sâmbătă, 14 decembrie 2013

Vaaral - B. Mircea (Mircea Bubă), Almanah Anticipatia 1984, Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice nr. 276/mai 1966


Vaaral - B. Mircea (Mircea Bubă), Almanah Anticipatia 1984, Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice nr. 276/mai 1966

Calificativ: 10 plus
O povestire tulburatoare despre ce trairi ne-ar incerca pe oricare dintre noi daca am fi nevoiti, pentru a supravietui, sa ne modificam trupurile in moduri aparent grotesti pentru celelalte fiinte umane dar si in ochii nostri. Datorita prieteniei colegul de expeditie alege o transformare asemanatoare pentru a impartasi incercarea data prietenului si colegului sau si, astfel impreuna sa o poata depasi. 

"Vaaral era un ţinut neobişnuit si indepartat. Solul ii era transparent ca o mare. Ziua se intinde aplat si orbitor. Noaptea, lumini porneau din adancuri, deformand fetele noastre devenite livide. In strafunduile lui ardea un miey de foc verde. Apoi apareau pe cer doi astri mici si rosii si chipurile noastre capatau acel amestec had de culoare rosie si verde . Si-n goana lor nebuna si sinuoasa pe bolta neagra deformau figurile tovarasilor mei incat, privindu-i, nu-i mai recunosteam , simtindu-ma o clipa, o groaznica clipa, singur.
Nu-mi placeau noptile si o presimtire rea ma facea sa-mi chem tovarasii in nava, iar ei veneau cu parere de rau, caci nimic nu era mai straniu decat noptile acelui taram.
Ce lucru minunat era ca puteam totusi trai pe Vaaral, lipsindu-ne de costumele protectoare. Am si acum in amintire fiintele ciudate cu aripi si chip omenesc ce veneau in preajma noastra. Cred ca le atrageam pentru ca semanam la chip cu ele. Ramaneau mult timp langa noi, apoi suradeau cald si se ridicau in aer. Intr-o seara una se opri intre mine si And privindu-ne cu ochii ei de femeie frumoasa . And ii facu un semn cu mana, zambindu-i trist, nu stiu de ce. Si aceasta e ultima imagine pe care i-o pastrez   : o fata umbrita de tristete. Ultima, caci in acea seara cei 6 tovarasi ai mei au disparut in masa verde si sunatoare ca un talger peste care treceam ades.
Cand am alergat la tipatele lor muribunde, n-am mai apucat sa vad din infioratorul spectacol decat bratele lor contorsionate disparand incet, supte de o forta nevazuta. Degeaba mi-am descarcat arma in masa criminala, n-am putut salva pe nici unul. Agatat de o stanca transparenta zacea And cu trupul zdrobit de la jumatate. Am ridicat ceea ce a mai ramas din el si, in prada unei grabe neomenesti, am alergat spre nava depunandu-i ramasitele in hibernator, oprindu-i orice proces de descompunere. Apoi, sub lumina rosie a celor doua luni, am asteptat langa locul catastrofei. Am plans atunci, iar pasarile acelea ciudate cu chip de femeie frumoasa venira aproape si le vazui stalucindu-le in ochi lacrimi.
Cred ca intelegeau ceva, sunt sigur ca intelegeau ceva , posibil e sa fi inteles totul. Si prabusindu-ma pe o piatra , le-am spus spectralelor aparitii adunate roata in jurul meu cat de singur sunt si cat de departe de oameni.
Le-am spus-o linistit, din tot sufletul, de-a fir a par . Cred ca ma scrantisem.
M-am tarat spre nava, unde am dormit zile si nopti nenumarate. Dar inainte de a adormi, in acel moment in care organismul nevoind sa adoarma adoarme totusi, o idee sosi. Sosi si ramase treaza in haosul de ganduri si chiar dupa ce haosul se dizolva in nimic.

....Chirurgia, eu nefiind specialist in materie de visectii, ma amuzasem totusi in tinerete crand mici monstri: pisici cu cap de iepure, caini miriapozi.....
Si totusi sa plantez encefalul lui And in trupul unui animal din acea lume era o treaba riscanta. Dar nu aveam acolo posibilitatea de a-i prelungi mult timp moartea aparenta. Unicul mijloc de a-l salva pe And era sa gasesc un animal asemnator fiziologiei omului.
Fauna acelor locuri, fiind de o mare diversitate, imi furniza una dupa alta fiintele cercetarilor. Cred ca toate au trecut prin filiera observatiilor mele. Tin minte ca au fost doua luni de munca crunta in care totul parea zadarnic. Cand incepusem sa caut animalele prin hrube , cand aparatele se deconectau , protejandu-se de efort, si cand acest edificiu inaltat pentru salvarea unei vieti omenesti se naruia, am gasit ceea ce imi era necesar. Ochii mi s-au inchis fara voie si o toropeala lesioasa ma cuprinse ; puteam sa il salvez pe And.
Si de abia atunci am privit cu alti ochi fiinta ultimelor mele experiente . Era monstruoasa. Cate ganduri ma podidira in acea clipa. Am incercat sa ma inchipui trezindu-ma sub infatisarea lui, dar nu reusii.... Ce trebuia sa fac? Si atunci niste ganduri fara cap si fara coada, nedefinite, ma infiorara. Dar erau atat de palide....Si totusi simtii ca amplificate insemnau foarte mult. Poate aveam sa fac un mai mare rau decat putea face moartea. Nu , nu cream un monstru, ci schilodeam, mutilam un trup frumos, un om. Si inca in ce chip! De unde am capatat acea indrazneala sa ma arunc in necunoscut? Poate pentru ca niciodata nu putem fi atat de frumosi pe cat suntem de inteligenti, de buni, de generosi, intr-un cuvant: de oameni.
Dar cum de mi-am permis, in singuratatea acelei lumi, sa gandesc astfel? Cine putea sa ma aprobe, cu cine ma puteam consulta, care judecator impartial ar fi putut decide absolvindu-ma de raspundere?Dar oare exista undeva un asemenea criteriu? Exista acolo in adanc, in moarte. In moartea eram singurul care putea alege. Si am incercat sa il intreb pe And. Am facut tot ceea ce se putea face pentru a-l readuce un moment intr-o stare de constienta si a-l intreba. Dar am incetat reanimarea cand mi-am dat seama ca-l ucid definitiv. Martori mi-au fost cerul acela strain si astrii lui rosietici. Si, scaldandu-ma in razele lor invaluitoare, mana mea pluti tremurand spre scalpel.

Nenumarate zile l-am tinut sub narcoza, asteptand sa se sutureze tesuturile. Si  in tot acest rastimp nu m-am putut dezlipi de langa masa pe care respira rar si regulat desfacandu-si larg orificiile rasfrante de deasupra gurii fara buze si umflandu-si toracele alb si inelat.
E greu de spus ce am simtit cand s-a trezit. Exista clipe facute sa le consumam in totalitate de unul singur, nemaiaratandu-ne nici macar amintirile.
Trupul sau de un alb straveziu incepu sa tremure , gura i se casca enorm, despicandu-i partea de jos a fetei. Gemete ascutite se auzira iar printre ele am putut distinge franturi de cuvinte , in timp ce limba lui bifurcata se zbatea sa le articuleze.
Inlemnisem. Nu-mi trecuse prin minte ca voi sta fata in fata cu el. Mi-am dat seama ca in curand va deschie ochii si vazandu-ma ma va intreba....Nu, asta niciodata. Cuprins de groaza am fugit din sala de operatie, mic si vinovat si m-am aciuat tremurand intr-o cabina alaturata de unde puteam sa il vad si sa-l aud fara ca el sa stie.
Voiam sa se dezmeticeasca si singur sa ajunga la o concluzie , singur sa decida.
Corpul i se rasuci, se clatina, pleoapele i se desfacura lenes si ochii lui mari si luminosi , ca doua monede incinse, i se rostogolira in orbite , privind in jur si cercetandu-se.
O voce se auzi atunci sovaitoare : "Nu aiurez de buna seama , de vreme ce vreau sa imi misc mainile si ele se misca.
Isi trase cu mare greutate mainile de sub el si, ducandu-le in dreptul ochilor, le privi lung, intorcandu-si pe toate partile labele albe si descarnate. Se pipai pe abdomen, pe spate, se rasuci apoi pravalindu-se de pe masa, pe cele doua picioroange cu laba de amfibie. Cu membrele desfacute facu un pas, inca unul, (cat de bine tin minte toate acestea) si se prabusi apoi ca secerat.
Violenta acestui soc pe care il asteptam ii putea fi fatala, el insa isi reveni si reincepu sa se studieze metodic, facand cunostinta cu sine insusi.
Se intuneca, iar eu stateam mai departe pironit in fata geamului, nereusind sa ma dezlipesc de acolo. Stateam ascuns si ii priveam lui And miscarile neindemnatice. Si cred ca in mintea mea mai existau tinuturi neumblate , de vreme ce gandurile mi se rataceau unul dupa altul. Si, in aceasta ratacire a mintii, si in care tot ce ar fi trebuit sa fie definit devenise sters . Il vedeam numai pe el , aparitie spectrala, care isi priveste intr-o placa de crom fiinta, nemiscat, mut ca o stanca.
Iar eu stateam ami departe pironit si il priveam.
O raza a astrilor noptii luneca tacuta prin hublou , insangerand intreaga lui oglinda. And isi duse labele la ochi si, printre degetele-i rasfirate, vazuit cum se prefita o lumina sangerie , apoi ochii sai, doua lumini rosii, aparuta atat de inumani, incat prada deznadejdii am inceput sa alerg pe culoarele intortocheate ale navei , tragand cu urechea la pasii lui grei si rari , la zgomotul facut de usile trantite, prin care fiinta aceasta noua trecea in mod tragic.

Cu aceasta, cu revenirea noastra pe Pamant, And si-ar fi recapatat infatisarea omeneasca, ba, mai mult, ar fi putut primi chipul lui de dinainte. Dar, nu s-a intamplat asa, caci un roi de meteoriti ne-a distrus motoarele si am esuat aici  , pe Lebada Gri. Cunosteam planeta aceasta. E o planeta tare posomorata. La primul contact cu ea poate nu ti se pare, dar incercati sa stati aici, nu zece ani ca noi, ci doar cateva luni numai.... Laguna aceasta atotstapanitoare...si plantele cu uriase inflorescente cazute intr-un abandon dezarmant....si vietuitoarele ei molatice si tacute.....Si apoi acest alb, si negru, si gri peste tot, si linistea. Acum mi se pae ca si linistea a imprumutat ceva din acest gri sumbru. Cred ca de aici i s-a tras si  numele "Lebada Gri".
Primele zile dupa asolizare m-am cufundat intr-o stare de prostratie . Se intamplase o mare nenorocire, ce trebuia sa fac nu stiam atunci, si doar prin hubloul care se afla la doar doi metri deasupra apelor, apelor moarte, ma incumetam sa tin legatura cu lumea de afara.
Ma bucurai totusi caci stiam ca atmosfera este respirabila.
A doua zi dupa o noapte zbuciumata am observat ca nivelul apei a ajuns mult mai sus. Nava noastra se afunda in namol. Si totusi nu ma incumetam s-o parasesc.
Miezul zilei ma prinse tot in vecinatatea hubloului La un moment dat, apele, pana atunci calme, se incretira ca si cum ar fi cazut in ele un corp greu. Peste cateva clipe o umbra aluneca tacuta in apropiere. Era And intr-o salupa incarcata. I-am vazut ochii luminosi si fata langa geam si, surprins, am ramas stana de piatra. Daca as fi intors in acel moment capul as fi fost descoperit. A facut curse intre nava si mal pana seara. Se pregatea deci, pentru o lunga detentiune pe Lebada Gri.
A doua zi hubloul era deja sub apa. Serpi ciudati, inarmati cu un corn intre nari, se izbeau de geamul meu, ranjindu-si boturile inramate de un sir de dinti ca niste spade. Se strapungeau unul pe altul servindu-se de corn ca de o sulita, apoi se devorau cu pofte de bestii. Imi facura greata.
Dintr-o cabina de deasupra ale carei ferestruici erau inca in atmosfera urmaream activitatea lui And.
As fi vrut mult sa fiu alaturi de el. Nu aveam inca taria sa-i apar in fata, cu toate ca acest lucru in noua situatie era obligatoriu si inevitabil.
Si, poate dintr-o slabiciune, intr-un fel justificata, as mai fi stat ascuns daca And nu ar fi fost atacat de monstrii din adanc. La inceput s-au ridicat din apa zeci de capete negre si hidoase . Au ramas ca niste semne de intrebare o clipa si apoi zvacnira si printr-un zbor lung cautara sa-l strapunga cu cornul. And se apara cu inversunare, fie ferindu-se din drumul lor, fie ucigandu-i cu arma. Coborand in cabina de jos am vazut in jurul navei apa viermuind de trupuri negre si serpuitoare.
In acest timp, deasupra, unele dihanii se agatasera cu coltii de salupa si, miscandu-se ritmic, o faceau sa ia apa peste bordaj, iar altele treceau in salturi lungi si tintite pe langa And. Il copleseau.
Si atunci nu m-am mai gandit la nimic altceva decat ca tovarasul meu nu trebuia sa moara.
Am luat o bomba puternica si eu ea in mana am aparut in cadrul chepengului navei.
Aparitia mea, aruncarea bombei, strigatul catre And ca sa se culce pe fundul barcii, explozia profunda, durara doar cateva clipe.
Apo suprafata apei se acoperi cu trupuri sfartecate si totusi bestiile nu incetara atacul asupra barcii , prelingandu-se peste bordaj, ca sa ajunga la And care zazea nemiscat pe fund.
Am sarit alaturi de el. Dupa cateva clipe eram stapan pe situatie. Apele se linistira. Ma aplecai vlaguit asupra lui And. Respira rar, abia perceptibil. Imi amintii asa cum zacea intins, de ziua operatiei, de .... Firul gandurilor mi se rupse , un plescait sec se auzi in spatele meu. Am stiut ca unul dintre acei monstri zvacnise afara si era in zbor catre mine. N-am mai avut timp sa ma intorc. trupul imi fu zguduit si o durer atroce in spate , sub torace, ma facu sa cad in genunchi, in timp ce privirea mea cetoasa cazu asupra fiarei care trecuse prin mine. Trupul ii zvacnea in carnea mea ca un apendice absurd si infricosator, botul ranjit se ridica....
Cand am iesit din coma And era aplecat asupra mea. Si pentru ca incepusem sa ma zvarcolesc, cautand sa spun, sa ma apar, sa-i explic, el imi porunci cu vocea lui suierata sa ma linistesc.
- Stiu totul, am inteles. Linisteste-te, linisteste-te, suiera el febril leganandu-si capul mare si diform.
Cu mare greutate mi-am intins mana cautandu-i-o si am simtit stransoarea fierbinte a labei lui, in timp ce ochii sai ma invaluira intr-o lumina portocalie si calda. Am uitat pentru un moment de nenorocirea noastra.

Ne-am pregatit pentru un lung, dar nu definitiv, naufragiu pe Lebada Gri. Tot sau aproape tot continutul astronavei l-am transferat pe un loc stancos si inalt si in piatra am sapat un sir intreg de incaperi care aveau sa ne fie unicul refugiu in aceasta lume caci din nava noastra mai ramasesera deasupra apei doar cativa metri. In ziua in care aceasta disparu cu totul un fir nevazut se rupse intre noi si oameni.
Zilele treceau unele dupa altele. Perspectiva intoarcerii noastre pe Pamant era ca si inexistenta. Si, cu toate acestea se va intampla totusi acum., trebuie sa recunoasteti chiar si voi cei care ne-ati descoperit aici ca aveam motivele sa abandonam orice speranta. Si totusi, viata pe care am dus-o a fost departe de a fi searbada. Am inceput un anumit studiu al planetei, un studiu privind anumite laturi absolut particulare (caci in mare Lebada Gri nu mai era de mult un mister pentru pamanteni) . Munceam asadar fara a avea siguranta ca cercetarile noastre vor fi vreodata de folos cuiva. Oricum speram, traiam.
La inceput m-am obisnuit destul de greu cu infatisarea lui And . Nu greu in sensul unei repulsii, ci pentru ca nu imi venea a crede ca in trupul acela strain de orice de pe Pamant ar fi putut adaposti partea lui spirituala, creierul, sa fie una si aceeasi fiinta. Le admiteam totusi, dar separat. daca discutam cu el cand ne aminteam lucruri si intamplari comune sau doar cand ma gandeam la And il vedeam asa cum era el inainte : inalt, adus pe spate, cu ochii spalaciti, si cu acel ceva particular in gesturi care-l deosebea net de ceilalti.
Toate acestea, spun, se petreceau in primele zile ale contactului direct cu el caci apoi, treptat, chipul lui de dinainte se sterse din mintea mea si cele doua entitati distincte, creierul si trupul, fuzionara si And sub noua lui forma deveni unicul posibil. Acestea toate in ceea ce ma priveau. Dar el ? El oare ce gandea despre transformarea lui subita si uluitoare? Si daca acceptase reaucerea lui la viata chiar sub acel aspect, oare singularitatea sa nu-i devenise de nesuportat? Si oare nu-i revenea obsesiv in minte cazul sau? Daca nu, atunci de ce-l descopeream de atatea ori intr-o atitudine abandonata? Si tristetea ochilor sai.....
Si pentru ca il stiam renascut datorita imaginatiei mele, creatie a mainilor mele, il priveam cu sufletul distrus ca pe un copil nereusit si nu-mi venea a crede. Apoi ma trezeam fixandu-l absent, cu privirea impaienjenita. I-am propus sovaitor o data sa primeasca corpul meu.
- De ce? suiera el si tresari.
Se ridica si pleca leganat si greoi.
Trecura iar zile. Si cand observai ca toate oglinzile de crom din incaperile noastre devin mate am banuit, am controlat si am descoperit ca And le practica sistematic un tratament ce le rapea capacitatea de reflexie. O facea in ascuns. M-am decis . Si daca nu puteam sa-l silesc sa-mi accepte trupul puteam sa-l apropii pe el de mine, apropiindu-ma eu de el.

Si  intr-o zi, pe cand el, fiind departe urmarind niste zburatoare, i-am propus din nou prin videofon sa-mi primeasca corpul. M-a mustrat si fiindca intunecarea coborata pe fata mea il puse pe ganduri, alerga spre mine. Si atunci s-a intamplat ceea ce pregatisem cu grija si asteptam infiorandu-ma de luni de zile : mi-am fistrus trupul lasandu-mi nevatamat doar capul .
Astfel l-am obligat sa ma apropie de el. ....
Si totusi nu sunt mangaiat caci cand ma priviti cu luare aminte , uitand de formele voastre, de proportiile acestora , dar indeosebi uitand de faptul ca sunt totusi om veti vedea ca And mi-a daruit un trup frumos.
Si, zicand acestea, batranul isi desfasura in toata splendoarea lor aripile ca doua giulgiuri negre cu reflexe de metal. Ramase asa o clipa ca o pasare uriasa si indoliata , isi inalta gatul de flamingo , ne face un semn obosit si se indreapata cu falfairi rare si tacute catre marginea padurii, unde pe un trunchi pravalit se vede o silueta masiva , din care pornesc doua luminiti rosii . E And, Cei doi intrara apoi in adaposturile lor din stanca.
Ii asteptam facand pregatirile de plecare incarcati de ganduri, si apoi spre seara , impreuna cu ei, decolam impreuna spre Pamant.

Despre autor:

B. Mircea ( Mircea Bubă) s-a nascut in anul 1937.
A facut liceul teoretic in orasul Bacau, iar apoi a studiat la Facultatea de Electrotehnica din Timisoara pe care a absolvit-o in 1963. 
A lucrat ca inginer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu