reactionat cand am tras focurile de arma ii dovedeste inteligenta.
- In acelasi timp, nici o fiinta nu supravietuieste aici, am spus eu hotarat.
- Este posibil sa existe mai multe forme de viata decat cele cunoscute noua. Cum pot fapturile astea abominabile sa construiasca un astfel de oras?
- Vine alta creatura, uite-o, am strigat cuprins de groaza.
- Orice ar fi trebuie sa ne continuam drumul , spuse Tharn, desi puteam citi clar o puternica emotie chiar si in vocea lui mereu sigura. Metalele de care avem nevoie se gasesc in acel bloc imens de culoare alba de vis a vis, iar noi trebuie sa ajungem pana la ele sau sa murim pur si simplu pr gheata de deasupra.
- Te-ai gandit ca in blocul acela alb s-ar putea sa ne astepte lucruri mult mai infioratoare decat moartea pe gheata de deasupra, murmura Dril inaintand totusi spre edificiul care constituia tinta noastra. Cu fiecare pas ne apropiam tot mai mult de sursa unor necunoscute aventuri si primejdii.
Monstri negri si galben ne inconjurau. De groaza impuscam in drapta si-n stanga. Apoi incetam focul intrucat nici unul din ei nu cadea rapus sub rafalele armelor noastre. Monstrii nu ne atacasera niciodata. Nu faceau decat sa ne observe si sa ne urmareasca indeaproape. Numarul lor era din ce in ce mai mare, pe masura ce inaintam spre cladire. Dar ceea ce era mai cumplit decat prezenta monstrilor era sentimentul persistent al unei preveniri opresive, care fusese o prezenta permanenta inca de la intrarea in oras, si care se accentua cu fiecare clipa.
- Cred ca suntem victimele unui atac psihologc, zise Tharn, si acesta atinge apogeul acum, in momentul apropierii de sursa, adica in fata acestui bloc alb. In cele din urma ne-am atins tinta. Am ajuns in fata usilor enorme care s-au deschis si, in cadrul lor, a aparut o creatura ciudata , la vederea careia ne-a inghetat sangele in vine.
- Asa ceva nu am vazut in galaxia noastra, suiera Drilli infricosat.
Aparitia era de culoare neagra si acoperea ca inaltime cam doua etaje. Initial arata ca o imensa broasca raioasa , apoi am observat ca de fapt forma ei se schimba mereu. Avea in toate aceste ipostaze trei ochi iar intensitatea sclipitoare si rece a privirii verzi cu care ne urmarea provoca efecte hipnotice. Instinctiv ne-am descarcat pustile, dar din nou fara nici un rezultat; creatura isi continua agale frumul in josul scarilor. Drill a urlat de disperare si a rupt-o la fuga. L-am urmat. Dintr-o data am auzit vocea lui Tharn care ne chema :
- Asteptati, priviti cu atentie: creatura respira. Pentru moment ne-am blocat de uimire, nu mai intelegeam nimic. Apoi, intr-un moment, totul a devenit destul de clar. Monstrul respira. Dar aici nu era nici un strop de aer. Tharn a facut apoi un gest de mare curaj repezindu-se direct spre monstru. Cand a ajuns la el acesta a disparut ca si toti ceilalti monstri din oras.
- Deci nu era adevarat, murmura Drill.
- Totul nu era decat o iluzie hipnotica proiectata, spuse Tharn, cu calm, si numai faptul ca spurcaciunea respira aici unde nu e aer. m-a condus la ideea salvatoare ca totul e ireal.
- Dar aceasta inseamna ca fapturile care au facut toate aceste atacuri hipnotice sunt inlauntrul acestei cladiri, am gandit eu cu voce tare.
- Posibil, dar tot acolo se afla si metalele de care avem nevoie, zise Tharn, asa ca trebuie sa intram.
Am inceput deci escaladarea primelor scari si emotia crestea cu fiecare pas pana la paroxism. Ne paraliza frica. Dar deindata ce am patruns in interiorul cladirii toata groaza s-a destramat. Era ca si cum dintr-o data te afli intr-o camera calda si luminoasa . in contrast cu bezna de afara.
- Ascultati, zise Tharn, mi se pare ca aud ..... auzisem si eu acelasi lucru, era intr-adevar o muzica. La inceput incet si foarte de departe , apoi din ce in ce mai tare si mai clar, o simfonie de instrumente si voci. Muzica era de o vechime apreciabila, noi nu mai auziseram niciodata o astfel de muzica. Dar am inteles semnificatia ei. Era o simfonie despre lupte si sperante care arata victoriile si disperarea unei rase. Am ramas tintuiti pana la sfarsitul ei.
