Mihail Stogoff - Jules Verne

 Mihail Strogoff  este un roman de Jules Verne, apărut între 1 ianuarie și 15 decembrie 1876 în Magasin d'Éducation et de Récréation, scris special pentru vizita țarului la Paris. Cartea a primit aprobarea autorităților ruse înaintea publicării. Pentru elaborarea romanului, Jules Verne a cerut sfatul scriitorului Ivan Turghenev, al cărui editor era tot Hetzel.

Mihail Stogoff - Editura Lucman

Traducator 

Calificativ: 10 

Nu am acordat acest calificativ atat de mare intrucat sunt rusofil ci doar pentru frumusetea caracterului eroului zugravit de catre autor. In plus este un perfect roman de aventuri in care cursa eroului contra cronometru va va captiva pana la ultima pagina.

Acțiunea romanului are loc în secolul al XIX lea în Imperiul Rus condus de țarul Alexandru al II lea. În timpul unei invazii a tatarilor în Siberia, acesta trimite un curier către Irkutsk la fratele său, Marele Duce, pentru a-l sfătui să se ferească de trădătorul Ivan Ogarev, care vrea să predea orașul invadatorilor.

Curierul, pe nume Mihail Strogoff, pornește din Moscova incognito, sub numele Nicolas Korpanov. Pe drum, el se întâlnește cu Nadia, o livoneză care merge la Irkutsk pentru a se alătura tatălui ei, exilat acolo, și cu doi reporteri: francezul Alcide Jolivet și englezul Harry Blount. Trecând prin Omsk, orașul în care trăiește mama lui, Mihail este recunoscut de aceasta, fiind demascat în fața trădătorului Ogareff.

Făcut prizonier, el este orbit cu fierul roșu, iar scrisoarea din partea țarului îi este luată de către Ogareff, care merge la Marele Duce și se dă drept Mihail Strogoff, curierul țarului. Nadia îi rămâne fidelă lui Mihail, ajutându-l să își continue drumul spre Irkutsk, unde ajung chiar în momentul în care tătarii se pregătesc de asediu, profitând de trădarea lui Ogareff care, după ce câștigă încrederea Marelui Duce, șubrezește apărarea cetății. Mihail îl ucide pe trădător, dovedind că nu orbise în realitate, apoi se căsătorește cu Nadia, al cărei tată este grațiat de Duce în urma actelor de vitejie.

Este un roman mai putin tipic pentru Jules Verne deoarece nu este vorba despre descoperiri stiintifice asa cum ne-a obisnuit, fiind mai mult un roman de aventuri care te tine cu sufletul la gura. Este un fel de James Bond de epoca, un James Bond rus, din punctul meu de vedere mult mai fascinant decat cel britanic, Mihail Stogoff fiind poate unul din cele mai calde personaje create de Jules Verne.  Este un om bun la suflet pana la a isi risca viata chiar si pentru cineva strain.

Povestea de dragoste fata de o fata lovita de greutatile vietii este de o mare delicatete si un bun simt care devin din ce in ce mai straine omului modern al cavernelor. 

Culoarea locala este si ea impresionanta fiind vorba de acea Rusie Orientala mai apropiata de misterele orientului decat de realitatea europeana. 

Sursele din care Verne a aflat informațiile extrem de precise legate de Siberia contemporană estică constituie obiectul unor controverse. O versiune populară face legătura cu întâlnirea pe care autorul a avut-o cu anarhistul Piotr Kropotkin, însă Kropotkin a sosit în Franţa după publicarea romanului. Altă sursă, mai plauzibilă, o poate constitui omul de afaceri siberian Mihail Sidorov, care și-a prezentat colecția de resurse naturale - incluzând mostre de petrol și șisturi bituminoase din regiunea Uhta - și de fotografii de la exploatările petroliere din Uhta în cadrul Expoziției Mondiale din 1873, care a avut loc la Viena și unde s-ar fi putut întâlni cu Verne.Depozite reale de petrol există în regiunea lacului Baikal, ele fiind descoperite pentru prima dată în 1902 în bazinul râului Barguzin și în delta râului Selenga  fără însă a atinge dimensiunile comerciale descrise de Verne.

În timp ce descrierea fizică a Siberiei este conformă cu realitatea, rebeliunea tătară care apare în roman este fictivă și destul de puțin plauzibilă. Războaiele cu tătarii și mongolii au constituit un element important al istoriei medievale ruse, dar rușii s-au impus înainte de începutul secolului al XIX-lea și niciun han tătar din perioada desfășurării narațiunii nu se afla în poziția care să îi permită o acțiune de genul celei atribuite lui Feofar. Descrierea tătarilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea ca fiind capabili să lupte de la egal la egal cu rușii reprezintă o dovadă de anacronism.






 http://fansfro.blogspot.ro/2013/07/biografie-jules-verne.html