The Einstein Intersection (1967)
The Einstein Intersection (1967, Samuel R. Delany, publ. Ace)
Premii si nominalizari:
In 1968 este nominalizata la premiul Hugo
In 1968 castiga Premiul Nebula la categoria roman
In romaneste : Intersectia Einstein - Editura Pygmalion, Ploiesti, colectia Cyborg, nr. 6
Traducere: Radu Comanescu
Prefata: Mihai Dan Pavelescu
http://www.ishop.ro/carte/Intersectia-Einstein_20283.html
Calificativ: 9
Singura carte publicata in limba romana a scriitorului american Samuel R. Delany la editura Pygmalion din Ploiesti in anul 1995 in cadrul colectiei Cyborg, nr 6 al acestei colectii mai precis.
The Einstein Intersection (1967, Samuel R. Delany, publ. Ace)
Premii si nominalizari:
In 1968 este nominalizata la premiul Hugo
In 1968 castiga Premiul Nebula la categoria roman
In romaneste : Intersectia Einstein - Editura Pygmalion, Ploiesti, colectia Cyborg, nr. 6
Traducere: Radu Comanescu
Prefata: Mihai Dan Pavelescu
http://www.ishop.ro/carte/Intersectia-Einstein_20283.html
Calificativ: 9
Singura carte publicata in limba romana a scriitorului american Samuel R. Delany la editura Pygmalion din Ploiesti in anul 1995 in cadrul colectiei Cyborg, nr 6 al acestei colectii mai precis.
Precizez ca este singura deoarece acest scriitor mai are cel putin cateva carti de mare valoare ignorate de editurile din Romania, dar asupra acestui aspect voi reveni la biografia autorului.
Sa spunem acum doar ca romanul Intersectia Einstein a castigat premiul Nebula in anul 1987.
Samuel R. Delany este primul sciitor Sf de culoare care reuseste sa castige mai multe premii importante ale SF ului mondial cu niste carti, daca nu toate la fel de impresionante, in schimb strabatute de un element poetic si metaforic extrem de profund care te face sa ramai pe ganduri de mai multe ori chiar in timp ce citesti nu doar la final. La mine acest efect a fost generat nu neaparat de ideile cartii cat de atmosfera plina de poezie si farmec a unei noi lumi arhaice de pe Pamant, sau mai bine zis in care este sunt imbinate atat noul cat si vechiul in proportii echilibrate. Efectul nu este dat de rationalitatea acestei carti, precum precizeaza si Mihai Dan Pavelescu in introducerea la volum, ca Intersectia Einstein este "o manusa azvarlita romanelor SF clasice, spargand tiparele clasice ale Fundatiilor asimoviene sau ale Dunei.Va da cate putin din fiecare dar va sopteste cu totul altceva". Exact acesta este termenul este o carte careiti sopteste ceva in surdina, nu auzi sufiecient cat sa intelegi rational, are o muzica interioara pe care in anumite momente ajungi sa o simti in mintea si in trupul tau. Este o carte in primul rand bazata pe o arhitectura interioara spre deosebire de majoritatea romanelor sf.
Subiectul este si el unul de o mare forta emotionala. Intr-un viior indepartat, cu mult dupa ce oamenii parasisera pamantul dupa ce nivelul radiatiilor crescuse foarte mult, o rasa extraterestra repopuleaza planeta si retraieste miturile cele mai vechi ale Umanitatii. Din cauza radiatiilor sufera insa mari probleme, multi dintre cei nascuti fiind nefunctionali. Si animalele si plantele de pe planeta sunt afectate de radiatii, multe fiind creaturi mutante.
In aceasta carte un tanar pastor si muzician Lobey isi cauta iubirea ce ii fusese rapita in mod crud, infruntandu-l chiar pe Zeul Mortii, amintind de frumnoasa si tragica poveste de dragoste dintre Orfeu si Euridice, construita intr-un tipar SF. De altfel putem banui aceste influente deoarece in timpul scrierii romanului autorul a calatorit in Grecia si Italia, sa spunem zone atatde bogate in mituri si legende de dincolo de timpuri.
Dar sa il lasam pe Lo Lobey sa se prezinte singur: " Maceta mea are de sfredelit pe dinsuntru un cilindru de la prasele pana la varf. Cand suflu in mustiucul din maner cant cu taisul armei. Atunci cand toate gaurile sunt acoperite, sunetul este trist, atata de aspru pe catpoate fi, ramanand totusi dulce. Daca toate gaurile sunt deschise sunetul zburda prin teava aducand dinaintea ochilor fulgi de soare pe apa si metal zdrobit. Sunt douazei de gauri. Si de cand am tot cantat am fost numit nebun in toate felurile- de mai multe ori decat Lobey, care este numele meu
Cum arat?
Urat si zambaret, in cea mai mare parte a timpului. Asta inseamna o bucata de nas mare. ochi gri si gura larga, inghesuite pe o fetisoara cafenie potrivita pentru o vulpe. Totul inconjurat cu fire de alama pe post de par. Cam la fiecare doua luni cipartesc cea mai mare parte din el cu maceta. Creste rapid la loc.
Am o silueta de popic, gambe si picioare de om-gorila, de doua ori cat mine( am o inaltime de un metru saptezeci si cinci).
Dupa cum am zis , sunt urat. Degetele de la picioare sunt aproape la fel de lungi ca ale mainilor iar cele mari sunt semiopozabile. Dar nu va grabiti sa radeti; o data i-am salvat viata Micului Jon tragandu-l cu piciorul ca sa nu cada de pe o stanca.
Oricum nu numai ca imi rod in mod dizgratios unghiile de la maini, insa fac acelasi lucru si cu cele de la picioare".
Lobey este cantaretul si pastorul tribului, cel mai bun pastor, capabil sa pazeasca truma de cele mai periculoase fiare. Impreuna cu Micul Jon si cu Easy formau cel mai bun trio de pastori.
Foarte interesant este faptul ca Lobey canta la maceta sa care este in acelasi timp si sabie si fluier. Faptul ca instrumentul sau la care canta este in acelasi timp si arma cu care se apara sau ataca il face sa fie un fel de prelungire a fiintei sale. Acesasta arma-instrument de cantat ii exprima cel mai bine starile sufletesti ale celui care singur recunoaste ca fusese numit de mai multe ori nebun in multe feluri decat chemat pe numele sau.
In acele vremuri societatea in comunitatile rurale era impartita intre funcionali si nonfunctionali. Conditiile de viata de pe Pamant erau inca influentate de efectele unor radiatii nucleare si astfel multi dintre copii se nasteau cu malformatii. Interesant este faptul ca nu sunt ucisi precum in celebra Sparta antica, ci sunt tinuti in niste tarcuri ingradite unde erau persoane care aveau grija de ei. Se mai cunoscusera cazuri de nonfunctionali care reusisera sa iasa din Cusca si la varste mai inaintate dar foarte rare. Insa ce era mai grav era faptul ca jumatate sau mai bine din copiii nascuti nu erau functionali.
Relatiile in cadrul tribului erau precum in triburile noastre stravechi, nu exista casatorie ci doar relatii liber consimtite, neformalizate. Relatiile durau cat durau sentimentele apoi fiecare era liber sa traiasca si alte povesti de iubire.
Relatiile in cadrul tribului erau precum in triburile noastre stravechi, nu exista casatorie ci doar relatii liber consimtite, neformalizate. Relatiile durau cat durau sentimentele apoi fiecare era liber sa traiasca si alte povesti de iubire.
Iubita pastorului Lobey, Friza fusese foarte aproape de a fi declarata nonfunctionala daca nu ar fi existat La Dire, o femeie inteleapta care infruntase barbatii din trib in aceasta problema.
" Friza sau La Friza fusese intotdeauna un subiect de discutii cu doctorii varstnici si cu batranii care trebuiau sa transmita titlurile. Arata normal:subtire, cafenie, gura plina , nasul lat si ochii de culoarea alamei. Parul ei era tare, sarmos si negru. Il tundea scurt desi o data a gasit o panglica rosie si a impletit-o in el. In ziua aceea purta bratari si margele de arama, siraguri peste siraguri. Era minunata.
Si tacuta. In copilarie pentru ca nu se misca a fost pusa in Kusca impreuna cu ceilalti nonfunctionali. Nici vorba de La. Apoi un ingrijitor descoperise ca nu se misca pentru ca deja stia sa o faca: era agila ca umbra unei veverite. A fost scoasa din Kusca si si-a primit din nou La-ul, dar n-a vorbit niciodata. La opt ani, cand a devenit evident ca minunata orfana era muta i-au luat La-ul. Dar nu puteau sa o puna inapoi in Kusca. Era functionala: impletea cosuri, ara si devenise experta la vanatoarea cu bolasul. Din pricina asta izbucnisera atunci controversele.
