sâmbătă, 1 februarie 2014

Ultimul Gdar - Rodica Bretin, Almanah Anticipatia 1984


Ultimul Gdar - Rodica Bretin, Almanah Anticipatia 1984

Premiul II la concursul organizat de Revista Stiinta si Tehnica cu tema "Avertisment pentru linistea planetei" in anul 1982

http://rodicabretin.wordpress.com/








Rodica Bretin n. 1958

    Calificativ: 10 plus
    Una din povestirile care mi-a placut cel mai mult din acest almanah. Este zugravit un viitor indepartat care arata ca daca nu stim sa ne asternem ca sa ne fie bine ca specie putem sa ajungem sa fim exterminati, vanati si tratati ca o specie inferioara. Si toate acestea daca nu suntem in stare sa fim uniti intre noi oamenii, daca nu stim sa ne respectam, sa renuntam la conflicte si sa lucram in echipa, invatand sa protejam si tot ceea ce ne inconjoara. Altfel sfarsitul poate fi realmente dureros.
                                                   
"In afara singurei mese ocupate, incaperea era pustie. Pentru o baza situata pe una din rutle comerciale principale parea cam bizar. Se vorbea, e drept, despre deschiderea unui coridor spatio-temporal, dar zvonurile nu fusesera confirmate. In calitatea sa de consilier meta-galactic , Khor Ub Nabor ar fi fost  desigur informat.
Lumina crepusculara atenua contururile, iar in atmosfera descoperise prezenta unor elemente chimice necunoscute : cantitati infime insa, pe care organismul sau le putea izola si neutraliza.
Aparuse un tentacul violet, lustruind cu frenezie suprafata translucida a mesei. 
Inutil ca finalitate, gestul simboliza inalta consideratie aratata oaspetelui : un duarph beneficia peste tot de protocolul 0. 
Khor Ub Nabor sorbea incet din bautura oferita de sixian. Absent la ce se petrecea in jur urmarea reflexele create in paharul de cristal. Se simtea spionat, haituit, sentimente neincercate vreodata de un adevarat duarph . Oare banuiau ceva? Atunci ultima misiune insemna un test menit sa il demaste. Poate ii subestima dar nu ii credea atat de subtili.
- Un zert lumina pace!
Khor Ub Nabor tresari. Strainul nu cunostea obiceiurile locului caci se asezase fara sa ii astepte incuviintarea. Figura distoida, corpul aproape uman, dar cu sase brate tubulare acoperite cu cili, tradau originea denebiana. Ochiul perfect rotund, colorat puternic in rosu, devenise oranj, trecerea facandu-se printr-o succesiune de nuante si licariri. 
-Servim Entitatea, replica indispus consilierul. 
Avusese o scurta exitare inainte de a raspunde si se intreba daca trecuse neobservata. Denebianul nu venise din intamplare la masa lui : colierul de sionit era identic cu cel pe care il purta. Pentru misiune fusesera alesi 4 rationali din zone diferite ale metagalaxiei. In calitatea sa oficiala stia multe despre ceilalti trei, dar nu si lumile din care veneau. Acesta trebuia sa fie Ur Dip. De ce un denebian?
- Mi s-a cerut sa te intalnesc duarphule, pentru a-ti trasmite: Al 4 lea se afla la Detros! Iti spune ceva?
Khor Ub Nabor se decise sa tatoneze terenul. Desi Ur Dip nu parea initiat in obiectivul misiunii , un sfert din cat cunostea din natura inchisa si perfida a denebienilor ar fi fost suficient pentru a-l alerta.
- Nu iti pot da amanunte pentru ca nu le cunosc. Instructiuni vom primi la bordul navei.
-Ce asteptam?
- Consilierul intarzie cu raspunsul : fiinta care intrase in momentul acela putea fi cu greu definita. Ii vazuse caci se indrepta spre ei intr-o plutire lina. Ceva ca o boare ii atinse cand se opri in fata lor : haloul disparu si deveni vizibil trupul ca un lujer prelung. Se aseza si ii saluta cu o usoara inclinare a capului, raceala ochilor imensi pe masca palida a fetei contrazicand simulacrul de zambet incremenit pe buze.
- N-am intarziat, nu-i asa?
- Dimpotriva, Altaza, surase Khor Ub Nabor.
Sixianul astepta intr-o atitudine indatoritoare ca noua venita sa-si exprime preferinta. Ur Dip fusese ingnorat fiind un sarman denebian, nu un duarph sau o xyodlarta de pe Archenar.
Iluminatia salii se modifica treptat. In centru, mesele fusesera date la o parte si un con de lumina verde marca o arena improvizata unde se pregatea ceva caci murmurul conversatiilor incetase. Unora le parea interesant genul acesta de spectacol iar incaperea devenise ticsita. Sub reflector au fost impinsi doi barbati : vazandu-i Khor Ub Nabor nu isi putu stapani o zvacnire a bratului in care tinea bautura si cateva picaturi se raspandira pe masa....
Luptatorii se oprisera in mijlocul salii in pozitii expectative. Un moment de ezitare din partea unuia , o micsorare a pupilelor celuilalt si lovitura de pumnal porni fulgeratoare.
.....in mintea consilierului reinvie amintirea oamenilor purtati pe strazile orasului in custi magnetice, femei si copii cu priviri ratacite care il urmarisera multa vreme. Erau considerati o specie inferioara. Organismele lor primitive, obisnuite sa respire o anumita compozitie atmosferica , nu supravietuiau transferului in alte medii. Incapabili sa-si adapteze functiile biologice au ramas in arealul restrans al planetei de origine.
Luptatorii ajunsesera  la capatul purerilor si respiratia le producea un zgomot sacadat. Nici unul nu se crutase, nu se ferise din calea lamei aducatoare de moarte: dintre pseronii lipiti de tample pornea comanda de a invinge cu orice pret. Lupta se transformase intr-o inclestare de trupuri.
- Se spune, incepu Altaza, ca ar fi fost o populatie numeroasa , stapani ai unei tehnologii avansate. Cu mult inainte ca solul planetei lor sa devina radioactiv trimiteau rachete in lumile stelelor apropiate.
- Prostii, respinse Ur Dip ideea. Pe Terra traiesc doua milioane de oameni care de abia reusesc sa-si asigure hrana. Planeta e secatuita de resurse.
Altaza nu-i dadu atentie, ochii ei galbeni fixandu-l cu insistenta pe duarph. " Ca o felina care-si pandeste prada" gandi acesta. Se intreba cat si ce anume aflase despre el. Cunostea bine creaturile cerebrale de pe Archenar : la baza motivatiei unei actiuni statea un calcul precis, o logica perfecta. Ascultase cu toate simturile alertate , intuind amenintarea disimulata de cuvinte.
- O fiinta nascuta sub un soare galben nu are sanse de evolutie. Decaderea civilizatiei terestre reprezinta o dovada, insista Ur Dip.
Altaza il privi pe denebian de parca abia atunci ii observa prezenta.
- Pentru ca n-au reusit sa se ridice la suprema intelepciune: intelegerea consecintelor. In realitate nu stim nimic precis despre ei.
- Doar cum pot fi ucisi, remarca Ur Dip.
- E timpul sa mergem , hotari Altaza ridicandu-se . " Denebianul era gata  sa strice totul" gandi. "Consilierul banuieste ceva si ar putea da inapoi : nu e inca tarziu sa-si recalculeze sansele. Dar n-o va face: cercul capcana se inchide ."
....Cand au sosit la punctul de imbarcare se insera. De-a lungul pistei erau insirate aeronave gigantice intr-o incremenire monolitica , iar deasupra stationau luminile vehiculelor escorta.
Un vuiet prelung se propaga prin atmosfera, reverberatia facand sa vibreze peretii hangarelor. Ecranele de protectie intrara si ele in functiune insa si campul gravitic distorsiona contururile. Asoliza o nava....Khor Ub Nabor vazu intai un punct luminos, apoi, brusc, mii de ace i-au strapuns retina orbindu-l. Cand reusi sa-si limpezeasca privirea nava cobora incet , suspendata deasupra pistei, uriasa pasare metalica venita din infinitul vitezelor superluminice.
Simtind o usoara bataie pe umar se intoarse si intalni niste ochi negri , patrunzatori , care il fixau din spatele vizorului castii. Uniforma simpla, stransa pe corpul atletic, purta insemnul castei navigatorilor.
- Consilierul Khor Ub Nabor? Sunt Thy Serg , pilotul dumneavoastra. Va rog sa ma urmati.
Un navigator feydar, isi spuse Khor Ub Nabor , recunoscand un dialect din stravechea federatie Zahras. Thy Serg ii conduse la un hangar izolat , unde era o nava ce parea o piesa de muzeu  de pe vremea in care se fabricau motoare fotonice. Pilotul isi facea de lucru la comenzi studiindu-si pe ascuns pasagerii : xyodlarta era periculoasa, prezenta ei il ingheta. Consilierul purta pe chip semnul, nu putea sa se insele. Se infiora: cine ar avea curaj sa se atinga de un duarph?
.....Dupa iesirea in spatiul cosmic Khor Ub Nabor viziona cilindrul cu instructiuni. Mesajul le cerea sa ajunga pe Detros unde se afla coordonatorul misiunii....Inchise ochii si incepu sa respire controlat. Dincolo de peretii navei incepea noaptea cosmica. In vremurile in care stramosii sai vedeau in Unviers o bresa , o falie spre un maine cert , cerul exista pentru a-i feri de teroarea viitorului. Erau la un pas de dobandirea unei constiinte superioare , dar i-a impiedicat sentimentul apartenentei la un anumit spatiu si timp.
Un soc violent zgudui nava. In timp ce podeaua se cutremura din nou, Khor Ub Nabor incerca sa deblocheze usa postului de pilotaj. Cand reusi sa patrunda inauntru Thy Serg zacea pe jos - cu bratul drept intins intr-o ultima incercare de a ajunge la tabloul de comanda - iar langa o placa de protectie , marcand locul unei sparturi in perete, cazuse un aparat de sudura.
Consilierul fixa indecis comenzile. Se tragea dintr-un neam de ratacitori prin spatiu - cand navigatia inca nu devenise privilegiul castei feydarilor - si cunostintele de astronavigatie ramasesera undeva in celulele creierului sau ; sondand in subconstient putea ajunge la trecutul care traia in el , nestiut , sutele de generatii supravietuind in memoria speciei .
.....Executa manevrele finale, se apropiau de tinta calatoriei , si, cand isi ridica ocgii de pe aparate relaxandu-se dupa concentrarea din timpul zborului, discul cenusiu al unui corp ceresc ocupa o treime din hublou. Peisajul planetei ii dadea o senzatie familiara. Nu fusese niciodata in sistemul Sirius, dar totusi cunostea fiecare crater , fiecare neregularitate a reliefului . Confrunta omaginea reala cu cea pastrata in memorie , inregistrand schimbarile aduse suprafetei de ciocnirile recente cu meteoriti. Amintirea venea dintr-un spatiu insondabil, de aceea il cuprinse o stare confuza de panica. Simtea un imbold irezistibil sa fuga , sa intoarca spatele planetei. Jos pandea primejdia, stia, fiind totodata constient ca se nascuse pentru a implini acolo un legamant care nu era al lui. Viitorul devenise un zid intunecat. Nu avea de ales : se pregati de asolizare .
- Putina setha, consiliere ?
Zambetul Altazei : cald, imbietor. Isi apleca lujerul mladios spre a turna lichidul in cesti . Lui Knor Ub Nabor ii reveni in minte avertismentul pilotului Thy Serg , inainte de accident : "Fereste-te de xyodlarta , te va ucide! "
Inconjurati de confortul rafinat al bazei planetare il asteptau pe al patrulea rational implicat in misiune , care intarzia .
- Iata-l si pe Hert van Karsa, cunoscutul pharolog! exclama Ur Dip , agitandu-si tuburile in directia intrarii ; ochiul ii capatase o nunata de verde intens .
" Cand o sa termine cu gafele?" gandi Altaza . Denebianul isi simti pantecul crispandu-se , durerea devenind insuportabila . Arunca o licarire imploratoare catre xyodlarta si durerea inceta .
- Un zert lumina pace , rosti noul venit, pasind spre mijlocul camerei .
Pelerina metalizata ii atingea carambii cizmelor , saltandu-se usor in timpul mersului . Avea tinuta dreapta, rigida , a unuia obisnuit sa comande . Ochii putin oblici, doua fante intunecate - nu exprimau nimic, privirea glaciala trecand peste Ur Dip ca si cum denebianul nici n-ar fi existat .
Khor Ub Nabor isi infipse unghiile in carne . Pentru o clipa crezuse ca se priveste in oglinda. Ii trebuia un efort considerabil ca sa-si pastreze intiparit pe chjip zambetul calm , destins. "Asta era ! Un duarph - autentic - trimis sa il demaste." Gandurile ii alergau innebunite cautand o cale de iesire din situatia imposibila incare il atrasese perfida xyodlarta. Altaza judecase corect : transformarea lui ar fi convins pe oricine in afara unui nativ din Eridani .
Ajungand in dreptul consilierului, Het van Karsa se opri lasandu-se o tacere apasatoare. Altaza suradea, urmarind atenta confruntarea. Cei doi se privira un moment ce paru nesfarsit : ochii pharologului devenira violeti si Khor Ub Nabor le percepea extensia senzoriala sondand ion structura intima a fiintei sale , coborand la nivelul reactiilor afective fundamentale . La randul sau patrunse in constiinta celuilalt dar se retrase imediat coplesit de o prezenta totala , dominatoare. Het van Karsa isi duse mana dreapta la piept si se inclina adanc , cu deferenta , salutul prin care il recunoastea duarph . Khor Ub Nabor se inclina la randul sau, fara sa inteleaga nimic .
Altaza iradia o furie abia stapanita , dar cand van Karsa se intoarse spre ea trasaturile ii capatara ingenuitate si reusi sa-si acordeze glasul pe tonurile cele mai dulci :
- Ai imbatranit duarphule ! De la ultima noastra intalnire au trecut, da, zece perioade standard !
Het van Karsa ignora amabilitatea prea evidenta iar intensitatea privirii lui nu prevestea nimic bun.
- In schimb tu , Altaza , arati minunat , spuse fara inflexiuni . Atunci, pe Wena Varusia nu iti priau radiatiile.
Xyodlarta zambi in sila. Aluzia la planeta aceea o facuse sa se infioare fara voie .
- Nu ne-ai spus pentru ce ne aflam aici, incerca Ur Dip sa salveze situatia.
- Nu cunosc motivele pentru care unii dintre voi se afla aici , replica van Karsa, dar doresc sa va arat ceva interesant....locul in care va voi duce nu mai exista de multe mii de ani, iar coridorul temporal este foarte ingust. Daca alunecati intr-o bresa a hiperspatiului nu exista cale de intoarcere : v-ar trebui un miliard de perioade pentru a incerca toate variantele si a reveni in timpul real.
....Intr-o coordonare perfecta cei 4 rationali isi fixara ornigramele de sionit care aparusera la comanda duarphului.
Intuneric dens, primar : liniste. Ochii nu vad, mainile nu simt, urechile nu prind sunete , caci pentru o asemnea lume sunt necesare altfel de simturi. Primele senzatii fiind vagi, confuze, Khor Ub Nabor incerca sa se orienteze prin bezna ratacind o perioada nedefinita in cautarea unui reper. Vedea trei umbre din care una iradia un sentiment de frica : denebianul. Trimise o extensie a campului sau energetic catre acesta, sustinandu-l si stabilizandu-i pozitia . Atinse alaturi o prezenta - xyodlarta si undeva, in fata, umbra calauzitoare a duarphului; ii capta emisiile ancorandu-se de ele. Incepea sa prevada meandrele drumului. Lumini inselatoare, aparitii meteorice sagetau cateodata intunericul , dar se straduia sa le ignore urmand indeaproape jaloanele fixate de van Karsa in labirintul timpului.

La capatul unui coridor traversa o zona de clar-obscur patrunzand intr-o sala imensa. In centru, suspendat deasupra dalelor de piatra , se afla un glob sidefiu , a carui forma era putin turtita la poli. Mari cilindri transparenti ocupau restul spatiului prin bruma depunerilor de condensare zarindu-se trasaturile unor fiinte. Se aflau acolo reprezentati ai tuturor rationalilor din metagalaxie, cate unul sau mai multi reprezentanti pentru fiecare specie.
Knor Ub Nabor avea intuitia unui amanunt esential pe care il ignorase. Incerca sa isi dea seama ce anume dar imaginea incepuse deja sa se destabilizeze.
.....Se trezi in camera bazei planetare. Cand isi scoase onigrama vazu ca ii tremurau mainile.
- Care sunt coordonatele spatio-temporale? rasuna vocea clara a xyodlartei.
Hert van Karsa ezita un moment:
- Regret, nu va pot spune. Trebuie sa aflam numai cine a construit edificiul si in ce scop?
- Un centru de regenerare, avansa o propunere Ur Dip.
Duarphul respinse cu un gest energic ideea.
- Sa fim seriosi....pentru atata lucru nu ne chemau de la capatul galaxiei.
- Prietene, esti obosit, se intoarse Altaza catre denebian.
Il fulgera brusc din ochi:
- Du-te si odihneste-te!
Ur Dip se retrase, cerandu-si scuze.
- S-a stabilit starea indivizilor din cilindrii de conservare? intreba Knor Ub Nabor dupa plecarea denebianului.
- Sunt bioinvelisurile unor fiinte vii , spuse pharologul. Constiinta e separata de corp, fiind inregistrata pe o unitate informationala.
Consilierul se gandi cateva clipe intens. Ideea, ce i se paruse la inceput absurda, incepea sa capete consistenta.
- Un fel de matrite, rosti.
- Poftim!
- Modele. Pentru toate fiintele din metagalaxie.
- Vrei sa spui ca cineva colectiona exemplare ale fiintelor rationale din univers?
- Nu. Am spus modele. Mai precis : primele modele.
Altaza izbucni intr-un ras nervos.
- Indraznesti sa insinuezi ca cineva a creat toate speciile inteligente din universul nostru?
Khor Ub Nabor o fixa cu o expresie usor amuzata. Faptul ca xyodlarta isi pierduse cumpatul nu il impresiona.
- Ai reproduse exact sensul afirmatiilor mele!
Intalni privirea concentrata a lui Het van Karsa.
- De ce crezi asta?
Denebianul din sala era identic cu Ur Dip in schimb xyodlarta parea o copie nereusita - ii lipseau haloul si alte calitati - un model primitiv, care apoi a evoluat spre superba perfectiune a Altazei.
- Aberatii, pufni xyodlarta.
- Altaza!
Hert van Karsa ii rostise numele cu voce monotona, totusi xyodlarta se cutremura.
- Altaza , repeta duarphul , calci una din legile noastre. Ceea ce aspiri tu este prea mult pentru o xyodlarta si prea putin pentru......
- Ajunge, voi tacea.....
In glas ii rasunase teroarea iar pe obrajii crispati intr-o masca zambitoare, bronzul stelei Archenar palise : prin tranparenta epidermei se vedea reteaua vinisoarelor albastre, subtiri, sub care Khor Ub Nabor surprinse o incalceala de fire aurii.
Consilierul deveni inca o data constient de aura puterii pe care, sub calmul aparent, personalitatea lui Hert van Karsa o degaja.  Amintirea primului contact ii staruia in memorie nealterata. Atingerea fugara avea tulburatoarea viziune a efluviilor de energie pura , nesfarsit regenerate, unduind in campuri clocotitoare de forta sau zbatandu-se sub incatusarea modelatoare a logicii.

Pharologul se ridica:
- Daca doriti sa va odihniti , camerele v-au fost pregatite. Vom continua - paru sa caute cuvantul , cercetarile, maine dimineata. Entitatea fie cu voi!
.....Consilierul facuse cativa pasi prin cabina , cand auzi in spatele lui un declic : mecanismul usii rulante fusese blocat pe dinafara. Ramase nemiscat, cu simturile la panda si se intreba -lucid, aproape curios-  cum va actiona capcana? Ridicandu-si privirea vazu o mica sfera cenusie ce se rotea pe traiectorii concentrice in cautarea tintei vii pe care era programata sa o distruga. Arma teribila, adusa din sistemul deneb, isi localiza victima dupa bataile inimii.
Khor Ub Nabor isi concentra energia somatica intr-un focar unic: in mana dreapta se materializa conturul unui disc , capatand treptat consistenta. Stralucirea lui crescu, atingand vibratia luminii pure si incepu sa pulseze inducand senzorii sferei ucigase in eroare. Consilierul aseza discul pe masa si se retrase....Explozia care cutremura cabina il facu sa-si piarda echilibrul ; se ridicase deja cand aparuse van Karsa , insa acesta nu intreaba nimic facandu-i doar un semn sa il urmeze.
- Vino, am sa-ti dau alta camera!
La capatul coridorului astepta xyodlarta. Mesajul primit din Archenar ii cerea sa actioneze : falsul duarph trebuia eliminat, iar dovezile despre locul acela distruse.
Ur Dip nu se culcase si, dupa felul in care ii licarea ochiul, in tonuyri tot mai sterse, se astepta la vizita .
- Ai dat gres. Stii ce urmeaza , nu? suiera Altaza. Priveste-ma!
Simtea fascinatia ochilor ei supunandu-l, frangandu-i vointa. Durerea sfredelitoare il facu sa se zvarcoleasca neputincios. Altaza se opri : dorea sa il pedepseasca , nu sa il omoare. Ii intoarse spatele si iesi, caci privelistea trupului scuturat de frisoane o dezgusta.
......Dupa ce se desparti de Hert van Karsa consilierul se intinse pe patul din cabina si adormi. Se destepta peste cateva ceasuri cu senzatia clara a unei revelatii. Pentru prima data banuia taina teribila ce apasa - asemenea straturilor geologice - asupra salii din adancuri, insa intrarile labirintului temporal ramaneau blocate si se izbea de acelasi perete impenetrabil. Caile duceau spre o zona unde inceputurile si sfarsiturile deveneau involburarile unui sorb urias , ce inghitea materia si energia. Nu indraznea sa priveasca prapastia fluida din adancurile careaia pandea pericolul autoanularii.
Incepea sa discearna ritmuri cunoscute in pulsul neimblanzit al timpului. Incercand sa se orienteze dupa jaloanele trecerii anterioare rataci neajutorat si orb prin spectrul de posibilitati , pana cand se produse o rupere in continuitatea vremii si aluneca printre peretii de lumina, redus la stadiul unui simplu foton , a carui menire o reprezenta miscarea........
Se afla in interiorul salii subterane , printre nesfarsitele siruri de cilindri. Identificand trasaturile feicarui grup de rationali , remarca in asezarea lor o anumita logica , o subtila gradare a calitatilor . Compara bioinvelisurile din cilindri cu locuitorii actuali ai Universului : unele caractere lipseau, altele avusesera o evolutie surprinzatoare . Prezenta globului turtit la poli il intriga. Cu precautie isi apropie palma de suprafata neteda. Desi o presimtise, descarcarea energetica se produse inainte de a-si putea retrage mana.
......Se cufunda in taramul fara de margini al noptii cosmice . Prin intunericul punctat de palide licariri de stele se infiltrau acorduri indepartate, ce cresteau in intensitate , izbucnind in armonii ample, pe masura ce din abisul galactic rasarea imaginea unei planete albastre......Tulburat, Knor Ub Nabor isi simti ochii umezindu-se cand vazu derularea reliefului de o variatate irepetabila : norii albi plutind in oceanul de azur al atmosferei crestele muntilor invaluite in ceata diminetii, oglinda sclipitoare a marilor. Suprapusa peste holograma purtata de timp peisajul arid al Terrei in care cenusiul devenise culoarea dominanta : o planeta condamnata si o mana de oameni redusi la stadiul de primitivism, luptand pentru supravietuire. Alunga viziunea terifianta si totusi reala. Neregenerat, biocampul protector slaea in intensitate : dadu drumul globului si aluneca in nefiinta......
Cand isi reveni Het van karsa ii tinea incheietura mainii si o caldura placuta i se raspandea prin tot corpul:
- Imi place curajul gdarule, dar al tau seamana a imprudenta.
Khor Ub Nabor se chinuia sa zambeasca. Fara interventia lui van Karsa ar fi.....Cum ii spusese....gdarule.....deci stia....Sau daca nu aflase sondandu-i creierul cand fusese inconstient.
- Ai de gand sa ma denunti consiliului?
- Ce-as castiga facand-o?
Intr-adevar : ce l-ar putea tenta, traise deja senzatii posibile doar intr-o mie de vieti ....Printre modelele rationalilor nu descoperise nici un duarph , isi aminti Khor Ub Nabor. Constatarea, venita cu intarziere il contrarie, apoi intelese.
- Da, ii confirma van Karsa, citindu-i gandul, suntem o rasa mai veche decat a oamenilor.
- Si ceilalti?
- Sixieni, denebieni, xyodlarti....Stapanii de azi ai metagalaxiei!
Glasul duarphului suna batjocoritor:
- Inceputul a fost facut de increderea oamenilor in unelte perfecte, masini bilogice capabile sa evolueze si sa se reproduca. Hibrizii au supravietuit declinului civilizatiei care ii crease  si, cum se puteau adapta oricarui mediu, in cateva milioane de ani au cucerit universul.
- Ei stiu adevarul?
- Care adevar ? Ca sunt doar niste masinarii complexe , nascocite de oameni, pe care ii dispretuiesc. Explica-i prietenei noastre Altaza modul incare au iesit stramosii ei de be banda unei uzine inaltate de primitivii terrieni.....In milioane de ani au avut suficient timp sa isi faureasca o istorie. Iar daca totusi banuiesc ceva vor incerca sa distruga dovezile din sala subterana.
- Pot ajunge acolo? intreba Khor Ub Nabor, sperand intr-un raspuns totusi negativ.
Het van Karasa parea sa ezite:
- Tu ai ajuns, dar am citit in tine semnul Entitatii. Chiar daca nu te-ai nascut duarph, ai fost crescut si antrenat dupa legile noastre. Ei nu stapanesc bine caile temporale dar intr-o zi o vor face.
- N-ar cuteza sa infrunte un duarph ! exclama Khor Ub Nabor, incercand sa se ridice.
- Linisteste-te, ii ordona van Karsa.
Trupul celuilalt se supuse, relaxandu-se , inainte ca sensul cuvintelor sa ajunga la creier.
- Trebuie sa pleci, aici esti in pericol, relua duarphul.
- N-am unde sa ma duc. Gdaria nu mai exista. Dupa atacul xyodlartilor supravietuitorii s-au refugiat pe Shalag , unde mediul ostil a facut imposibila adaptarea. Sunt ultimul gdar. In Eridani am incercat sa devin un duarph.
- Si pot sa spun ca aproape ai reusit.
Het van Karsa ramase pe ganduri. Modul in care gdarul stiuse sa lupte, sa supravietuiasca, impunea respect. Ce fel de fiinte erau oamenii? Atat de vulnerabili fizic si totusi.....
-Pentru ce ai riscat numirea in functia de consilier si apoi misiunea?
- Ajungand in Consiliu am incercat sa opresc vanatoarea de oameni, pustiirea Terrei....Asculta duarphule, de ce ma ajuti?
Chipul lui van Karsa se intuneca. Ar fi dorit sa il ajute - desi, martora fiind Entitatea, nu stia de ce- dar pentru el nu se mai putea face nimic. De aceea tresari auzindu-l rostind cuvintele ....
- Viata mea nu conteaza atat de mult. Esti puternic duaphule....Impiedica nimicirea poporului meu!
Khor Ub Nabor astepta incordat : nu avea dreptul sa ii ceara asta si totusi o facuse. Daca era real ceea ce se spunea despre duarphi - ca dirijau dezvoltarea rationalilor in metagalaxie - atunci o faceau cu discretie, preferand cai mai lente si mai sigure, avand intelepciunea sa nu faca uz de superioritatea lor evidenta.
- Voi incerca, rosti Hert van Karsa si cuvintele sale valorau cat un juramant . Pleaca acum! Nava mea e pregatita pentru decolare.
Cand parasi camera deslusi in privirea duarphului mila sau poate ca i se paruse. Alerga spre platforma hangarelor, incercand o stare de spirit noua, de pace si de impacare cu sine. Dintotdeauna existenta i se supusese unui singur tel pentru care stiuse sa-si infranga slabiciunile ; acum invatase sa spere.....
- Omule!
Cuvantul sfichiui ca un bici. In primul moment ramase locului, apoi se intoarse incet , incercand sa castige timp. Altaza tinea indreptata asupra lui tija unul delurotron iar Ur Dip blocase retragerea.
- Te inseli, Altaza , spuse Khor Ub Nabor , inaintand catre xyodlarta care se dadu inapoi . M-am nascut pe Gdaria, planeta colonie, unde v-ati incercat precizia tirului atomic.
- Un motiv in plus ca sa ne urasti. Credeai ca e de ajuns sa furi numele unui duarph pentru a scapa judecatii Consiliului ?
In mijlocul frazei Altaza trase dar fascicolul devie datorita campului protector. Khor Ub Nabor se arunca deasupra lui Ur Dip , care se prabusi sub lovitura....
Gdarul urca scarile in goana si ajunse la hangarul de unde drumurile cosmosului ii erau deschise. Deodata se opri: cunoastea secretul cilindrilor si Consiliul nu putea ingadui raspandirea lui. Vor pulveriza Terra, inlaturand posibilitatea unei revolte.
Nava lui van Karsa se afla la cativa metri. Civilizatia duarphilor stapanea timpul si distantele iar legenda despre astronavele lor facuse inconjurul galaxiei. Cu un asemenea vehicul patrulele Consiliului nu l-ar ajunge niciodata. O clipa, o singura clipa, ideea il ispiti....Dincolo de cupola transparenta a hangarului incepea Inifinitul Lumilor Libere . Peste toate se suprapuse insa dureros imaginea Terrei.
Informatiile din creierul sau nu trebuiau sa ajunga in mana consiliului: se concentra stergandu-le din memorie. Anula si campul protector.
Asteptarea nu dura mult, silueta xyodlartei aparand la capatul pistei. Ridica arma si ochii galbeni nu avura nici o tresarire cand fixa declansatorul, regland fasciculul la intensitatea medie. Intocmai cum banuise: aveau nevoie de trupul si mai ales de creierul sau, in secundele de agonie Altaza spera sa-l sondeze.
Urmari degetele fine ale xyodlartei miscandu-se implacabil....o explozie de alb inunda totul in jur si ceva se rupse in interiorul sau. Un mesaj-concentrat eliberand energia sa psihica  "Het van Karsa ....nu uita!...."
Inainte de a muri vazu ca prin ceata chipul Altazei aplecandu-se asupra sa. Si ultimul gdar se pomeni admirandu-i precizia plina de gratie a msicarilor.
Cu adevarat, isi spuse cu amara ironie, omul inventase niste unelte perfecte !


Despre Rodica Bretin  

preluare de pe http://rodicabretin.wordpress.com/

Rodica Bretin este pseudonimul literar folosit de Rodica Apostol (n. 6 noiembrie 1958, Brașov), scriitoare româncă de literatură istorică și fantastică. Ca formație profesională este cercetător științific, fiind absolventă a Universității din Brașov, 1982.
Debutează publicistic în anul 1982. În 1985, la Editura Albatros, îi apare primul volum personal: Efect Holografic. Urmează o bogată activitate publicistică. Între 1982 și 2010 i-au apărut 150 de proze, traduceri, eseuri și articole culturale în 18 publicații (printre care The HistorianScience et VieAntares-FranceRomânia LiterarăAstraMagazinMeridianBaricadaMagazin InternaționalJurnalul de BucureștiTribuna și START 2001) și 10 antologii din România, Franța, Anglia, și Italia.
În perioada 1986-1990 lucrează ca cercetător științific la MEN-SSCAM București.
În perioada 1991-1996 activează ca lector și ulterior ca redactor șef la Editura Baricada, unde înființează și conduce patru colecții specializate de literatură istorică, fantastică, horror și SF. Tot în perioada 1991-1995 participă și la realizarea seriei de antologii Antares (vol.1-4), în colaborare cu scriitorul Dan Apostol.
În 1997 devine consilier editorial la Editura Nova, unde, între 1998-2001, ocupă funcția de redactor șef. Participă la cercetările istorice și arheologice efectuate în 1998 în Languedoc, Franța, și în 2002 la Milano, în Italia. În perioada 2003-2006 este lector la redacția Știință-Frontierele Cunoașterii a Editurii Cartea de Buzunar.
În mass-media audio-vizuală a realizat sau colaborat la 60 de emisiuni difuzate între 1982 și 2010 de 5 posturi de televiziune și radio din Franța și România (Arte, TV 5, TVR 2, Radio România 2 și Radio România Internațional). Între 1993 și 1996 a fost realizator de programe TV (cinematografie fantastică și de artă) și redactor-șef la Compania Națională de Film, Televiziune și Video Canal b.
AFILIERI: 

  • Membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 1991).
  • Membră a Fantasia Art Association din Cornwall, Marea Britanie (din 1996).
BELETRISTICĂ:

  • Efect holografic (Editura Albatros, 1985)
  • Șoimul Alb (Editura Facla, 1987)
  • Uriașul cel Bun (Editura Ion Creangă, 1989)
  • Drumul fără Sfârșit (Editura Baricada, 1991)
  • Cel care Vine din Urmă (Editura Baricada, 1993)
  • Lumea lui Hind (Editura RAI Coresi, 1998)
  • Omul de Nisip (Editura Image, 2000)
  • Fecioara de Fier (Editura CNI Coresi, 2002; ediția a II-a revizuită, Editura Cartea de Buzunar, 2006)
ISTORIE ȘI FRONTIERELE CUNOAȘTERII:

  • Dosarele Imposibilului (Editura Cartea de Buzunar, 2003)
  • Tunelul Timpului (Editura Cartea de Buzunar, 2003)
  • Poarta Vrăjitoarelor (Editura Cartea de Buzunar, 2004)
  • Poltergeist – Atacatori Invizibili (Editura Cartea de Buzunar, 2005)
  • Misterul Lumilor Paralele (Editura Cartea de Buzunar, 2006)
  • Naufragiați în Timp (Editura Cartea de Buzunar, 2006)
ANTOLOGII:

  • a realizat în colaborare cu scriitorul Dan Apostol seria Antares, vol 1 – 4 (Editura Baricada, 1991-1995), antologii dedicate literaturii fantastice și culturii enciclopedice
  • a realizat și tradus Cronici din Lumi Interzise (Editura AGER, 2003), antologie de literatură fantastică
  • a realizat și tradus Vânătorii Lumii de Dincolo (Editura Cartea de Buzunar, 2006), antologie de literatură fantastică
TRADUCERI:

  • Dale Cooper, de Scott Frost (1993)
  • Amantul doamnei Chatterley, de D.H. Lawrence (1993)
  • În umbra ghilotinei, de O. Le Baron (1994)
  • Leul uriaș, de J.H. Rosny-Aîné (1993, în colaborare)
PREMII:

  • Premiul pentru Cea mai bună proză străină la Festivalul Internațional al Artei Fantastice de la Annecy, Franța, (1996), pentru nuvela Negura
  • Premiul Volaverunt la Festivalul de la Valencia Spania, (2001), pentru nuvela Conquistadorul
  • Premiul pentru Cel mai bun roman străin acordat de Fantasia Art Association, (2005), pentru romanul Fecioara de Fier, publicat în serial de revista The Historian din Truro, Cornwall, Marea Britanie

miercuri, 1 ianuarie 2014

Dimineata senina dupa o lunga noapte .... - Ghenadi Melnikov, Almanah Anticipatia 1984

Dimineata senina dupa o lunga noapte .... - Ghenadi Melnikov, Almanah Anticipatia 1984







Calificativ: 8
Sincer o proza care glorifica eroismul soldatilor sovietici ma lasa rece dar  scos din contextul apartenentei nationale intr-adevar un asa respect ar trebui sa avem fata de eroii nostri, dar cei adevarati nu tortionarii cu pensii uriase asa cum se intampla in Romania: ai servit regimul in mod hidos esti cel mai de soi patriot.

"Batranul se trezi de bataile puternice ale inimii si privea fara sa clipeasca tavanul inundat de albastrul rece al zorilor. Tamplele il dureau, pe frunte ii aparuse transpiratia : acelasi vis avut in decursul multor nopti, a multor ani....
.....lunganul intr-o unforma sifonata, de culoare verde, cu manicile suflecate , statea la trei pasi de el si , surazand satisfacut, ii tintea pieptul cu un Walter. El deslusea limpede cercul intunecat al armei care il hipnotiza, il atragea, iar in afara acelui cerc nu mai exista nimic pe lume. Mana sa parca ar fi fost o mana straina, se indrepta spre tocul revolverului, dar aceasta miscare era inconstienta, masinala si inutila. Zambetul disparu de pe fata lunganului , iar aceasta deveni rea dar frumoasa. Clatinand din cap in semn de dezaprobare lunganul apasa pe tragaci. 
Dispecerul catre zona 5 : factorizare in toate sectoarele
Serviciul M catre numarul 1: pulsul - una suta saiseci 
Numarul 1 catre Zona 5: pozitia 0
Batranul se trezi a doua oara si fu foarte uluit: de obicei dupa acest vis el nu mai adormea niciodata. In camera era lumina cu toate ca la geamuri atarnau perdele. Soarele, strecurandu-se piezis prin tesatura colorata, lumina coltul camerei in care se afla un vechi Record pe al carui ecran prafuit se desluseau clar niste dungi ondulate. Pe servanta ticaia ceasul desteptator care arata ora 7 si 10 minute, insa batranul stia ca in realitate nu era ora 7. Nu mai potrivise ceasul de doua zile.
Era timpul sa se ridice din pat. 
Zona 5 catre Corector: Ridicati nivelul in zona 5
La bucatarie puse ceainicul pe aragaz si in timp ce se barbieri la baie aceasta dadu in clocot. Stingand gazul, batranul lua din dulapul suspendat o cutiuta de tabla pentru nescafe, in care tinea ceaiul. Arunca in ceainic cat cuprinse cu 3 degete, turna apa clocotita si inveli ceainicul cu un prosop. Apoi lua din frigider pachetul inceput de unt, painea, pregatin un sandwich pentru micul dejun. L-ar fi putut pregati si legat la ochi, pentru ca de 10 ani de cand ii murise sotia meniul micului dejun nu se shimbase.
Luandu-si micul dejun batranul stranse masa si se apropie de fereastra.
Dispecerul catre grupa A orbite: Factorizare 
Corectorul catre Dispecer: densitatea fluxului scade
Dispecerul catre Zona M: Dati o sectiune pe Grupa A orbite
Fereastra etajului al treilea dadea in valceaua cu visini, o insulita de verdeata ascunzand niste case proprietate personala cu un singur etaj , asediate din toate partile de blocuri mari de locuinte Batranul constata cu parere de rau ca, pe an ce trecea, se retrageau tot mai departe tufele de liliac si albul de nea al visinilor infloriti , ca primavara graurii nu mai vin in zbor sa se aseze pe balconul sau. Valceaua cu visini isi traise traiul., iar batranul intelegea ca aceasta era o necesitate deoarece orasul se extindea, dar totusi ii parea rau....
Se indeparta de fereastra si incepu sa se pregateasca pentru a merge la magazin dupa cumparaturi.
Zona 5 catre corector: lipsa indicelui in sectorul 8
Corectorul catre numarul 1: oprirea bloc-schemelor cutiilor
Numarul 1 catre corector: Dati fond!
Batranul isi schimba pijamaua punandu-si un costum gri de vara, lua sacosa pentru cumparaturi, se incalta in hol cu pantofii de panza , verifica inca o data cheile in buzunarul hainei si, convingandu-se o data in plus ca sunt acolo, iesi. Inchizand usa el nu mai incuie broasca de jos deoarece nu pleca pentru mult timp.
Tinandu-se de balustrada batranul cobori. La parter scoase legatura cu chei, o alese pe cea mai mica si se indrepta catre peretele dintre apartamentele 1 si 2 si constata ca nu are ce sa dechida. Acolo unde atarnasera cutiile postale se distingea dreptunghiul cenusiu al zidului nezugravit.
Sectorul 8 catre Dispecer: defectiunea a fosr reparata.
Dispecerul catre reteaua RT: factorizarea pasilor
Undeva la etajul 3 se tranti o usa si cineva incepu sa coboare pe scara. Fiindu-i jena sa stea asa si sa priveasca peretele gol batranul se grabi spre iesire. Desigur cu cutiile de posta nu se intamplase nimic deosebit - au fost scoase pentru reparatii sau pentru a fi inlocuite cu altele noi. Deschise usa de la intrare.
Dispecerul catre sectorul 5: factorizarea tuturor sectoarelor
Corectorul catre retelele RT: reduceti nivelul imprimarii
Batranul isi miji ochii din cauza soarelui stralucitor, inca racoros, ca dimineata.
La ora aceea era mangaietor ca in copilarie cand ziua de vara care incepea parea o intreaga vesnicie. In timpul amiezii soarele ii provoca mereu aceeasi asociatie: tunica incinsa in spate ca o tabla de metal, iar tulpinile spalacite de pelin erau un adapost prea slab in fata messerschmidturi-lor care zburau la joasa inaltime si ale caror rafale cu trasoare semanau cu razele dogoritoare.
Trebuia sa treaca printr-o curticica plina de verdeata, inconjurata de case cu patru etaje printre arcada a doua case din colt , sa traverseze strada si acolo imediat pe dreapta se afla alimentara. daca ar fi dorit de mult nu ar mai fi fost nevoie sa mearga dupa alimente : i se propusese de nenumarate ori ca acestea sa ii fie aduse acasa dar batranul nu voia sa se lipseasca de una din putinele sale  bucurii  : sa faca cativa pasi pe zapada moale sau iata, ca acum....
O dimineata senina. Era un pic racoare, de la iarba si gradinile de flori ude, care abia fusesera stropite cu furtunul, toate miresmele erau inabusite, umbrele nu erau inca contrastante, difuze si in coroanele dese ale copacilor parea ca inca se mai involbureaza ca o ceata intunecata ramasita noptii.
Pe sub arcada batranul iesi la strada principala si se opri la trecerea de pietoni.
Dispecerul catre zona A: verde.
Se aprinse lumina verde a semaforului. Batranul traversa strada, o lua la dreapta si intra in magazin.
Era putina lume. Batranul se apropie de raionul lactate si astepta ca vanzatoarea sa serveasca o femeie.
-Doua sticle de Kolomenskoe, spuse batranul cand ii veni randul.
Vanzatoarea pe care nu o mai vazuse aici nu-l intelese.
-Kolomenskoe, repeta batranul. Doua sticle.
Vanzatoarea, o fata tinerica, parea ca se silea sa isi aminteasca ceva, ceva foarte important, necesar, dar nu reusea deloc. Batranul vazu, cum de emotie, fetei incepu sa i se bata o vena la gat iar obrajii i se ingalbenisera. Ce o fi cu ea, incepu sa se framante batranul.
Zona M catre Dispecer: incertitudine in reteaua RT
Dispecerul catre Corector: inlocuiti superpozitia
Corectorul catre reteaua RT: varianta lipsei
- Scuzati va rog, isi reveni vanzatoarea in sfarsit. Dar Kolomenskoe nu a fost adus inca. Va pot oferi chefir, lapte acru, branza de vaci cu mirodenii.....
-Nu-i nimic, nu-i nimic, spuse grabit batranul, simtind o anumita stanjeneala. Poate fi si chefir, tot una e.....
- Platiti, va rog, la casa....52 de copeici....
Dispecerul catre zona M: atentie! la casa 52 de copeici. restul de la o rubla 48 de copeici.
Numarul 8 catre Dispecer: Mai calm. 
Batranul dadu casierite banii si in timp ce aceasta marca bonul si numara restul, observa ca si ea era noua si la fel de tanara ca si vanzatoarea. Eleve ale scolii de comert in practica, gandi batranul, de aceea sunt atat de eomotionate.
La raionul de panificatie lua o franzela alba de 18 copeici , un sfert de paine neagra rotunda si iesi din alimentara. Pentru astazi nu-i mai trebuia nimic, cumparaturile principale de alimente pentru o saptamana batranul le facea martea.
La intoarcere batranul se opri langa chioscul subrezit de lemn unde seara se adunau amatorii de domino. Ce-ar fi daca ar trece acum pe la vechiul sau prieten care locuieste, uite in aceasta casa si cu care nu s-a mai intalnit de vreo doua luni ? Sa treaca si sa-l invite la o ceasca de ceai....
Zona 5 catre Dispecer: incertitudine in afara sistemului.
Dispecerul catre zona 5: superpozitia cu roata.
In acest moment se auzi sunetul unui metal pe asfalt - un copil de vreo 6 ani rostogolea o roata . Ceva asemanator batranul nu mai vazuse demult. Copilul rostogolea cercul din metal asa cum facuse si el insusi de nenumarate ori in copilarie cu ajutorul unei sarme indoite, asa cum rostogoleau copiii rotile pana la razboi si putin dupa aceea, cand nu existau atatea jucarii ca acum.
Pustiul rostogoli roata pe alaturi si batranul isi continua drumul si numai dupa ce reintra in bloc isi aduse aminte ca voia sa treaca pe la prietenul sau....
Cutiile postale se aflau deja la locul lor , reusisera sa le atarne inainte de a veni posta : prin deschizaturile cutiilor se vedea albul ziarelor . Batranul deschise cutia sa, lua doua ziare - cel local si cel central, inchise usita si urca la etajul sau.
Dispecerul catre zona 5: factorizare toate nivelurile. 
 In hol batranul isi scoase pantofii, isi puse papucii de casa si duse sacosa la bucatarie. Acolo scoase din sacosa kefirul si painea , sterse cu o carpa umeda sticlele, le puse in frigider si painea o impacheta intr-un saculet de celofan si o puse in cosuletul de paine Sacosa goala o puse in dulap pe raftul de jos.
Pana la ora 10 batranul citi ziarele.
La ora 11 se duse la bucatarie si isi pregati pranzul dintr-o jumatate de pachet de Supa cu fidea.
La ora 12 batranul lua masa de pranz, spala vasele, sticla de chefir inceputa o astupa cu dopul din material de plastic si o puse la locul sau.
Pana la unu spala in baie mai multe batiste si alte maruntisuri pe care nu se stie de ce se jena sa le dea la spalatorie impreuna cu lenjeria.
La unu batranul obosind se intinse pe divan si adormi.
Numarul 1 catre toate inafara de zona 5: pozitie 0.
Dispecerul catre zona M: pozitia 0.
Si imediat disparu blocul cu 4 etaje cu alimentara si atelier de incaltamnite la colt. Disparu de parca ar fi fost decupat cu foarfeca dintr-o fotografie.
Dispecerul catre zona A: pozitie 0.
Disparu intreaga strada cu automobilele si pietonii, ca si cum se cufundasera intr-o substanta impermeabila obscura , lipsita de intindere si sens.  
Dispecerul catre zona V: pozitia 0.
Disparu curticica inverzita, casele cu 4 etaje, tufele de liliac,  chioscul darapanat. Disparu portarul care facea colac furtunul de stropit, copilul cu roata....
Dispecerul catre grupa A orbite: pozitia 0.
Disparura casutele si verdeata valcelei cu visini, cosurile uzinelor din departare, padurea de pe malul celalalt al raului mare, raul insusi....
Disparu cerul impreuna cu urma subtire lasata de avionul in zbor. ...
Disparu Soarele....
Se lasa intunericul de la inceputul lumii in care parea ca spatiul s-a comprimat pana la dimensiunea unui punct iar secunda era egala cu vesnicia.
Numarul 1 catre toate zonele in afara de zona S: Lumina
Intunecimea incepu de sus sa dispara, sa se lumineze, sa se transforme intr-o nebulozitate rece-albastra iar apoi alb-argintie care, peste cateva clipe tasni in jos  in torente de lumina orbitoare
Spatiul se largi pana la limitele insemnate cu o sfera si un disc, a caror linie de contact era asemanatoare cu linia orizontului. Pe sfera nu se observa nici un element al constructiei sale si ea era perceputa ca o suprafata alb-argintie care emana lumina. Era imposibil de stabilit distanta pana la cel mai apropiat punct al ei - care putea fi si 10 metri si 10 kilometri. Suprafata discului acoperita de numeroase santulete concentrice , la fel ca o placa de patefon, parea mai intunecata decat suprafata sferei , iar dimensiunile lui, la fel  nu ar fi putut fi percepute daca nu ar fi existat un detaliu.
La vreo 150 de metri de centrul acestei constructii, unde pe suprafata discului incepea sa se invarta o spirala gigantica, se afla o casa, masi exact nu o casa ci un fragment de casa - numai o singura intrare- in ale carei ferestre de la etajul al 3 lea batea soarele , strecurandu-se pana spre peretele opus unde se afla divanul pe care dormea batranul......
El nu stia ca de mult nu mai exista casa in care locuia , de peste 30 de ani, ca nu mai exista acea curticica inverzita prin care trecuse azi dimineata, ca nu mai exista arcada dintre case, nici casele, nici strada, nici alimentara.....
Nu stia ca din  orasul de care era legata intreaga lui viata nu mai ramasesera decat amintirile......
Nu stia ca nu se mai afla in viata prietenul sau de pe front pe la care intentiona sa treaca, ca nu mai existau cunoscutii de pe scara sa, ca, in general , nu mai sunt in viata toti acei oameni pe care ii cunoscuse sau de care auzise....
Batranul nu stia ca si el insusi murise demult de tot, la inceputul indepartatului secol al XXI lea, cand oamenii nu invatasera inca sa invinga multe boli, nu invatasera sa luote contra batranetii....
Nu stia ca oamenii care nu mai sunt in viata ii oferisera posibilitatea de a vedea inca o data soarele, iarba uda, firicelul auriu al urzelii din cerul de toamna diafan.......
Nu stia ca el zacuse sute de ani intr-o camera ermetica , prin ale carei tevi circula heliu lichid, zacuse deshidratat cu ser fizilogic in loc de sange, zacuse pana in momentul in care oamenii putusera sa vindece aproape toate bolile, putura sa lupte impotriva batranetii....
Dar oamenii nu stiau cum va reactiona el dupa reanimare la intrarea brusca intr-o lume necunoscuta, cu totul noua pentru el. Ei nu aveau dreptul sa riste...
De aceea ei construisera aceasta cupola sub care , cu ajutorul a miliarde de raze subtiri , pachete de unde stranse ca un resort, reprodusesera dupa fotografii si documente cinematografice de epoca coltisorul vechiului oras in care locuise batranul. Au reprodus totul pana la cele mai mici detalii: case, copaci, automobile, pietoni, norii albi, frunza ingalbenita de pe asfaltul ud. Toate acestea nu se deosebeau cu nimic de cele adevarate - puteai atinge cu mana trunchiul unui copac si sa-i simti scoarta aspra, sa ridici o piatra si sa-i simti greutatea, sa vorbesti cu vanzatorii din magazin sau cu baiatul care rostogolea roata si sa nu iti dai seama catoate acestea sunt doar pachete deunde, fascicule de lumina insufletite, adunate laolalta cu ajutorul campurilor de forta....
Batranul dormea in garsoniera de la etajul al treilea al blocului cu patru etaje si somnul lui era pazit de invechitul Record cu ecranul prafuit, ceasul desteptator de pe servanta, frigiderul care torcea linistit - lucruri obisnuite ale unui trai modest......
El urmeaza sa fac cunostinta cu oamenii lumii noi , iar acesti oameni doresc ca el sa nu se simta de prisos in mijlocul lor. Dar aceasta nu se va intampla acum, nu brusc, ci treptat.......
Batranul dormea.....
Ultimul soldat ramas in viata din cel de al doilea razboi visa un camp rascolit de gropi fumegande si niste bombardiere cu stele rosii zburand spre Vest......

duminică, 29 decembrie 2013

Datoria - Danut Ungureanu, Almanah Anticipatia 1984

Datoria - Danut Ungureanu, Almanah Anticipatia 1984

Comandati aici
http://www.nemira.ro/nautilus-sf/asteptand-in-ghermana--2241






Danut Ungureanu n.1958
Calificativ: 9
Povestirea nici nu isi doreste sa fie fermecatoare, alambicata sau ceva special. Este scrisa intr-un stil concis, militar am putea spune tocmai pentru a reda mai puternica ideea. Foarte interesanta mi se pare simularea pe calculator al rezultatului luptei si cred ca in vremurile moderne asa ceva si exista. 
Mi-a amintit de celebra Arta a razboiului de Sun Tze in care ideea era sa nu pleci la un razboi decat daca aveai sanse clare de a-l castiga, in caz contrar castigurile obtinute in urma unei victorii grele puteau fi chiar mai mici decat pierderile.


    "Locul era acelasi pe care il parasisera in urma cu cateva luni. Un deal impadurit, scaldat de razele Soarelui, un parau minuscul, cativa bolovani stingheri. In buza rapei insa, maini disciplinate si indemanatice ridicasera in pripa un acoperis. Cei doi oameni care discutau inauntru , pe un ton retinut, politicos, puteau fi deosebiti, eventual, dupa culoarea cod care le impodobea uniforma. Rosu si verde de o parte a mesei, albastru inchis de cealalta parte.
    In rest aproape totul coincidea . Acelasi par usor incaruntit pe tample, aceeasi umeri masivi, aceeasi privire semeata, impunatoare. 
    - In acest caz, va invit sa formulati o solutie convenabila, spuse unul dintre ei, continuand discutia si privind cu un aer distrat minusculele infiltratii solare din acoperis.
    - Ma rog, asta depinde de ce intelegeti dumneavoastra prin convenabila, ii raspunse celalalt cu oboseala dar si cu demnitate in glas. 
    - Ma refer in special la amplasamentul trupelor noastre.
    - Nu stiu daca o modificare de ultim moment de actiune...
    - Inteleg, inteleg, para usor iritat albastrul. Nervozitatea sa abia insinuata inviora parca atmosfera.
    - In definitiv, eu nu tin neaparat la satisfacerea cu orice pret a acestor deziderate. Recomandarea venita de la Marele Nostru Stat Major nu trebuie sa fie obligatoriu interpretata ca un ordin de lupta.
    - O asemenea recomandare , dupa cum v-am mai spus, ne-a parvenit si noua noaptea trecuta. Se estimeaza ca o ciocnire a trupelor noastre in conditiile acestui camp de manevra, cu angajarea intregului armament pe care il posedam....
    - Stiu, mormai inciudat rosu-verdele, va duce inevitabil la distrugerea coloniei bastinase din apropiere. In definitiv, insa, ei nu sunt oameni si aici, la mai bine de 200 ani lumina de lumile noastre. 
    - Nu vom avea de dat socoteala nimanui, incheie sec albastrul. O constatare cinica, dar perfect adevarata.
    - A la guerre comme a la guerre, domnule general. Atunci?
    - Propun ca lucrurile sa-si urmeze cursul lor firesc.
    - Sunt intrutotul de acord. Ma bucur ca am ajuns la o intelegere , ca intre oameni rationali.
    Cei doi se ridicara aproape simultan, usurati, cu sentimentul datoriei indeplinite.
    - Numai un moment, va rog. As avea sa va fac o propunere.
    Dupa aproape doua ore totul fu gata. Aceleasi maini disciplinate si indemanatice realizasera in timp record jonctiunea celor doua creiere electronice despartite de transee si teribile arme dezintegratoare. Erau acum unul singur, o singura inteligenta manevrabila, pusa la idnemena celor doi barbati. Ceea ce voiau sa faca semana putina bravada. Dar era un gest aproape simboloc ca un fel de toast inaintea infrunatarii decisive sau ceva de genul acesta. In fond, un barbat adevarat trebuie sa stie sa-si infrunte destinul fara ezitare.
     - Creiere, formula unul dintre ei problema, posezi toate informatiile cu privire la fortele ce vor fi angajate peste putin timp in lupta....
    Facu o scurta pauza si continua:
    - Te rog sa analizezi totul si sa ne indici invingatorul. Nu se auzi nici cel mai mic zgomot. uriasa inteligenta electronica lucra, aproape douazeci de secunde, timp in care sute de luminite vesele tradau zbuciumul intern al Masinii. Barbatii stateau umar la umar. Acolo, pe minuscule circumvolutiuni metalizate se infiripau sute si sutede scenarii , variante, ipoteze. Si toate duse pana la capat erau analizate cu minutiozitate.
    - Rezultatul este urmatorul, harai in cele din urma vocea venita de nicaieri in timp ce pe ecran se imprimau cu rapiditate cifre si diagrame.
    Situatia fortei nr.1 in momentul incetarii atacului: 
    - 85% efectiv uman scos definitiv din lupta
    - circa 40% echipament scos din functiune
    Situatia fortei nr. 2 la incetarea atacului:
    - 66% efectiv umane scos definitiv din lupta
    - 58% echipament scos din functiune.
    Rezultatul atacului nedecis. Indicarea invingatorului imposibila. Se recomanda evitarea ostilitatilor. 
    Pozitiile optime dupa icnetarea atacului vor fi urmatoarele....
    Albastrul se repezi furios si decupla totul.
    - Dobitocul , spuse el, habar nu are ce-i acela un secret militar.
    Celalalt nu reactiona in nici un fel. Palid, puse creierul din nou in functiune si formula o noua problema, de data aceasta in scris. Raspunsul veni aproape instantaneu: Negativ.
    Cei doi se privira un minut intreg cu mintile goale de orice gand. Nu mai auzeau decat acest Negativ, obsedant, nemilos. Intre ei, pe podea, zacea petecul de hartie pe care Rosu-verdele scrisese infrigurat:
    - Care dintre comandanti va supravietui atacului?
    Se regasira cu greu , intr-un tarziu, soarele incepuse sa dea deja primele semne de oboseala. Discutara in soapta mai bine de o ora. Incet, incet, tonul retinut, politicos, se instapani iarasi. Spre sfarsit , unul dintre ei intrezarind solutia si-o expuse calm ceuilalt care o accepta pe loc.
    Maini disciplinate si indemantice demontara totul si trupele isi reluara vechile pozitii.
     La ora stabilita, cei doi barbati incepura sa dea ordine scurte si precise pentru a-si autoextermina fiecare procentul de efectiv uman stabilit in mod stiintific.
    Totul in cea mai mare ordine si disciplina. "

    Comandati aici
    http://www.nemira.ro/nautilus-sf/asteptand-in-ghermana--2241

       
    Biografie:
     Dănuț Ungureanu (nascut 28 octombrie 1958 la Calafat) este un ziarist și scriitor roman.  Ca scriitor este cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale în domeniul science-fictionului. 

    Născut la Calafat în 1958, Dănuț Ungureanu a absolvit Facultății de Energetică București. Din 1990 a lucrat în presa scrisă, la ziarul „Tineretul liber”, unde, din 1994 până în 1997, a fost redactor șef adjunct. În 1996 a absolvit cursul de Jurnalism European – Phare training Program, pentru jurnaliști și profesori de jurnalism, Tall Tree Consultancy/ Olanda, cu stagii la Amsterdam și Bruxelles. În 1997 a făcut parte din echipa de scenariști a serialului radiofonic "Piața rotundă", îngrijit de BBC și Uniunea Europeană. Din 1998 până în 2003 a fost redactor șef adjunct la ziarul „Curentul”, pentru care a scris zilnic foiletoane, editoriale, comentarii, reportaje, cronici și anchete.
    A scris, individual și în colaborare, numeroase scenarii de televiziune pentru grupul umoristic “Vouă” (o culegere a textelor respective a fost publicată în volum, în anul 2004, la Editura Amaltea, cu titlul „Țara lui Papură Vouă”). A fost coautor al piesei „O mătușă pierdută”, care a avut premiera și s-a jucat, în stagiunea 2006, la teatrul „C.I. Nottara” din București. De asemenea, a fost coautor al scenariului de film artistic de lung metraj „Report la categoria fericire”. În 2007 a îngrijit volumul "Jurnal de bord", cuprinzând o selecție de texte ale regretatului jurnalist român Dan Goanță.
    Este președinte al Societății Române de Science Fiction și Fantasy, printre ale cărei realizări se numără, până în prezent, antologia națională „Alte țărmuri”, organizarea cenaclului „ProspectArt”, site-ul www.srsff.ro, decernarea premiilor naționale ale SRSFF, colocvii și colaborări internaționale. Este și editor general al unei agenții de consultanță și comunicare, coordonator media al unei organizații de cooperare și dezvoltare Intercomunitară, specializată în proiecte cu finanțare europeană. Freelancer din 2003, scrie, de asemenea, pentru o serie de publicații.
     Cariera ca scriitor de Science-Fiction
    În 1981 intră în cenaclul SF bucureștean Solaris, al cărui președinte va fi între 1982 și 1983. A debutat în 1981 cu povestirea Viata de familie, în revista "Stiinta si Tehnica". În același an obține primul său premiu național, pentru proză fantastică, la Convenția Națională a Cenaclurilor de Anticipație, ROMCON.
    Începând cu 1982 și până în prezent a publicat peste 100 de povestiri și schițe în volume colective, reviste și almanahuri. Între reviste care i-au publicat operele se numără "Stiinta si Tehnica", CPSF Anticipatia, Almanahul Anticipatia, Jurnalul SF, Orion, Helion, Paradox, Vatra, Quasar etc.
    Grafician ocazional, a realizat coperțile volumului propriu Marilyn Monroe pe o curba inchisa și a cărții Bug Jack Barron de Norman Spinrad (în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu și Cristian Tudor Popescu).
    Premii:
    A obținut peste 10 premii la nivel național, dintre care:
    • Premiul III pentru povestire, RomCon, 1981;
    • Premiul I pentru colaj și scenariu, RomCon, 1982;
    • Premiul I pentru povestire, RomCon, 1984;
    • Premiul pentru autor tânăr, Eurocon, Germania, 1992.
    • Premiul de popularitate pentru volumul „Așteptând în Ghermana”, 1993;
    • Premiul I la secțiunea de specialitate a ROMCON pentru romanul „Așteptând în Ghermana”, 1994.
    Volume de autor:

    luni, 16 decembrie 2013

    Sufletul pavezei - Titus Filipas, Almanah Anticipatia 1984

    Sufletul pavezei - Titus Filipas, Almanah Anticipatia 1984


    Titus Filipas n. 1944


    Calificativ: 10 plus
    Una din cele mai reusite imbinari dintre sf si mitologie transpusa intr-un registru modern, totul brodat pe tema influentelor interactiunilor civilizationale intre lumi extrem de diferite.

    "Zvonul acela despre unzburator inchis in velierul sau astral, ca o efemerida intr-un graunte de chihlimbar ce infrunta vesnicia, nu l-am perceput la inceput decat ca pe o nedefinita armonica din timbrul unui flaut ce canta, pentru mine sau pentru altii, dincolo de zidurile de cristal din care Pitagora spunea ca sunt inchegate cele 8 sfere celeste. Cum nu sunt surd nici la cele mai mic incretituri de pe oceanul informational in care fiecare individ este, intr-un fel, o insula, am vrut sa aflu cat mai multe despre el, direct de la un martor, un alt erou al spatiului, celebrul Dionis. Dupa vreo 10 zile de insistente cautari pe canalele de legatura interplanetara, am reusit sa stabilesc termenul interviului cu Dionis. Nu pentru ca o latura a profesiei mele, jurnalistica, ar fi sa alerg dupa celebritati - nici macar nu sunt toate agreabile-, ci pentru ca nadajduiam ca viata si moartea zburatorului Hermion imi vaaparea limpede, dezghiocata de tainele puse de spatiu ori de oprelistile de gand inaltate inefabil de oameni subtili cu inimi de piatra. 

    - Imediat dupa ratiune, pe care o inteleg ca pe o unitate a structurii mintale , cerinta de unitate a structurii sufletesti este cea mai importanta trasatura a fiintei ce se cheama Om. Vezi, complexitatea asta schimbatoare ca reflexele luminii pe apa unui rau de munte trebuie sa aiba verigile bine stranse . Din pacate, taria unei structuri estedata de taria verigii sale celei mai slabe, desi unele dintre elementele izolat considerate ale edificiului sufletesc si mintal pot avea trainicia unui sacrificiu perpetuu....
    Cuvintele lui Dionis , pe carele-as fi vrut picurate incet, ca slovele de miere grele ale unui mit intelept, nu m-au surprins de la inceput. Abia dupa reaudierea inregistrarii mi-au sunat ciudat in urechi asertiunile acelea declarative, careaveau ceva din izul fundamentelor unui sistem filosofic pecare tocmai il anunta cu batai de ciocan pe o bucata de mucava uda, asteptandu-se ca restul lumii sa auda lovituri de gong. Dar, sa trecem peste asta. Istorisirea avea sa se amplifice si sa ajunga la climaxul ei, insa pana atunci rabdarea mea avea sa parcurga toate sinuozitatile discursive ale celebrului Dionis.
    -Toti ne sacrificam intr-un fel sau altul pentru mai multi ori pentru cineva anume, am observat eu cu voce tare, incercand sa dau aparenta de dialog acestui interviu.
    - Dar nu perpetuu, riposta Dionis. Sacrificiul il facem voluntar, constient, si, de aceea, nu este perpetuu.
    - Exceptand sacrificiul religios....
    Nu stiu de ce-mi venise sa spun asta: era o prostie, evident....
    Dionis imi arunca o privire desarta, albastra si detasata, de parca s-ar mai fi aflat si pana acum printre stelele acelea indepartate, radiatiile carora mai reverberau inca in privirea lui. Am crezut la  inceput ca poate nici nu-mi auzise remarca. Totusi, imi comenta, aluziv, vorbele.
    - Nu cred ca faci parte dintre fiintele acelea morbide pe care istoria unei morti le pasioneaza, afirma el cu voce egala. Stii ce inseamna moartea in cosmos? Mai mult decatpe Pamant, o pedeapsa pentru slabiciuni. Pentru greseli, pentru uitare.Si circumstantele acestei morti, moartea unui prieten, trebuie sa adaug, cucare am navigat pentru scurt timp pe aceeasi aeronava de antrenament, intre Pmant si Marte, ca parte din stagiul de zbor circumsolar, nu sunt nici acum clare in mintea mea . Asputea sa-l intreb, sau ai putea sa-l mai intrebi  si tu, cum a fost?....
    - Dincolo de apele Styxului? am glumit eu.
    - Nu, dincolo de apele Hydrei, mai bine zis dincolo de hidroxilul Hydrei, imi raspunse el serios.
    Auzisem despre asa ceva, ei, da...., parca auzisem : Hydra, faimosul maser de hidroxil al Hydrei, multi crezusera de mai bine de 500 de ani ca acolo este viata cu fata verde  ca frunza, omuletii verzi...., ale caror picioare in conduri de cocleala nu le-a vazut nimeni urmele pana acum...., cu exceptia lui Hermion. Oooo...., numai daca Dionis....intrebarea imi ardea buzele:
    - Dincolo de maserul Hydrei vrei sa spui....Poti..., aaa...ai trecut pe acolo?
    - Cum?
    - Ai trecut pe acolo?
    - Doar o data si mi-e destul!....
    - Pe ei..., pe omuleti, i-ai vazut?
    - Nu existau pe atunci...
    - Nu existau pe atunci..., am murmurat eu ca un ecou, incercand sa-mi fac o idee despre varsta lui Dionis. Mi-am gonit apoi preocuparea aceata din minte.....nimeni nu poate fi mai batran decat ziua genezei unei civilizatii extraterestre, oricare ar fi aceea (evident, ce putea fi mai evident decat asta!)
    - Nimeni nu poate fi mai batran decat ziua genezei unei civilizatii extraterestre, am afirmat eu cu voce tare. Vorbisem mai tare decat as fi vrut. Din pafon se unuira stalactite albastre, intr-o iluzie calmanta. Nimeni nu poate fi mai batran decatziua genezei unei civilizatii extraterestre, repetai in soapta , de parca ideea mi se insurubase in creier. Omul din fata mea nu putea fi zeu, si nici nu era.
    - Sacrificiul lui Hermion le-a dat viata.
    Rostise viata lent, punand atatea accente grave cate ar fi putut sa primeasca vocalele cuvantului, pana la saturare. Oo, era suprasaturat de gravitate Dionis asta, l-as fi vrut mai volubil si mai prolix, cateodata limbutia imi convenea de minune.
    Am incercat sa pun lucrurile cap la cap: "Preitenul care a murit se numea Hermion. Moartea lui a insemnat un sacrificiu, daca nu perpetuu, cel putin de durata. Si a murit undeva dincolo de aburii de hidroxil ai Hydrei, De fapt, nu-i chiar mort, pentru caar mai putea raspunde la intrebari, dupa cum sustine Dionis. Geneza omuletilor verzi, un eveniment para-se recent, a fost cumva corelata cu moartea lui Hermion, ori, mai bine zis, cu sacrificiul sau. Mai tarziu aveam sa inteleg ca Dionis se referise la geneza civilizatiei lor ca specie inteligenta. Daracum incepea sa-mi vajaie capul si singura consolare era aceea, nu o sa va vina sa credeti, ca s-ar putea prea bine sa fiu dus de nas. Cu un basm, dar ce mai basm.....fara cap si fara coada. Dar simteam intuitiv ca omul cu care vorbeam nu triseaza: il cunoasteam dinainte de a ne fi vorbit macar, biografia lui o puteai citi in toate enciclopediile de astronautica ce fusesera editate de o jumatate de secol incoace.
    - De ce a trebuit sa moara Hermion? Vreau sa spun , de ces-a sacrificat ? Stii, sacrificiul vietii are unoeri miros de sinucidere....
    - Ti-am spus,  o veriga slaba a cedat atunci cand a fost supusa unui soc eomotional si fizic imens, un soc necontrolat, intamplator.....
    - Atat de necontrolat si de intamplator, incat nimeni nu stie cum s-a petrecut de fapt...., am insinuat eu.
    Pentru prima data m-a privit cu atentie, coborand de la inaltimea celebritatii sale stelare.
    - Da, hazardul.
    Fusese mai grav ca niciodata si-mi fixase fruntea cu ochii lui albastri, de parca se intreba ce se invartea indaratul ei.
    - Linisteste-te, continua el, cei care ar fi avut vreun interes in moartea lui nu aveau inca posibilitatea sa o faca.
    - E sacrificiul veitii atatde tentant? staruii eu.
    Ridica din umeri a nestiinta.
    - Nu m-a incercat inca tentatia asta.
    - Cum, dar in biografia dumneavoastra din enciclopedie scrie....
    - Prostii, si reteza aerul cu un gest scurt al mainii, ca pentru a sublinia cele spuse. Vezi, pe langa stele si meteori, trebuie sa mai navigham si printre regulamentele care ne indruma existenta....cu statutul profesiei noastre de pilot in spinare. Stii....drepturi si indatoriri mai inalte decat ale oricarui muritor, orice lucru prevazut este pefect....perfect....Poate ca tocmai asta-i nenorocirea. Prea multe drepturi....
    - Printre care unul de rege viking, l-am intrerupt.
    Dionis ma privea tot mai terestru.
    -Da.
    Dupa care iarasi:
    -Da.....
    -Clauza mauzoleului. Pentru ca un astronaut ramane, orice ar face, un erou.
    Isi stranse degetele mainii drepte, crispat, pana cand pumnul apropae i se albi. De fapt, epiderma lui era atat de bronzata de radiatiile stelelor, incat pumnul parea doar cenusiu.
    Se intreba apoi ganditor:
    - Asta sa fie?
    Nu ma intrebase pe mine. Nu intrebase decat ca sa-si rapsunda singur.
    - Tentatia mauzoleului, mai curand decat clauza mauzoleului, asa trebuia sa i se spuna, am continuat eu. In anumite circumstante, de exceptie, astronava poate servi ca muzeu pe orbita stationara pentru astronautul erou mort la datorie....
    - Nu l-ai cunoscut pe Hermion.
    Se uita la mine ca la un copil, era din nou la parseci departare.
    - Ooo, distante stelare, cat de usor sunteti de strabatut.....
    Fusesem prevenit ca va fi un interviu scurt. Nu ma asteptam sa fie chiar atat de scurt. Dar nu ma asteptam nici sa fiu cautat a doua zi de insusi Dionis.
    Videofonul tridimensional il aduse din nou in incaperea mea de lucru. Fireste, eram uimit. Tonul cucare imi vorbea era acela ca de la un bunic la un nepot.
    - Dragul meu, tu, care te interesezi atat de mult de soarta lui Hermion, te vei bucura sa afli ca ti-am aranjat un voiaj inspre planeta aceea de langa steaua lui Hermion.
    - Cum este posibil ? Dar imi va lua jumatate de viata......
    -Iata un aspect al problemei pe care nu-l cunosti. Omuletii verzi au construit de curand, folosind informatiile noastre, o statie de transport corelatoric pe planeta lor.
    Auzisem despre transportul corelatoric. Desi se stia ca exista de mult proceduri ce permit transmiterea instantanee a informatiei, in schimb transportul corelatoric in spatiu , de asemenea, instantaneu, era o inventie foarte recenta. Iar omuletii verzi reusisera sa-i stapanaeasca tehnologia, dovedindu-se vrednici discipoli ai terrienilor.
    - Bine, dar in acelasi timp banuiesc ca asta trebuie sa coste enorm. Dincolo, cu mult, de posibilitatile financiare ale unui jurnalist ca mine!
    - Omuletii verzi au un fel de cult pentru Hermion. Costul voiajului tau (Dionis insista sa spuna voiaj si nu transport, si , in asta banuiesc ca se ascundea o anumita ironie, poate chiar dispret, fata de acest mijloc atatde comod de a invinge distantele fara truda, aproape fara timp. Mi-l imaginez pe Dionis, intreband imediat dupa aparitia transportului corelatoric, pe un ton dispretuior : Ce fel de astronautica mai e si asta ? ) va fi suportat chiar de catreei. Il vei plati, indirect si simbolic, prin reportajul pe care-l vei face si cartea despre Hermion pe care o vei scrie.
    Incercam insa sa ma eschivez.
    - Nu intentionez catusi de putin sa scriu o carte despre Hermion!
    Adevarul e ca nu imi placea sa se amestece cineva in planurile mele.
    - Nici nu stiu mare lucru despre Hermion, mai adaugai.
    - Stii tot atat de mult despre el pe catstiu si eu, ma linisti Dionis. Afirmatia sa era evident exagerata. Iar dupa voiajul pe planeta omuletilor verzi vei sti si mai mult decatstiu eu. Asa incat cartea o vei scrie pur si simplu de l a sine in virtutea presiunii informatiilor stranse in creierul tau.
    Tot nu ma atragea deloc ideea acestui salt in necunoscut sau prin necunoscut. Citisem despre accidentele cumplite, groaznice, intamplate in faza experimentala, de pionerat, a transportului corelatoric.
    - Si, in definitiv, exista mereu un risc in transportul corelatoric, incercai eu sa contraargumentez.
    - Exista mereu un risc nenul in toate care au legatura cu viata, replica Dionis. Fireste, decizia finala o vei lua doar tu. Deocamdata oferta lor ramane deschisa. Iti ramane timp sa te hotarasti. Dar, la fel ca mine, Hermion s-ar putea sa moara dintr-o clipa intr-alta.
    - Sa moara?! Dar nu e mort?!
    - Sa moara....eu pentru prima oara, iar el pentru a doua oara, incheie Dionis.
    Resemnarea din vocea lui batrana, dar in acelasi timp barbateasca, a fost factorul care m-a hotarat.
    - Voi pleca inspre astrul omuletilor verzi. Imediat daca se poate. Fireste, banuiesc ca este un voiaj cu intoarcerea platita tot de ei.....
    Nu consideram pe nimeni oracol si de aceea nu imi placeau exprimarile difuze, cu dublu sens, iata de ce voiam sa capat de la Dionis asigurarea aceasta.
    - Binenteles, imi raspunse Dionis. Tu apartii lumii noastre . Le ajunge un pamantean pe care aproape l-au zeificat. Nu trebuie sa-l lasam si pe al doilea acolo , pentru a le oferi pretextul unui panteon, rase el. Contam pe hotararea ta pozitiva , imi marturisi el neasteptat. Nu stiu daca voi mai apuca sa citesc cartea ta despre Hermion, insa el o merita cu prisosinta . Voiajul se va face prin statia corelatorica Abacus, ma informa el. Poti merge chiar in dupa -amiaza aceasta, dacareusesti sa pui in ordine treburile pe aici, in lumea noastra, a terrienilor.
    Eram pregatit intotdeauna pentru drumuri oricat de lungi. I-am spus aceasta si lui Dionis.
    - Acesta-i avantajul primei tinereti, comenta el. Nu te simti legat de lucruri si locuri prea mult. Tot ce trebuie sa faci acum este sa trimiti vectorul tau cu date personale ;a statia Abacus. Le ai pregatite?
    Fara sa vorbesc, am scos doar semenificativ din buzunarul de la pipetul camasii un disc argintiu, mare cat o moneda, apoi am varat discul in slotul lectorului de date din suportul videofonului care se afla pe biroul meu.
    - Bine, atunci chiar in momentul acesta le trimit celor da le Abacus mesajul meu.
    Aceasta operatie fu indeplinita, ne priviram pentru ultima oara. Intr-adevar avusese o presimtire destul de exacta. Cand am revenit dupa aventura nesperata si gratuita din lumea omuletilor verzi am aflat ca Dionis era mort. Desi, prin transportul corelatoric eu fusesem complet exclus din timpul terrian, mi-am dat seama ca Dionis murise la trei zile dupa plecarea mea.
    Voiajul prin spatiu-timp, daca il pot numi asa, folosind cliseul verbal al lui Dionis, nu are nici o savoare, este diametral opus unei experiente de viata, ce te-ar lasa plin de impresii. Dimpotriva, este ceva - bizar, nu? sa constat acum asta-, cu semnificatie extrem de redusa, este poate cel mai indescriptibil lucru din toate cele care sunt, cat de cattangente cu viata noastra.
    Prima perceptie a realitatii pe care am avut-o atunci cand am iesit din statia terminala a omuletilor verzi a fost iluminarea de zori de zi. Imi veni in gand inceputul unui vers dintr-o poezie straveche a unui poet latin sau neolatin "Zori de ziua se revarsa...", mai departe nu mai stiam, dar in lumea omuletilor verzi asta nu avea nici o importanta va dati seama.
    Apoi, un zgomot obisnuit si in acelasi timp neobisnuit, ceva care venea din gatlejul meu, din pieptul meu. Aveam senzatia unei respiratii ample, in acelasi timp membranele nazale, septul, laringele, traheea, bronhiile, alveolele plamanilor mei, scoteau sunetele stranii ale unei orgi in vant. Atmosfera de pe planeta lor era virtual respirabila si pentru pamanteni, stiam asta din cele citite, dar nu memorasem niciodata valorile inalte ale presiunii exercitate de aerul de acolo. Din cauza densitatii enorme a fluidului atmosferic,- altminteri bun si gustos, aveai cumva impresia ca bei apa de izvor cu plamanii, dar fara caasta sa te vatame-, se creau fenomene de turbulenta , vibratii si rezonante ale aerului atunci cand era inspirat si expirat, astfel incat intregul aparat respirator al unui terrian incepea sa cante. Trebuie sa va marturisesc ca a fost destul de greu pana m-am obisnuit cu muzica ceasta a plamanilor mei. Insomniile pe care le-am avut in noptile, conventionale, petrecute pe planeta omuletilor verzi se explica si prin melopeea aceea stranie si permanenta, izvorata la interactiunea corpului meu cu aerul plenetei lor.
    Abia dupa cateva minute i-am observat pe primii omuleti verzi, in lumina palida a zorilor. Erau intr-adevar verzi, precum se vorbeste despre ei. Statura de la bun inceput langa mine, dar nu-mi atrasesera atentia asupra lor, lasandu-mi timp sa ma acomodez cu noua ambianta. In asemenea contacte bruste intre pamanteni si extraterestri se puteau declansa stari de soc, chiar si astronauti altminteri exersati in dure si extenuante experiente spatiale, suferisera asemenea stari.
    Facand abstractie de muzicutele din nas, gat si piept (ce fericire ca omul nu respira si cu urechile. imi spuneam  acum), suportasem trecerea in lumea lor mai bine decatma asteptasem. Zambii, cat puteam de larg, catre piticii cocliti. Facura toti un semn , un simbol, acelasi gest cu mana, gestpe care-l interpretasem (corect dupa cum aveam sa constat imediat) drept o invitatie de a patrunde intr-un vehicul emisferic ce astepta alaturi de ei. Era destul de inalt pentru ca eu sa sed in el fara a ma lovi de tavan. Atunci imi amintii de translatorul de buzunar pe care il luasem cu mine. Spre surpriza mea , urmandu-mi exemplul, extrasera si ei din pliurile tunicilor lor largi, ca pe un deus ex machina, cate un trslator de buzunar. Erau vreo sapte omuleti verzi in jurul meu , in vehiculul care inca nu se pusese in miscare, si fiecare dintre ei avea cate un translator electronic identic, va jur, identic cu al meu. Fara indoiala ca erau produse dupa aceeasi tehnologie imprumutata de la noi, pentru ca ei nici nu se obosisera macar sa-i reduca dimensiunile intr-o proportie comparabila cu aceea dintre inaltimea trupului lor si inaltimea noastra.
    Pronuntai lent , ca sa reduc, pe cat se putea, volumul orgii de vant din gatlejul meu, numele celui pentru care venisem aici: Hermion.
    - Hermion ! exultara ei ca raspuns , pronuntand acelasi nume dar pe frecvente mai inalte decatcele ale vocii meile. Registrul in care vorbeau era situat la limita cea mai inalta a sensibilitatii mele auditive.
    - Ce inseamna Hermion pentru voi? am pus eu intrebarea cheie, apropiind cutiuta trasnlatorului de fata mea. Difuzorul incorporat in translator imi transmise raspunsul lor imediat:
    - Vom merge la memorialul Hermion.
    Simtii cum vehiculul se puse in miscare.
    Memorialul era construit foarte aproape caci in mai putin de sase minute, dupa ceasul pe care-l luasem cu mine,  vehiculul se opri si omuletii verzi pasira afara, invitandu-ma si pe mine cu acelasi gest al mainilor.
    Eram uimit de sincronizarea perfecta a miscarilor lor. "Asta inseamna o viata sociala extrem de coeziva" reflectai eu. Poate aaceasta a permis evolutia lor atat de rapida, imi continuai gandul.
    Eram mereu in aceeasi lumina de zori de zi, lumina indirecta, difuzata de atmosfera. Totusi, puteam vedea prin aer pana la odistanta destul de mare. Atunci zarii o sageata verticala, atat de inalta incat parea ca inteapa cerul negru intr-un punct anume, ca un index longilin. Ma indreptai spre ea, lasand vehiculul in urma. Desi povestesc acum, dupa atata timp si spatiu pana la acest eveniment trecut, totusi imi amintesc perfect , atunci chiar asa am gandit : Vehiculul meu. Si am mai gandit, ca un corolar aproape instantaneu: catde usor suntem gata sa ne apropiem totul! In timpul sederii mele acolo am realizat ca distinctia de semnificatii dintre al meu si al nostru nu exista in societatea lor atat de inalt coeziva. Hei, iata-ma deci filosofand si incercand sa strecor mesajul insidios de superioritate morala a unui Candice cu pilea verde si inalt de trei schioape! Dar viata in cosmos te pune in circumstante atat de ciudate si de diferite, incat unele dintre ele pot prea bine sa ta transpuna realmente in starea de spirit specifica filosofiei morale !
    Stransi langa obeliscul inalt, omuletii verzi isi ridicara capul catre varful punctiform al sagetii: Acolo este Hermion, pronunta pe obisnuitul sau ton neutru translatorul meu de buzunar. Imi ridicai privirea inspre punctul unde indexul acela original impungea cerul.
    Ma trecu gandul ca zorile acestea nu se mai sfarseau. Si apoi ce fel de aurora mai era asta? Pentru ca de abia acum realizai insolitul urmatoarei situatii : zorile ardeau azimutal pe tot orizontul! In orice directie ai fi privit in zare  aveai impresia ca de acolo trebuie sa rasara soarele lor! Era o realitate astronomica pe care nu reuseam sa o inteleg.
    - Acolo este Hermion, repetara omuletii verzi (via transaltor) , aratand cu mainile lor micute zenitul. Era din nou un zenit neobisnuit. Negru. Acolo se gasea Hermion, Hermion Sator, Hermion Salvatorul! daca translatorul meu traducea exact termenii pe care-i foloseau ei. "El este sufletul pavezei noastre!", cantara ei, ca un cor antic, translatorul meu redandu-mi semnificatia melodiei lor inalte.
    Atunci am inteles. Sigur, totul era asa de simplu! Sufletul pavezei! Asta spunea totul si explica orice nu intelesesem pana atunci. In intunericul zenital se gasea marele velier astral ce ascundea trupul neinsufletit al lui Hermion. Era intr-o pozitie de echilibru in raport cu astrul central si cu planeta micutilor din jurul meu cu fata ca frunza cruda. O asemenea configuratie astronomica fusese prezisa prin calcul, cu secole in urma, de unul din marii matematicieni ai Pamantului, unul din aristocratii matematicii. Problemea celor trei corpuri, imi spusese unul dintre specialistii in mecanica cereasca, cucarestatusem de vorba la intoarcerea mea in lumea noastra, era una dintre cele mai dificile probleme pentru stiinta pamanteana  si pentru stiinta oricui, dupa cum insistase omul acela. Paradoxal, dar o solutie a problemei fusese concretizata in lumea omuletilor verzi prin vointa unui pamantean, Hermion. Si, prin translatorul electronic, omuletii verzi imi depanara intreaga poveste.
    Gigantica panza de metal si ceramica a velierului era un scut partial pentru radiatia extrem de intens energetica a stelei din centrul sistemului lor. O radiatie care se revarsa peste tot ceea ce vietuia pe fata planetei, inducand mutatii biologice cu fantezia debordanta a unui joc creationist fara sfarsit care tortura natura acestei planete. Ritmul evolutiei cunoscuse, in bataia cuantelor mutagene, o asemenea frenezie, incat formele de viata aparusera si disparusera de nenumarate ori in lumea lor, intregi regnuri vii fusesera create si apoi distruse la o scara de timp extrem de scurta comparativ cu evolutia paleontologica de pe Pamant. Micii umanoizi verzi aparusera de mult, si, pentru a supravietui, trebuisera sa migreze de pe fata luminata pe aceea aflata intr-o perpetua intunecime. Pentru ca planeta lor  era zavorata, cu o emisfera , catre astrul central.
    Velierul lui Hermion era pavaza lor. Hermion ii facuse sa evadeze din conditia de trogloditi la care ii condamna astronomia sistemului lor planetar si sa evolueze inspre o civilizatie cosmica.
    "Dar sufletul? De ce suflet? " imi exprimai eu nedumerirea cu glas tare.
    - Pentru ca el este viu, imi raspunse corul omuletilor. Dupa care auzii intrebarea:
    - Vrei sa mergi la el?
    - Nu! a fost raspunsul meu grabnic si raspicat. "Ce mitologie si-au mai creat si astia", gandii eu, simtind pentru prima data si singura data o usoara antipatie fata de ei. Ridicai din umeri: Ce idee trasnita : Sa merg in Hadesul lor mitologic dupa sufletul unui mort de pe Pamant. Asta nu, niciodata.
    Omuletii din jurul meu nu mai spusera nimic. Atunci, imi initiai cu blandete actiunea (pe care in acel moment o consideram inspirata si inteligenta), de distrugere a mitologiei lor, a releigiei lor, intelegeti, in care Hermion tinea loc de zeu. Ma strafulgera un gand sinistru: " Doar nu isi vor transforma religiozitatea in fanatism!"
    - El e mort, intelegeti? iar eu sunt viu. Intalnirea dintre cel mort si cel viu inseamna sfarsitul celui viu!....
    - El e viu, murmurara ei cu vocile lor subtirele. El este inca viu!
    Adverbul acela temporal pe care mi-l transmitea trasnlatorul schimba intrucatva semnificatia, facandu-ma sa le acord oarecum credit. Parca ceva asemanator imi spusese si Dionis: "El va muri pentru a doua oara!"
    - Realmente e viu! sopti translatorul , si vocea sa perfect neutra, acompaniata de corul omuletilor verzi, reusi totusi sa ma emotioneze . Una din astronavele noastre te poate conduce pana la el, isi urma discursul persuasiv aceeasi voce sintetica a translatorului. Trebuie sa vorbesti cu el, pentru ca nu va mai trai mult!
    Imi fulgera prin gand cumplita greutate a startului de pe aceasta planeta masiva. Dar ma hotarasem, in fine, si pentru acest capitol final al aventurii mele in lumea omuletilor verzi.
    Acceleratia suportata de oasele mele la startul de pe solul planetei a fost tot atat de dificila pe cat mi-o imaginasem.Dupa care se instaura starea de relaxare adusa de imponderabilitate. Deci eram in zbor catre velierul lui Hermion, catre primul punct Lagrange al acestui sistem planetar.
    Omuletii verzi instalasera un coridor flexibil intre astronava cu care venisem si inima velierului. Spre surpriza mea, tubul era destul de larg ca sa ma pot strecura prinel fara dificultate.
    Imi amintesc apoi cum rataceam de-a lungul culoarelor presurizate ale batranului velier astral. Era o curiozitate ce depasea dorinta mea de a intra in contact cu Hermion. "Deci asa aratau astronavele acestea stravechi, cu care s-a purces la cucerirea Galaxiei!", imi spuneam eu, emotionat.
    Omuletii verzi imi intelegeau, probabil, starea de spirit, caci ma lasara sa ma plimb in voie prin cotloanele navei. In fine, emotia se consuma de la sine. Atunci, ma apropiai de ghizii mei cu ochii de smarald - mi-i amintesc si acum, e uimitor cata inteligenta exprimau - si cerui sa fiu condus la Hermion.
    Totul era asa cum incepusem deja sa banuiesc: Hermion se gasea in compartimentul de anabioza sau asa numita hibernare artificiala. Numai creierul era sustinut viotal, prin mijloace automate si artificiale care lucrasera ireprosabil, vreme de cateva secole, influxurile nervoase trimise de creier mai puteau comanda laringele sau, producand vibratii imperceptibile, pe care insa traductori sensibili le culegeau, le amplificau, alimentand cu semnale ce-si aveau sursa in creierul lui Hermion, un mare difuzor ionic, un fel de sfera asezata pe un cilindru vertical, inalt si ingust, ce ma facu sa il compar cu un stravechi totem.
    - Bine ai venit, frate al meu de pe Pamant! vibra gandul lui Hermion dezghiocandu-se in unde sferice de pe sfera difuzorului.
    Glasul sau, venind chiar in acel moment, ma gasi nepregatit pentru dialog. Trebuie sa marturisesc ca emotia acelei situatii facuse sa am vocea strangulata:
    - Bine te-am gasit, Hermion!
    De ce imi tremura glasul?
    - Stii ca esti o legenda astrala pentru cei de pe Pamant si un adevarat zeu pentru cei de aici?
    - Stiu, raspunse sfera linistita , substantializand aproape instantaneu gandul lui Hermion.
    - Tu ai vrut-o? am intrebat eu pe un ton mai mult inchizitorial decat jurnalistic. Mi-am dat seama imediat de asta. Oarece drept aveam eu sa intreb?
    Nu! veni totusi raspunsul sincer.
    Ardeam de curiozitate sa-l intreb care au fost circumstantle mortii sale, a primei sale morti, a trupului sau. Insa din nou mi-am pus aceeasi intrebare "Am eu dreptul sa fiu intr-atata de curios incat sa ma amestec in detaliile mortii unui om?" Dar, imi spuneam, tocmai o asemenea interogatie ma implicase in aceasta aventura pe care o traiam acum. Sa ajungi la sfarsitul unei aventuri inceputa pentru a pune o intrebare si sa eziti sa pui acea intreabare!
    Nu stiu ce parte a fiintei mele, cea buna sau cea rea, imi alimenta refuzul. Cand opozitia la interogatie a invins curiozitatea mea cea omeneasca, normala, nu stiu care parte din mine de fapt a invins. Dar m-am intors pe Pamant lasandu-l pe Hermion, invaluit in taina lui. Avea dreptul la acest lintoliu mortuar. La fel cum avea dreptul la velierul lui veresc in chip de sarcofag. Caci fusese un rege al spatiului din acarui jertfa suprema se nascuse o lume noua, la fel de mandra ca si a noastra.




    Biografie:
    preluata de pe blogul autorului 

    http://blogideologic.wordpress.com/about/

    Titus Octavian Filipaş s-a născut pe data de 26 martie 1944, în oraşul Băileşti din Oltenia, într-o familie de refugiaţi basarabeni. Urmează şcoala primară la Piatra Olt, se joacă lângă o pădure numită a Sarului, într-o natură idilică pentru că era nepoluată, cu un grup de copii care într-o zi întâlnesc un O.Z.N. Primele cărţi citite de Titus Filipaş : Taras Bulba, Hadgi Murad, Discursul despre metodă. Din 1955, se mută cu familia la Craiova, unde Titus Filipaş este marcat de trei experienţe intelectuale : întâlnirea cu biblioteca publică Alexandru şi Aristia Aman, cu şcoala Petrache Poenaru, şi cu piesele tehnice şi artifactele cele mai neobişnuite aduse la rampa militară. În anul 1956, Titus Filipaş editează în samizdat un ziar – manifest anti-sovietic intitulat Adevărul, pe care îl răspândeşte în oraş împreună cu unii colegi de şcoală. Este arestat şi anchetat de securitate, acuzat nu pentru că activa împotriva ocupaţiei sovietice, ci pentru că a creat o “organizaţie de tineret cu caracter fascist”! În 1958 se înscrie la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova. Unde cel mai bun profesor va fi cel de limba rusă. Era un aristocrat “alb” din Basarabia, licenţiat al facultăţii de litere şi filosofie al Universităţii din Iaşi. Nu i se mai permitea să predea filosofia, şi operele marilor clasici ai literaturii ruse deveneau pentru profesorul Andrei pretextul unor magnifice lecţii de filosofie aplicată pe literatura rusească din secolul XIX. Pe de altă parte, eminentul profesor de matematică oltean Voinea fusese alungat din învăţământ, acuzat de legionarism. După numai o lună de zile de lecţii cu elevii din noua clasă, apucase totuşi să sugereze bobocilor în algebră faptul că teorema lui Bézout poate servi şi la construirea unui algoritm de derivare ! În general, prin îndepărtarea sistematică şi programată a profesorilor buni din învăţământ atunci, foşti legionari ori “simpatizanţi cu legionarii”, perioada 1958-1962 a fost marcată de o acută degradare a şcolii româneşti. Titus Filipaş completează lipsa de informaţie din manualele şcolare intenţionat şi grosolan deformate, după principiul de lungă perenitate “politiceşte corect”, cu lecturi din cărţile care puteau fi găsite atunci în bibliotecile publice. În lipsa textelor lui Mircea Eliade, citeşte Descoperirea Indiei a lui Jawaharlal Nehru, în lipsa unui curs de antropologie citeşte traducerea din limba rusă “Introducere în istoria culturală a comunei primitive”, iar în lipsa unei cărţi despre fenomenele sociale, economice şi procesele istorice din S.U.A. citeşte un text compilat de un fost secretar al partidului comunist din S.U.A., “Schiţă a istoriei politice a celor două Americi”, unde era explicat cu maximă claritate şi sinceritate conceptul, pare-se de lungă perenitate, chemat “Politica marii bâte”. Premiul I câştigat în 1962 de Titus Filipas la olimpiada naţională de fizică (pe atunci nu exista şi faza internaţională) nu este relevant, are însă drept consecinţă faptul că urmează fizica la Universitatea din Bucureşti. Acolo vede capitala României ca pe Nova Roma, centrul spiritual radiant şi atractiv pentru Latinitatea Orientală. Citeşte extrem de multe texte de filosofie şi psihologie. Între 1967 şi 1974 lucrează ca profesor de fizică la două licee din Craiova. În 1971 publică povestirea ştiinţifico-fantastică Nisipul, în colecţia îngrijită de scriitorul şi filosoful Adrian Rogoz pe lângă revista Ştiinţă şi tehnică. Din 1975 devine cadru didactic la Universitatea din Craiova. În 1988 obţine titlul de doctor în fizică la Universitatea din Bucureşti după susţinerea tezei cu titlul : “Studiul interacţiunii meteorologice sol-atmosferă”. În 1984 apare cartea sa “De la mitul astral la astrofizică”, la editura Scrisul românesc din Craiova. Capitolul ce tratează problema civilizaţiilor extraterestre a fost tradus şi în limba maghiară sub titlul : “Civilizációk Földünkön kívül”, şi publicat în revista Galaktika. După mai bine de douăzeci de ani, cartea a fost scanată de către domnul Dragoş Bora, şi poate fi citită/descărcată gratuit din Biblioteca de Astronomie Online aflată la adresa http://89.122.40.35/sarm/carti/Mitul/ . Înainte de 1989, Titus Filipaş scrie şi i se acceptă articole de popularizare/divulgare ştiinţifică în revistele Contemporanul, Ramuri, Magazinul, Ştiinţă şi tehnică. În 1987 apare cartea Materie şi tehnologie la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti. În 1989, din nou la editura Scrisul românesc din Craiova, apare cartea Călătorind prin Univers, iar în noiembrie 1989 este tipărit, la Editura ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti, primul exemplar al cărţii Dincolo de curcubeul stelar, ce nu va apărea pe piaţă decât în 1991. După decembrie 1989, scrie numai pentru sertar, din lipsă de sponsori pentru cărţile sale. Revistele unde mai publicase îi refuză articolele, numele său fiind trecut pe o listă neagră alcătuită de Andrei Pleşu, capul de listă fiind ilustrul iluminist român Edgar Papu. Abia în 2003 îi este publicat în revista electronică Asymetria din Paris, coordonată de scriitorul şi criticul literar Dan Culcer, primul text post-revoluţionar, intitulat Ideologia Şcolilor Centrale.