Cercul Iubirii - Voicu Bugariu, Almanah Anticipatia 1984, CPSF nr. 276/1966

Cercul Iubirii - Voicu Bugariu, Almanah Anticipatia 1984, CPSF nr. 276/1966

Voicu Bugariu  n. 1939

Calificativ: A plus
O povestire scrisa intr-un stil simplu, concis dar care tocmai prin aceste elemente isi capata o putere aparte. Interesant este elementul auditiv care da povestirii un caracter straniu. 
Oricum din punctul meu de vedere este una din cele mai frumoase povestiri despre iubire pe care le-am citit vreodata. 

"Ma aflu intr-o incapere goala. Singurul mobilier este un enorm fotoliu in care conducatorul clinicii ma invita sa ma asez. Ma scufund absenta in moliciunea lui. Peretele la care privesc are o parte metalica prevazuta cu dispozitive similare celei ale unei masini de calcul. Cel care m-a insotit s-aretras discret si ma pomenesc singura, fata in fata cu acea masina ce incepe sa dea semne de functionare. O lumina rece se aprinde si fasciculul ei ingust mi se plimba fulgerator pe fata si pe trup. Apoi fasciculul dispare. Poneste un zumzet abia auzit si o voce metalica imi pronunta numele in soapta:

- Aama! Aama! Aama!....

Glasul masinii se pierde intr-un suierat. Ma cuprinde o groaza animalica. Ma reped la usa, stapanindu-mi un tipat de oroare si ies fugind pe coridor . Ajung repede la iesire. Lumea indiferenta a strazii ma trezeste ca dintr-o transa. Soapta masinii, geamatul ei, cum imi vine deodata in minte sa-l numesc, capata o ciudata forta de atractie asupra mea. Reintru in clinica si incet, din ce in ce mai incet, ma intorc in camera din care fugisem. Masina e moarta. Ma asez in fotoliu si lucrurile se repeta. Fasciculul rece ma parcurge fulgerator, se stinge, iar masina ma cheama din nou cu o voce in care predomina tonurile joase:

- Aama!

- Da, sunt Aama, ii raspund cuprinsa de emotie, balbaindu-ma. De ce ma strigi? De ce m-au adus aici?Stii ceva despre Seratni? Ce legatura ai cu el?

- Aama! Aama!....

- Glasul masinii abia se mai distinge. Pare ca vine din mari departari. Am o clipa impresia caceva cunoscut, foarte cunoscut, cunoscut dintotdeauna se afla in preajma mea. Masina continua sa ma strige in soapta, rar, metalic, Ce se petrece cu mine? Traiesc o halucinatie? Ma ridic de pe fotoliu cu ochii inchisi si incet, cuprinsa de vraja vocii, fac cativa pasi spre locul de unde rasuna numele meu. Ating metalul rece. Tresar.

Masina a tacut. Ma intorc in fotoli clatinandu-ma, pipaind aerul ca o oarba. E ceva de vis in toata intamplarea aceasta. Simt oroare si duiosie in acelasi timpsi mangai masina din care porneste acea voce rascolitoare. Sa fie o inregistrare imperfecta a vocii lui Setatni? De ceatunci acest timbru care ma inspaimanta ma si cheama? Seratni e un echilibrat. El nu ar fi putut inregistra un asemnea mesaj decat poate in preajma mortii. Si de ce nici un alt cuvant? Seratni doar s-a intors acum doua luni din expeditie. Edrept, nu m-au lasat sa-l vad. ("Trebuie ferit si de cea mai mica emotie. Or tu, Aama, i-ai provoca una prea mare"), dar m-au asigurat ca e viu si se afla in afarade orice primejdie. Era ceva ciudat in privirile celor cu care am vorbit, o naume mila , bine mascata, fata de mine, dar aceasta nuanta mi s-a parut deplasata. E imposibil sa ma minta in privinta lui Seratni. El nu e in primejdie. 

Un vuiet surd insufleteste treptat difuzorul masinii. Ma pregatesc sa ma aud strigata din nou de vocea tulburatoare. M-am linistit. M-a cuprins ceva asemnator sentimentului fatalitatii antice. E o moleseala a mintii si a simturilor in care cobor din ce in ce mai adanc, o indiferenta absurda fata de tot  si, in primul rand fata de mine. Sunt parca pe punctul de a adormi, cand masina vorbeste din nou. Ceva s-a schimbat in modul in care imi articuleaza numele. Vocea este acum perfect metalica, nu-si mai modifica volumul , e egala si linisitita. E poruncitoare, ma domina. Apatia imi dispare fulgerator sub imperiul vointei ce razbate din acel glas care-mi porunceste sa-l ascult:

- Aama! Aama! Aasculta-ma!

- Re ascult, ii raspund sacadat, imitandu-i fara voie felul de a pronunta cuvintele.

- Iti voi vorbi despre sotul tau, Aama. Despre Seratni. 

Tac, privind hipnotizata locul de unde mi se pare ca vin vorbele pe care le astept de atata timp. Podeua si peretii incep sa se clatine ritmic, ca puntea unui vapor. Ochiul rece al masinii clipeste scurt si fasciculul de lumina al masinii ma cerceteaza , orpindu-mi-se mai insistent in ochi. Este o lumina neutra. Nu ma oboseste. Ii privesc fix sursa. Incepe incet, pe nesimtite, sa-si schimbe culoarea, devine verzuie, apoi violacee. Pana la urma devine intens purpurie. Se stinge brusc. Se aude scurt vuietul ce prevesteste vocea si glasul acela care-mi trezea groaza si duiosie incepe sa-mi povesteasca despre Seratni.

-Calatoria a fost buna in primii doi ani. Nimic deosebit nu s-a intamplat. Un singur lucru l-a mirat pe Seratni si anume faptul ca in prima saptamana de la start n-ai venit in nici o seara la Centrul legaturilor, unde veneau toate rudele celor plecati pentru a vorbi cu ei. Dar faptul ca in cea de-a opta seara au venit si ai fost atat de tandra si vesela l-a linistit. 

- Eram prea trista. Plangeam zi si noapte. N-am vrut sa ma vada astfel. 

Masina nu parea sa fi luat in seama soaptele mele. Isi continua povestirea cu un soi de indarjire. 

- In luna a 23 a calatoriei nava a suferit o avarie. O forta necunoscuta penetra radiatii doar printr-o anume parte a invelisului navei. Fenomenul acesta a ramas neexplicat pana astazi. Seratni a fost ales sa monteze in exteriorul navei, in portiunea ce permitea patrundera radiatiilor, un ecran protector. El a iesit din nava, a facut ceea ce era de facut si s-a intors nevatamat. Calatoria a continuat apoi fara nici un incident deosebit. Punctul final a fost atins faradificultati, cercetarile au decurs multumitor. In primele zile ale drumului de intoarcere Seratni simti primele smene ale bolii. Pierdu treptat in greutate si, ceea ce nelinisti mult pe medici, pierdu cativa centrimetri din inaltime. Apoi....

Aici glasul metalic se poticni, ezita parca sa continue. Se auzira cateva silabe neintelese si glasul tacu.

- E viu? strigai deznadajduita. Traieste?

Ma cuprinse o ura neputincioasa impotriva acelui mecanism lipsit de suflet ce ma teroriza cu relatarea lui cronologica. Imi racnesc intrebarea pe un ton din ce in ce mai inalt, mai isteric. Ma inec si tusesc. Ma prabusesc intr-un plans convulsiv, faralacrimi. Masina nu mai da nici un semn. Ma apropii turbata de ea si o izbesc cu pumnii, sangerandu-mi degetele . Am ragusit, nu mai pot vorbi. Soptesc, anevoie, intreband-o daca sotul meu traieste. Fara sa-mi dau seama schitez un stravechi gest de implorare, cad in genunchi, atingand cu fruntea metalul rece. Brusc, ochiul luminos se aprinde si raza lui ma gaseste. 

- Linisteste-te Aama! Seratni traieste. Ascultamai departe cum s-au intamplat lucrurile cu boala lui ciudata.

Vocea si-a pierdut fermitatea cu care incepuse sa povesteasca. Nu mai este la fel de bine timbrata. Tonurile joase alterneaza cu cele inalte anarhic. O bizara dereglare pare a se produce in organele masinii. In alte imprejurari lucrul acesta m-ar fi facut sa rad in hohote. Robotii ofera adesea asemnea mostre de umor involuntar. Acum insa simt ceva ciudat insinuandu-mi-se in suflet. Vocea metalica imi starneste ecouri vagi , cunoscute. Imi amintesc deodata de senzatia contradictorie ce ma incercase cu ani buni in urma , cand ma apropiasem de cusca unui tigru. Superba bestie dormea, unduindu-si din cand in cand blana. Dinspre ea venea un miros nelinistitor de fiara. M-am apropiat de gratii simtind o naprasnica dorinta de a o mangaia. Mi-am intins incet mana,m tremurand. In ultimul moment cineva din cei aflati in preajma mea m-a prins si m-a tras brusc inapoi, cu un mic tipat. Tigrul s-a trezit si a cascat lenes, aratandu-ne o monstruoasa dantura. Am plecat trista de langa el cu sentimentul ca am pierdut o unica ocazie a vietii mele. Multa vreme dupa aceea, intamplarea m-a obsedat, si, adesea, cu o perfecta lipsa de logica mi-am spus ca viata mi-ar fi luat cu totul alt curs daca atingeam blana somptuoasa a tigrului. Acele cateva clipe cand mana mi se indrepta spre galbenul acela intens mi-au rama pentru totdeauna in memorie. Traisem atunci la paroxism un sentiment intermediar intre frica si dorinta. Fusese extraordinar. 

Nu stiu de ce mi-a venit tocmai acum in minte intamplarea cu tigrul. Poate fiindca ceva din cele ce traiesc acum seamna cu acea veche emotie. Si acum sunt dominata de ceva intermediar. Asezata in genunchi in fata ochiului aprins ce-mi lumineaza fata cu nuante schimbatoare, sunt fulgerata de momente de maxima luciditate. Discern in ceea ce simt un amestec de sentiment al monstruosului si blandete. Simt oroare si voluptate, o scarba ca in fata navalei abusrde a unei mese de moluste umede si alunecoase, si duiosie. Imi vine sa izbesc masina dar si s-o cuprind intr-o imposibila si ridicola imbratisare.

Ma asez din nou in fotoliu, decisa sa ascult relatarile masinii cu cel mai amre calm. Probabil ca reda momente din memoria artificiala a navei. Ea stie cel mai bine ce s-a intamplat cuSeratni. In plus ma va scuti de compasiunea pe care ceilalti membri ai echipajului au incercat stangaci sa o ascunda.

- Bine ca te-ai linistit Aama! Asculta! Seratni nu simtea nimic deosebit . Pirdea insa in mod constant din greutate si din inaltime. Dupa cum iti spuneam medici navei priveau cu multa ingrijorare acest ultim fenomen. Nu se mai pomenise asa ceva. S-au incercatdiverse tratamente: fara nici un rezultat. De fapt, Seratni nu era bolnav. Isi indeplinea sarcinile bine, nu acuza nici o suferinta fizica sau psihica. S-a presupus ca bizara lui maladie a inceput atunci cand iesise in exteriorul navei pentru a monta acel ecran de protectie. Nava isi continua drumul spre Pamant, nimic nepravazut nu avu loc, dar Seratni se micsora. Hainele ii ramaneau mari , vocea i se subtia. S-ar fi spus ca se reintoarce la starea de copilarie. Dar nu era asa. Un amanunt deosebea evolutia lui de o intoarcere de basm in copilarie. Creierul sau nu era atins de aceasta involutie, de altfel generala. Continua sa functioneze la fel de bine. Cutia craniana nu se micsora, in schimb trasaturile fetei incepura sa se estompeze. Copilul acela cu cap de adult nu mai semana cu Seratni. Cand mai erau cateva saptamani pana la ziua in care nava trebuia sa atinga Pamantul, Seratni nu mai putu sa vorbeasca. Inca putin timp si nu mai reusi sa umble si sa scrie. Medicii intervenira si Seratni intra sub cupola complexului de animare. Aparatele ii inlocuira pe rand toate organele interne. Seratni continua sa-si indeplineasca atributiile insa. Sinistra lui maladie nu atingea materia superior organizata: creierul. Amplificatoarele de biocurenti ii transmiteau mesajele. Dispozitive create special ii furnizau date pe care simturile lui distruse nu le mai putea obtine....

Glasul se opreste, de parca mi-ar fi citit gandurile. Era si timpul. Amanuntele de cosmar ale bolii lui Seratni m-au adus la limita nebuniei. Simt o senzatie de greata ca aceea care precede un lesin. Ma las mult pe spate in fotoliu. In minte mi se invalmasesc franturi de aminitiri despre Seratni. Povestea masinii incepe sa devina vizuala. Rememorez totul. Il vad pe Seratni, mare amator de sport si mai ales de inot , privindu-si descumpanit mainile ce isi pierd forta. M ainchipui pe mine intr-o situatie asemanatoare. Treptat alunec in vis.

Zbor in locul lui Seratni. Totul decurge bine pana in moemntul in care intervine acea avarie care ma obliga sa ies in afara navei. Ma intorc sanatoasa dar cu o suoara senzatie de jena, de vagdezechilibru al miscarilor. Imi spun caeste ceva trecator, dar intr-una din noptile urmatoare ma trezesc brusc din somn, nestiind cine sunt si in ce loc ma aflu. Ma cuprinde o mirare puerila la constatarea ca ma aflu pe nava , am un moment certitudinea ca eu, de fapt, trebuia sa ma aflu in cu totul alt loc , ca aparita mea pe nava este o intamplare absurda. Imi revin repede. Adorm. Apoi in zilele urmatoare, in saptamanile si lunile in carese transformara acestea, constat ca devin din ce in ce mai mica la trup, catrebuie sa imi micsorez tot mai mult imbracamintea. Tovarasii de zbor se poarta cu mine ca si cum nimi nu s-ar fi intamplat, medicii ma consulta cu furia neputintei, dar cu totii evita, parca, sa ma priveasca in ochi. Surprind in privirle lor, rareori cand reusesc sa le prind, un sentiment al fragilitatii mele, o prudenta excesiva de a nu ma vatama fizic sau psihic. Si, ciudat, sunt calma. Ma privesc parca din exterior  cum incetez cumva de a mai fi om cu o curiozitate nesubiectiva, rece, stiintifica. Apoi, nemiscarea. Totala ca o moarte. Vad, aud, dar din nemiscare imi fulgera prin minte amintiri de la inot, salturi de la platforma, fugi prin paduri, chiote. Le privesc ca pe un film interesant, dar incompatibil, de neconceput.

Ma trezesc lin, ca revenind incet din adancurile unei mari limpezi. Ochiul masinii imi scalda fata intr-o lumina albastra. Glasul vorbeste monoton . Continua o fraza. Am visat sau oare l-am ascultat?

- ....cumva similar cu ceea ce in vechime se numea iubire mistica. O senzatie de bariera de nepatruns, o obsesie a unei bagi posibilitati ce nu poate fi niciodata atinsa in formele ei concrete. Si totusi, tu, Aama...Aama!....

Dar ce se petrece ? Sunt nebuna? Halucinez? El e....Eu....Seratni....

In clinica se repercuta racnetul neomenesc al Aamei. Medicii venira ingrijorati. Se opria in prag. Pe fotoliu, Aama cu fata uda de lacrimi, dar transfigurata de o extatica fericire, cu ochii larg deschisi, isi chema incet sotul. Seratni ii raspundea metalic. Si melopeea celor doua glasuri se ingemana intr-o fioroasa si dulce bucurie. 

Seratni....Aama....Seratni...Aama....Seratni.....Aama....."

Pentru cine doreste sa citeasca si alte povestiri ale domnlui Voicu Bugariu

http://www.nemira.ro/nautilus-sf/vocile-vikingilor--2202

Date bio-bibliografice 

preluare de pe  http://voicubugariu.blogspot.ro/2008/02/despre-mine.html

Voicu Bugariu
Născut la 6 iulie 1939, în comuna Vâlcele, judeţul Covasna. Prozator şi critic literar. Doctor în filologie la Universitatea din Iaşi cu o teză despre opera lui Marin Preda. Redactor la “Astra”, revistă de cultură, Braşov (1966 – 1974). Redactor la “Luceafărul”, revistă a Uniunii Scriitorilor din România, Bucureşti (1974 – 1992). Corespondent la Bucureşti al postului de radio “Deutsche Welle”, Köln, Germania (1990 - 1994). Susţine o rubrică bisăptămânală de opinii la ziarul “Monitorul Expres”din Braşov (2000 - 2007).
Romane: Literaţii se amuzau (1983), Curajul (1985), Coborâre în ape (1986), Platforma (1988), August-Decembrie (1990).
Romane (sub pseudonimul Paul Antim): Dispariţia unui contabil (1977), Balaban şi statuia (1981), Un casanova călătoreşte spre iad (1992).
Romane SF: Sfera (1973), Visul lui Stephen King (2002), Curtezana onestă şi astrologul (2011). Romane SF (sub pseudonimul Roberto R. Grant): Zeul apatiei (1998), Animalul de beton (1999).
Povestiri: Mozart şi moartea (2003, online). Povestiri SF: Vocile vikingilor (1970, reeeditare în 2013), Lumea lui Als Ob (1981, reeditare în 2010).
Critică şi istorie literară: Incursiuni în literatura de azi (1971), Zaharia Stancu (1974), Patria şi cuvântul poetic (1981), Analogon (1981), Existenţe ironice. Personajele lui Marin Preda (2006, online), Literaţi şi sefişti. O confruntare de mentalităţi (2007), 
Reportaj: Cuvintele unei călătorii (1981).
Premii literare. Premiul CC al UTC, pentru Vocile vikingilor, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Braşov, pentru Incursiuni în literatura de azi, Premiul Statueta de Argint, la Conferinţa Internaţională a autorilor de literatură SF, Poznan (Polonia), 1973, Premiul Opera Omnia, 2012..
Colaborări la revistele literare importante,  jurnalistică politică în cotidiene. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1973. E-mail: vbugariu@yahoo.com

Publicat de Voicu Bugariu Blog.