Lo Hawk isi sutinea punctul de vedere:
-In zilele mele, La si Lo, erau rezervate doar pentru indivizii total standard. Am fost foarte dornici acordand acest titlu de puritate oricarui functional cares-a intamplat sa se nasca in aceste timpuri atat de confuze. Comunicarea verbala este vitala daca vrem sa ajungem vreodata fiinte umane. Mai degraba i-as permite La sau Lo unui caine cu fata ingusta si poate bolborosi patruzeci-cinzeci din cuvintele noastre ca sa isi exprime dorintele, decat unui copil mut. Ah...cate batalii au vazut tineretile mele....cand ne-am luptat cu paianjenii gigantici sau cand valul de licheni a navalit din jungla sau cand am distrus cu var si sare limacsii de sapte metri care ieseau din pamant....am castigat acele batalii fiindca puteam vorbi unul cu altul, puteam racni ordine, striga avertismente, sopti planuri in penumbra grotelor. Da, mai degraba as da Lo sau La unui caine vorbitor.
La Dire a replicat:
-Timpurile se schimba si vreme de treizeci de ani a existat un precedent tacit ca La si Lo sa fie conferite oricarei creaturi functionale nascute in acest camin al nostru. Problema este cat de departe extindem definitia functionalitatii. reprezinta oare abilitatea de a comunica verbal un sine qua non al functionalitatii? Friza este inteligenta, invata repede si temeinic. Eu optez pentru La Friza.
- E inceputul sfarsitului, murmura Lo Hawk. Trebuie sa pastram ceva.
- Sfarsitul inceputului, a oftat La Dire. Totul trebuie sa se schimbe.
Asta era controversa lor de cand ii stiam. Disputele lor calme i-au unit mai mult pe La Dire si Lo Hawk decat iubirea: Trebuie sa conservam, spunea Lo Hawk, Trebuie sa schimbam, spunea La Dire., Si tot asa....
Cel mai adesea Lo Hawk se dadea batut chiar daca el era un mare razboinic si un mare vanator, dar Le Dire era o femeie cu lecturi vaste, de mare cultura si spirit. "
Le Hawk era singurul din sat care calatorise in cosmos, chiar pe unul din satelitii lui Jupiter ca sa extraga un metal care se rasucea in filoane albastre prin stanca. Mai tarziu parasise satelitul jovian pentru a navega pe o mare fumegoasa intr-o lume unde trei sori ii proiectau umbra pe puntea unei nave mai mari decat intregul nostru sat. Iar si mai apoi ar fi ajuns pe o planeta unde o noapte tinea cat un intreg an de la noi, planeta cu o atmosfera otravitoare de care trebuia sa te feresti. Dar, cu toate acestea , Lo Hawk , se supunea hotararilor lui La Dire.
Friza nu era nonfunctionala ci doar muta, in rest fiind perfect normala, avand chiar anumite puteri paranormale. Lobey o surprinsese cand ridicase cu forta mintii o piatra de jos si tintise capul unui barbat care radea de ea si Lobey era sigur ca ea miscase piatra. Cei doi formeaza un cuplu si duc o viata idilica ducand turma de capre la pascut si traind o iubire netulburata unul pentru altul. Puterile paranormale ale Frizei se vad si in aceasta activitate deoarece avea capacitatea de a pastra animalele linistite si de a le calma, incat nu se puteau pierde. Indeparta si animalele periculoase de prada precum leii sau culturii si proteja copiii care insoteau turma pentru a nu pati nimic. Ea veghea in acelasi timp si asupra lui Lobey pentru a nu i se intampla nimic rau dar, exact asa cum cel care pazeste pe altii nu se poate pazi pe el insusi cade prada unei morti misterioase.
Relatia lor este una de o simplitate netulburata: " Cine a mai auzit sa La sau sa Lo cu cineva cu care pasti capre? Dar noi radeam si faceam dragoste. Friza se plimba cu mine pe pajistea plina de mure. Se intorcea pe o stanca sa ma priveasca iar frunzele tremurau in jurul chipului ei. Si venea grabita spre mine printre pietre; intre umbletul gratios si umbra ei pe bolovani se afla intreaga miscare suspendata si reala. Si era eliberata cand statea in bratele mele razand- singurul sunet pe care il scotea, iubindu-l pe buzele ei."
Friza era muta dar singurele sunete pe care Lobey i le sorbea cu incantare erau rasetele ei de iubire si incantare cand era cu el si alergau prin campurile de mure si culegeau flori din poieni. Pana si serpii veninosi se preschimbau parca in niste panglici multicolore si luau parte la bucuria lor. Toate pana intr-o zi cand Lobey o auzi pe Friza tipand, singurul sunet rostit de ea in afara de rasete si atunci o gaseste intr-un crang de salcii lenese , copacii aceia care se apleaca mai jos ca plansul, cu fata in jos in noroi.
Nici macar nu isi dau seama ce a omorat-o. Duapa ceasta Lo Lobey jeleste neputincios zile in sir nemaiesind decat in buza pesterii pentru a canta cantece pline de durere. Toti au venit incercadn sa il imbie, Lo Easy sa il cheme la pascut caprele, chiar si Lo Hawk sa il invite la vanatoarea unui taur imens care aparuse in imprejurimile satului. Dar nimic. Doar cand a venit inteleapta La Dire a fost altfel. Aceasta precum in stravechea parabola zen, s-a asezat la o distanta de el, nefacand nimic timp de o ora. Acest lucru il enerveaza pe Lobey care o intreaba:
"-Ce faci aici?
- Probabil ceea ce faci si tu.
- Adica?
Parea serioasa.
-De ce nu-mi spui tu?
Am revenit la maceta.
- Imi ascut sabia.
-Eu imi ascut mintea. Trebuie facut ceva carecere un tais la amandoua.
Sa ucidem ceea ce a ucis-o pe Friza. Ne ajuti?
Stateam intins pe o parte, cu picioarele si mainile frangandu-se, plangand tacut intors spre golul din mine. Mi-am pus fruntea pe piatra si am urlat. Le Dire m-a mangaiat pe par cu delicatete.
-Viata este ritm, a spus ea. Orice moarte este un ritm oprit, o sincopa inainte ca viata sa se reia.
Mi-a ridicat maceta.
-Canta ceva."
Apoi Lo Lobey merge impreuna cu Lo Hawk sa vaneze un taur imens cu maini de om, o creatura mutanta. Le Hawk este grav ranit in timpul urmaririi taurulu si de aceea trebuie sa abandoneze trimitandu-l pe Lo Lobey sa il vaneze singur. Taurul cade intr-un coridor subteran, parte a unui labirint de coridoare mai vechi, lupta lui Lo Lobey cu taurul amintind de lupta lui Teseu cu minotaurul in labirint.
Dupa aceasta lupta se intoarce in sat unde afla ca Le Dorik, pazitorul Kustii cu fiinte nefunctionale a fost ucis de acelasi lucru care a ucis-o pe Friza. Faptul interesant era ca ei, toti trei, fusesera nascuti toti in acelasi an , fiecare cu cate un dar, diferiti de ceilalti. Lo Lobey se considera normal si o intreaba pe La Dire care este darul lui care este vazut cafiind asa special si diferit, iar La Dire ii spune: MUZICA. TU CANTI.
Romanul combina mai multe teme mitologice precum ar fi calatoria lui Orfeu in Infern dupa iubita lui Euridice, lupta lui Tezeu cu minotaurul si calatoria lui Ghilgames in cautarea vietii fara de moarte. In fapt ideea este ca rasa extraterestra care a populat Pamantul dupa ce acesta a fost parasit de pamanteni retraiesc intamplarile care au creat miturile in legendele oamenilor. Specii diferite pot simti si trai la fel, creand mituri similare legate de viata, iubire, prietenie, moarte .
Friza si Le Dorik au fost omorati de o creatura mutanta numita Pustiul Moarte, o fiinta cu cap de om si gura de rechin, cu ochi de caine pe o fata de om, dar mai ales cu branhii , o fiinta complet nefunctionala si neconforma cu standardele dar care are puteri psihice extrem de mari. Acum Lobey trebuie sa plece intr-o calatorie lunga si periculoasa pentru a-l gasi si omori pe Pustiul Moarte.
Acesta ii apare in viziuni si razand ii spune:
"-O sa ma cauti, Lobey, ca sa ma omori, asa cum i-am omorit eu pe Friza si Le Dorik?
-Tu i-ai omorit? Dar...de ce ?
- Pentru ca erau diferiti . Si eu sunt mai diferit decat voi toti. Ma speriati, iar cand sunt speriat -din nou razand- ucid. A clipit din ochi. Tu nu ma cauti pe mine, sa stii. Eu te caut pe tine.
-Ce vrei sa spui?
- Eu te aduc aici la mine. Daca nu te-as fi vrut, nu m-ai fi gasit niciodata. Pentru ca eu te vreau, nu ai nici o posibilitate de a ma evita. Eu pot vedea prin ochii oricui din aceasta lume, din oricare lume au fost stramosii mei vreodata, asaca stiu o multime de lucruri pe care nu le-am mirosit , nu le-am atins in viata mea. Ai pornit la drum nestiind unde sunt, dar alergand catre mine."
In drum Lobey salveaza un dragon domestic care fusese atacat de o imensa planta carnivora si se alatura pastorilor de dragoni, care il primesc cu mare ospitalitate si il angajeaza sa mearga cu ei. Duceau turma de dragoni la Marele Oras de care Lobey doar auzise povesti.
Lobey descopera ca el poate simti chiar farasa isi dea seama ce melodii erau dragi sufletului fiintelor intalnite si se trezea cantandu-le langa persoana respectiva. Avea astfel puterea de a se conecta direct la emotiile cele mai mari ale sufletului celuilalt. Era un cantator al sufletelor.
Reuseste sa simta pana si muzica din sufletele celorlalte fiinte, de exeplu pana si cea creatade fiinta unei muste: " Un izvor dantela tinutul deluors si animalele s-au oprit ca sa isi afunde capetele in apa, tarandu-si pcioarele posterioare pe mal, prin iarba , prin nisip pana la pamantul negru. O musca s-a asezat pe o craca, curatandu-si prisma strivita a aripei si a gandit o muzica lineara artropodica. I-am cantat-o, iar ea si-a intors globurile rosii ale ochilor catre mine si a soptit laude uimite. Nu exista moarte. Numai muzica."
In mod neasteptat conducatorul turmei de dragoni pe numele sau Paianjen il stia pe Pustiul Moarte. Fusese platit de acesta sa ii omoare tatal care il neglijase inca de la nastere si-l azvarlise intr-o Kusca in care nu erau nici macar ingrijitori, ci nefunctionalii erau lasati sa moara singuri in chinuri. De aceea Pustiul Moarte ii era recunoscator Paianjenului si ii spusese ca oricand era gata sa isi plateasca datoria fata de el. Intrebandu-l pe Paianjen unde il poate gasi pe Pustiul Moarte acesta ii spune ca degeaba il cauta ca acesta il poate omori in fiecare clipa si in plus daca ar fi facut aceasta tradandu-l pe Pustiul Moarte acesta l-ar fi omorit pentru aceasta tradare. Oricum daca voia sa se lase gasit de Lobey aparea el cand se astepta mai putin.
Un membru interesant al pastorilor era Ochi Verde. El era nascut chiar in Marele Oras, Branning-at-sea, intr-o familie bogatasi de vaza a orasului, mama lui fiind inrudita cu cativa din marii politicieni ai orasului. Dar copilul fusese considerat un nefunctional si o rusine pentru familie si toti ar fi vreut caacesta sa fie omorit. De aceea fusese trimis departe cu pastorii pentru a fi in siguranta. Stand de paza noaptea cu el Lobey ii povesteste de calatoria lui si despre faptul ca trebuie sa il gaseasca pe Pustiul-Moarte si sa il ucida insa primeste un raspuns neasteptat de la Ochi Verde : "NU EXISTA MOARTE, NUMAI IUBIRE. "
De departe cea mai curajoasa asociere a retrairii miturilor umanitatii de catre specia extraterestra care locuieste acum pamantul este asocierea Pustiului-Moarte cu Lucifer si a lui Ochi Verde cu Isus Hristos. Pustiul Moarte este cel care isi ucide Tatal asa cum Lucifer vrea sa il doboare pe Dumnezeu pentru a-i lua locul, iar singurul pe care nu il poate atinge este Isus, intruchipat in roman de Ochi Verde.Pustiul Moarte incercase sa il atraga de partea lui pe Ochi Verde promitand ca ii va oferi toate bogatiile lumii, dar fara sanse de izbanda. Cand vede ca nu reuseste il jigneste pe acesta : "Ce putere ai tu? Ce-ai hotarat tu sa faci cu diferenta ta? Sa vorbesti catorva surzi, catorva morti, sa patrunzi in mintile catorva idioti?"
De altfel oamenii din oras se temeau de faptul ca Ochi Verde nu era nascut dintr-un tata ca si ei, considerand asta un blestem genetic periculos pentru viitorul lor, de aceea multi dintre ei planuiau sa il ucida.
Cu putin timp inainte de a ajunge in oras are loc o incaierare intre dragonii din spatele turmei care se speriasera de ceva si mergand sa vada cese intampla dragonul sau aluneca intr-o rapa adanca si Lobey cade si de abia reuseste sa se prinda cu o mana de un colt de stanca si cu piciorul stang se agatase de un copacel.
Langa el apare Pustiul Moarte care ii spune ca il va salva dar de abia in ultimul moment, inainte de a nu se mai putea tine. Insa pana atunci ii pregateste o forma de tortura extrem de sadica, inviind-o pe Friza sus pe culme. cand aceasta il vede pe Lobey agatat si in pericol de moarte coboara dupa el si este cat pe ce sa il salveze ajutandu-l sa se prinda cu biciul de ramura copacului. Dar, in acel moment, Pustiul Moarte rupe ramura cu puterea mintii iar Friza cade tinandu-se cu o mana de bici care se incolaceste de gatul lui Lobey. Intr-o secunda Friza isi da seama ca daca nu da drumul biciului il va sugruma pe Lobey si de aceea ii da drumul imediat, cazand in prapastie si murind a doua oara. Apoi Pustiul Moarte il trage pe Lobey sus pe culme lasandu-l acolo in soc. Cel care il gaseste este Ochi Verde de care Pustiul Moarte fuge iar Lobey se simte scuturat de Ochi Verde care ii spune ca a murit, nemailuptand lasandu-si inima sa se opreasca. Lobey citeste gandurile lui Ochi Verde care este mut ca si cum ar fi vorbit normal cu el, spunandu-i ca nu a murit.
Ajungand in oras Lobey este impresionat de multe lucruri dar, printre altele, de reclamele mari, luminoase, atat de stupide si caracteristice si civilizatiei umane si mai ales celei americane. Nu exista nimic mai pervers si mai stupid decat reclama, si mai lipsit de orice profunzime si valoare. Mesajul reclamei care il impresioneaza este acela al unei femei senzuale, cum altfel, care indeamna la consumerism inutil, la exacerbarea dorintei stupide printr-un mesaj tembel : "Unul e frumos. Dar noua sau zece sunt cu atat mai frumosi." apoi alt mesaj tembel : " Desi zece sunt frumosi, nouazeci si noua sau o suta sunt cu atat mai frumosi."
Comportamentul oamenilor din oras este tipic pentru civilizatia umana actuala care daca vad ca un om netrait la oras nu stie nu stiu ce tehnologie il iau in ras ca niste handicapati de parca ei ar fi niste mari genii care au luat premiul Nobel, dar daca ii pui sa iti explice cum se fabrica anumite lucruri pe care le iau ca produse finite habar nu au ce procese stiintifice sunt folosite, deci cunoastere zero. Nu sunt altceva decat maimute idioate care beneficiaza de produsele moderne neavand habar ce sta la baza realizarii lor.
Ultima seara inainte de a se desparti de pastori Lobey o petrece pazind turma de dragoni la marginea orasului. Este abordat de un personaj cocosat care intra in vorba cu el. Acesta ii explica mersul in oras: "Exista vreo cinci familii care controleaza tot ce misca in oras, detin toate navele, iau chirii la jumtate din locuinte, iti vor plati probabil salariul tau si vor cumpara dragonii aia. O sa ii recunosti daca o sa dai de ei, dar, probabil, ca nu o sa dai"
Cel mai important lucru pe care acesta il invata pentru a supravietui in oras fara sa isi puna in viata in pericol este si cel mai pervers: sa taca, sa nu mai comunice cu alti oameni sincer si profund ci doar la nivel superficial si artificial si pentru interese meschine personale, incercand sa ii foloseasca cat mai mult. Nu trebuie sa le vorbeasca de visele sale, de ceea ce il face diferit, despre sensibilitatea si profunzimile fiecare. Si facand astfel toti oamenii orasul se transforma in fapt intr-o adunatura de indivizi alienati, egoisti si bolnavi psihic si agresivi cu cei care ar fi incercat sa fie altfel. Lobey realizeaza negativitatea unui astfel stil de viata si ii spune ca nu planuieste sa stea mult in oras. "Pastreaza-ti diferentele pentru tine. Ele sunt treaba ta, a nimanui altuia."
Individul il sfatuieste pentru a nu fi in pericol : "Uite ce-i? Poti sa accepti sau sa pleci. Dar nu poti continua sa ignori obiceiurile celorlalti oameni, sa razi de ceea ceeste profan si sa dispretuiesti ceea ce este blestemat."
Cu alte cuvinte trebuie sa capeti instinctul tembel de turma, gandirea lor aberanta si comportamentele lor idioate pentru ca ei sa nu devina agresiv cu tine si sa te raneasca sau chiar ucida. Nici dragonii nu se simt bine in oras, comportamentul lor devenind foarte trist. Nimic nu pare natural si normal in acest oras.
Observam o descriere extrem de plastica si inspirata a civilizatiei urbane a vremurilor noastre, o descriere dureros de adevarata si acida. Si binenteles ca principalul sentiment care este eliminat din aceasta viata este tocmai IUBIREA dar pentru Lobey ea este totul, chiar daca este doar amintirea Frizei :
" Ea ma insoteste serile.
Urechea mea este o palnie pentru orice voce, tril si ciripit pe care le poti concepe azi.
Ea ma insoteste diminetile."
MUZICA SI IUBIREA.
Vazandu-l pe Ochi Verde oamenii din oras incep sa il venereze dar vorba Paianjenului, MAI TARZIU CINE STIE?
Lobey descrie extrem de acut ce se intampla intr-un oras, orice oras mare:
"Ne-am inghesuit prin poarta de la Branning-at-sea. In momentul acela s-au petrecut o sumedenie de lucruri.
Nu le pricep pe toate. In primele ore multe din ele au fost lucruri care s-ar intampla oricui care nu a vazut niciodata mai mult de 50 de oameni adunati laolalta, si care era acum inghesuit prin alei, bulevarde si piete pe unde se perindau mii. Oamenii se loveau intr-una de mine si imi spuneau: Uitate-te pe unde mergi ! , adica exact ceea ce ma straduiam sa fac, doar ca incercam sa privesc pretutindeni in acelasi timp. Ar fi fost greu sa ma feresc din calea lor si stand nemiscat. Tot timpul cineva se furisa in spatele meu si aproape ma darama.
Muzica milioanelor se topise intr-un zumzet ca atunci cand urechile iti tiuie si incerci sa adormi.
Intr-un sat vezi o fata si o cunosti -ii stii pe maicasa si pe taicasu, stii ce munceste, cum injura sau cum rade, cum taraganeza unele cuvinte si evita altele.
Aici un chip casca, altul se imbuiba cu mancare, unul are cicatrice, altul sufera poate de iubire, altul tipa, fiecare pierdut printre alte cateva mii, nici unul zarit de doua ori. Incepi sa iti faci ordine in cap pentru a le gasi loc atator fete; un loc unde sa depozitezi atatea emotii secundare. Rauri de barbati si torent de femei, furtuni de voci, ploi de degete si jungle de brate."
Plimbandu-se prin oras Lobey vede si monstruoasele blocuri chiar si de 90 de etaje, pierzand sirul numaratorii.
Observa ca gunoiul se aduna pe unele strazi mai sarace si ca zonele mai pline de verdeata sunt cele in care stau saracii si gunoiul se imbiina cu verdeata. In zonele sarace " strazile multe erau murdare. Acolo gunoiul se stivuise langa trotuare iar casele erau inghesuite laolalta fara loc de miscare pentru aer si oameni. Oamenii stateau nemiscati, aerul statea nemiscat; unii si altii se imputeau."
Pana si veselia oamenilor e o veselie prefacuta, imitata, nereala, stupida.
Lobey merge sa il vada pe seful pastorilor, Paianjenul, acasa la el, unde fusese invitat de catreacesta sa isi ia banii. Aici cei doi au o discutie interesanta. Paianjenul ii spune :
"Noi am preluat planeta abandonata de oameni, dar cu fragmentele se intampla ceva nou, ceva ce nici macar nu putem defini cu vocabularul pe care ni l-a lasat umanitatea. Trebuie sa ii iei in considerare importanta exact asa : este ceva indefinibil si esti implicat, este minunat de temut, profund, inefabil oricaror explicatii si opac la eforturile de a vedea prin el. Totusi, iti cere sa faci calatorii , iti defineste punctele de oprire si de plecare, te poate pune in miscare folosind dragostea si ura.
-Sau ma facesa cant, a spus Lobey. Despre ce vorbesti tu Paianjenule ?
- Daca ti-as putea spune sau tu ai putea intelege din deductiile mele atunci si-ar pierde orice valoare. Cu multe razboiae, haosuri si paradoxuri in urma, doi matematicieni ai lor au incheiat o epoca si au inceput alta pentru gazdele noastre, fantomele noastre numite OM. Unul a fost Einstein, care prin teoria relativitatii a definit limitele perceptiei umane, exprimand matematic cat de mult influenteaza starea observatorului obiectul pe care il percepe.
- O cunosc, am spus.
- Celalat a fost Godel, un contemporan al lui Einstein, primul care a exprimat in mod matematic si precis tinutul vast aflat dincolo de limitele definite de Einstein : IN ORICE SISTEM MATEMATIC INCHIS - POTI CITI : LUMEA REALA CU IMPLACABILELE EI LEGI ALE LOGICII - EXISTA UN NUMAR INFINIT DE TEOREME ADEVARATE - POTI CITI : FENOMENE PERCEPTIBILE SI MASURABILE, CARE, DESI CONTINUTE IN SISTEMUL ORIGINAL , NU POT FI DEDUSE DIN EL -CITESTE : DEMONSTRATE CU AJUTORUL LOGICII OBISNUITE SAU EXTRAORDINARE.
Cu alte cuvinte existamai multe lucruri intre cer si pamant decat le viseaza filosofia ta.
In lume exista un numar infinit de lucruri adevarate carora nu ai cum sa le certifici adevarul.
Einstein a definit extinderea rationalului, iar Godel a prins irationalul si l-a fixat pe peretele universului incat sa ramana acolo suficient de mult pentru ca oamenii sa stie unde a fost. "
In continuare Paianjenul ii explica de ce il urmaeste Pustiul Moarte atat pe el cat si pe Ochi-Verde :
"- Stii de ce Pustiul-Moarte are nevoie de tine la fel de mult ca de Ochi Verde ?
- Pustiul Moarte are nevoie de mine?
- De ce crezi ca te afli tu aici ? Stai si asculta. Pustiul poate schimba orice in domeniul inteligentei sale. Poate transforma o stanca intr-un copac sau un soarece intr-un petec de muschi. Dar nu poate sa creeze ceva din nimic. Nu poatesa ia acest craniu si sa lase un vid. Ochi Verde poate. Si de aceea Pustiul are nevoie de Ochi Verde.
Celalat lucru de care are nevoie este muzica. De aceea te vaneaza sau te face sa il vanezi. El are nevoie de ordine. Are nevoie de cunoasterea care apare cand sase note o prezic pe a a saptea, cand trei note se bat intre ele si definesc un mod iar o melodie defineste o gama. Muzica este limbajul pur al relatiilor temporale si co-temporale. El nu stie nimic dintre toate acestea. Pustiul Moarte poate comanda insa nu poate crea , din care pricina are nevoie de Ochi Verde. Poate comanda dar nu poate asigura ordinea. De aceea are nevoie de tine."
In continuare Paianjenul il trimite sa vorbeasca cu acea femeie fascinanta care aparea in toate reclamele si capta atentia tuturor. Toate femeiele cautau sa o imite, cum se imbraca, ceea ce spune, iar barbatii o cautau in femeile pe care le iubeau. O intalneste in barul Perla al omului cu care statuse de vorba in noaptea in care intrase in oras si facuse de paza, cel care ii explicase cum trebuie sa se poarte in oras pentru a se adapta.
Aici Porumbita,, femeia din reclame, il pune sa cante oamenilor aflati acolo si deodata apare si Friza. Lobey o imbratiseaza fericit pentru cateva momente dar apoi constientizeaza ca era de fapt Porumbita transformata in Friza. Aceasta ii spune : " Am devenit lucrul pe care il iubesti, Lobey. Asta este o parte a talentului meu. Asa pot fi Porumbita si ii pot fermeca pe toti. "
Deschizand o fereastra Lobey il vede pe Ochi Verde legat de un copac de ambele brate si gatul rupt iar Porumbita ii spune : Ochi Verde era singurul care ar fi putut-o aduce inapoi intr-adevar pe Friza. Si tu ai fost mort atunci dupa ce cazusei in prapastie dar Ochi Verde te-a adus inapoi .