- Acum cred ca vin si ei, spuse Tharn.
Si i-am vazut. Nu imi mai era frica , desi era cel mai ciudat lucru pe care il vazusem in viata mea.
O lunga procesiune de figuri s-au perindat prin fata ochilor nostri. Acestia erau locuitorii planetei moarte. Oameni ai trecutului. Erau bipezi si intrucatva semanau cu noi ca alura , desi se vedea clar ca multe secole trecusera peste ei si le imprumutasera un aer ciudat.
Muzica a incetat dintr-o data iar procesiunea s-a oprit langa noi ca si cum ar fi vrut sa ne vada de aproape. Apoi unul dintre ei lua cuvantul . Limba in care vorbea era mult prea veche si ne era necunoscuta dar am inteles telepatic.
- Va vorbesc acum voua, celor care ati ajuns pana aici. Nu aveti de ce sa va temeti. In acest oras nu este viata. Toate creaturile stranii si monstrii care v-au atacat si chiar si noi care va vorbim acum nu suntem decat fantome ale mintilor trecute, proiectate de pe discuri si inregistrari telepatice care s-au petrecut odata. Noi suntem oameni care am murit de foarte mult timp. Ne-am nascut pe aceasta planeta. La inceput am trait in grupuri mici numite triburi. Aceste grupuri se luotau intre ele. Apoi ne-am unit in grupari mai mari numite natiuni , dar nici atunci nu am fost in stare sa mentinem pacea. In cele din urma am inteles ca nu este nici o diferenta intre popoarele diferitelor natiuni si ne-am unit cu totii. Acest lucru ne-a adus o mare putere si o glorie nebanuita . Astfel am putut ajunge pe alte planete si stele si le-am colonizat.
Timpul trecea. A trecut extraordinar de mult timp . Sistemul nostru de planete murea si stiam ca si noi ne vom stinge odata cu el. Stiam insa ca intr-o zi noi forme de viata vor ajunge la noi, civilizatii din alte parti ale galaxiei, exploratori ai stelelor. Si tocmai pentru aceasta civilizatie viitoare a galaxiei am pregatit cu migala acest oras si am adunat in el toate cunostintele si descoperirile noastre in domeniul tehnicii si a stiintei. Acum voi sunteti aici si suntem convinsi ca sunteti suficient de inteligenti ca sa folositi asa cum trebuie tot ce noi am adunat. Proba inteligentei voastre este faptul ca ati putut depasi momentul groazei creat de proiectiile hipnotice.
Deci, voi, care ma ascultati in acest moment, trebuie sa stiti ca tot ceea ce va inconjoara in acest oras va apartine. Va rugam sa primiti darul nostru spre folosul intregii galaxii. Si acum in incheiere, din partea trecutului pentru viitor, ramas bun !
Figurile care statusera pana nu demult in fata noastra si nu mai ramasese decat tacerea covarsitoare.
- Ce oameni minunati, baigui Tharn, pe cale de disparitie fiind, tot se gandeau la viitorul galaxiei.
- Hai mai bine sa mergem sa cautam metalele de care avem nevoie , zise Dril. Singurul lucru pe care mi-l mai doresc e sa ajungem inapoi pe nava noastra si sa trag o dusca buna de vin.
Tot ce pot sa va spun este ca am gasit acolo generatoare intregi, complexe, mult mai bune decat ale noastre si ce sa mai vorbim, cate si mai cate. Serviciul Stelar a fost informat si deja examineaza cu atentie tot ce s-a gasit acolo spre a fi comunicat in curand intregii galaxii.
A fost greu sa aducem generatoarele pana la nava noastra dar nu a fost nici o problema instalarea lor. Foarte curand dupa aceea nava a fost in stare de functionare si eram pregatiti sa parasim planeta. Dupa ce am intrat in nava ne-am scos costumele spatiale. Ce minunata senzatie, eliberarea din costumele acelea greoaie.
Dril a adus o sticla din cele mai bune vinuri pe care le aveam si a umplut paharele. De acolo din nava ne uitam cu nostalgie la planeta moarta. Tharn a ridicat primul paharul :
- Beau in amintirea minunatilor locuitori ai acestei planete , spuse el. si inchin acest pahar tuturor raselor galaxiei, trecute, prezente si mai ales viitoare !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu