Robur Cuceritorul - Jules Verne

Robur Cuceritorul (1886) (în francezaRobur le Conquérant) este un roman de Jules Verne apărut între 29 iunie și 18 august 1886 în Journal des Débats politiques et littéraires.Continuarea sa, Stapanul Lumii, a fost publicată în 1904.

Acțiunea este construită în jurul aceleiași tematici prezente și în 20 000 mii de leghe sub mari: trei membri ai unui club aeronautic american sunt răpiți de un personaj misterios care îi poartă în jurul lumii la bordul unei mașini zburătoare gigantice, asemănătoare unui elicopter.

Cu acest roman, Jules Verne intră în disputa dintre aparatele mai ușoare decât aerul și cele mai grele, fără a-și ascunde afecțiunea pentru cele din urmă.

Uncle Prudent și Phil Evans sunt președintele și, respectiv, secretarul Institutului Weldon din Philadelphia, doi dușmani declarați. Institutul Weldon este un club al celor interesați de aeronautică, "amatori înrăiți și, mai ales, dușmani ai celor care vor să opună aerostatelor aparatele mai grele decât aerul". Acești "baloniști" au o dispută în ceea ce privește cea mai bună metodă de a conduce un aerostat, când sunt întrerupți de un om, Robur, care intră în sala de ședință a institutului.

El provoacă furia membrilor susținând că viitorul nu aparține baloanelor, ci mașinilor zburătoare. Pentru a-și dovedi spusele, el îi răpește pe Prudent și Evans, ducându-i la bordul Albatrosului, o mașinărie zburătoare de calibrul lui Nautilus.

Robur pornește într-un periplu în jurul lumii, dovedindu-le lui Prudent și Evans că o mașină zburătoare propulsată cu ajutorul electricității poate fi condusă mai ușor decât un balon.

Albatrosul îi poartă pe deasupra Canadei, Japoniei, Chinei, Indiei, Asiei Centrale, Scandinaviei și Europei, străbate Africa de la nord la sud și trece Oceanul Atlantic, ajungând deasupra Țării de Foc. O furtună târăște aeronava pe deasupra Polului Sud, avariind-o, iar sabotajul pus la cale de Prudent și Evans desăvâștește distrugerea aparatului.

Prizonierii scapă și revin în Statele Unite pentru a lansa uriașul balon al Institutului Weldon, moment în care află că Robur nu a pierit, ci a construit o nouă mașinărie zburătoare.

În acest roman, Jules Verne devansează invenția elicopterului. Descrierea Albatrosului este urmată în roman de precizarea surselor care au stat la baza imaginării sale: sistemele propuse de Cossus, de la Landelle și Ponton d'Amecourt. La două zile după publicarea romanului, el i-a trimis un exemplar prietenului său Nadar, alături de o scrisoare în care spunea: "Vei regăsi în el toate ideile tale despre aparatul Mai greu ca aerul! [...] Aveam cu douăzeci și cinci de ani mai puțin când vorbeam despre toate astea." Sam Moskowitz, pe de altă parte, este de părere că Jules Verne și-a luat ideea de la Luis Senarens, care scrisese anterior trei povestiri în care apăreau nave aeriene bazate pe principiul elicopterului, propulsate de motoare electrice și folosind ca sursă de energie baterii.

Desigur, niciodată nu a fost construit un elicopter de genul Albatrosului. Designul acestuia se bazează excesiv pe cuvinte preluate din terminologia navală: provă, pupă, cocă, ruf, timonier etc. Platforma este "o adevărată punte de corabie, cu prova ca un pinten", iar axele elicelor de de sustentație apropie aparatul de imaginea unei nave "cu treizeci și șapte de catarge". Pe de altă parte, viteza de deplasare estimată pentru acest aparat al văzduhului (200 km/oră) nu va fi atinsă de un autogir decât în anul 1935. Cu toate acestea, concepția unui asemenea aparat în contextul cunoștințelor epocii rămâne admirabil. Nu trebuie uitat că, în acea perioadă, zborul aparatelor mai grele decât aerul era considerat o utopie de majoritatea savanților, după cum reiese și din articolul Smintiții navigației aeriene, publicat de W. de Fonvielle: "Facultatea de a-ți lua zborul ca un simplu porumbel presupune construirea unui motor ușor și puternic, care nu există. Să vrei să te lipsești de el, e mai rău decât să pui căruța înaintea boilor."