In cele din urma Lobey paraseste orasul si se indreapta spre plaja de la marginea acestuia unde se intalneste cu Pustiul Moarte. Acesta ii spune ca Paianjenul a ordonat uciderea lui Ochi Verde : " Paianjenul a hotarat ca Ochi Verde, tu si cu mine nu putem trai in aceeasi lume. Ca ar fi prea periculos. Deaceea a semnat condamnarea la moarte si a ordonat legarea lui Ochi Verde in vreme ce tu cantai, iar eu plangeam pe fundul oceanului, acolo unde nu poti vedea lacrimile. In ce crezi tu ?
- Nu....nu stiu.
- Eu cred ca Ochi Verde traieste. Nu stiu. Nu pot sa il rumaresc asa ca pe voi, restul. Ar putea fi mort. Dar nu este. "
Pustiul Moarte il roaga pe Lobey sa ii cante si in timp ce acesta asculta este atacat de Paianjen care il omoara, profitand de faptul ca in timp ce Lobey canta Pustiul nu putea sa faca nimic fiindca si paralizat.
La o prima lectura romanul lui Samuel R. Delaney desi este fascinant prin frumusetea lui poetica iti lasa o stare de neclaritate datorita simbolurilor si sensurilorcare iti scapa. Ai impresia ca personajele evolueaza independent chiar si fatade vointa scriitorului. Nueste un roman clasic cu o naratiune, cu o desfasurare gradata a actiunii, cu o logica clara ci este un poem intortocheat. La o a doua citire incepi, nu sa intelegi mai multe, ci sa simti mai bine lumea personajelor, se lumineaza peisajele cartii si capeti un sentiment de apropiere ca si cum ai acolo, dar la fel pornesti pe anumite fire crezand ca intelegi, apoi iar te pierzi, precum rationalitatea in adevarul existent dar imposibil de adus in lumina demonstratiei clare.
" Friza sau La Friza fusese intotdeauna un subiect de discutii cu doctorii varstnici si cu batranii care trebuiau sa transmita titlurile. Arata normal:subtire, cafenie, gura plina , nasul lat si ochii de culoarea alamei. Parul ei era tare, sarmos si negru. Il tundea scurt desi o data a gasit o panglica rosie si a impletit-o in el. In ziua aceea purta bratari si margele de arama, siraguri peste siraguri. Era minunata.
Si tacuta. In copilarie pentru ca nu se misca a fost pusa in Kusca impreuna cu ceilalti nonfunctionali. Nici vorba de La. Apoi un ingrijitor descoperise ca nu se misca pentru ca deja stia sa o faca: era agila ca umbra unei veverite. A fost scoasa din Kusca si si-a primit din nou La-ul, dar n-a vorbit niciodata. La opt ani, cand a devenit evident ca minunata orfana era muta i-au luat La-ul. Dar nu puteau sa o puna inapoi in Kusca. Era functionala: impletea cosuri, ara si devenise experta la vanatoarea cu bolasul. Din pricina asta izbucnisera atunci controversele.
Lo Hawk isi sutinea punctul de vedere:
-In zilele mele, La si Lo, erau rezervate doar pentru indivizii total standard. Am fost foarte dornici acordand acest titlu de puritate oricarui functional cares-a intamplat sa se nasca in aceste timpuri atat de confuze. Comunicarea verbala este vitala daca vrem sa ajungem vreodata fiinte umane. Mai degraba i-as permite La sau Lo unui caine cu fata ingusta si poate bolborosi patruzeci-cinzeci din cuvintele noastre ca sa isi exprime dorintele, decat unui copil mut. Ah...cate batalii au vazut tineretile mele....cand ne-am luptat cu paianjenii gigantici sau cand valul de licheni a navalit din jungla sau cand am distrus cu var si sare limacsii de sapte metri care ieseau din pamant....am castigat acele batalii fiindca puteam vorbi unul cu altul, puteam racni ordine, striga avertismente, sopti planuri in penumbra grotelor. Da, mai degraba as da Lo sau La unui caine vorbitor.
La Dire a replicat:
-Timpurile se schimba si vreme de treizeci de ani a existat un precedent tacit ca La si Lo sa fie conferite oricarei creaturi functionale nascute in acest camin al nostru. Problema este cat de departe extindem definitia functionalitatii. reprezinta oare abilitatea de a comunica verbal un sine qua non al functionalitatii? Friza este inteligenta, invata repede si temeinic. Eu optez pentru La Friza.
- E inceputul sfarsitului, murmura Lo Hawk. Trebuie sa pastram ceva.
- Sfarsitul inceputului, a oftat La Dire. Totul trebuie sa se schimbe.
Asta era controversa lor de cand ii stiam. Disputele lor calme i-au unit mai mult pe La Dire si Lo Hawk decat iubirea: Trebuie sa conservam, spunea Lo Hawk, Trebuie sa schimbam, spunea La Dire., Si tot asa....
Cel mai adesea Lo Hawk se dadea batut chiar daca el era un mare razboinic si un mare vanator, dar Le Dire era o femeie cu lecturi vaste, de mare cultura si spirit. "
Le Hawk era singurul din sat care calatorise in cosmos, chiar pe unul din satelitii lui Jupiter ca sa extraga un metal care se rasucea in filoane albastre prin stanca. Mai tarziu parasise satelitul jovian pentru a navega pe o mare fumegoasa intr-o lume unde trei sori ii proiectau umbra pe puntea unei nave mai mari decat intregul nostru sat. Iar si mai apoi ar fi ajuns pe o planeta unde o noapte tinea cat un intreg an de la noi, planeta cu o atmosfera otravitoare de care trebuia sa te feresti. Dar, cu toate acestea , Lo Hawk , se supunea hotararilor lui La Dire.
Friza nu era nonfunctionala ci doar muta, in rest fiind perfect normala, avand chiar anumite puteri paranormale. Lobey o surprinsese cand ridicase cu forta mintii o piatra de jos si tintise capul unui barbat care radea de ea si Lobey era sigur ca ea miscase piatra. Cei doi formeaza un cuplu si duc o viata idilica ducand turma de capre la pascut si traind o iubire netulburata unul pentru altul. Puterile paranormale ale Frizei se vad si in aceasta activitate deoarece avea capacitatea de a pastra animalele linistite si de a le calma, incat nu se puteau pierde. Indeparta si animalele periculoase de prada precum leii sau culturii si proteja copiii care insoteau turma pentru a nu pati nimic. Ea veghea in acelasi timp si asupra lui Lobey pentru a nu i se intampla nimic rau dar, exact asa cum cel care pazeste pe altii nu se poate pazi pe el insusi cade prada unei morti misterioase.
Relatia lor este una de o simplitate netulburata: " Cine a mai auzit sa La sau sa Lo cu cineva cu care pasti capre? Dar noi radeam si faceam dragoste. Friza se plimba cu mine pe pajistea plina de mure. Se intorcea pe o stanca sa ma priveasca iar frunzele tremurau in jurul chipului ei. Si venea grabita spre mine printre pietre; intre umbletul gratios si umbra ei pe bolovani se afla intreaga miscare suspendata si reala. Si era eliberata cand statea in bratele mele razand- singurul sunet pe care il scotea, iubindu-l pe buzele ei."
Friza era muta dar singurele sunete pe care Lobey i le sorbea cu incantare erau rasetele ei de iubire si incantare cand era cu el si alergau prin campurile de mure si culegeau flori din poieni. Pana si serpii veninosi se preschimbau parca in niste panglici multicolore si luau parte la bucuria lor. Toate pana intr-o zi cand Lobey o auzi pe Friza tipand, singurul sunet rostit de ea in afara de rasete si atunci o gaseste intr-un crang de salcii lenese , copacii aceia care se apleaca mai jos ca plansul, cu fata in jos in noroi.
Nici macar nu isi dau seama ce a omorat-o. Duapa ceasta Lo Lobey jeleste neputincios zile in sir nemaiesind decat in buza pesterii pentru a canta cantece pline de durere. Toti au venit incercadn sa il imbie, Lo Easy sa il cheme la pascut caprele, chiar si Lo Hawk sa il invite la vanatoarea unui taur imens care aparuse in imprejurimile satului. Dar nimic. Doar cand a venit inteleapta La Dire a fost altfel. Aceasta precum in stravechea parabola zen, s-a asezat la o distanta de el, nefacand nimic timp de o ora. Acest lucru il enerveaza pe Lobey care o intreaba:
"-Ce faci aici?
- Probabil ceea ce faci si tu.
- Adica?
Parea serioasa.
-De ce nu-mi spui tu?
Am revenit la maceta.
- Imi ascut sabia.
-Eu imi ascut mintea. Trebuie facut ceva carecere un tais la amandoua.
Sa ucidem ceea ce a ucis-o pe Friza. Ne ajuti?
Stateam intins pe o parte, cu picioarele si mainile frangandu-se, plangand tacut intors spre golul din mine. Mi-am pus fruntea pe piatra si am urlat. Le Dire m-a mangaiat pe par cu delicatete.
-Viata este ritm, a spus ea. Orice moarte este un ritm oprit, o sincopa inainte ca viata sa se reia.
Mi-a ridicat maceta.
-Canta ceva."
Apoi Lo Lobey merge impreuna cu Lo Hawk sa vaneze un taur imens cu maini de om, o creatura mutanta. Le Hawk este grav ranit in timpul urmaririi taurulu si de aceea trebuie sa abandoneze trimitandu-l pe Lo Lobey sa il vaneze singur. Taurul cade intr-un coridor subteran, parte a unui labirint de coridoare mai vechi, lupta lui Lo Lobey cu taurul amintind de lupta lui Teseu cu minotaurul in labirint.
Dupa aceasta lupta se intoarce in sat unde afla ca Le Dorik, pazitorul Kustii cu fiinte nefunctionale a fost ucis de acelasi lucru care a ucis-o pe Friza. Faptul interesant era ca ei, toti trei, fusesera nascuti toti in acelasi an , fiecare cu cate un dar, diferiti de ceilalti. Lo Lobey se considera normal si o intreaba pe La Dire care este darul lui care este vazut cafiind asa special si diferit, iar La Dire ii spune: MUZICA. TU CANTI.
Romanul combina mai multe teme mitologice precum ar fi calatoria lui Orfeu in Infern dupa iubita lui Euridice, lupta lui Tezeu cu minotaurul si calatoria lui Ghilgames in cautarea vietii fara de moarte. In fapt ideea este ca rasa extraterestra care a populat Pamantul dupa ce acesta a fost parasit de pamanteni retraiesc intamplarile care au creat miturile in legendele oamenilor. Specii diferite pot simti si trai la fel, creand mituri similare legate de viata, iubire, prietenie, moarte .
Friza si Le Dorik au fost omorati de o creatura mutanta numita Pustiul Moarte, o fiinta cu cap de om si gura de rechin, cu ochi de caine pe o fata de om, dar mai ales cu branhii , o fiinta complet nefunctionala si neconforma cu standardele dar care are puteri psihice extrem de mari. Acum Lobey trebuie sa plece intr-o calatorie lunga si periculoasa pentru a-l gasi si omori pe Pustiul Moarte.
Acesta ii apare in viziuni si razand ii spune:
"-O sa ma cauti, Lobey, ca sa ma omori, asa cum i-am omorit eu pe Friza si Le Dorik?
-Tu i-ai omorit? Dar...de ce ?
- Pentru ca erau diferiti . Si eu sunt mai diferit decat voi toti. Ma speriati, iar cand sunt speriat -din nou razand- ucid. A clipit din ochi. Tu nu ma cauti pe mine, sa stii. Eu te caut pe tine.
-Ce vrei sa spui?
- Eu te aduc aici la mine. Daca nu te-as fi vrut, nu m-ai fi gasit niciodata. Pentru ca eu te vreau, nu ai nici o posibilitate de a ma evita. Eu pot vedea prin ochii oricui din aceasta lume, din oricare lume au fost stramosii mei vreodata, asaca stiu o multime de lucruri pe care nu le-am mirosit , nu le-am atins in viata mea. Ai pornit la drum nestiind unde sunt, dar alergand catre mine."
In drum Lobey salveaza un dragon domestic care fusese atacat de o imensa planta carnivora si se alatura pastorilor de dragoni, care il primesc cu mare ospitalitate si il angajeaza sa mearga cu ei. Duceau turma de dragoni la Marele Oras de care Lobey doar auzise povesti.
Lobey descopera ca el poate simti chiar farasa isi dea seama ce melodii erau dragi sufletului fiintelor intalnite si se trezea cantandu-le langa persoana respectiva. Avea astfel puterea de a se conecta direct la emotiile cele mai mari ale sufletului celuilalt. Era un cantator al sufletelor.
Reuseste sa simta pana si muzica din sufletele celorlalte fiinte, de exeplu pana si cea creatade fiinta unei muste: " Un izvor dantela tinutul deluors si animalele s-au oprit ca sa isi afunde capetele in apa, tarandu-si pcioarele posterioare pe mal, prin iarba , prin nisip pana la pamantul negru. O musca s-a asezat pe o craca, curatandu-si prisma strivita a aripei si a gandit o muzica lineara artropodica. I-am cantat-o, iar ea si-a intors globurile rosii ale ochilor catre mine si a soptit laude uimite. Nu exista moarte. Numai muzica."
In mod neasteptat conducatorul turmei de dragoni pe numele sau Paianjen il stia pe Pustiul Moarte. Fusese platit de acesta sa ii omoare tatal care il neglijase inca de la nastere si-l azvarlise intr-o Kusca in care nu erau nici macar ingrijitori, ci nefunctionalii erau lasati sa moara singuri in chinuri. De aceea Pustiul Moarte ii era recunoscator Paianjenului si ii spusese ca oricand era gata sa isi plateasca datoria fata de el. Intrebandu-l pe Paianjen unde il poate gasi pe Pustiul Moarte acesta ii spune ca degeaba il cauta ca acesta il poate omori in fiecare clipa si in plus daca ar fi facut aceasta tradandu-l pe Pustiul Moarte acesta l-ar fi omorit pentru aceasta tradare. Oricum daca voia sa se lase gasit de Lobey aparea el cand se astepta mai putin.
Un membru interesant al pastorilor era Ochi Verde. El era nascut chiar in Marele Oras, Branning-at-sea, intr-o familie bogatasi de vaza a orasului, mama lui fiind inrudita cu cativa din marii politicieni ai orasului. Dar copilul fusese considerat un nefunctional si o rusine pentru familie si toti ar fi vreut caacesta sa fie omorit. De aceea fusese trimis departe cu pastorii pentru a fi in siguranta. Stand de paza noaptea cu el Lobey ii povesteste de calatoria lui si despre faptul ca trebuie sa il gaseasca pe Pustiul-Moarte si sa il ucida insa primeste un raspuns neasteptat de la Ochi Verde : "NU EXISTA MOARTE, NUMAI IUBIRE. "
De departe cea mai curajoasa asociere a retrairii miturilor umanitatii de catre specia extraterestra care locuieste acum pamantul este asocierea Pustiului-Moarte cu Lucifer si a lui Ochi Verde cu Isus Hristos. Pustiul Moarte este cel care isi ucide Tatal asa cum Lucifer vrea sa il doboare pe Dumnezeu pentru a-i lua locul, iar singurul pe care nu il poate atinge este Isus, intruchipat in roman de Ochi Verde.Pustiul Moarte incercase sa il atraga de partea lui pe Ochi Verde promitand ca ii va oferi toate bogatiile lumii, dar fara sanse de izbanda. Cand vede ca nu reuseste il jigneste pe acesta : "Ce putere ai tu? Ce-ai hotarat tu sa faci cu diferenta ta? Sa vorbesti catorva surzi, catorva morti, sa patrunzi in mintile catorva idioti?"
De altfel oamenii din oras se temeau de faptul ca Ochi Verde nu era nascut dintr-un tata ca si ei, considerand asta un blestem genetic periculos pentru viitorul lor, de aceea multi dintre ei planuiau sa il ucida.
Cu putin timp inainte de a ajunge in oras are loc o incaierare intre dragonii din spatele turmei care se speriasera de ceva si mergand sa vada cese intampla dragonul sau aluneca intr-o rapa adanca si Lobey cade si de abia reuseste sa se prinda cu o mana de un colt de stanca si cu piciorul stang se agatase de un copacel.
Langa el apare Pustiul Moarte care ii spune ca il va salva dar de abia in ultimul moment, inainte de a nu se mai putea tine. Insa pana atunci ii pregateste o forma de tortura extrem de sadica, inviind-o pe Friza sus pe culme. cand aceasta il vede pe Lobey agatat si in pericol de moarte coboara dupa el si este cat pe ce sa il salveze ajutandu-l sa se prinda cu biciul de ramura copacului. Dar, in acel moment, Pustiul Moarte rupe ramura cu puterea mintii iar Friza cade tinandu-se cu o mana de bici care se incolaceste de gatul lui Lobey. Intr-o secunda Friza isi da seama ca daca nu da drumul biciului il va sugruma pe Lobey si de aceea ii da drumul imediat, cazand in prapastie si murind a doua oara. Apoi Pustiul Moarte il trage pe Lobey sus pe culme lasandu-l acolo in soc. Cel care il gaseste este Ochi Verde de care Pustiul Moarte fuge iar Lobey se simte scuturat de Ochi Verde care ii spune ca a murit, nemailuptand lasandu-si inima sa se opreasca. Lobey citeste gandurile lui Ochi Verde care este mut ca si cum ar fi vorbit normal cu el, spunandu-i ca nu a murit.
Ajungand in oras Lobey este impresionat de multe lucruri dar, printre altele, de reclamele mari, luminoase, atat de stupide si caracteristice si civilizatiei umane si mai ales celei americane. Nu exista nimic mai pervers si mai stupid decat reclama, si mai lipsit de orice profunzime si valoare. Mesajul reclamei care il impresioneaza este acela al unei femei senzuale, cum altfel, care indeamna la consumerism inutil, la exacerbarea dorintei stupide printr-un mesaj tembel : "Unul e frumos. Dar noua sau zece sunt cu atat mai frumosi." apoi alt mesaj tembel : " Desi zece sunt frumosi, nouazeci si noua sau o suta sunt cu atat mai frumosi."
Comportamentul oamenilor din oras este tipic pentru civilizatia umana actuala care daca vad ca un om netrait la oras nu stie nu stiu ce tehnologie il iau in ras ca niste handicapati de parca ei ar fi niste mari genii care au luat premiul Nobel, dar daca ii pui sa iti explice cum se fabrica anumite lucruri pe care le iau ca produse finite habar nu au ce procese stiintifice sunt folosite, deci cunoastere zero. Nu sunt altceva decat maimute idioate care beneficiaza de produsele moderne neavand habar ce sta la baza realizarii lor.
Ultima seara inainte de a se desparti de pastori Lobey o petrece pazind turma de dragoni la marginea orasului. Este abordat de un personaj cocosat care intra in vorba cu el. Acesta ii explica mersul in oras: "Exista vreo cinci familii care controleaza tot ce misca in oras, detin toate navele, iau chirii la jumtate din locuinte, iti vor plati probabil salariul tau si vor cumpara dragonii aia. O sa ii recunosti daca o sa dai de ei, dar, probabil, ca nu o sa dai"
Cel mai important lucru pe care acesta il invata pentru a supravietui in oras fara sa isi puna in viata in pericol este si cel mai pervers: sa taca, sa nu mai comunice cu alti oameni sincer si profund ci doar la nivel superficial si artificial si pentru interese meschine personale, incercand sa ii foloseasca cat mai mult. Nu trebuie sa le vorbeasca de visele sale, de ceea ce il face diferit, despre sensibilitatea si profunzimile fiecare. Si facand astfel toti oamenii orasul se transforma in fapt intr-o adunatura de indivizi alienati, egoisti si bolnavi psihic si agresivi cu cei care ar fi incercat sa fie altfel. Lobey realizeaza negativitatea unui astfel stil de viata si ii spune ca nu planuieste sa stea mult in oras. "Pastreaza-ti diferentele pentru tine. Ele sunt treaba ta, a nimanui altuia."
Individul il sfatuieste pentru a nu fi in pericol : "Uite ce-i? Poti sa accepti sau sa pleci. Dar nu poti continua sa ignori obiceiurile celorlalti oameni, sa razi de ceea ceeste profan si sa dispretuiesti ceea ce este blestemat."
Cu alte cuvinte trebuie sa capeti instinctul tembel de turma, gandirea lor aberanta si comportamentele lor idioate pentru ca ei sa nu devina agresiv cu tine si sa te raneasca sau chiar ucida. Nici dragonii nu se simt bine in oras, comportamentul lor devenind foarte trist. Nimic nu pare natural si normal in acest oras.
Observam o descriere extrem de plastica si inspirata a civilizatiei urbane a vremurilor noastre, o descriere dureros de adevarata si acida. Si binenteles ca principalul sentiment care este eliminat din aceasta viata este tocmai IUBIREA dar pentru Lobey ea este totul, chiar daca este doar amintirea Frizei :
" Ea ma insoteste serile.
Urechea mea este o palnie pentru orice voce, tril si ciripit pe care le poti concepe azi.
Ea ma insoteste diminetile."
MUZICA SI IUBIREA.
Vazandu-l pe Ochi Verde oamenii din oras incep sa il venereze dar vorba Paianjenului, MAI TARZIU CINE STIE?
Lobey descrie extrem de acut ce se intampla intr-un oras, orice oras mare:
"Ne-am inghesuit prin poarta de la Branning-at-sea. In momentul acela s-au petrecut o sumedenie de lucruri.
Nu le pricep pe toate. In primele ore multe din ele au fost lucruri care s-ar intampla oricui care nu a vazut niciodata mai mult de 50 de oameni adunati laolalta, si care era acum inghesuit prin alei, bulevarde si piete pe unde se perindau mii. Oamenii se loveau intr-una de mine si imi spuneau: Uitate-te pe unde mergi ! , adica exact ceea ce ma straduiam sa fac, doar ca incercam sa privesc pretutindeni in acelasi timp. Ar fi fost greu sa ma feresc din calea lor si stand nemiscat. Tot timpul cineva se furisa in spatele meu si aproape ma darama.
Muzica milioanelor se topise intr-un zumzet ca atunci cand urechile iti tiuie si incerci sa adormi.
Intr-un sat vezi o fata si o cunosti -ii stii pe maicasa si pe taicasu, stii ce munceste, cum injura sau cum rade, cum taraganeza unele cuvinte si evita altele.
Aici un chip casca, altul se imbuiba cu mancare, unul are cicatrice, altul sufera poate de iubire, altul tipa, fiecare pierdut printre alte cateva mii, nici unul zarit de doua ori. Incepi sa iti faci ordine in cap pentru a le gasi loc atator fete; un loc unde sa depozitezi atatea emotii secundare. Rauri de barbati si torent de femei, furtuni de voci, ploi de degete si jungle de brate."
Plimbandu-se prin oras Lobey vede si monstruoasele blocuri chiar si de 90 de etaje, pierzand sirul numaratorii.
Observa ca gunoiul se aduna pe unele strazi mai sarace si ca zonele mai pline de verdeata sunt cele in care stau saracii si gunoiul se imbiina cu verdeata. In zonele sarace " strazile multe erau murdare. Acolo gunoiul se stivuise langa trotuare iar casele erau inghesuite laolalta fara loc de miscare pentru aer si oameni. Oamenii stateau nemiscati, aerul statea nemiscat; unii si altii se imputeau."
Pana si veselia oamenilor e o veselie prefacuta, imitata, nereala, stupida.
Lobey merge sa il vada pe seful pastorilor, Paianjenul, acasa la el, unde fusese invitat de catreacesta sa isi ia banii. Aici cei doi au o discutie interesanta. Paianjenul ii spune :
"Noi am preluat planeta abandonata de oameni, dar cu fragmentele se intampla ceva nou, ceva ce nici macar nu putem defini cu vocabularul pe care ni l-a lasat umanitatea. Trebuie sa ii iei in considerare importanta exact asa : este ceva indefinibil si esti implicat, este minunat de temut, profund, inefabil oricaror explicatii si opac la eforturile de a vedea prin el. Totusi, iti cere sa faci calatorii , iti defineste punctele de oprire si de plecare, te poate pune in miscare folosind dragostea si ura.
-Sau ma facesa cant, a spus Lobey. Despre ce vorbesti tu Paianjenule ?
- Daca ti-as putea spune sau tu ai putea intelege din deductiile mele atunci si-ar pierde orice valoare. Cu multe razboiae, haosuri si paradoxuri in urma, doi matematicieni ai lor au incheiat o epoca si au inceput alta pentru gazdele noastre, fantomele noastre numite OM. Unul a fost Einstein, care prin teoria relativitatii a definit limitele perceptiei umane, exprimand matematic cat de mult influenteaza starea observatorului obiectul pe care il percepe.
- O cunosc, am spus.
- Celalat a fost Godel, un contemporan al lui Einstein, primul care a exprimat in mod matematic si precis tinutul vast aflat dincolo de limitele definite de Einstein : IN ORICE SISTEM MATEMATIC INCHIS - POTI CITI : LUMEA REALA CU IMPLACABILELE EI LEGI ALE LOGICII - EXISTA UN NUMAR INFINIT DE TEOREME ADEVARATE - POTI CITI : FENOMENE PERCEPTIBILE SI MASURABILE, CARE, DESI CONTINUTE IN SISTEMUL ORIGINAL , NU POT FI DEDUSE DIN EL -CITESTE : DEMONSTRATE CU AJUTORUL LOGICII OBISNUITE SAU EXTRAORDINARE.
Cu alte cuvinte existamai multe lucruri intre cer si pamant decat le viseaza filosofia ta.
In lume exista un numar infinit de lucruri adevarate carora nu ai cum sa le certifici adevarul.
Einstein a definit extinderea rationalului, iar Godel a prins irationalul si l-a fixat pe peretele universului incat sa ramana acolo suficient de mult pentru ca oamenii sa stie unde a fost. "
In continuare Paianjenul ii explica de ce il urmaeste Pustiul Moarte atat pe el cat si pe Ochi-Verde :
"- Stii de ce Pustiul-Moarte are nevoie de tine la fel de mult ca de Ochi Verde ?
- Pustiul Moarte are nevoie de mine?
- De ce crezi ca te afli tu aici ? Stai si asculta. Pustiul poate schimba orice in domeniul inteligentei sale. Poate transforma o stanca intr-un copac sau un soarece intr-un petec de muschi. Dar nu poate sa creeze ceva din nimic. Nu poatesa ia acest craniu si sa lase un vid. Ochi Verde poate. Si de aceea Pustiul are nevoie de Ochi Verde.
Celalat lucru de care are nevoie este muzica. De aceea te vaneaza sau te face sa il vanezi. El are nevoie de ordine. Are nevoie de cunoasterea care apare cand sase note o prezic pe a a saptea, cand trei note se bat intre ele si definesc un mod iar o melodie defineste o gama. Muzica este limbajul pur al relatiilor temporale si co-temporale. El nu stie nimic dintre toate acestea. Pustiul Moarte poate comanda insa nu poate crea , din care pricina are nevoie de Ochi Verde. Poate comanda dar nu poate asigura ordinea. De aceea are nevoie de tine."
In continuare Paianjenul il trimite sa vorbeasca cu acea femeie fascinanta care aparea in toate reclamele si capta atentia tuturor. Toate femeiele cautau sa o imite, cum se imbraca, ceea ce spune, iar barbatii o cautau in femeile pe care le iubeau. O intalneste in barul Perla al omului cu care statuse de vorba in noaptea in care intrase in oras si facuse de paza, cel care ii explicase cum trebuie sa se poarte in oras pentru a se adapta.
Aici Porumbita,, femeia din reclame, il pune sa cante oamenilor aflati acolo si deodata apare si Friza. Lobey o imbratiseaza fericit pentru cateva momente dar apoi constientizeaza ca era de fapt Porumbita transformata in Friza. Aceasta ii spune : " Am devenit lucrul pe care il iubesti, Lobey. Asta este o parte a talentului meu. Asa pot fi Porumbita si ii pot fermeca pe toti. "
Deschizand o fereastra Lobey il vede pe Ochi Verde legat de un copac de ambele brate si gatul rupt iar Porumbita ii spune : Ochi Verde era singurul care ar fi putut-o aduce inapoi intr-adevar pe Friza. Si tu ai fost mort atunci dupa ce cazusei in prapastie dar Ochi Verde te-a adus inapoi .
In cele din urma Lobey paraseste orasul si se indreapta spre plaja de la marginea acestuia unde se intalneste cu Pustiul Moarte. Acesta ii spune ca Paianjenul a ordonat uciderea lui Ochi Verde : " Paianjenul a hotarat ca Ochi Verde, tu si cu mine nu putem trai in aceeasi lume. Ca ar fi prea periculos. Deaceea a semnat condamnarea la moarte si a ordonat legarea lui Ochi Verde in vreme ce tu cantai, iar eu plangeam pe fundul oceanului, acolo unde nu poti vedea lacrimile. In ce crezi tu ?
- Nu....nu stiu.
- Eu cred ca Ochi Verde traieste. Nu stiu. Nu pot sa il rumaresc asa ca pe voi, restul. Ar putea fi mort. Dar nu este. "
Pustiul Moarte il roaga pe Lobey sa ii cante si in timp ce acesta asculta este atacat de Paianjen care il omoara, profitand de faptul ca in timp ce Lobey canta Pustiul nu putea sa faca nimic fiindca si paralizat.
La o prima lectura romanul lui Samuel R. Delaney desi este fascinant prin frumusetea lui poetica iti lasa o stare de neclaritate datorita simbolurilor si sensurilorcare iti scapa. Ai impresia ca personajele evolueaza independent chiar si fatade vointa scriitorului. Nueste un roman clasic cu o naratiune, cu o desfasurare gradata a actiunii, cu o logica clara ci este un poem intortocheat. La o a doua citire incepi, nu sa intelegi mai multe, ci sa simti mai bine lumea personajelor, se lumineaza peisajele cartii si capeti un sentiment de apropiere ca si cum ai acolo, dar la fel pornesti pe anumite fire crezand ca intelegi, apoi iar te pierzi, precum rationalitatea in adevarul existent dar imposibil de adus in lumina demonstratiei clare.
Samuel Ray Delany (nascut la 01 aprilie 1942 in cartierul Harlem din New York), scriitor american de sf si profesor de engleza la State University of New York apoi profesor de literatura comparata la University of Massachussets.
Este unul din cei mai de succes scriitor ai asa numitului Nou Val - New Wave. A publicat texte remarcabile pentru introducerea in Sf a inovatiilor formale, cum ar fi ignorarea structurii narative, qccentul pus pe structurile mitice si experimentarile stilistice.
Poate mai mult decat orice alt autor se SF Delany a scris articole critice privitoare la analiza teeoretica a sf ului ca gen, utilizand metodele criticii structuraliste. Interesul lui in semiologie , lingvistica si psihologie se regasesc atat in scrierile sale cat si antologiile eseurilor sale. Toate scrierile lui se ocupa in mod deliberat de natura limbajului si al artei, de rolul artistului si procesul creator. De aceea nu este surprinzator ca este bine vazut si de criticii sf.
Mama lui, bibliotecara, era o new-yorkeza get-beget, care cunoscuse si chiar fusese prietena cu o serie din scriitorii apartinand Renasterii Harlemului, curent literar din anii 20-30. Tatal lui, venit din North Carolina, era proprietarul avut al unei afaceri legata de pompe funebre. Bunicul din partea tatalui fusese primul episcop de culoare din North Carolina, deci Delaney e primul scriitor negru de sf multimpremiat. Se poate afirma ca fost beneficiarul unei educatii culturale destul de variate.
A scris primul sau roman de sf la varsta de 13 ani, iar in liceu a scris alte 8-9 romane, nici unul publicat. Insurat inainte de a termina liceul, a editat impreuna cu sotia sa revista scolii. Marylin Hacker era poeta si lucra ca redactor de sf la o revista americana celebra : Ace Books. Pentru a-i face placere Delaney a scris NESTAMATELE DIN APTOR care a fost acceptat si publicat in 1962. De fapt sotia sa a avut o influenta majora asupra lui, ajutandu-l sa descopere criticii si scriitorii structuralisti, iar ulterior, in anii 70-71, au editat impreuna Quark 1-4, 4 antologii dedicate literaturii si criticii sf proprii Noului Val.
Intre 1963-1965 Samuel Delany a activat ca muzician si cantaret in Greenwich Village si a scris 4 romane : trilogia Prabusirea Turnurilor si Balada lui Beta-2.
In 1965 a intreprins o calatorie de 1 an in Grecia,Italia,Franta si Spania, in timpul careia a scris Intersectia Einstein, romanul prezentat chiar in aceasta postare.
Premii
In 1967 castiga Premiul Nebula pentru romanul BABEL-17.
In 1968 castiga Premiul Nebula pentru romanul EINSTEIN INTERSECTION.
Tot in 1968 castiga un alt Premiu Nebula pentru povestirea AYE AND GOMORRAH.
In 1970 castiga atat Premiul Nebula cat si Premiul Hugo pentru acceasi nuvela TIME CONSIDERED AS A HELIX OF SMI-PRECIOUS STONES.
In 1989 castiga Premiul Hugo pentru THE MOTION OF LIGHT IN WATER, la sectiunea Best Related Non-Fiction Book.
In 2004 primeste Premiul Lambda la sectiunea Pioneer Award pentru intreaga activitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu