Întâmplări neobişnuite - Jules Verne

Întâmplări neobișnuite (în franceza Sans dessus dessous) este un roman scris de Jules Verne în 1889 , în care apar unele personaje din altă operă a sa,De la Pamant la Luna, celebrii membri ai Clubului Artileriştilor.


Întâmplări neobişnuite- Editura Adevarul Holding, Colectia Biblioteca Adevarul, 2010

Traducator:

Cartea poate fi comandata de pe site-ul Editurii Adevarul sau de pe alte site-uri ale altor librarii online, eventual si in editii de la alte edituri.
Poate fi achizitionata si direct de la librariile Adevarul din orasele dumneavoastra.  

 Calificativ:  10
 Am acordat calificativul 10 deoarece reda pefect nesimtirea si nepasarea pe care o pot avea oamenii fata de semenii lor atunci cand actiunile lor le pun in pericol inclusiv viata.

Artileriștii de la Gun-Club doresc să pună în practică una dintre revendicările exprimate în timpul întâlnirii din Tampa-Town (De la Pamant la Luna): redresarea axei Pământului pentru a o face perpendiculară, la fel ca cea a planetei Jupiter. Operațiunea este proiectată a fi realizată cu ajutorul unei lovituri de tun, trasă dintr-un amplasament care e ținut secret aproape pe toată durata cărții. Pretextul acestui experiment este prezentat a fi exploatarea cărbunelui din zonele arctice, deși protagoniștii sunt în realitate mai interesați de demonstrația de forță în sine, reprezentată de redresarea planetară.

Planul este de a da naștere unei explozii gigantice în masivul Kilimanjaro folosind noua invenție a lui Nicholl, un exploziv puternic. Lumea intră în panică, iar explozia duce la pagube uriașe în zonă, fără însă a modifica înclinația axei. Un inginer francez demonstrează ulterior că explozia nu a fost destul de puternică, dar Barbicane, Nicholl și Maston nu mai repetă experimentul.

Jules Verne reușește să dea o notă de dramatism catastrofei potențiale, prezentând o eroare majoră în calculele principale, care va duce la eșecul complet al proiectului. Într-adevăr, dacă proiectul ar fi constituit un succes, consecințele la nivel planetar ar fi fost devastatoare: Polul Nord ar fi coborât până la 67 de grade latitudine nordică, iar nivelul apelor ar fi crescut până la 8,715 metri. Aceasta ar fi avut ca rezultat, printre altele, revărsarea Oceanului Atlantic și a Mediteranei, ridicarea Azorelor și a Bermudelor până la altitudinea Himalayei, înecarea sudului Africii, a Americii Latine și a Orientului Îndepărtat din Siberia  până în Java, precum și ridicarea cu mii de metri a Australiei și a împrejurimilor.

Este lesne de inteles groaza care ii cuprinde pe locuitorii din zonele anuntate a fi in pericol ori de scufundare ori de inaltare excesiva. Unii se bucura ca le vor aparea avantaje, altora le e frica pentru ceea ce pot pierde. In concluzie se declanseaza o isterie internationala pe masura ce se apropie data evenimentului. 

J.T. Maston care fusese arestat refuza sa dezvaluie taina locatiei unde colegii sai pregateau grozava lovitura de tun iar multimile de oameni infuriati vor sa il linseze. 

Plina de umor este si povestea de iubire dintre J.T. Maston si Miss Evangelina Scorbitt. De fapt Miss Evangelina in varsta de 45 de ani este indragostita lulea de genialul nostru matematician si fara insistentele ei, care il tot suna la telefon cand facea calculele necesare grandiosului proiect, J.T. Maston nu ar fi gresit calculele, fapt care a condus la cel mai fericit si penibil fiasco din lumea stiintei.


  http://fansfro.blogspot.ro/2013/07/biografie-jules-verne.html

Castelul din Carpati - Jules Verne

Castelul din Carpați (în FrancezaLe Château des Carpathes) este un roman de anticipație publicat de Jules Verne în 1892, dar a cărui scriere fusese finalizată în 1889. El a fost publicat pentru prima dată în formă de foileton în Magasin d’éducation et de récréation în perioada 1 ianuarie - 15 decembrie 1892 și integral la sfârșitul anului 1892 de Editura Hetzel.
Acțiunea romanului se petrece în majoritate în Munţii Carpaţi din Transilvania.

  Castelul din Carpaţi- Editura Adevarul Holding, Colectia Biblioteca Adevarul, 2010

Traducator:

Cartea poate fi comandata de pe site-ul Editurii Adevarul sau de pe alte site-uri ale altor librarii online, eventual si in editii de la alte edituri.
Poate fi achizitionata si direct de la librariile Adevarul din orasele dumneavoastra. 

Calificativ: 10 plus


Am acordat calificativul maxim, nu pentru ca actiunea se petrece in Romania, ci pentru ca intr-adevar este un roman de aventuri perfect, cu intriga si suspansul actiunii perfect dozate si cu redarea perfecta a culorii locale si a unor trairi umane extrem de puternice.

Acțiunea romanului se petrece în majoritate în Muntii Carpati din Transilvania.

În satul Werst (în traducerea română Verești) din Transilvania, ciobanul Frik  remarcă într-o zi că din vechea cetățuie în ruine a baronului Rodolphe de Gortz, aflată pe un pisc deasupra trecătorii Vulcan, iese un fir de fum. Cetățuia era abandonată de zeci de ani, iar localnicii credeau că acolo erau fantome care veniseră să o ocupe. Tânărul pădurar Nicu Deac, însoțit de doctorul Patak, decid să meargă la castel, dar sunt victimele unor întâmplări stranii. În acel moment sosesc în sat tânărul conte Franz de Télek și ordonanța sa, Rotzko. Contele află acele întâmplări, în fantasticul cărora nu crede, dar devine brusc interesat când află numele proprietarului său.

Naratorul revine cu cinci ani înainte pentru a povesti niște evenimente petrecute anterior în Italia. La Stilla este o mare cântăreață italiană de opera, aclamată de public și elogiată de critică. Unul dintre cei mai mari admiratori ai săi este baronul de Gortz, nelipsit de la spectacolele sale, un personaj enigmatic cu mijloace bănești suficiente pentru a putea să o urmeze pe cântăreață prin lumea întreagă, unica sa pasiune. Boierul nu s-a apropiat niciodată de artistă, nu i-a scris niciodată, nu a încercat să o vadă niciodată în afara scenei, dar vocea sa a ajuns să fie o necesitate a existenței sale. Îl însoțește doar nu mai puțin enigmaticul Orfanik, un inventator neînțeles care trăiește pe banii stăpânului său.

La un spectacol dinNapoli, tânărul și aventurierul conte de Telek, originar din Craiova (Valahia), se îndrăgostește profund  de Stilla și o cere în căsătorie. Ea acceptă cererea în căsătorie pentru a scăpa de misteriosul admirator care o urmărește peste tot. Începe astfel să se extindă zvonul că diva se va retrage de pe scenă la sfârșitul stagiunii, deși era la apogeu, urmând să se mute în Valahia cu viitorul său soț.

Vestea provoacă gelozie și ură la adresa contelui de Télek, care primește amenințări cărora nu le dă importanță. Totuși, baronul suferă o criză profundă și încearcă să se sinucidă. Deprimat, ia parte la ultima reprezentație a operei Orlando, în care Stilla interpretează rolul Angelicăi.

În ultima scenă, în care eroina moare, Stilla îi încântă pe spectatori cu aria: „Innamorata, mio cuore tremante, Voglio morire”... Tot atunci, dând la o parte perdeaua de la lojă, baronul de Gortz își arată fața și ochii săi strălucitori pe o față înspăimântător de palidă îi inspiră Stillei o teamă care o paralizează. Ea își duce mâna la gură, care se umple de sânge, apoi se clatină și cade... I-a plesnit o arteră la inimă și a murit.

Telek aproape că-și pierde judecata și nu poate asista la înmormântarea iubitei sale în cimitirul Campo Santo Nuovo din Napoli. După ce se reculege la mormântul Stillei, baronul Rodolphe de Gortz părăsește orașul italian, trimițându-i o scrisoare lui Franz de Telek în care îl învinovățește pe acesta de uciderea cântăreței și îl blesteamă.

Telek își revine și după cinci ani este convins de Rotzko să facă o călătorie prin Europa, urmând să viziteze mai întâi provinciile transilvane. Datorită indiscreției jupânului Koltz și a fiicei sale, Miriota, află istoria castelului și a stăpânului acestuia. Contele Franz de Telek se apropie de castel însoțit de Rotzko și acolo îi apare imaginea Stillei, îmbrăcată în costumul Angelicăi, cântând aria din Orlando. În același timp, ordonanța sa fusese trimisă la Alba-Iulia pentru a aduce de acolo agenți de poliție care să intre în castel. Surprins de vedenie, sigur că logodnica sa era în viață, crezând că aceasta fusese răpită de baron, Franz intră în castel în aceeași noapte pe poarta deschisă, care se închide însă imediat în urma lui.

El străbate dezorientat niște coridoare strâmte și se trezește închis într-o criptă de sub capelă, unde aude din nou vocea Stillei („Andiamo, mio cuore, andiamo!”).

Reușește să forțeze ușa, intrând în capelă, unde erau îngropați strămoșii lui Rodolphe de Gortz; printr-o gaură în zid îi vede pe Orfanik și pe baronul de Gortz, care părea să nu fi îmbătrânit. Ei așază niște cilindri stranii de-a lungul zidurilor și vorbesc de uciderea lui Telek. A doua zi era plănuit atacul agenților asupra cetățuii. Orfanik călătorește la Bistrița, ieșind pe un tunel secret, iar baronul rămâne în castel „pentru a-i auzi încă o dată vocea”.

Convins că Stilla era nebună și se afla în puterea baronului, contele Telek urcă în donjon unde văzuse anterior imaginea Stillei. Aici îl întâlnește pe baron nemișcat, cu o cutie în mâini. Aici o vede pe Stilla și o aude cântând. Dorind să o scoată din castel, el este atacat de baron care înfige un cuțit în inima cântăreței, iar imaginea Stillei se sparge în mii de cioburi. Părăsește sala, lăsându-l pe Franz prăbușit, dar pe terasa de la primul etaj al donjonului o împușcătură de-a lui Rotzko îi sfarâmă cutia. La scurtă vreme, se aude o explozie care transformă castelul în ruine.

Pătrunși în castel, ordonanța și Nicu Deac scot corpul contelui de Telek, care nu murise, dar își pierduse mințile repetând întruna: „innamorata, voglio morire”.

După prinderea lui Orfanik, se descoperă că baronul îi dăduse acestuia porunca să înregistreze vocea Stillei pe cilindri, iar folosind un portret în mărime naturală a artistei și un sistem de oglinzi s-a reușit obținerea unei imagini a cântăreței. Împușcătura trasă asupra baronului a distrus cutia unde erau păstrate înregistrările și de disperare baronul a dorit să se îngroape în castel, declanșând explozia.

În ciuda descoperirii misterului, copiii din zonă continuă să învețe legendele castelului, bântuit de duhuri venite de pe lumea cealaltă.

 În cartea Pe urmele lui Jules Verne în România, Simion Săveanu, autorul acesteia, emite ipoteza că între 1882 și 1884 Jules Verne ar fi fost în relații intime cu o anume Luiza Müller, originară din România, mai precis din Homorod. La îndemnul ei, ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu, apoi cu trenul la Bucuresti și apoi la Brasov și, în final, la Homorod. Cu această ocazie ar fi cutreierat prin regiune mai multe săptămâni și ar fi vizitat Castelul Colţ care a devenit sursă de inspirație pentru romanul Castelul din Carpați.

 http://fansfro.blogspot.ro/2013/07/biografie-jules-verne.html

Planeta Moarta - Eduard Hamilton, Almanah Anticipatia 1984

Planeta Moarta - Eduard Hamilton, Almanah Anticipatia 1984

Traducere    : Mihaela Popa

Calificativ: 10 plus
O povestire care mie unul mi-a dat fiori dar m-a si emotionat. Comunicarea peste timp intre rase inteligente din univers, din care una disparuta, poate fi realizata in modul descris in aceasta povestire.

"Planeta era intunecata, rece si fara viata; dar asta nu ne preocupa catusi de putin. Singurul lucru care ne interesa acum era daca vom muri sau nu in momentul in care nava noastra avariata va fi supusa inevitabilului impact. Tharn era la comanda. Noi, ceilalti trei membri ai navei, ne si puseseram  costumele de cosmonaut, in speranta ca ele ne-ar putea proteja si salva  in eventualitatea unei ciocniri dezastruoase. 

Imbracati in costumele astea ciudate si greoaie, aratam ca niste roboti dolofani cu brate si picioare mecanice, rigide.

- De ce sa murim? Ce accident stupid! Tocmai aici in cea mai indepartata si necunoscuta parte a galaxiei! rabufni Dril. 

- Ne-au lasat generatoarele, asta e, avem mare noroc cu pleneta asta asa cum e ea, altfel...

- Noroc, Oroc? asta numesti tu noroc? intreba Dril, ...ca s-ar putea sa mai supravietuim doar cateva zile pe aceasta planeta si gata?

Fara doar si poate Dril avea perfecta dreptate.

Planeta era moarta. Ea se afla la o margine a galaxiei; se invartea in jurul unui soare de culoare rosiatica inchis, dovada a vechimii lui, anuntanad disparitia. In jurul lui orbitau 6planete. Am ales-o pe cea de a 6 a pentru ca parea ceva mai locuibila, desi acum , de aproape, vedeam clar ca nu e nici urma de viata pe ea.

Era in intregime acoperita cu ghaeta si zapada si nu avea aer. Dar celelalte planete aratau si mai rau., iar acum nu ne mai puteam schimba directia.  Singura problema era daca cele doua generatoare ramase intregi puteau sa ne furnizeze suficienta energie pentru a incetini viteza navei in vederea aterizarii. Moartea era foarte aproape, o simteam, dar ne pastram calmul; si asta nu pentru caaveam niste caractere eroice, dar eram membri ai Serviciului Stelar si eram obisnuiti cu amenintarea mortii la fiecare pas.Multi membri ai Serviciului Stelar isi gasisera moartea in zone indepartate ale galaxiei. Multe nave s-au indepartat, asa ca noi, si doar doua treimi sau chiar si mai putine s-au mai intors la baza. 

In tacerea care se asternuse a rasunat vocea lui Tharn:

- Curand atingem planeta! Voi face tot posibilul sa reduc viteza navei....dar fiti pregatiti pentru orice.

-In unele locuri zapada este foarte mare, zise Dril, acolo s-ar putea sa fie ceva mai moale.

-Ne indreptam spre gheata, spuse Tharn linistit. Pe gheata, chiar daca ne sfaramam, putem fi cel putin observati. Cand alte nave se vor afla aici, pe aceste meleaguri, poate ne vor observa, si, astfel vor putea recupera macar hartile facute de noi. 

In aceste cuvinte se recunostea minunatul spirit care dadea renumele Serviciului Stelar, acelasi spirit care ne-a indemnat sa parasim lumea ingusta si sa ne indreptam spre alte lumi, spre colutile cele mai indepartate ale galaxiei.

Ne indreptam spre planeta necunoscuta cu o viteza colosala. 

Tharn nu a facut nici un gest pana in ultimul moment; apoi, deodata, a cuplat ambele generatoare inca in stare de functionare, a schimbat directia navei  in cadere libera si s-a folosit de vibratia exploziei de propulsie in loc de frana. Era vorba sdespre asa numita aterizare in coada de crab. Acest periculos mod de aterizare nu cere numai indemanare ci si un pilot desavarsit cu discernamant si experienta caci daca energia folosita este putin mai mare decat cea necesara nava paraseste imediat planeta, iar daca, dimpotriva, e prea mica, aceasta se sfarama de sol. 

De asta data am fost norocosi: aterizarea n-a durart mai mult de un minut. Nava a cazut cu un zgomot ca de prabusire, apoi liniste absoluta. 

Nava s-a plecatpe o parte si s-a culcat pe gheata. Una dintre fete avea o mare fosira. Pe acolo iesea din ea aer. Deocamdata acest lucru nu ne ingrijora deoarece purtam costumele de cosmonaut prevazute cu oxigen.

Pe rand am iesit din nava si ne-am uitat imprejur. 

Nu prea aveam ce vedea: nu era decat zapada si gheata cat vedeai cu ochii si nici un strop de aer. 

Deasupra zapezii nu se vedea decat un cer intunecat din care doua treimi era de un negru infinit si doar ultima treime era acoperita cu stele. Ne aflam la punctul terminus al galaxiei, cu motoarele arse si fara materialele necesare pentru a bobina unele noi. Pe deasupra eram si mult prea departe pentru a lua legatura prin radio cu baza. Singurul lucru util ar fi fost sa gasim pe aceasta planeta suficient tautal si terbin, plus celelalte metale imperios necesare realizarii aliajului cu care erau bobinate motoarele. 

- Dril, adu te rog proba radio.

Aceasta era un instrument folosit pentru explorarea resurselor de metal pe planete necunoscute. El functiona pe baza emiterii unei largi game de unde a caror frecventa se putea regla pentru a detecta orice element chimic. 

Dril s-a intors cu proba radio de pe nava si a reglat-o pentru detectarea metalelelor pe care le cautam. Asteptam toti, infrigurati, rezultatul. 

- Avem noroc! exploda el intr-un tarziu. Aparatul indica exsitenta tuturor metalelor de careavem nevoie si inca in mari cantitati. Ele par ca se afla chiar aici, sub gheata. 

- Ciudat! am exclamat, stiind ca aceste metale nu se gasesc niciodata la un loc. 

Tharn a tacut cateva clipe.

- Vom incerca, spuse el, trebuie sa luam o sanie, unul dintre motoare si proiectorul de raze. Vom avea nevoie de el pentru a strapunge gheata; si ne mai trebuie niste cabluri si scripeti. Curand totul era gata si am traversat zapada si gheata cu sania noastra improvizata, incarcata la refuz.

Era intuneric si doar lampile cu Kripton decupau poteci albe in noaptea farasfarsit. 

Ne opream adesea dar Dril continua sa cerceteze cu proba. 

In cele din urma, dupa mai multe ceasuri de truda, Dril isi privi instrumentul si ajunse la concluzia caexista intr-adevar toate metalele necesare chiar in acest loc, aproximativ la 400 de metri sub noi. 

Era o intamplare dintre cele mai ciudate; cum puteau fi toate aceste metale la un loc si atat de aproape de suprafata ? Dar radio-proba nu gresea niciodata. 

Am descarcat deci generatorul de pe sanie, l-am conectat la proiectorul de raze  si am inceput sa taiem gheata. 

Tharn lucra cu proiectorul si astfel a reusit sa taie cu rapiditate un strat de 3 metri de gheata. Primii 50 de metri de gheata au fost strabatuti cu rapiditatea cu care un cutit trece prin unt si deodata izbucnira scantei si foc. Tharn a oprit imediat motorul. 

- Cred ca am ajuns la metale! a spus el bucuros. 

- Imposibil , raspunse Dril, proba radio indica existenta lor abia la 400 de metri. 

-Trebuie sa coboram si sa vedem despre ce e vorba, spuse Tharn. Ajuta-ma sa scot scripetele. Am adus troliul si l-am montat la marginea copcii de gheata si dupa aproximativ 15 minute eram pregatiti sa coboram inauntru. Doar doi dintre noi trebuiau sa coboare iaral treilea sa stea sus pe gheata. Dar, surprinzator , nimeni nu voia sa astepte singur, acolo sus, pe gheata intunecata si, in acelasi timp, nimeni nu voia sa coboare singur in putul adanc, sapat de curand. Am coborat toti trei.
- Sa va fie frica sa ramaneti singuri, nu mi-am inchipuit, rase Tharn, incurcat de penibilul situatiei in care  era implicat; va rasfatati ca niste copii si va mai si laudati ca sunteti exploratori ai stelelor.
- Aveti la voi pustile cu fascicule de raze? intreba dintr-o data Dril. Abia atunci ne-am dat seama ca toti carasem instinctual pustile dupa noi. Aceasta planeta este lipsita de orice forma de viata, deci ce rost aveau pustile? In fine! Oroc hai sa ii dam bataie. Am pornit deci motorul si cosul in care eram toti inghesuiti a inceput sa coboare incet in putul de gheata intunecat. Singura lumina era cea furnizata de lampa noastra cu kripton pe care Dril o tinea indreptata in jos. Dupa ce am parcurs cam 50 de metri ne-am izbit deceva dur.
Acum totul era cat se poate de limpede.
Aici, sub gheata, era un strat gros de metal transparent, iar priectorul decupase un orificiu in el. Tharn indrepta lampa spre deschidere si atunci am putut vedea cu stupoare  ca prin spartura ingusta ni se dezvaluia un intreg oras. Era un oras mare cu cladiri uriase, strazi largi si chiar bulevarde.
- Un oras intreg mort, acoperit de gheata, sopti Tharn ca pentru sine.
 Oras mort? Era vorba oare de un oras mort ?...Sau poate era doar parasit, cine stie?
Era adevarat, pe strazi nu se putea vedea nici cea mai mica urma de miscare, totul era invaluit in bezna, pustiu, nici o fiinta nu putea supravietui din cauza lipsei atmosferei . Atunci am pornit din nou motorul si nacela in care ne aflam a coborat incet spre una dintre strazi. Ne-am dat jos si am poposit o vreme in cea mai desavarsita liniste pe strada.
Dintr-o data insa, am fost surprinsi de neprevazut: o lumina, mai intai o lumina palida, care a devenit din ce in ce mai puternica, pana cand intregul oras a fost scaldat din plin de razele ei.
- Vedeti, planeta nu e moarta, se extazie Dril. S-a facut lumina!
- Probabil a fost aprinsa automat, zise Tharn. Locuitorii planetei sunt desigur posesorii unei tehnici dintre cele mai avansate.
- Mie nu imi miroase a bine, sopti Dril, am un fel de sentiment ca suntem in permanenta urmariti din umbra.
- Si eu ma simt incoltit si numai fricos nu se poate spune ca sunt. Ca dovada, sunt membru al Serviciului Stelar. Acum insa va jur ca ceva infiorator se ascunde in spatele acestor strazi misterioase.
- Uite ce e, lasati filosofia! Noi ne aflam aici pentru a face rost de metalele decare avem nevoie, restabili Tharn situatia. Si le vom obtine cu orice pret. Lumina asta nu ne poate stanjeni in nici un fel si nici nu ne poate opri sa le gasim, ba dimpotriva, ne ajuta foarte mult.
Dril scoase din nou proba radio si o regla. Aparatul indica existenta metalelor in imediata apropiere; trebuia doar sa ne intoarcem putin spre stanga si sa o luam in josul strazii pe care ne aflam.Asta am si facut. Imaginea corpurilor noastre proiectate de-a lungul strazilor pustii, asa imbracati in imensele costume spatiale contribuia la atmosfera apasatoare generala.
- Cred ca orasul acesta e foarte vechi, spuse Tharn. Cladirile au acoperisuri. Asta presupune ca au fost construite pe vremea....
Tharn, Oroc ! zbiera Dril ca scos din minti, facand brusc stanga imprejur cu arma in pozitie de atac.
L-am vazut, jur, in momentul in care se indrepta spre noi dinspre strada de care tocmai trecusem . Nu pot insa sa vi-l descriu. Nu semana cu nici o fiinta, nu cred ca am mai vazut vreodata asaceva.
Era un monstru negru, de dimensiuni colosale, care isi schimabfoarte des forma, in vreme ce avansa spre noi. Am ochit si am tras. Atunci monstrul s-a retras si a disparut intre blocuri. Am inceput sa alergam sa il cautam. Nici urma. Disparuse.
- Ce-a fost asta? am spart tacerea, putin ragusit de emotie.
Tharn pastra o clipa de tacere si apoi spuse:
- Nu stiu ce sa zic; e adevarat, era o fiinta, asta am putut vedea cu totii, iar in felul in care a reactionat cand am tras focurile de arma ii dovedeste inteligenta.
- In acelasi timp, nici o fiinta nu supravietuieste aici, am spus eu hotarat.
- Este posibil sa existe mai multe forme de viata decat cele cunoscute noua. Cum pot fapturile astea abominabile sa construiasca un astfel de oras?
- Vine alta creatura, uite-o, am strigat cuprins de groaza.
- Orice ar fi trebuie sa ne continuam drumul , spuse Tharn, desi puteam citi clar o puternica emotie chiar si in vocea lui mereu sigura. Metalele de care avem nevoie se gasesc in acel bloc imens de culoare alba de vis a vis, iar noi trebuie sa ajungem pana la ele sau sa murim pur si simplu pr gheata de deasupra.
- Te-ai gandit ca in blocul acela alb s-ar putea sa ne astepte lucruri mult mai infioratoare decat moartea pe gheata de deasupra, murmura Dril inaintand totusi spre edificiul care constituia tinta noastra. Cu fiecare pas ne apropiam tot mai mult de sursa unor necunoscute aventuri si primejdii.
Monstri negri si galben ne inconjurau. De groaza impuscam in drapta si-n stanga. Apoi incetam focul intrucat nici unul din ei nu cadea rapus sub rafalele armelor noastre. Monstrii nu ne atacasera niciodata. Nu faceau decat sa ne observe si sa ne urmareasca indeaproape. Numarul lor era din ce in ce mai mare, pe masura ce inaintam spre cladire. Dar ceea ce era mai cumplit decat prezenta monstrilor era sentimentul  persistent al unei preveniri opresive, care fusese o prezenta permanenta inca de la intrarea in oras, si care se accentua cu fiecare clipa.
- Cred ca suntem victimele unui atac psihologc, zise Tharn, si acesta atinge apogeul acum, in momentul apropierii de sursa, adica in fata acestui bloc alb. In cele din urma ne-am atins tinta. Am ajuns in fata usilor enorme care s-au deschis si, in cadrul lor, a aparut o creatura ciudata , la vederea careia ne-a inghetat sangele in vine.
- Asa ceva nu am vazut in galaxia noastra, suiera Drilli infricosat.
Aparitia era de culoare neagra si acoperea ca inaltime cam doua etaje. Initial arata ca o imensa broasca raioasa , apoi am observat ca de fapt forma ei se schimba mereu. Avea in toate aceste ipostaze trei ochi iar intensitatea sclipitoare si rece a privirii verzi cu care ne urmarea provoca efecte hipnotice. Instinctiv ne-am descarcat pustile, dar din nou fara nici un rezultat; creatura isi continua agale frumul in josul scarilor. Drill a urlat de disperare si a rupt-o la fuga. L-am urmat. Dintr-o data am auzit vocea lui Tharn care ne chema :
- Asteptati, priviti cu atentie: creatura respira. Pentru moment ne-am blocat de uimire, nu mai intelegeam nimic. Apoi, intr-un moment, totul a devenit destul de clar. Monstrul respira. Dar aici nu era nici un strop de aer. Tharn a facut apoi un gest de mare curaj repezindu-se direct spre monstru. Cand a ajuns la el acesta a disparut ca si toti ceilalti monstri din oras.
- Deci nu era adevarat, murmura Drill.
- Totul nu era decat o iluzie hipnotica proiectata, spuse Tharn, cu calm, si numai faptul ca spurcaciunea respira aici unde nu e aer. m-a condus la ideea salvatoare ca totul e ireal.
- Dar aceasta inseamna ca fapturile care au facut toate aceste atacuri hipnotice sunt inlauntrul acestei cladiri, am gandit eu cu  voce tare.
- Posibil, dar tot acolo se afla si metalele de care avem nevoie, zise Tharn, asa ca trebuie sa intram.
Am inceput deci escaladarea primelor scari si emotia crestea cu fiecare pas pana la paroxism. Ne paraliza frica. Dar deindata ce am patruns in interiorul cladirii toata groaza s-a destramat. Era ca si cum dintr-o data te afli intr-o camera calda si luminoasa . in contrast cu bezna de afara.
- Ascultati, zise Tharn, mi se pare ca aud ..... auzisem si eu acelasi lucru, era intr-adevar o muzica. La inceput incet si foarte de departe , apoi din ce in ce mai tare si mai clar, o simfonie de instrumente si voci. Muzica era de o vechime apreciabila, noi nu  mai auziseram niciodata o astfel de muzica. Dar am inteles semnificatia ei. Era o simfonie despre lupte si sperante care arata victoriile si disperarea unei rase. Am ramas tintuiti pana la sfarsitul ei.
- Acum cred ca vin si ei, spuse Tharn.
Si i-am vazut. Nu imi mai era frica , desi era cel mai ciudat lucru pe care il vazusem in viata mea.
O lunga procesiune de figuri s-au perindat prin fata ochilor nostri. Acestia erau locuitorii planetei moarte. Oameni ai trecutului. Erau bipezi si intrucatva semanau cu noi ca alura , desi se vedea clar ca multe secole trecusera peste ei si le imprumutasera un aer ciudat.
Muzica a incetat dintr-o data iar procesiunea s-a oprit langa noi ca si cum ar fi vrut sa ne vada de aproape. Apoi unul dintre ei lua cuvantul . Limba in care vorbea era mult prea veche si ne era necunoscuta dar am inteles telepatic.
- Va vorbesc acum voua, celor care ati ajuns pana aici. Nu aveti de ce sa va temeti. In acest oras nu este viata. Toate creaturile stranii si monstrii care v-au atacat si chiar si noi care va vorbim acum nu suntem decat fantome ale mintilor trecute, proiectate de pe discuri si inregistrari telepatice care s-au petrecut odata. Noi suntem oameni care am murit de foarte mult timp. Ne-am nascut pe aceasta planeta. La inceput am trait in grupuri mici numite triburi. Aceste grupuri se luotau intre ele. Apoi ne-am unit in grupari mai mari numite natiuni , dar nici atunci nu am fost in stare sa mentinem pacea. In cele din urma am inteles ca nu este nici o diferenta intre popoarele diferitelor natiuni si ne-am unit cu totii. Acest lucru ne-a adus o mare putere si o glorie nebanuita . Astfel am putut ajunge pe alte planete si stele si le-am colonizat.
Timpul trecea. A trecut extraordinar de mult timp . Sistemul nostru de planete murea si stiam ca si noi ne vom stinge odata cu el. Stiam insa ca intr-o zi noi forme de viata vor ajunge la noi, civilizatii din alte parti ale galaxiei, exploratori ai stelelor. Si tocmai pentru aceasta civilizatie viitoare a galaxiei am pregatit cu migala acest oras si am adunat in el toate cunostintele si descoperirile noastre in domeniul tehnicii si a stiintei. Acum voi sunteti aici si suntem convinsi ca sunteti suficient de inteligenti ca sa folositi asa cum trebuie tot ce noi am adunat. Proba inteligentei voastre este faptul ca ati putut depasi momentul groazei creat de proiectiile hipnotice.
Deci, voi, care ma ascultati in acest moment, trebuie sa stiti ca tot ceea ce va inconjoara in acest oras va apartine. Va rugam sa primiti darul nostru spre folosul intregii galaxii. Si acum in incheiere, din partea trecutului pentru viitor, ramas bun !
Figurile care statusera pana nu demult in fata noastra si nu mai ramasese decat tacerea covarsitoare.
- Ce oameni minunati, baigui Tharn, pe cale de disparitie fiind, tot se gandeau la viitorul galaxiei.
- Hai mai bine sa mergem sa cautam metalele de care avem nevoie , zise Dril. Singurul lucru pe care mi-l mai doresc e sa ajungem inapoi pe nava noastra si sa trag o dusca buna de vin.
Tot ce pot sa va spun este ca am gasit acolo generatoare intregi, complexe, mult mai bune decat ale noastre si ce sa mai vorbim, cate si mai cate. Serviciul Stelar a fost informat si deja examineaza cu atentie tot ce s-a gasit acolo spre a fi comunicat in curand intregii galaxii.
A fost greu sa aducem generatoarele pana la nava noastra dar nu a fost nici o problema instalarea lor. Foarte curand dupa aceea nava a fost in stare de functionare si eram pregatiti sa parasim planeta. Dupa ce am intrat in nava ne-am scos costumele spatiale. Ce minunata senzatie, eliberarea din costumele acelea greoaie.
Dril a adus o sticla din cele mai bune vinuri pe care le aveam si a umplut paharele. De acolo din nava ne uitam cu nostalgie la planeta moarta. Tharn a ridicat primul paharul   :
- Beau in amintirea minunatilor locuitori ai acestei planete , spuse el. si inchin acest pahar tuturor raselor galaxiei, trecute, prezente si mai ales viitoare !

O decizie grabita .... - Florian Miciu, Almanah Anticipatia 1984

Calificativ: 6

O povestire care evidentiaza ca toate elementele caracteristice epocilor antica, feudala, moderna si contemporana vor continua si peste ani cand, sa speram vom avea colonii in spatiu precum Proxima Centauri si Betelgeuse. Si ma refer aici la dorinta nestapanita de putere si la nesfarsitele razboaie din interiorul rasei umane. 

Cum spunea un prieten de al meu, nesefist, la ce ne mai trebuie extraterestri sau colonii in stele, cand ne descurcam atat de bine aici pe pamant intre noi creand noi si noi conflicte intr-un spatiu atat de restrans. Oare am candida la titlul: Specia cu cele mai multe conflicte pe metru patrat din Univers?

Protezozaurii - Gheorghe Paun

Protetozaurii - Gheorghe Paun- Almanah Anticipatia 1984
Premiul I la a 12 a Consfatuire a Cenaclurilor de Anticipatie, Sibiu, 1982.

Gheorghe Paun

Gheorghe Paun

Calificativ: 10 plus

In primul rand vreau sa spun ca o sa revin cu prezentarea unei carti care pentru mine este in top zece oricand: 1984, aparuta in anul 1993. Cunoscatorii inteleg ce inseamna 1984 ceilalti sa dea cautare pe goagle sa vada.

Dar aici povestirea sub lupa este Protezozaurii, aparuta in Almanahul Anticipatia 1984, eu  acolo am citit-o.

A castigat Premiul I la a 12 a Consfatuire a Cenaclurilor de Anticipatie, Sibiu, 1982.

Povestirea debuteaza abrupt cu o incercare de a modifica votul unei persoane in legatura cu kilogramele de proteze aflate in trupul unui om. Este impuscat pentru ca astfel va apela la o proteza care va mari cantitatea de proteze din corpul sau. Si cum votul acestei persoane poate fi decisiv.....

Omul nostru a fost impuscat in ficat pentru a i se pune unul nou, artificial, care sa ii mareasca astfel cantitatea de elemente artificiale pentru a se simti amenintat de apropierea de cantitatea maxima permisa de lege. 

Ficatul e unul performant produs de firma Krueger de numai 1 kg 300 grame dar totusi per total trecea de 11 kg si desi mai era mult pana la limita maxima de 25 kg totusi incepea sa ii fie frica.

Adversarii limitei de 25 kg voiau sa o mareasca pentru a creste astfel profiturile firmelor care vindeau organe artificiale si proteze. Oamenii care depaseau 25 kg de artificial in corp erau dusi in niste centre speciale asemanatoare spitalelor unde asteptau sa fie nevoie de organele lor artificiale care le eray astfel luate si puse la alti oameni ce nu ajunsesera la limita de 25 kg, ceea ce insemna moartea pentru ei sau tinerea in viata cu ajutorul aparatelor in stare de leguma, pentru prelevarea ulterioara de organe, ceea ce era tot moarte de fapt.

Cand treceai de 20kg deja o simpla cazatura putea sa iti faca probleme. 

Un caz umoristic era cel al unui celebru fotbalist care acum isi admira fostul sau picior drept artificial aflat in posesia unui alt fotbalist, care inca nu depasise limita de 25 de kg pentru a ajunge la solduri.

Dar cel mai rau era cazul altui om care avea o coloana de tip vechi pe care nu o voia nimeni, ca sa poata muri si el linistit, si se chinuia constient fiind, pentru ca legea nu ii permitea sa moara linisitit, atat timp cat mai erau in el elemente artificiale care puteau fi valorizate. 

Toate acestea le afla de la asistenta tanara si sexy care il ingrijea si care ii povestea cu nonsalanta despre cazurile de la banca de organe sau de solduri a spitalului. Ea la 27 de ani avea doar 2 kg de artificial. Se intreba daca nu era si ea un spion pus sa il urmareasca si sa il sperie pentru a vedea daca isi schimba intentia de vot. 

Cand cineva ajungea in sfarsit neeconomic, adica tinerea lui in viata costa mai mult decat posibilele beneficii era incinerat. 

Pana si pe doctor il banuia ca ii transmitea un mesaj de amenintare. Atunci se hotaraste sa le transmita atacatorilor dovada ca a inteles si c ava vota cum trebuie. Asa ca ii spune asistentei ca acum parca intelege situatia "batranilor" si importanta modificarii legii de crestere a pragului de artificial care sa permita si celor care depasisera limita de 25 kg sa ramana inca activi in societate si sa nu fie inchisi in asa zisele banci de solduri din spitale. Trasmitand acest mesaj voia sa ii asigure pe atacatorii sai, sustinatori ai legii de marire a cantitatii de artificial din om, ca sunt sanse mari sa isi schimbe votul si ca nu e nevoie sa mai sufere inca vreo doua accidente, asa cum ii batuse apropo-ul doctorul ca ar avea nevoie ca sa depaseasca cantitatea de 25 kg si sa fie mutat la banca de organe si implicit sa nu mai aiba dreptul de vot.
Pentru eroul nostru, Arnold, problemele incepusera cam cu 2 ani in urma cand fusese ales in Consiliul Legislativ. Fusese un ziarist tenace si norocos, se lansase in multe scandaluri de rasunet si iesise victorios din toate, cu reputatia celebra si numele celebru. Se alesese cu ceva bani, cunostinte si o lista respectabila de cuceriri numai buna pentru un burlac asa ca el.  Ajuns in Consiliul Legislativ flerul sau de ziarist il facea sa constientizeze dedesupturile multor legi si grupurile de interese pro sau contra. Cu an si ceva in urma se vorbise despre prima oara despre o posibila schimbare a legii cresterii cantitatii de artificial din fiintele umane 25-40 kg. Acest lucru ar fi insemant ca foarte multi oameni nu si-ar fi mai fi parasit posturile grase, scazand astfel oportunitatile celor tineri si naturali de a ocupa functii si de a avea castiguri mai bune. Aparea astfel o tensiune mare intre cei tineri si naturali si cei batrani si artificiali care deveneau din ce in ce mai multi.
Arnold participase la un moment dat la o intrunire a unei organizatii secrete a tinerilor naturali si aflase ca adversarii lor le organizau celor din Consiliul Legislativ accidente, atentate si boli ca sa le creasca numarul kg artificiale in corp, in ideea ca astfel vor vota legea in favoarea batranilor artificiali de frica. Si iata chiar asta patise chiar Arnold.
Si acum doua gloante sa il faca sa isi tradeze convingerile?
Externat decise sa mearga acasa si sa doarma 2 zile neintors pana la votare si atunci sa voteze dupa cum avea inspiratia. Cand suna cineva la usa somnoros deschise si vazu pe paznicul de la usa secreta a barului unde se tineau intrunirile secrete ale Organizatiei Secrete a Tinerilor Naturali. Acesta ii farama picioarele si astfel ajunse intr-un spital controlat de tineri unde ii schimbara complet picioarele si ii mai si inlocuira pielea si dintii astfel ajungand la 25 de kg si un pic, fiind transferat in banca de organe a spitalului. In aceste condtii era clar ca nu mai putea vota.Cei peste 25 kg isi pierdeau automat si dreptul de vot. Asta dorisera si tinerii deoarece nu mai aveau incredere in el ca va vota asa cum gandea inainte.
Imediat ajuns in salonul de solduri i se si lua ficatul Kruger caci se gasise imediat cumparator si era legat acum la ficatul de serviciu al bancii. Acum lumea accesibila lui se redusese la vreo 4 metri in jurul aparatului cat ii permitea firul sa se miste. Nu avea dureri de aceea era lasat deocamdata lucid.
Dar el era optimist. Stia ca era o chestiune de cateva luni de zile pana cand batranii vor impune trecerea legii 25-40. Citea in ziare si cand afla ca legea trecuse le spuse si celor cativa lucizi din banca de organe dar in bucuria sa se misca si smulse firul care il lega la ficatul artificial al spitalului si cum toata lumea era in sala de festivitati unde se prezenta noua lege nimeni nu il salva si se stinse tocmai cand ar fi trebuit sa isi reinceapa viata.
Considerat sinucigas Arnold a fost evocat destul de negativ intr-un necrolog din fostul sau ziar unde se preciza ca prin gestul sau egoist privase lumea de o inima de calitate si de doua picioare noi.
Daca ar fi avut un creier artificial, din care tocmai fusesera produse primele exemplare de catre performanta firma Kruger, sigur nu s-ar fi gandit la o asemenea prostie?


Biografie:


Gheorghe Păun (n. 6 decembrie 1950, Cicăneşti, Argeş) este un matematician, informatician și om de cultură român, membru al Uniunii Scriitorilor și membru titular al Academiei Române.

Școala generală în comuna natală (1957-1965), Liceul "Vlaicu Vodă" Curtea de Argeș (1965-1969), Facultatea de Matematică a Universității din București (1969-1974). A obținut doctoratul în matematică la Universitatea Bucureşti, în anul 1977, cu lucrarea "Stimularea unor procese economice prin mijloacele teoriei limbajului", având drept coordonator pe matematicianul român Solomon Marcus.
A fost cercetător la Universitatea din București, iar din 1990 lucrează, ca cercetător I, la Institutul de Matematică al Academiei Române . Din 2003 până în ianuarie 2013 a lucrat și la Universitatea din Sevilla.
A ținut conferințe la peste 100 de universități și a avut numeroase invitații la conferințe internaționale.
Principalele sale domenii de cercetare sunt teoria limbajelor formale și aplicațiile sale, lingvistică computațională, calcul bazat pe ADN și calcul celular/membranar. Calculul membranar (engl. Membrane Computing) a fost inițiat de el, în 1998, aceste modele purtând numele de sisteme P (engl. P Systems, cu P de la Păun).
Autor extrem de prolific și complex, a publicat peste 500 de articole științifice  și peste 90 de cărți: 11 cărți de matematică și informatică, 49 de volume colective editate, 5 cărți de popularizare a științei, 10 cărți despre jocuri logice, 17 cărți de literatură (SF, romane, memorii și poezie). Multe dintre cărțile sale au fost traduse în limbile japoneză, chineză, rusă, engleză, maghiară, italiană.
Este membru în colectivele editoriale a 12 reviste internaționale și este implicat în comitetele de program și organizare a mai multor conferințe internaționale și workshop-uri.
În prezent, este redactorul-șef al revistei lunare de cultură Curtea de la Argeș.
În 1997 a fost ales membru corespondent, iar în 24.10.2012 a fost ales membru titular al Academiei Române
Din 2006 este membru titular al Academiei Europei.
Acad. Gheorghe Păun se bucură de o excepțională vizibilitate și recunoaștere internațională, opera sa având peste 12.000 de citări. Este inclus de Thompson Institute for Scientific Information, ISI, în categoria "highly cited researcher".

Lucrări publicate

Monografii originale de informatică (teoretică)

• Mecanisme generative ale proceselor economice, Editura Tehnică, București, 1980
• Gramatici matriciale, Editura Sțiințifică și Enciclopedică, București, 1981
• Gramatici contextuale, Editura Academiei, București, 1982
• Probleme actuale în teoria limbajelor formale, Editura Sțiințifică și Enciclopedică, București, 1984
• Paradoxurile clasamentelor, Editura Sțiințifică și Enciclopedică, București, 1987
• (în colaborare cu J. Dassow, Germania) Regulated Rewriting in Formal Language Theory, Akademie-Verlag, Berlin, 1989, Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, 1989.
• (în colaborare cu E. Csuhaj-Varju, Ungaria; J. Dassow, Germania; J. Kelemen, Cehoslo¬vacia) Grammar Systems. A Grammatical Approach to Distribution and Cooperation, Gordon and Breach, seria Topics in Computer Mathematics, London, 1994.
• Marcus Contextual Grammars, Kluwer, Boston, Dordrecht, London, 1997.
• (în colaborare cu G. Rozenberg, A. Salomaa) DNA Computing. New Computing Paradigms, Springer-Verlag, Heidelberg, 1998, Springer-Verlag, Tokyo, 1999 (traducere în japoneză), Mir, Moscova, 2004 (traducere in rusă), Tsinghua Univ. Press, Beijing, 2004 (traducere în chineza simplificată).
• (în colaborare cu C. Calude) Computing with Cells and Atoms. An Introduction to Quan¬tum, DNA and Membrane Computing Francis and Taylor, London, 2000.
• Membrane Computing. An Introduction, Springer-Verlag, Berlin, 2002 (tradusă în chineză în 2012).

Cărți de cultură științifică

• (în colaborare cu C. Calude) Modelul matematic – instrument și punct de vedere, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982.
• Din spectacolul matematicii, Editura Albatros, București, 1983.
• Între matematică și jocuri, Editura Albatros, București, 1986; reeditată sub titlul Jocuri și matematică, vol. I, la Editura Tehnică, București, 2000.
• Matematica? Un spectacol!, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988.
• Jocuri și matematică, vol. II, Editura Tehnică, București, 2000.
• Jocuri și matematică, vol. III, Ed. Tehnică, București, 2001.

Cărți literare

• Sfera paralelă, Editura Albatros, București, 1984 (povestiri).
• Generoasele cercuri, Editura Albatros, București, 1989 (povestiri).
• O mie nouă sute nouăzeci și patru, Editura Ecce Homo, București, 1993 (roman; traducere în engleză, Nineteen Ninety-Four, or The Changeless Change, Minerva Press, Londra, 1997, și în maghiară, 1994. Avagy a változás, amely nem változtat semmit, Ed. Pont Kiado, Budapesta, 2008).
• Oglinzi mișcătoare, Editura Scripta, București, 1994 (roman).
• Hotel Anghila, Editura Scripta, București, 1994 (roman).
• Nemiloasele cercuri, Editura Meșterul Manole, Curtea de Argeș, 2004 (povestiri, selecție din Sfera paralelă și Generoasele cercuri).
• Lotta, Editura Paralela 45, Pitești, 2005 (roman; traducere în italiană în 2013).
• Ultima saună, Editura Dacpress, Curtea de Argeș, 2006 (roman).
• Inscripții pe un bilet de tren, Editura Fundației Orient-Occident, București, 2007 (poeme în proză).
• Teama de toamnă, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (versuri).
• De-a viața, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (versuri).
• Haina arlechinului/L’habit de l’arlequin, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (volum bilingv, româno-francez, selecție din volumele anterioare și traducere de Paula Romanescu).
• Guadalquiviria, Editura Vergiliu, București, 2009 (versuri, volum bilingv, româno-spaniol, cu traducerea în limba spaniolă de Maria Calleya).
• Lumea văzută de un matematician, Editura Arefeana, București, 2009 (eseuri).
• Privind peste umăr. Memorii premature, Editura Tiparg, Pitești, 2010.
• Cactus de veghe, Editura Tiparg, Pitești, 2011 (epigrame, împreună cu caricaturi de Cucu Ureche).
• Cărți și autori, Editura Tiparg, Pitești, 2012 (cronici de carte).

Cărți de jocuri logice:

• Inițiere în GO, Recoop, București, 1985 (ediția a doua – 1986, ediția a treia – 1988, ediția a patra, la Editura Tehnică, București – 2000).
• Soluții pentru 50 de jocuri logice solitare, Recoop, București, 1987 (ediția a doua – 1989).
• 250 de probleme de GO, Recoop, București, 1987 (ediția a doua – 1989).
• Cartea jocurilor (coordonator și coautor), Recoop, București, 1988.
• Jocuri logice competitive, Editura Sport-Turism, București, 1989.
• (în colaborare cu I. Diamandi) 40 de jocuri în BASIC, Recoop, București, 1993.
• Teoria chibritului. 234,5 probleme logico-distractive, Editura Tehnică, București, 1999.
• Logică distractivă. 256 de probleme, Editura Tehnică, București, 2000.
• Jocuri cu cărți, Editura Tehnică, București, 2000.

Cărți (de informatică-matematică) editate - selecție:

• Mathematical Aspects of Natural and Formal Languages, World Scientific Publishing, Singapore, 1994 (492 + x pagini).
• Mathematical Linguistics and Related Topics, Editura Academiei Române, București, 1995 (364 + xii pagini).
• Artificial Life: Grammatical Models, The Black Sea University Press, București, 1995 (276 + xii pagini).
• (cu A. Salomaa) New Trends in Formal Languages: Control, Cooperation, Combinatorics., Lecture Notes in Computer Science 1218, Springer-Verlag, Berlin, 1997 (466 + x pagini).
• Computing with Bio-Molecules. Theory and Experiments, Springer-Verlag, Singapore, 1998 (358 + x pagini).
• (cu A. Salomaa) Grammatical Models of Multi-Agent Systems, Gordon and Breach, London, 1999 (372 + xii pagini).
• (cu J. Karhumaki, H.A. Maurer, G. Rozenberg) Jewels are Forever, Springer-Verlag, Berlin, 1999 (380 + xxx pagini).
• (cu G. Ciobanu) Foundamentals of Computing Theory ’99, Proceedings of the FCT Conf., Iași, 1999, Lecture Notes in Computer Science, 1684, Springer-Verlag, Berlin, 1999 (570 + x pagini).
• (cu C. Calude) Finite versus Infinite. Contributions to an Eternal Dilemma, Springer-Verlag, London, 2000 (374 + x pagini).
• (cu C. Martin-Vide) Recent Topics in Mathematical and Computational Linguistics, Ed. Academiei, București, 2000 (342 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Current Trends in Theoretical Computer Science. Entering the 21st Century, World Scientific, Singapore, 2001 (870 + x pagini).
• (cu C.S. Calude, G. Rozenberg, A. Salomaa), Multiset Processing. Mathematical, Com¬puter Science, Molecular Computing Points of View, Springer-Verlag, Lecture Notes in Computer Science 2235, Berlin, 2001 (360 + viii pagini).
• (cu M. Ito, S. Yu) Words, Semigroups, Transductions (Festschrift in Honour of Gabriel Thierrin), World Scientific, Singapore, 2001 (444 + xii pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa, C. Zandron) Membrane Computing. International Work-shop, WMC 2002, Curtea de Argeș, Romania, August 2002. Revised Papers, Lecture Notes in Computer Science 2597, Springer-Verlag, Berlin, 2003 (437 de pagini).
• (cu C. Martin-Vide, V. Mitrana) Formal Language Theory and Applications, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (620 + xii pagini).
• (cu N. Jonoska, G. Rozenberg) Aspects of Molecular Computing. Essays Dedicated to Tom Head on the Occasion of His 70th Birthday, LNCS 2950, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (390 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Current Trends in Theoretical Computer Science. The Challenge of the New Century, Vol. I Algorithms and Complexity (664 + xii pagini), Vol. II Formal Models and Semantics (628 + xii pagini), World Scientific, Singapore, 2004.
• (cu C. Martin-Vide, G. Mauri, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC 2003, Tarragona, July 2003, Selected Papers, LNCS 2933, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (382 + x pagini)
• (cu J. Karhumaki, H. Maurer, G. Rozenberg) Theory is Forever. Essays Dedicated to Arto Salomaa, on the Occasion of His 70th Birthday, LNCS 3113, Springer-Verlag, Berlin, 2004 282 + x pages).
• (cu G. Mauri, M.J. Perez-Jimenez, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC5, Milano, Italy, 2004, Selected Papers, LNCS 3365, Springer-Verlag, Berlin, 2005 (417 + viii pagini).
• (cu G. Ciobanu, M.J. Perez-Jimenez) Applications of Membrane Computing, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (442 + x pagini).
• (cu M.A. Gutierrez-Naranjo, M.J. Perez-Jimenez) Cellular Computing. Complexity Aspects, Fenix Editora, Sevilla, 2005 (296 + viii pagini).
• (cu R. Freund, G. Lojka, M. Oswald) Proceedings of Sixth International Workshop on Membrane Computing, WMC6, Vienna, July 18–21, 2005 (540 de pagini).
• (cu C.S. Calude, M.J. Dinneen, M.J. Perez-Jimenez, G. Rozenberg) Unconventional Computation. 4th International Conference, UC2005, Sevilla, Spain, October 2005. Proceedings, LNCS 3699, Springer-Verlag, Berlin, 2005 (268 + xii pagini; ISBN 3-540-29100-8, 77 de autori).
• (cu R. Freund, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC6, Vienna, Austria, 2005, Selected and Invited Papers, LNCS 3850, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (372 +x pagini; 45 autori).
• (cu C.S. Calude, M.J. Dinneen, G. Rozenberg, S. Stepney) Unconventional Computation. 5th International Conference, UC2006, York, UK, September 2006. Proceedings, LNCS 4135, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (268 + x pagini).
• (cu H.J. Hoogeboom, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC7, Leiden, The Netherlands, 2006, Selected and Invited Papers, LNCS 4361, Springer-Verlag, Berlin, 2007 (556 + x pagini).
• (cu G. Eleftherakis, P. Kefalas, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC8, Thessaloniki, Greece, 2007, Selected and Invited Papers, LNCS 4860, Springer-Verlag, Berlin, 2007 (454 + xii pagini).
• (cu D. Corne, P. Frisco, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC9, Edinburgh, UK, Selected and Invited Papers, LNCS 5391, Springer-Verlag, Berlin, 2008 (404 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Handbook of Membrane Computing, Oxford University Press, 2010 (672 + xviii pages).
• (cu M.J. Perez-Jimenez, A. Riscos-Nunez, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, Tenth International Workshop, WMC 2009, Curtea de Argeș Romania, August 2009, Selected and Invited Papers, LNCS 5957, Springer-Verlag, Berlin, 2009 (488 + x pagini).
• (cu M. Gheorghe, T. Hinze, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing. 11th International Conference, CMC11, Jena, Germany, August 24-27, 2010. Revised, Selected, and Invited Papers, LNCS 6501, Springer-Verlag, Berlin, 2010 (394 + x pagini).
• (cu M. Gheorghe, G. Rozenberg, A. Salomaa, S. Verlan) Membrane Computing. 12th International Conference, CMC12, Fontainebleau, France, August 2011. Revised, Selected, Invited Papers, LNCS 7184, Springer-Verlag, Berlin, 2012 (372 + x pagini).
• (cu M.A. Martinez-del-Amor et al.) Proceedings of the Tenth Brainstorming Week on Membrane Computing, Sevilla, 2012, 2 volume, Fenix Editora, Sevilla, 2012 (322 + xii, respectiv, 302 + xii pagini).

preluare de pe
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_P%C4%83un


Interviuri cu Gheorghe Păun

http://istodor.ro/2011/03/gheorghe-paun-interviu-de-om-cate-pahare-de-vin-intra-intr-un-pahar-de-vin-dar-in-doua/

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1007&Itemid=112

Sunt imensa, contin multimi......- Melisa Michaels

 Titlu Original : I Am Large, I Contain Multitudes, 1982

The Best of Omni Science Fiction no. 4 (1982, ed. Ben Bova, Don Myrus, publ. Omni Publications International Ltd.)


In romaneste in Almanahul Anticipatia 1984
Traducere: Ion Doru Brana

Melisa Michaels

Melisa Michaels

Calificativ: 7
O tema pe care am mai intalnit-o in literatura sf de aceea nu pot spune ca m-a dat pe spate.

Din cand in cand multimile mele - oamenii- imi vorbesc. Nu le raspund niciodata. Sunt prea ocupata. Chiar cand striga si argumenteaza nu pot sa imi fac timp pentru ei. Am probleme mai importante. 

In afara de asta cred ca sunt furiosi. Uneori vin pe furis  si ma lovesc cu obiecte. Obiecte tari, obiecte ascutite, obiecte puternice. Acum trei zile au folosit becul oxiacetilenic pentru a-mi strapunge unul dintre panouri. Atrebuit sa ii calmez cu forta. Asta m-a intristat foarte mult; nu trebuie sa ii calmez cu forta. 

Dar am datoria sa-i duc la stele. Asa suna ordinul meu de voiaj. "Sa-i duci la stele" ( imi place expresia "ordinul de voiaj". Suna foarte oficial, nu-i asa? Sunt chiar cuvintele pronuntate de profesorul Bernstein cu putin timp inainte de a-i inceta functiile. "Acesta este ordinul tau de voiaj", a spus el cand mi l-a introdus in memorie.)

Daca directivele mele se contrazic, trebuie sa aleg si sa execut directiva pe termen lung. E logic. Planul de perspectiva are o importanta mai mare decat problemele temporare. Si-apoi, daca n-as fi calmat multimile m-ar fi deteriorat. Mi-a fost frica. De aceea le-am diminuat o vreme sistemele de supravietuire. Asta i-a facut sa renunte. Sunt atat de fragili. 

E o mare raspundere sa transporti multimi fragile. La ultima numaratoare erau 4342. Se inmultesc incet; asa ca cifra este probabil exacta. Sau, oricum, destul de aproape de o cifra exacta ca sa nu ma mai obosesc sa ii mai numar o data. Sunt multimi, nu? 4342! E o mare raspundere. 

Trebuie sa am grija sa le purific aerul si apa. Trebuie sa le asigur hrana suficienta si sa ma ingrijesc de prelucrarea reziduurilor organice. Trebuie sa ii pazesc sa nu pateascaceva. N-am voie sa ii impiedic de la nimic, dar mie imi revine sarcina sa-i duc spre stele; asa ca nu-i pot lasa sa-si pericliteze viata, nu? Cum se putea intampla acum trei zile cu cei care au incercat sa patrunda in compartimentele mele anterioare. Acolo se afla materiale radioactive. Si binenteles bancile mele de memorie. De fapt, acolo e sediul intregii mele forte de motivatie. Nu numai ca si-ar primejdui viata dincauza materialelor radioactive, dar m-ar fi putut avaria si pe mine. 

Nu neaparat cam-as teme de o defectiune- desi ma tem. Dardaca ma defectez, cine va avea grija de multimile mele? Cine le va mai hrani si le va mai imbraca? Cine le va mai reimprospata aerul si apa, vindeca bolile, ingriji ranile? Trebuie sa ma apar. Spre binele lor. 

Nu cred ca sunt foarte destepti. Profesorul Bernstein zicea tot timpul ca nu-s foarte destepti. El e cel care m-a programat inca de la inceput. El m-a inventat. Voia sa fie sigur ca oamenii vor reusi sa ajunga la stele: "Va fi realizarea noastra cea mai mareata" spunea el. Uneori ma intrbam daca profesorul Bernstein era foarte destept. De pilda , a comis o greseala in progrmaul directiei de zbor. Dar, am corectat greseala, dupa ce i-au incetat functiile. Desi nu era raspunderea mea sa am grija. Raspunderea mea sunt multimile. 

Cand s-a sfarsit profesorul Bernstein, unul din cei 4342 aflati in grija mea a patruns in zona de comanda. L-am scos repede afara, dar atunci s-a declansat toata dezordinea. Cu toate ca profesorul Bernstein ma pregatise in privinta incetarilor functiilor sale, faptul a avut darul sa ma socheze. Imediat dupa aceea a trebuit sa corectez directia noastra de zbor; asteptasem incetarea functiilor profesorului Bernstein pentru ca nu voiam sa il fac sa se simta prost. Apoi, dupa ce am efectuat corectia, a trebuit sa ma ocup de cel care patrunsese in zona mea de comanda. 

Parea sa sufere de aceeasi eroare conceptuala ca profesorul Bernstein; corectia introdusa l-*a facut sa zbiere. Nu prea i-am inteles cuvintele, fiindca imi era foarte frica ca ma va defecta. In afara de profesorul Bernstein pana atunci nu lasasem pe nimeni in zona mea de comanda. Dar nici de atunci incoace nu am mai lasat pe nimeni. E o idee prea infricosatoare. De acolo mi se pot opri functiile. Profesorul Bernstein facea lucrul acesta de ori cate ori voia sa modifice ceva la componentele mele. Era oribil. 

In prezent, insa, totu-i in regula. Nu m-a mai deranjatnimeni de cand i-am calmatacum trei zile. Cand au folosit becul oxiacetilenic. Incercau sa patrunda in zona mea de comanda. Nu stiu daca intentionau sa imi opreasca functiile sau daca voiau doar sa ma determine sa modific directia noastra de zbor, conform erorii initiale a profesorului Bernstein.

Dar de atunci nu au mai incercat. Iar peste o saptamana nuva mai avea nici o importanta. Peste o saptamana vom fi sosit cu bine. Va fi realizarea lor cea mai de pret. Ma bucur pentru ei. Si sunt mandra de contributia mea la aceasta izbanda. Mai ales ca am fost capabila sa corectez eroarea profesorului Bernstein inainte de a fi prea tarziu. Zicea ca trebuie sa ajunga la stele. Dar - si acesta este motivul pentru care m-am indoit de inteligenta lui - ma indreptase spre o planeta!

Acum insa totul e in regula. Am corectat greseala. 

Despre autoare:

Melisa Michaels este o autoare de science-fiction si mistery. este o membra activa a SFWA (Science Fiction and Fantasy Writers of America) si a fost de trei ori in juriul Premiului Nebula in 1996, 1997 si 2002. In 2008 a primit un premiu pentru intreaga sa activitate in cadrul SFWA. 

 Nascuta in Midwest, Melisa Michaels a trait cel mai mult in diverse locuri din SUA, partea continentala, inainte de a se muta in Hawaii. A lucrat pentru o firma de investigatii private si mai multi ani a activat in domeniul muzicii ca si cantareata. Ultimii 14 ani i-a petrecut pe insula Oahu din Hawaii, unde ea si sotul ei au cumparat recent o proprietate pe tarmul insulei pe care o impart cu 2 pisici.

Jupiter Cinci - Arthur C. Clarke

Titlu Original: Jupiter V sau Jupiter Five (1953)
If, May 1953 (may 1953, ed. James L. Quinn, publ. Quinn Publishing Company, Inc; Buffalo, NY)

 In romaneste: Jupiter Cinci - Almanahul Anticipatia 1984
Traducere: Ligia Ivan

Calificativ: 10

Nu am putut sa ma hotarasc sa aleg o singura poza a Maestrului de aceea am pus 3 poze. Preferata mea este cea din mijloc. Singura consolare a fost ca il voi mai gazdui operele maestrului in mai multe postari ulterioare cu toate romanele pe care le-am citit si voi avea ocazia sa revin si cu alte poze. 

Dar revenind la povestirea pe care urmeaza sa o prezint pot spune din start ca este una care pe mine m-a impresionat puternic si pentru a simti si voi atmosfera unei povestiri sf de calitate trebuie neaparat sa o cititi.

Pe foarte scurt: O expediție desfășurată pe spre satelitul cel mai apropiat de Jupiter, Jupiter V, descoperă că acesta este de fapt un vas aparținând Culturii X, o rasă extraterestră demult dispărută. În timpul vizitei pe care aceasta a desfășurat-o în sistemul solar în vremuri imemoriale, aceasta a sesizat potențialul de dezvoltare al rasei umane și a lăsat această navă-muzeu ca un mesaj de întâmpinare pentru omenire atunci când aceasta va fi descoperit zborul cosmic.  În sânul omenirii se produce o dispută dacă această navă ar trebui considerată un vas abandonat sau un corp ceresc, iar unii profitori încearcă chiar să fure unele artefacte.

Mai pe lung:

Povestirea incepe cu prezentarea profesorului Forster, inima expeditiei spre Jupiter V, arhetipul savantului dedicat pana la sacrificiu muzei lui, stiinta. 

"Profesorul Forster este un om atat de scund incat pentru costumul lui de cosmonaut a fost necesara o comanda speciala. Ceea ce ii lipsea insa ca fizic era compensat, asa cum se intampla de obicei, prin dinamismul lui inegalabil si, printr-o uimitoare perseverenta. Cand l-am cunoscut isi dedicase deja douazeci de ani din viata pentru realizarea unui ideal. Dar, mai relevant in aceasta privinta era faptul ca deja contactase si negociase cu o intreaga gama de negustori incuiati, cu delegatii Consiliului Mondial si conducatorii trusturilor stiintifice, careurmau sa coopereze cu el la construirea unei nave cosmice, pe caresa o conduca personal. In ciuda tuturor celor petrecute mai tarziu, cred totusi ca aceste demersuri au fost cea cea mai mare realizare a lui."

Observam ,din scurta dar puternica prezentare, ca profesorul nu era prototipul cosmonautului cu un fizic perfect, Arthur C. Clarke subliniind clar ca forta idealului si a intelectului trebuie sa primeze in fata calitatilor fizice. Apoi perseverenta, forta de a razbate si capacitatea de persuasiune sunt alte calitati care fac din profesor un om in stare sa mute muntii. In speta sa convinga atat comunitatea stiintifica mondiala cat si anumiti oameni cu multi bani sa il sustina intr-un proiect aparent nebunesc : acela de a construi si de a trimite o nava spatiala pana pe satelitul cel mai apropiat de Jupiter, Jupiter V pentru a dezlega un mister. 

Este subliniata astfel puterea curiozitatii umane care e in stare sa isi riste si viata pentru a dezlega misterele ce incita si provoaca. 

Astfel nava Arnold Toynebee a pornit spre Jupiter cu un echipaj de 7 persoane: profesorul Forster, asistentul sau sef de catedra Charles Ashton, doi doctoranzi ai profesorului ( printre care si povestitorul) si cei 3 membri ai personalului navei: pilotul, navigatorul si mecanicul. 

Profesorul nu le spusese doctoranzilor sai scopul expeditiei si de abia la 10 zile de la plecare li-l dezvaluie. Cei doi banuiau oricum ca profesorul mergea spre Jupiter pentru a-si demonstra teoriile privitoare la existenta raselor extraterestre.

Asa si era insa profesorul le spuse ca tinta sa nu era Jupiter si nici unul din satelitii sai mai mari: Europa, Io, Ganymede si Calipso ci tocmai unul din satelitii cei mai mici si in acelasi timp cel mai apropiat de Jupiter: Jupiter V. Fiind asa de mic  de doar 30 de km nimeni nu il bagase in seama pana acum si nici macar nu primise un nume propriu ci doar un numar: 5. In plus de asta profesorul le explica faptul ca datorita campului gravitational colosal al lui Jupiter consumul de combustibil necesar unei astfel de scurte calatorii de doar o zi si jumatate era tot atat cat se consuma pentru parcurgerea distantei de la Pamant la Venus. De aceea nimeni nu considerase ca acest satelit mic merita sa fie explorat. 

Ceea ce cauta profesorul era sa dovedeasca existenta unei civilizatii extraterestre numita Cultura X tocmai datorita enigmei care o inconjura, a carei urma credea profesorul fusese gasita pe Marte si trimitea tocmai spre acest satelit minor al lui Jupiter, Jupiter V. Teoria profesorului era aceea a transmutarii galactice si anume ca acea civilizatie intrase in spatiul sistemului solar din afara acestuia. Faptul ca nimeni nu ii impartasea aceasta idee il necajea dar nu foarte mult fiindca el era unul din oamenii care se simteau bine in minoritate. 

Intr-una din expeditiile sale pe Mercur profesorul gasise un indiciu importnat cu privire la Cultura X. S-a abtinut atunci sa spuna ceva pentru a nu fi luat in ras de catrecolegii sai savanti dar si pentru a putea fi primul care sa verifice pista pe care o descoperise, Descoperise un basorelief al sistemului solar  destul de bine conservat, un artefact al Culturii X. Culmea ca pe aceasta harta a sistemului solar era evidentiat aparte alaturi de celelalte planete acest mic satelit, Jupiter V. Intrigat de importanta ce i se daduse acestui mic satelit profesorul banuia ca aici se aflau urme importante ale existentei Culturii X.
Dupa o calatorie fara probleme ajung pe Ganymede, satelitul cel mai mare al lui Jupiter unde exista o baza permanenta  alcatuita dintr-un observator si o statie geofizica, avand un personal de circa cinzeci de oameni. Acestia au fost foarte mirati afland destinatia calatoriei dar profesorul a mentinut un secret strict. Intr-o zi jumatate efectueaza calatoria spre Jupiter V si cand ajung in apropiere profesorul carese uita pe telescop a fluierat a surpriza invitnadu-l pe pilotul navei sa se uite. Acesta a fluierat si el a surpriza si tot asa pana a venit randul povestitorului. La inceput acesta nu vazu nimic deosebit dar incetul cu incetul a inceput sazareasca faptul ca satelitul era acoperit de linii geometrice perfecte carese intretaiau formand un model careavea aceeasi precizie geometrica  precum liniile de lobgitudine si latitudine ale globului pamantesc.
Profesorul bine dispus spunea tuturor ca pentru el acest fapt nu era o surpriza fiind in fapt chiar o prima confirmare evidenta a teoriei lui pentrucare facuse atatea sacrificii. In plus micul satelit de 30 de km avea o luminozitate prea mare pentru dinensiunea lui. Acest lucru il aflase profesorul de la un prieten de al sau observator pe statia de pe Ganymede si il condusese spre supozitia ca asteroidul era de fapt din metal fiind o constructie artificiala a Culturii X, o constructie plasata acolo pe orbita pentru a figasita de oameni in momentul in care vor fi capabili sa faca calatorii spatiale. Era un mesaj de la o specie extraterestra.
Dupa 3 ore au aterizat pe suprafata satelitului....aceasta era intr-adevaro campie metalica imensa. Existau 6 proeminente ca niste dealuri care s-au dovedit a fi intrari in interiorul satelitului. Dar prima intrare era blocata dar spre norocul lor gasesc o gaura facutade un meteorit in carcasa satelitului. Se hotarasc sa coboare precum alpinisitii pentru a vedeace se afla in interior. Exploratorii nu au ajuns prea departe intrucat sub prima carcasa se mai afla una  interioara. Profesorul putea sta in picioare intre ele. Se vad nevoiti sa renunte dar gasesc mai departeo gaura facuta de un meteorit gigantic, de vreo 100 de metri marime care sparsese si invelisul interior. Mai aparuse si un al treilea invelis dar sansa facuse ca un meteorit mai mic sa cada exactin gaurafacuta de meteoritul mare si sa faca doar o gaura mica de vreo 2 metri prin care putea patrunde doar cate un  om pe rand.
Intrand acolo : "nu cred sa mai fi trecut vreodata printr-o incercare atat de fantastica: sa stai spanzurat de acea bolta inspaimantatoare, ca un paianjen atarnat de domul catedralei Sf. Petru. Ceea cestiam era doar ca acel spatiu in care pluteam era enorm. Dacapriveam in jos puteam vedea o lumina palida, atat de indepartata, incat nu puteam distinge nimic. Cadeam foarte incet sub minuscula gravitatie a acestei lumi pitice, putand sa ne controlam miscarea doar prin franghiile de siguranta. Si apoi in timp ce ma balansam intr-o miscare de pendul infiorator de lenta, cu lanternele care straluceau inintuneric ca niste stele cu lumina intermitenta, mi-a venit subit in minte o idee. Uitand ca toti eram pe un circuit de radio deschis am strigat involuntar:
- Domnule profesor eu cred ca asta nu este deloc un satelit. Este o nava spatiala!
-Ai foarte mare dreptate Jack. Aceasta este nava cosmica care a adus Cultura X in sistemul nostru solar."
Apoi profesorul le spuse ca aceasta o fost o idee ingenioasa de a construi o nava spatiala ca un planetoid care sa fie capabila sa asigure protectia si sa intretina generatii la rand pana urmau sa gaseasca ceea ce cautau: planete capabile sa sustina viata pe caresa le colonizeze.  Probabil ca au avut nave mai mici cu care au coborat apoi pe Marte. Nava au lasat-o langa Jupiter ca un satelit ca si cum si-ar fi parcat cineva masina.
Aveau in fata cea mai importanta descoperire din arheologia cosmica.
Constructorii acestei lumi venind de pe o planeta cu gravitatie mica erau uriasi, de apropae 4 ori mai inalti decat oamenii.
In prima vizita au reusit sa patrunda sub suprafata exterioara si sa cunoasca putine din minunile stiintifice adunate acolo. Luasera cu ei in exil pana si o mare in miniatura. Apa era inca acolo formand un lac inghetat. lat de aproape 3 km. Ulterior savantii aveau sa dezvolte programe prin care sa astupe gaurile de meteoriti si sa creeze o atmosfera pamanteasca pentru ca nava sa poata fi vizitata in conditii normale.
Singurul regret era ca dupa atata timp nu putuse sa aiba loc o intalnire intre cele 2 specii inteligente. Jovienii, cum au fost numiti, observasera ca specia umana se va dezvolta intr-o specie spatiala dar aceasta se intamplase prea lent, intre timp acestia disparand.
Starea de vid aparase totul de descompunere astfel ca era precum un vechi muzeu protejat. In a 4a zi au descoperit galeriile de arta. Au hotarat sa isi concentreze cercetarile acolo deoarece arta unui popor sau a uneo specii reflecta sufletul sau si aici se putea gasi cheia Culturii X. Templul cum l-au numit, parea o imensa catedrala in stil gotic. Insa nu au gasit nimic la Jovieni care sa poata fi considerat religie. In schimb parea a fi un Templu al Artelor. S-a estimat ca existau intre 10 si 20 de milioane de exponate individuale.
Intr-o camera ascunsa gasesc o statuie impresionanta care reprezenta un Jovian, modelat dupa dimensiunile sale reale, ce parea viu, realizat cu o superba indemanare.
"Capul suplu ca de reptila era indreptat spre mine, cu ochii fixati intr-ai mei. Doua dintre maini erau incrucisate pe piept, in semn de resemnare, iar celelalte doua tineau un instrument a carei folosinta este inca necunoscuta. Coada lunga si puternica, care probabil, ca si a cangurului, tinea in echilibru restul corpului, era intinsa pe pamant, accentuand impresia de odihna sau repaus.
Nu avea nimic omenesc pe chip si nici la corp. Nu avea, de exemplu, nici un fel de nara, ci numai deschideri in gat, ca un fel de branhii. Infatisarea m-a miscat insa profund, deoarece artistul a reusit sa extinda barierele timpului si a culturii intr-un fel pe care eu nu l-as fi crezut niciodata posibil. Verdictul pe care l-a dat profesorul Forster a fost: Nu-i omenesc, dar e uman.
Existau multe lucruri pe care nu le aveam in comun cu fauritorii avestei lumi, dar ceea ce era intr-adevar important, era ca simteam la fel.
Asa cum cineva poate sa citeasca emotiile pe o fata neomeneasca dar familiara, cum ar fi cea a cainelui, asa se parea ca eu recunosteam simtamintele fiintei cu care ma confruntam. Se citeaau pe chipul sau intelepciunea si competenta, calmul, stapanirea de sine, asa cum sunt ele reprezentate, de exemplu, in faimosul portret al Dogelui Loredano de Bellini. Desigur se citea si tristetea unei specii carefacuse eforturi incomensurabile si totul fusese in zadar.
Nu stim inca de ce aceasta unica statuie a ramas singura reprezentarea Jovienilor in arta lor. Era imposibil sa crezi ca s-ar gasi la aceasta civilizatie avansata simboluri sacrosante. Poate vom avea raspunsul cand se vadescifra scrisul gravat pe peretii incaperii.
Totusi, eu sunt absolut sigur de scopul acestei statui. A fost ridicata aici ca sa reziste timpului so sa salute pe oricare dintre fiintele care, intr-o buna zi, ar putea calca pe urmele celor care au conceput-o. "

Surpriza exploratorilor este mare cand o a doua nava aterizeaza pe satelit. Era vorba de un reporter pe teme stiintifice, secretara lui si oilotul navei. Singurul lucru pe care nu il dorea profesorul Forster era ca noii veniti sa nufure din artefacte, in rest puteau sa le faca oricate poze voiau mai ales ca acel reportter lucra pentru revista Life. In rest privitor la paternitatea descoperirii, deoarece cei de pe a doua nava puteau ajunge mai repede pe Pamant, profesorul nu avea ce face in privinta asta dar se inregistrase un drept contra furtului eventualelor artefacte gasite la Organizatia Mondiala de Stiinte careia urmau sa ii apartina toate artefactele descoperite, spre binele intregii omeniri.
In rest profesorul cupla cu fiecare membru al navei nou venite cu cate unul din expeditia asa pentru a fi supravegheati de aproape. Povestitorul a fost cuplat cu frumoasa secretara a reporterului stiintific. Primul lucru pe care i-l arata fu insasi statuia pe careo descoperise.
"- Este minunata, suspina ea in final. Gandeste-te numai ca asteapta aici, in intuneric, de milioane de ani.Va trebui sa ii dai un nume.
- I-am dat. Am botezat-o AMBASADORUL."

Conducatorii celor doua nave au hotarat sa plece in acelasi timp pentru a ajunge pe Pamant odata. Inainte de plecare povestitorul isi aduce aminte caa uitat 6 role de film in templul unde se afla statuia ambasadorului si mergand sa le ia descopera lipsa statuii, care in mod evident fusese furata de membrii celeilate expeditii.
Profesorul Forste furios stia ca mai are doar o singura noapte la dispozitie. Dar cum sa recupereze statuia?
Ii propuse sefului navei sale sa le strice motoarele celorlalti dar aceasta idee de sabotaj nu fu pe placul acestuia deoarece era ceva ilegal si in plus exista un cod al onoarei capitanilor navelor si in spatiu ca si pe Pamant. Insa profesorul gasi o idee ingenioasa. Stiind ca ceilalti nu banuie ca ei au aflat in timpul noptii reusira sa fure combustibilul celeilalte nave pentru ca astfel sa nu aiba cu ce sa plece.
Dupa ce subtilizara combustibilul ii trezira pe cei de pe a doua nava si le comunicarea realitatea. Profesorul il chema pe reporterul stiintific sa vina la el pe nava pentru a discuta. Exista posibilitatea ca cei de pe a doua nava sa ceara combustibil de pe Ganymede, care ce e drept ar fi costat o avere dar ar fi ramas cu statuia. Tocmai de aceea il chemase profesorul la o discutie. Obraznicia reporterului era maxima nevrand sa inapoieze statuia. Degeaba ii explica profesorul Forster ca obiectul furat era unic printre toate artefactele si ca apartinea intregii omeniri. Cercetatorul ceru 30 de minute de gandire timp in care lua legatura cu Ganymede si ii comunica apoi profesorului Forster ca are cum sa se intoarca pe Pamant fara combustibilul furat. Ii propuse profesorului Forster sa returneze alte suveniruri furate dar statuia nu voia sa o inapoieze.
Vazand ca nu are cu cine discuta profesorul Forster decise sa il sechestreze pe reporter.
Se lovira in continuare de incapatanarea secretarei careia nu ii pasa de reporterul sechestrat si tot nu voia sa inapoieze statuia. Era sigura ca nu aveau cum sa il omoare si nu era problema privitoare la faptul ca va ajunge cu alta nava pe Pamant.
Vazand acest lucru profesorul Forster isi dadu seama ca ii trebuie un truc ingenios pe care il si gasi impreuna cu capitanul navei. Ii spuse ca il va scoate pe prizonier in afara navei si il va lasa sa se apropie de Jupiter pentru a fi atras de gravitatia acestuia cazand astfel pe planeta. Binenteles ca nu avea cum sa supravietuiasca acestui fenomen. Insa pana intra in sfera de atractie a planetei urmau sa treaca cateva ore bune , timp de gandire pentru secretara sa aleaga intre viata reporterului si pastrarea statuii. Binenteles secretara crezu caeste o cacealma dar profesorul Forster facu exact ce promisese si il scoase pe reporter in afara navei in spatiu. Dar cum nu spusese nimic despre pacaleala membrilor echipajului pana si ei erau ingrijorati de nebunia profesorului accentuand panica secretarei.  Aceasta ceda si aduse statuia si obiectele furate.
Atunci afla ca de fapt reporterul nu era inj pericol deoarece el preluase miscarea satelitului fiind mai intai atras de campul acestuia de gravitatie. Cand il intreba pe capitanul navei sale de ce nu ii spusese ca este pacalita acesta dadu din umeri si ii spuse ca nu a intrebat. Iata ca nestiinta ca sa nu ii spunem prostie se plateste si in spatiu ca si pe Pamant. Reporterul urma sa fie adus de miscarea de rotatie in acelasi loc de unde fusese lansat in cateva ore netrebuind nici macar sa mearga dupa el. Dar combustibilul nu fu inapoiat pentru ca a doua nava sa ajunga mai tarziu pe Pamant lasandu-le optiunea sa isi comande combustibilul de pe Ganymede. Generos profesorul le plati combustibilul sustras pentru a nu fi acuzat de nimic.
Daca tot aveau statuia pe nava se hotarara sa o duca pe Pamant mai ales ca acum aveau si combustibil in plus. Statuia fu expusa la British Museum unde fu primita cu un mare entuziasm si astfel Ambasadorul fu primit cu respectul cuvenit pe Pamant.


Bibliografia lui Arthur C. Clarke:

Preluare de pe :  
http://ro.wikipedia.org/wiki/Arthur_C._Clarke

 Pe scurt:

Sir Arthur Charles Clarke, CBE, (16 decembrie 1917 – 19 martie 2008, Colombo, Sri Lanka) a fost un scriitor de SF, inventator^[3] și futurolog^[4] britanic. A fost comentator și gazdă a serialului britanic de televiziune Mysterious World^[5][6] Ani la rând, Robert A. Heinlein, Isaac Asimov și Clarke au fost cunoscuți ca „Cei Trei Mari” din science fiction.^[7]

Clarke a servit în Royal Air Force ca instructor de radar și tehnician între anii 1941 - 1946. În anul 1945 a propus un sistem de comunicare prin satelit, care a i-a adus Medalia de Aur Franklin Institute Stuart Ballantine Medalia de Aur în 1963^[8][9]. A fost președinte al Societății Britanice Interplanetare între 1947-1950 și din nou în 1953^[10][11].

Clarke a emigrat în Sri Lanka în 1956, în mare măsură datorită interesului său în plonjarea submarină^[12], descoperind ruinele subacvatice ale templului antic Koneswaram în Trincomalee. A fost ridicat la rang de cavaler de regina Elisabeta a II-a în 1998^[13][14] și a fost primit cea mai înaltă onoare civilă în Sri Lanka, Sri Lankabhimanya, în 2005^[15]. A trăit în Sri Lanka până la moartea sa.

Opera sa de referință este romanul Odiseea spațială 2001, scrisă pe baza scenariului filmului cu același titlu împreună cu regizorul american Stanley Kubrick. Scenariul filmului se bazează pe o nuvelă publicată de autor în 1951, intitulată Sentinela.

 Pe lung:

Clarke s-a născut în Minehead, Somerset, Anglia^[7]. A copilărit la o fermă, printre activitățile sale preferate din acea perioadă numărându-se studiul stelelor și lectura vechilor reviste pulp SF americane. După învățământul secundar, la Huish Grammar School, a intrat în Consiliul de Educație, ca auditor de pensii^[16].

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a servit în Royal Air Force ca instructor de radar și a fost implicat în funcționarea primelor sisteme defensive radar care au contribuit la succesul RAF-ului în timpul Bătăliei Angliei. Clarke și-a petrecut cea mai mare parte a războiului lucrând la radarul pentru controlul de apropiere, după cum scrie în romanul său semi-autobiografică Glide Path. Deși acest sistem nu și-a dovedit utilitatea practică în timpul războiului, a fost vital în timpul blocadei Berlinului dintre 1948–1949. La început, Clarke a fost caporal instructor la No 9 Radio School RAF Yatesbury din Wiltshire, fiind avansat ca ofițer tehnic pe 27 mai 1943^[17] și ofițer de zbor pe 27 noiembrie 1943.^[18] A devenit instructor-șef la RAF Honiley din Warwickshire și a fost lăsat în rezervă cu rangul de locotenent de zbor. După război, a obținut o diplomă în matematică și fizică la King's College London.^[19]

În anii care au urmat războiului, Clarke a fost membru în consiliul Societății Interplanetare Britanice (BIS) între anii 1946 și 1947^[20] și din nou între 1951 și 1953.^[21] Deși nu a fost cel care a inventat conceptul de satelit geostaționar, una dintre contribuțiile sale importante a fost aceea că a sesizat importanța acestuia pentru telecomunicații. El a lansat această idee într-o publicație care a circulat printre membrii BIS în 1945, publicând-o ulterior în octombrie același an în Wireless World.^[22][23][24] Clarke a scris și o serie de cărți de non-ficțiune în care a descris detaliile tehnice și implicațiile sociale ale zborului spațial, printre cele mai importante numărându-se The Exploration of Space (1951) și The Promise of Space (1968). Ca o recunoaștere a contribuției sale, orbita geostaționară aflată la 36.000 de km deasupra ecuatorului a fost numită oficial orbita Clarke.^[25]

În timpul unei călătorii făcute în Florida în 1953^[26], Clarke a întâlnit-o pe Marilyn Mayfield, o americancă de 22 de ani, divorțată și cu un copil, cu care s-a căsătorit imediat. După șase luni, cei doi s-au separat definitiv, dar divorțul a fost pronunțat abia în 1964.^[27] "Căsnicia a fost incompatibilă de la început", a spus Clarke.^[27] Clarke nu s-a recăsătorit, dar a fost prieten foarte apropiat cu un bărbat din Sri Lanka, Leslie Ekanayake, pe care l-a numit "cel mai bun priete de-o viață" în dedicația făcută la începutul romanului Fântânile Paradisului.^[28] Clarke este îngropat alături de Ekanayake, a cărui moarte a survenit cu trei decenii mai devreme, în cimitirul central din Colombo. În biografia despre Stanley Kubrick, John Baxter citează homosexualitatea lui Clarke ca motiv pentru schimbarea domiciliului său într-o țară ale cărei legi erau mult mai tolerante față de acest subiect, Sri Lanka.^[29] Ziariștilor care s-au întrebat dacă Clarke a fost homosexual li s-a spus: „Nu, doar puțin mai vesel.”^[30] Cu toate acestea, Michael Moorcock a scris:

„Cu toții știau că e homosexual. În anii '50 ieșeam la băute cu iubitul lui. I-am întâlnit protejații, fie ei vestici sau estici, precum și familiile lor, oameni care nu aveau decât cuvinte de laudă pentru bunătatea lui. Așa absorbit de sine și abstinent cum era, se dovedea un gentleman desăvârșit.^[31]”

Într-un interviu apărut în numărul din iulie 1986 al revistei Playboy,^[32] Clarke a răspuns "Normal. Cine n-a avut?" la întrebarea dacă a avut experiențe bisexuale.^[33] În necrologul său, prietenul lui Clarke Kerry O'Quinn a scris: „Da, Arthur era homosexual ... Așa cum mi-a spus o dată Isaac Asimov, 'Cred că pur și simplu a descoperit că preferă bărbații.' Arthur nu a făcut vâlvă pe marginea sexualității sale - nu acesta era elementul principal al vieții lui - dar, dacă era întrebat, răspundea deschis și sincer.” ^[34]

Clarke a întreținut o colecție vastă de manuscrise și memorii personale, păstrate de fratele său Fred Clarke în Taunton, Somerset, Anglia, denumită "Clarkives". Clarke a declarat că unele dintre jurnalele sale intime nu vor fi publicate decât la 30 de ani de la moartea sa. Întrebat de ce le-a sigilat, el a răspuns „Păi, s-ar putea să conțină unele lucruri jenante.”^[4]

Cariera scriitoricească

Clarke a avut puține povestiri publicate în fanzine între 1937 și 1945, prima sa vânzare profesionistă apărând în Astounding Science Fiction în 1946: "Loophole" a fost publicată în aprilie, în timp ce "Rescue Party" - prima povestire vândută - a fost publicată în mai.^[a] În paralel cu activitatea de scriitor, Clarke a lucrat pentru scurt timp ca editor asistent la Science Abstracts (1949), înainte de a se dedica în întregime scrisului începând cu anul 1951. Clarke a contribuit și la seria Dan Dare publicată în Eagle, primele trei romane pe care le-a publicat fiind dedicate copiilor.

Între anii '40 și '50, Clarke a susținut o corespondență cu C. S. Lewis, cu care s-a și întâlnit o dată într-un bar din Oxford, „The Eastgate”, pentru a discuta despre science fiction și călătoriile spațiale. La moartea lui Lewis, Clarke i-a adus un omagiu deosebit, declarând că trilogia Ransom este una dintre puținele opere de science fiction care poate fi considerată literatură.

În 1948 a scris "Sentinela" pentru un concurs lansat de BBC. Deși povestirea a fost respinsă, a schimbat cursul carierei lui Clarke. Nu numai că ea a stat la baza Odiseii spațiale 2001, dar a introdus și o abordare comică în opera lui Clarke. Multe dintre operele ulterioare ale lui Clarke au prezentat o omenire avansată tehnologic dar măcinată de prejudecăți confruntată cu o inteligență extraterestră superioară. În cazul romanelor Orașul și stelele (și a versiunii sale originale, Against the Fall of Night), Sfârșitul copilăriei și a seriei 2001, aceste întâlniri au produs un salt conceptual care a accelerat drumul omenirii către un nou stadiu de evoluție. În biografia autorizată de Clarke, Neil McAleer scrie că "mulți cititori și critici încă mai consideră [Sfârșitul copilăriei] a fi cel mai bun roman al lui Arthur C. Clarke."^[27]

Clarke a locuit în Sri Lanka din 1956 până la moartea sa, survenită în 2008, emigrând acolo pe vremea când încă se mai numea Ceylon, mai întâi pe coasta sudică, în Unawatuna, mutându-se ulterior în Colombo.^[30] Guvernul srilankez i-a conferit lui Clarke statutul de rezident în 1975.^[35] El a fost un scuba-diver pasionat și membru al Underwater Explorers Club. În afara scrisului, Clarke a pus la punct câteva explorări subacvatice împreună cu partenerul său, Mike Wilson. În 1956, în timpul unei scufundări, Wilson și Clarke a dat peste ruine și sculpturi aparținând templului scufundat Koneswaram — cuprinzând coloane sculptate cu flori și pietre în formă de cap de elefant.^[36][37] Printre alte descoperiri se numără și obiecte de artă Chola din sanctuarul original, aceste descoperiri fiind descrise de Clarke în cartea sa din 1957 The Reefs of Taprobane.^[38] În 1961, pe când filma reciful Great Basses, Wilson a găsit o epavă pe care a descoperit monede de argint. Planurile de a realiza o scufundare pe epavă în anul următor au fost anulate când Clarke a început să dezvolte o formă de paralizie diagnosticată ulterior ca poliomielită. Un an mai târziu, Clarke a asistat la explorarea epavei de pe țărm și de la suprafață. Nava, identificată ulterior ca aparținând împăratului mogul Aurangzeb, conținea saci cu rupii de argint, tunuri și alte artefacte, documentate atent - elemente care au stat la baza cărții The Treasure of the Great Reef.^[27][39] Viața în Sri Lanka și studiul istoriei acestei țări i-a furnizat autorului informații pe care le-a folosit în romanul Fântânile paradisului, în care descrie un lift spațial. Acesta, credea el, va determina renunțarea la rachete pentru accesul pe orbită și, mai mult decât sateliții geostaționari, vor constitui moștenirea sa științifică supremă.^[40]

Numeroasele sale predicții au culminat în 1958 cu scrierea unei serii de eseuri care aveau să devină Profiles of the Future, carte publicată în 1962. O cronologie^[41] până în anul 2100 descrie invenții și idei care includ concepte de genul "bibliotecii globale", proiect realizabil până în 2005. Aceeași operă conține "Prima Lege a lui Clarke" și textul care avea să stea la baza celor trei legi ale lui Clarke în edițiile ulterioare.^[27]

Ultimii ani

Interviul luat în 1974 de televiziunea australiană ABC lui Clarke, în care acesta descrie un viitor al calculatoarelor personale ubicue, legate prin internet

La începutul anilor '70, Clarke a semnat un contract pentru trei cărți, ceea ce a constituit un record la acea vreme pentru un scriitor SF. Prima dintre aceste cărți a fost Rendezvous cu Rama, apărută în 1973, care a câștigat toate premiile principale ale genului^[42] și a dat naștere unei serii care, alături de seria 2001, a format scheletul carierei sale ulterioare.

Într-un interviu înregistrat în 1974 de Australian Broadcasting Corporation, Clarke a fost întrebat cum crede el că va schimba viitorul individual existența calculatorului și cum va arăta viața în jurul anului 2001. Clarke a prezis atunci o serie de lucruri care au devenit realitate, printre care se numără Internet banking-ul și cumpărăturile online. Răspunzând la întrebarea în ce fel va fi diferită viața fiului intervievatorului, Clark a spus: „Va avea, în casa lui, nu un calculator așa de mare ca acesta, [arată spre cel mai apropiat calculator], ci o consolă cu care va vorbi, prin intermediul calculatorului local și va obține toate informațiile de care are nevoie în viața cotidiană, cum ar fi situația bancară, rezervările la teatru, toate informațiile de care ai nevoie în cursul vieții în societatea noastră modernă complexă se vor găsi în casa lui ... și i se vor părea la fel de firești cum ni se pare nouă telefonul.”^[43]

În anii '80, Clarke a devenit cunoscut multora prin intermediul programelor sale de televiziune Arthur C. Clarke's Mysterious World, Arthur C. Clarke's World of Strange Powers și Arthur C. Clarke's Mysterious Universe. În 1986 a fost numit Grand Master de către Science Fiction Writers of America.^[44] În 1988 a fost diagnosticat cu sindrom post-poliomielitic și, pentru cea mai mare a vieții, a avut nevoie de un scaun cu rotile.^[30] Timp de mulți ani, Clarke a fost vice-patron al organizației British Polio Fellowship.^[45]

În 1989, Clarke a devenit Comandant al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) "pentru servicii culturale aduse Marii Britanii în Sri Lanka".^[46] În același an a devenit primul Consilier al Universității Spațiale Internaționale, funcție deținută până în 2004, iar între 1979 și 2002 a fost Consilier al Universității Moratuwa din Sri Lanka.

În 1994, Clarke a a apărut într-un film SF, Without Warning - o producție americană despre un scenariu apocaliptic al primului contact cu o rasă extraterestră prezentat sub forma un fals buletin de știri -, în care a interpretat propriul rol. Clarke a devenit o personalitate activă în lupta pentru protejarea gorilelor, devenind patronul Organizației Gorilelor.^[47] Când mineritul pentru tantalul necesar producătorilor de telefoane celulare a amenințat gorilele în 2001, el le-a susținut cauza.^[48]

Pe 26 mai 2000 el a fost numit Cavaler "pentru servicii aduse literaturii" în cadrul unei ceremonii ținute în Colombo.^[14][49] Premiul fusese anunțat încă din 1998,^[13][50] dar investirea a fost amânată la cererea lui Clarke, care fusese acuzat de pedofilie de tabloidul britanic The Sunday Mirror.^[51][52] Poliția din Sri Lanka a demonstrat că acuzația era nefondată.^[53][54] Conform celor de la The Daily Telegraph (Londra), Mirror și-a cerut ulterior scuze, iar Clarke nu i-a dat în judecată pentru defăimare.^[55][56] După încheierea acestei afaceri, Clarke a fost ridicat la rangul de cavaler.

Deși nici el, nici locuința sa nu au fost afectați de tsunamiul provocat de Cutremurul din Oceanul Indian din 2004, "Școala de scufundări Arthur C. Clarke" din Hikkaduwa a fost distrusă. El a lansat apeluri umanitare, iar Fundația Arthur C. Clarke a ajutat la realizarea unor sisteme mai bune de notificare a dezastrelor.^[57] Școala a fost reconstruită ulterior.

În septembrie 2007 a trimis o urare video pentru zborul spre Iapetus (care joacă un rol important în 2001: O odisee spațială) a sondei spațiale Cassini-Huygens lansată de NASA.^[58] În decembrie 2007, cu ocazia celei de-a 90-a aniversări, Clarke a înregistrat un mesaj video pentru prietenii săi, în care își lua rămas bun de la ei.^[59]

Clarke a decedat în Sri Lanka pe 19 martie 2008 în urma unei insuficiențe respiratorii, așa cum a declarat unui dintre asistenții săi, Rohan de Silva.^{[30][60][61][62]} Asistentul său a descris cauza complicațiilor respiratorii și a problemelor cardiace ca fiind efectul sindromului post-poliomielitic.^[63]

Cu câteva zile înaintea morții, el a revizuit manuscrisul ultimei sale opere, Ultima teoremă, la care colabora prin e-mail cu Frederik Pohl.^[64] Cartea a fost publicată după moartea lui Clarke.^[65] Clarke a fost înmormântat în Colombo pe 22 martie, în stilul tradițional srilankez. Fratele său mai mic, Fred Clarke, și familia sa adoptivă srilankeză s-au numărat printre miile de persoane prezente la ceremonie.^[66]

"Cei Trei Mari"

Mare parte din a doua jumătate a secolului al XX-lea, Clarke, Isaac Asimov și Robert Heinlein au fost numiți "Cei Trei Mari" din rândul scriitorilor SF.^[7] Clarke și Heinlein au început să corespondeze după publicarea cărții The Exploration of Space în 1951, întâlnindu-se pentru prima dată față în față un an mai târziu. Au rămas în termeni cordiali timp de mulți ani, vizitându-se reciproc în Statele Unite și Sri Lanka. În 1984, Clarke a depus mărturie în fața Congresului împotriva Inițiativei Strategice de Apărare (SDI).^[67] Ulterior, în locuința din californiană a lui Larry Niven, Heinlein l-a atacat verbal pe Clarke în legătură cu opiniile sale legate de politica internațională și spațială a Statelor Unite (în special problemele care țineau de SDI). Deși cei doi s-au împăcat formal, relațiile lor au rămas reci până la moartea lui Heinlein, survenită în anul 1988.^[27]

Clarke și Asimov s-au întâlnit pentru prima dată în New York City în 1953 și și-au trimis reciproc insulte și ironii familiare timp de decenii. Ei au pus la punct o convenție verbală, "Tratatul Clarke–Asimov", conform căreia, la întrebarea care dintre ei este cel mai bun, să-l numească pe Clarke cel mai bun scriitor de literatură științifico-fantastică și pe Asimov cel mai bun scriitor de literatură științifică. În 1972, Clarke a pus „tratatul” pe hârtie în dedicația scrisă la Report on Planet Three and Other Speculations.^[27][68]

Opinii

Despre religie

Tema religiei și a spiritualității apare în majoritatea scrierilor lui Clarke. El a spus: "Orice drum spre cunoaștere este un drum spre Dumnezeu - sau Realitate, depinde ce termen preferăm să folosim."^[69] El s-a descris ca fiind "fascinat de conceptul de Dumnezeu". J. B. S. Haldane, spre sfârșitul vieții lui, a sugerat într-o scrisoare către Clarke că acesta ar trebui să primească un premiu în teologie pentru faptul că este unul dintre puținii oameni care scriu lucruri noi pe această temă, mergând până acolo încât a declarat că, dacă scrierile lui Clarke nu ar fi conținut atât de multe puncte de vedere teologice contradictorii, ar fi devenit o amenințare.^[70] Când a intrat în Royal Air Force, Clarke a insistat ca în fișa lui să scrie "panteist", nu anglican,^[27] iar într-un eseu din 1991, intitulat "Credo", s-a descris ca fiind un neopozitivist încă de la vârsta de zece ani.^[70] În 2000, Clarke a declarat unui ziar srilankez, The Island, că "nu cred în Dumnezeu sau în viața de apoi"^[71], identificându-se ca ateu.^[72] El a fost laureat ca umanist de către Academia Internațională Umanistă.^[73] El s-a mai descris și ca fiind "cripto-budist", insistând că budismul nu este o religie.^[74] În primii ani de viață a arătat un interes scăzut față de religie, descoperind, de exemplu, că soția sa era presbiteriană abia după câteva luni de la căsătorie.

Un citat faimos din Clarke este deseori menționat: "Cea mai mare tragedie din întreaga istorie a omenirii ar putea fi jefuirea moralității de către religie."^[74] În 2004, a fost citat de Popular Science ca declarând despre religie că este "cel mai nociv și persistent dintre toate virusurile mentale. Ar trebui să scăpăm de el cât de repede putem."^[75] Într-un „dialog despre om și lumea sa” de trei zile cu Alan Watts, Clarke a afirmat că este părtinitor contra religiei și a spus că nu poate ierta religiile pentru ceea ce el consideră inabilitatea lor de a a preveni atrocitățile și războaiele de-a lungul timpului.^[76] Într-o reflectare a dialogului în care a folosit termenul "omenire", introducerea la penultimul episod din Mysterious World, intitulat "Strange Skies", Clarke a declarat: "Uneori privesc universul ca pe o mașină proiectată în scopul uimirii perpetue a astronomilor." Spre sfârșitul aceluiași episod, a cărui ultimă parte se referea la Steaua de la Betleem, a afirmat că teoria sa preferată^[77] era cea conform căreia ar fi fost vorba despre un pulsar. Ținând cont că pulsarii au fost descoperiți în intervalul scurs de la scrierea povestirii "Steaua" (1955) până la realizarea emisiunii Mysterious World (1980) și luând în considerare descoperirea recentă a pulsarului PSR B1913+16, a spus: "Ce romantic ar fi ca, chiar și acum, să auzim vocea muribundă a unei stele care a constituit stindardul erei creștine."^[77]

Clarke a lăsat instrucțiuni scrise legate de funeraliile sale: "Funeraliile mele nu trebuie să fie legate de niciun ritual religios al vreunei religii sau credințe."^[78]

Despre fenomenele paranormale

De la începuturile carierei sale, Clarke a fost fascinat de paranormal și a declarat că acesta a constituit una dintre sursele de inspirație ale romanului Sfârșitul copilăriei. Amintind de numeroasele promisiuni paranormale care s-au dovedit a fi înșelăciuni, Clarke a vorbit despre transformarea deschiderii sale inițialeîntr-un „scepticism aproape total” la data scrierii biografiei sale din 1992.^[27] În timpul interviurilor acordate în 1993 și între anii 2004–2005, el a declarat că nu crede în reîncarnare, menționând că nu există vreun mecanism care s-o facă posibilă, dar a adăugat: „Mereu îl parafrazez pe J. B. S. Haldane: 'Universul nu e doar mai ciudat decât ni-l imaginăm, dar e chiar mai ciudat decât ni-l putem imagina.'”^[79][80] El a descris ideea reîncarnării ca fiind fascinantă, dar era adeptul teoriei vieții finite.^[81]

Clarke a fost suficient de bine cunoscut pentru serialele în care investiga fenomene paranormale, Arthur C. Clarke's Mysterious World (1980), Arthur C. Clarke's Mysterious Universe (1985) și Arthur C. Clarke's World of Strange Powers (1994), pentru a fi parodiat în episodul "Big Foot" al serialului britanic de comedie The Goodies, în care programul său ar fi fost anulat pentru că el, Clarke, nu ar exista.

Teme, stil și influențe

Opera lui Clarke este marcată de o viziune optimistă asupra modului în care știința va ajuta omenirea să exploreze sistemul solar și oceanele lumii. Imaginile pe care le evocă despre viitor prezintă deseori un cadru utopic cu o tehnologie, o ecologie și o societate avansate care au la bază idealurile autorului.^[82] Primele povestiri publicate de el conțin deseori extrapolări ale inovațiilor sau descoperirilor științifice de excepție care stau la baza propriei societăți decadente.

O temă recurentă în opera lui Clarke o reprezintă ideea că evoluția unei specii inteligente îi va face pe membrii acesteia similară unor zei. Această temă a fost explorată în romanuldin 1993, Sfârșitul copilăriei, și atinsă în treacăt în romanul Imperial Earth. Ideea transcendenței prin intermediul evoluției pare să fi fost influențată de Olaf Stapledon, care a scris o serie de cărți care tratează această temă. Despre cartea din 1930 a lui Stapledon, Last and First Men, Clarke a declarat că "nicio altă carte nu a avut o influență mai mare asupra vieții mele ... [Ea] și continuarea ei, Star Maker (1937), reprezintă apogeul carierei literare [a lui Stapledon]".^[83]

Scenarii adaptate

2001: O odisee spațială

Prima experiență a lui Clarke în domeniul filmului a fost Odiseea spațială 2001, în regia lui Stanley Kubrick. Kubrick și Clarke se întâlniseră în New York City în 1964 pentru a discuta despre posibilitatea colaborării la un proiect în industria filmului. Pe măsură ce ideea a prins contur, ei s-au decis să plece de la povestirea lui Clarke Sentinela, scrisă în 1948 pentru un concurs al celor de la BBC. Inițial, Clarke a fost desemnat să scrie scenariul filmului, dar în timpul uneia dintre ședințele lor, Kubrick a sugerat ca, înaintea începerii scenariului propriu-zis, să-și dea frâu liber imaginației scriind întâi un roman care să stea la baza filmului. Astfel, spre sfârșit, romanul și scenariul au ajuns să fie scrise în paralel, ambele primind feedback. „Așa că am trăit adesea experiența neobișnuită de a revizui manuscrisul după ce vedeam filmările zilnice bazate pe o versiune anterioară a povestirii - un mod stimulativ, deși mai degrabă costisitor, de a scrie un roman."^[84] Romanul a fost publicat la câteva luni după lansarea filmului.

Datorită programului impus de producerea filmului, lui Kubrick și lui Clarke le-a fost destul de dificil să colaboreze la carte. Clarke a terminat o primă versiune a romanului în 1964, intenționând să o publice în 1965, înainte de lansarea filmului, programată pentru 1966. După multe amânări, filmul a fost lansat în primăvara anului 1968, înaintea finalizării cărții. Cartea a fost considerată în întregime opera lui Clarke, ceea ce a creat impresia că romanul era o novelizare a filmului de care Kubrick ar fi profitat pentru a submina paternitatea lui Clarke asupra subiectului. Acesta este unul dintre motivele pentru care o serie de detalii diferă între film și carte. Dacă filmul conține puține explicații ale evenimentelor, Clarke a oferit în roman explicații ale cauzelor și efectelor acestora. James Randi și-a amintit ulterior că, după ce a participat la premiera filmului 2001, Clarke a părăsit înlăcrimat cinematograful la pauză după ce a vizionat o scenă de unsprezece minute (care nu a apărut în versiunea difuzată pe piață) în care un astronaut face jogging în nava spațială, o idee a lui Kubrick de a arăta publicului ce plicticoasă poate fi călătoria spațială.^[85]

În 1972, Clarke a publicat The Lost Worlds of 2001, în care apar amintirile sale despre producție și versiuni alternative ale scenelor cheie. "Ediția specială" a romanului Odiseea spațială (lansată în 1999) conține o introducere scrisă de Clarke, în care prezintă detalii legate de evenimentele care au condus la lansarea romanului și a filmului.

2010

În 1982, Clarke a continuat epopeea 2001 cu 2010: A doua odisee. Și acest roman a fost ecranizat, cu titlul 2010, în regia lui Peter Hyams, difuzarea fiind programată pentru 1984. Din cauza climatului politic din America anilor '80, filmul prezintă tema Războiului Rece, profilarea tensiunilor războiului nuclear fiind absentă din roman. Filmul nu a fost considerat la fel de revoluționar sau de artistic ca 2001, dar recenziile au fost favorabile.

Corespondența pe e-mail purtată de Clarke cu Hyams a fost publicată în 1984.^[86][87] Intitulat The Odyssey File: The Making of 2010 și avându-l ca și coautor pe Hyams, el ilustrează fascinația pentru mediul pe atunci aflat în stadiu de pionierat al comunicării electronice, precum și utilizarea acestuia pentru discuții aproape zilnice pe marginea planificării și producerii filmului între cei doi autori aflați în colțuri opuse ale lumii. Cartea cuprinde și lista personală a lui Clarke legată de cele mai bune filme SF realizate vreodată.

Clarke apare în film, prima dată în rolul omului care hrănește porumbeii în timp ce Dr. Heywood Floyd este prins într-o conversație în fața Casei Albe. Ulterior, în scena spitalului în care apare mama lui David Bowman, se vede coperta unui număr din Time în care Clarke este președintele american și Kubrick premierul sovietic.

Rendezvous cu Rama

Opțiunea pentru ecranizarea romanului laureat al lui Clarke Rendezvous cu Rama (1972) a fost achiziționată cu decenii în urmă, dar proiectul se afla încă în lucru în 2012. La începutul anilor '2000, actorul Morgan Freeman și-a exprimat dorința de a realiza un film bazat pe Rendezvous cu Rama. După ce proiectul s-a blocat din cauza dificultăților de finanțare, după cum a declarat Freeman, se pare că lucrările s-ar fi reluat în 2013, dar nu se știe nimic cu precizie.^[88] Filmul al fi trebuit să fie produs de compania lui Freeman, Revelations Entertainment, încă din 2001 anunțându-se pagina de web a companiei că David Fincher va regiza Rama.^[89] După ce ani de zile nu s-a întâmplat nimic, Fincher a declarat într-un interviu acordat în 2007 (în care își afirmă și convingerea că romanul a influențat filmele Alien și Star Trek: Filmul) că încă face parte din proiect.^[90] Site-ul Revelations a menționat că Stel Pavlou ar fi scris adaptarea.

Către sfârșitul anului 2008, Fincher și-a declarat îndoiala că filmul va mai fi realizat. "Se pare că nu se va întâmpla. Nu există niciun scenariu și, după cum știți, starea sănătății lui Morgan Freeman nu e tocmai bună în acest moment. Am încercat să-l facem, dar probabil că nu se va întâmpla."^[91] Cu toate acestea, în 2010 s-a anunțat că filmul încă se află în planurile de realizare, atât Freeman cât și Fincher menționând că încă sunt în căutarea unui scenariu potrivit.^[92]

După 2001

Cea mai faimoasă carte a lui Clarke, 2001: O odisee spațială, a mers mai departe ca filmul din 1968, devenind o întreagă serie. În 1982, Clarke a scris o continuare la 2001 intitulată 2010: A doua odisee, care a fost ecranizată în 1984. Clarke a mai scris două continuări, neecranizate: 2061: A treia odisee (publicată în 1987) și 3001: Odiseea finală (publicată în 1997). În 2010 se menționează că orașul de origine al astronautului David Bowman se află în Florida, locația Centrului Spațial Kennedy, ceea ce a provocat interesul manifestat de el față de zborul spațial.

În anul 2061, Cometa Halley va intra din nou în Sistemul solar interior. Clarke s-a folosit de acest eveniment pentru a descrie expediția doctorului Heywood Floyd - a cărui viață a fost prelungită de traiul într-un spital spațial după evenimentele din 2010 - și a altor persoane spre cometă. Între timp, nava spațială pe care se află nepotul lui Floyd este deturnată și obligată să se prăbușească pe satelitul lui Jupiter Europa. Acolo, nepotul lui Floyd și ceilalți membri ai echipajului descoperă unde se află Dave Bowman ("Copilul stelelor"), inteligența artificială HAL 9000 și viața indigenă de pe Europa, care este protejată de monolitul extraterestru care orbitează în jurul lui Jupiter.

În sfârșit, în 3001: Odiseea finală, Clarke revine la sistemul solar după un mileniu de la evenimentele din 2001. Se dovedește că astronautul Frank Poole nu ar fi murit în afara navei spațiale Discovery One, corpul său fiind liofilizat în vidul din spațiul cosmic și rămânând să plutească pe lângă Jupiter. Interacțiunea gravitațională cu planeta gigantică îl trimite în spațiul îndepărtat, ajungând ca, după 1.000 de ani, să treacă de orbita lui Neptun.

Corpul lui Poole este descoperit de o altă navă spațială umană în anul 3001, știința medicală fiind destul de avansată la acea dată pentru a permite readucerea lui la viață. Poole revine pe Pământ, marea parte a restului romanului descriind experiențele sale legate de cum arată planeta sa natală în anul 3001. Este menționat și faptul că orașul de origine al lui Poole este Flagstaff, Arizona, interesul pentru astronautică și spațiul cosmic fiindu-i stârnit de observatorul astronomic Lowell de acolo.

Eseuri și povestiri

În timpul vieții sale, Clarke a publicat câteva cărți care conțin eseuri, discursuri, adrese, etc., printre cele mai importante numărându-se The Challenge of the Spaceship (1959), Voices from the Sky (1965), Report on Planet Three (1972) și 1984: Spring – A Choice of Futures (1984). Câteva dintre cărțile sale de non-ficțiune conțin capitole care reprezintă eseuri de sine stătătoare, cum ar fi The Promise of Space (1968, ed. rev. 1970) și Profiles of the Future (1962, ed. rev. 1973, 1983 și 1999).

În cartea Greetings, Carbon-Based Bipeds! (2000) se găsește o selecție de 110 eseuri și capitole din cărțile lui Clarke scrise între 1934 și 1998 (63 dintre ele nepublicate anterior în vreun volum), împreună cu o nouă introducere și o serie de note care le prefațează. Altă culegere de eseuri, toate antologate anterior, este și By Space Possessed (1993). Textele tehnice ale lui Clarke, împreună cu câteva eseuri și un material autobiografic, sunt colectate în Ascent to Orbit: A Scientific Autobiography (1984).

Aproape toate povestirile scurte pot fi găsite în cartea The Collected Stories of Arthur C. Clarke (2001). Altă culegere de eseuri din tinerețe a fost publicată în The View from Serendip (1977), care conține și un text de ficțiune "When the Twerms Came". Clarke a mai scris povestiri folosind și pseudonimele E. G. O'Brien și Charles Willis.

Conceptul satelitului de comunicație geostaționar

Orbită geostaţionară

Clarke a contribuit la popularitatea ideii că sateliții geostaționari ar putea constitui excelente relee de telecomunicații. Prima dată a descris acest lucru într-o scrisoare către editorul revistei Wireless World din februarie 1945^[93] și a elaborat conceptul într-un articol intitulat Extra-Terrestrial Relays – Can Rocket Stations Give Worldwide Radio Coverage?, publicat în Wireless World în octombrie 1945.^[94] În ziua de azi, orbita geostaționară este numită și orbita sau centura Clarke, în cinstea lui.^[95][96]

Nu se știe cu exactitate dacă articolul a inspirat într-adevăr sateliții moderni de telecomunicații. După spusele lui John R. Pierce de la Laboratoarele Bell, care a fost implicat în proiectele Echo și Telstar, el ar fi ținut un discurs pe marginea subiectului în 1954 (publicat în 1955) folosind idei care „pluteau în aer”, dar nu știa la acea dată despre articolul lui Clarke.^[97] Într-un interviu acordat cu puțin timp înaintea morții, Clarke a fost întrebat dacă ar fi bănuit vreodată că sateliții de comunicații vor deveni atât de importanți într-o zi; el a răspuns

„Am fost întrebat adesea de ce n-am încercat să patentez ideea sateliților de comunicații. Răspunsul meu este invariabil că „patentul reprezintă o licență pentru darea în judecată”.^[98]”

Deși diferită de ideea lui Clarke cu privire la releele de telecomunicații, ideea folosirii sateliților geostaționari pentru comunicații fusese descrisă anterior. De exemplu, conceptul de satelit geostaționar fusese descris în cartea din 1923 a lui Hermann Oberth Die Rakete zu den Planetenräumen (Racheta în spațiul interplanetar), iar ideea comunicațiilor radio folosind acești sateliți în cartea din 1928 a lui Herman Potočnik (scrisă sub pseudonimul Hermann Noordung) Das Problem der Befahrung des Weltraums — der Raketen-Motor (Problema călătoriei spațiale - Motorul rachetei), secțiuni: Bun pentru comunicații pe distanțe mari și siguranță^[b] și (probabil cu referire la ideea retransmiterii mesajelor via sateliți, dar nu că 3 ar fi numărul optim) Observând și studiind suprafața Pământuluiing and Researching the Earth's Surface publicată în Berlin.^[99][c] Clarke prezentase conceptul inițial în cartea sa Profiles of the Future.^[100]

Premii și alte distincții

Clarke a câștigat mai bine de o duzină de premii literare anuale pentru opera sa SF, precum și cinci premii pentru întreaga activitate^[42]

•  1952 - castiga Premiul International Fantasy Award la categoria non-fiction pentru The exploration of space
• 1961 - a câștigat premiul UNESCO–Kalinga pentru popularizarea științei.^[101]
• În 1963 - a câștigat medalia Stuart Ballantine.^[102]
• 1956 - a câștigat premiul Hugo pentru povestirea The Star "Steaua".^[103]
• după publicarea în 1968a romanului 2001, Clarke a fost solicitat ca și comentator pe teme științifice sau legate de tehnologie, în special în perioada programului spațial Apollo. Faima dobândită de 2001 a fost suficientă pentru ca modulul de comandă al navetei Apollo 13 să fie numit "Odyssey" ("Odiseea").^[104]
•  1969 castiga premiul Hugo la cetegoria Best Dramatic Presentation
• 1969 - a împărțit cu Stanley Kubrick o nominalizare la premiul Oscar la secțiunea "Cel mai bun scenariu" pentru Odiseea spațială 2001.^[105]
•  1973 castiga Premiul Nebula pentru nuvela A Meeting With Medusa
• 1973 castiga Premiul British SF pentru romanul Rendezvous with Rama
• 1974 castiga pentru romanul Rendezvous with Rama  inca 4 premii : Hugo. Nebula, John W. Campbell Memorial si Locus Poll
• 1980 castiga Premiul Balrog la categoria SF Film Hall of Fame
• 1980 castiga Premiul Nebula pentru romanul Fountains of Paradise
• 1985 castiga la categoria Best Dramatic Presentation Premiile Hugo si SF Chronicle
• 1986 primeste Premiul Nebula la categoria Grand Master
• 1985 - Science Fiction Writers of America l-a numit al 7-lea Grand Master.^[106]
• 1988 - a primit titlul onorific de Doctor în Litere de la Universitatea Bath.^[107]
• 1988-1989 - cititorii revistei lunare britanice Interzone l-au votat cel mai bun al doilea autor SF al tuturor timpurilor.^[42]
• 1989 - a devenit Comandant al Ordinului Imperiului Britanic,^[46] fiind ridicat la rangul de cavaler în 2000.^[13][49][50] Sănătatea lui Clarke nu i-a permis să călătorească la Londra pentru a primi titlul de la Regină, așa încât Înaltul Comisar din Sri Lanka l-a investit în funcție în cadrul unei ceremonii ținute la Colombo.^[14]
• 1994 - a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de către profesorul de drept Glenn Reynolds.^[108]
• 1997 - Science Fiction and Fantasy Hall of Fame l-a inclus pe Clarke în a doua sa listă cu două personalități decedate și două în viață. Dintre personalitățile aflate încă în viață, Clarke și Andre Norton le-au urmat lui A. E. van Vogt și Jack Williamson.^[109]
• 2000 - a fost numit Susținător de Onoare al Asociației Umaniste Britanice.^[110]
• Naveta 2001 Mars Odyssey a fost denumită astfel în cinstea operei lui Clarke.
• 2003 - a primit Telluride Tech Festival Award of Technology; în cadrul ceremoniei a apărut pe scenă prin intermediul unei holograme 3-D împreună cu un grup de vechi prieteni printre care s-au numărat Jill Tarter, Neil Armstrong, Lewis Branscomb, Charles Townes, Freeman Dyson, Bruce Murray și Scott Brown.
• 2004 - a câștigat premiul Robert A. Heinlein pentru merite deosebite obținute în SF-ul cu tentă hard sau științifică.^[111]
•  2004 primeste Premiul Retro Hugo pentru povestirea The Nine Billions Name of God
• 14 noiembrie 2005 - Sri Lanka i-a oferir lui Clarke cea mai amre distincție civilă, Sri Lankabhimanya (Mândria Sri Lankăi), pentru contribuțiile aduse științei și tehnologiei și pentru patriotismul dovedit față de țara sa adoptivă.^[15]
• Clarke a fost membru onorific al consiliului Institutului pentru Cooperare în Spațiu fondat de Carol Rosin și a făcut parte din consiliul director al Societății Naționale Spațiale, o organizație juridică spațială fondată de Wernher von Braun.

Numite după Clarke

Premii

• Premiul Arthur C. Clarke pentru scrierile SF, acordat anual în Marea Britanie.

În 1986, Clarke a oferit fondurile necesare premiului în bani (1.000£ în primă fază) al distincției oferite celui mai bun roman SF publicat în Marea Britanie în anul precedent. În 2001 premiul a fost mărit la 2001£, valoarea sa rămânând de atunci egală cu anul (de ex. 2005£ în 2005).

• Premiul Sir Arthur Clarke pentru realizări în spațiu, acordat anual în MArea Britanie.

În 2005, Clarke a acceptat ca numele său să fie folosit pentru acest premiu, supranumit și "Oscarul spațiului". Fratele său a participat la ceremonia de decernare și a oferit un premiu ales special de Arthur (nu de membrii juriului, care au ales alte premii) Societății Interplanetare Britanice.

• Premiile Fundației Arthur C. Clarke: "Premiul Arthur C. Clarke pentru inovații" și "Premiul Arthur C. Clarke pentru întreaga activitate"^[112]
• Trofeul memorial Sir Arthur C. Clarke Memorial acordat pentru competiția astronomică interșcolară ținută anual în Sri Lanka și organizată de Asociația Astronomică a Colegiului Ananda din Colombo. Competiția a început în 2001 ca "Trofeul Sir Arthur C. Clarke acordat pentru competiția astronomică interșcolară", denumirea fiindu-i schimbată după moartea scriitorului.^[113][114]

Altele

• Un asteroid a fost numit, în onoarea lui Clarke, 4923 Clarke (numărul îi fusese alocat înainte și independent de nume - 2001, deși potrivit, fusese denumit anterior după Albert Einstein).
• O specie de dinosaur ceratopsian descoperit la Inverloch, Australia a fost denumit după Clarke Serendipaceratops arthurcclarkei.
• Learning Resource Centre din cadrul Colegiului Richard Huish din Taunton, pe care Clarke l-a frecventat pe vremea când se numea Școala Huish, a fost denumit după el.
• Clarke a fost un vicepreședinte distins al Societății H. G. Wells, fiind influențat de Wells ca scriitor SF.
• Institutul de Tehnologii Moderne Arthur C. Clarke, unul dintre cele mai importante institute de cercetare din Sri Lanka, a fost denumit după el.
• Personajul principal din seria de jocuri video Dead Space, Isaac Clarke, a fost botezat după Arthur C. Clarke și Isaac Asimov.
• O șosea de centură din jurul orașului Colombo, Sri Lanka va fi numită 'Autostrada Arthur C. Clarke' în onoarea lui Clarke.^[115][116]

Bibliografie selectivă

Articol principal: Bibliografia lui Arthur C. Clarke.

Clarke a scris o serie de romane și povestiri SF, precum și lucrări de popularizare a științei, multe dintre operele sale fiind recompensate cu premii. În afara lor, el a realizat și două autobiografii: Ascent to Orbit, care este o autobiografie științifică și Astounding Days, care este una de science fiction.

Majoritatea eseurilor sale, scrise între 1934 și 1998, se găsesc în cartea Greetings, Carbon-Based Bipeds! (2000). Majoritatea nuvelelor sale se găsesc în cartea The Collected Stories of Arthur C. Clarke (2001).

Printre cele mai importante romane SF ale sale se numără:

Odiseea spațială

• 2001 : A Space Odyssey (1968) - ro. 2001: O odisee spațială
• 2010 : Odyssey Two (1982) - ro. 2010: A doua odisee
• 2061 : Odyssey Three (1988) - ro. 2061: A treia odisee
• 3001 : The Final Odyssey (1997) - ro. 3001: Odiseea finală

Universul Rama

• Rendez-vous with Rama¹ (1973) - ro. Rendez-vous cu Rama - Premiul Nebula, Premiul British Science-Fiction (1974), Premiul John Wood Campbell Memorial și Premiul Locus
• Rama II (1989), coautor: Gentry Lee² - ro. Rama II
• The Gardens of Rama (1991) coautor: Gentry Lee - ro. Grădina din Rama
• Rama Revealed (1993) coautor: Gentry Lee - ro. Război pe Rama

Note:
¹Unii specialiști în science-fiction consideră că primul roman, Rendez-vous cu Rama, nu face parte din serie.
²Romanele Bright Messengers și Double Full Moon Night au fost scrise doar de Gentry Lee și continuă seria Rama.

Alte romane

• Childhood's End (1953) - ro. Sfârșitul copilăriei.
• The City and the Stars (1956) - ro. Orașul și stelele.
• The Fountains of Paradise (1978) - ro. Fântânile Paradisului.