The Eternal Moment and Other Stories (1928, E.M. Forster, publ. Sidgwick & Jackson)
In anul 2011 este inclusa in SF Hall of Fame in cadrul Premiilor Prometheus.
Editia in limba romana in Almanahul Anticipatia 1984
Traducere M. Bodean si L. Huica.
 |
| Edward Morgan Forster 1879- 1970 |
Calificativ: 10 plus
Una din cele mai interesante povestiri sf pe care le-am citit, cu atat mai mult cu cat este realmente veche, tocmai din anul 1909.
Oricine foloseste astazi internetul, yahoo messenger, face book, trebuie neaparat sa citeasca The Machine Stops de E. M. Forster. Este o povestire care iti da fiori, o capodopera despre rolul tehnologiei in vietile noastre. Desi, scrisa in 1909, este la fel de relevanta si astazi la mai bine de un secol de la publicare. In ea Forster anticipeaza genial notiuni precum transmiterea instant a mesajelor si internetul.
Povestirea a fost inclusa in anul 1973 in volumul 2 al The Science Fiction Hall of Fame.
Povestirea descrie o lume in care majoritatea populatiei si-a pierdut abilitatea de a locui la suprafata pamantului. Fiecare individ traieste izolat, singur, in cate o camera mica sub pamant, toate camarutele fiind standard, ca marime si ca servicii oferite. Toate nevoile sunt asigurate de Masina, care culmea a ajuns sa fie divinizata chiar de catre oamenii care credeau in stiinta. Interactiunile dintre oameni nu sunt incurajate, exercitiile fizice la fel. Calatoriile sunt permise dar nu sunt populare printre oameni, iubirea si sexualitatea aproape ca nu mai exista fiind considerate invechite, atingerea dintre doua fiinte umane fiind considerata aproape o agresiune sau cel putin o grosolanie impardonabila. Comunicarea este realizata prin intermediul unor mesaje instant, audio si video dupa caz, prin intermediul carora oamenii isi traiesc singurul aspect social al vietilor lor.
Astfel oamenii au devenit comozi incat au niste fotolii si nici prin acea camera nu mai merg ci se misca cu tot cu fotoliul respectiv.
Debutul povestirii este in forta descriind celula standard in care locuiesc oamenii.
"Imaginati-va, daca puteti, o camaruta hexagonala ca un fagure de albine. Camera nu e luminata prin intermediul unei ferestre si nici de o lampa si cu toate acestea e plina de o stralucire placuta. Nu exista ventilatoare si totusi aerul este proaspat. Nu exista nici un instrument muzical, si totusi, in momentul in care incepe contemplatia mea , aceasta camera vibreaza de sunete melodioase. Un fotoliu, in centru, langa el un birou- aceasta e toata mobila.
Camera era plina de stralucire si presaratade butoane si comutatoare peste tot - butoane pentru mancare, pentru muzica, pentru haine,. Apoi era butonul pentru o baie fierbinte, prin apasareacaruia aparea din podea un bazin din imitatie de marmura plin cu apa calda, placut mirositoare. Mai era si butonul pentru apa rece. Exista si butonul care producea instant literatura. Si, desigur, mai erau si butoanele cu ajutorul carora comunica cu urmaritorii ei. Desi nu continea nimic Camera era in legatura cu tot ce iubea din lume"
Camera era plina de stralucire si presaratade butoane si comutatoare peste tot - butoane pentru mancare, pentru muzica, pentru haine,. Apoi era butonul pentru o baie fierbinte, prin apasareacaruia aparea din podea un bazin din imitatie de marmura plin cu apa calda, placut mirositoare. Mai era si butonul pentru apa rece. Exista si butonul care producea instant literatura. Si, desigur, mai erau si butoanele cu ajutorul carora comunica cu urmaritorii ei. Desi nu continea nimic Camera era in legatura cu tot ce iubea din lume"
Personajele principale ale povestirii sunt Vasthi, o femeie, si fiul ei Kuno. De spus ca nevazandu-te aproape niciodata fizic nici cu familia, inclusiv copiii tai, relatiile cele mai apropiate umane au degenerat devenind impersonale si lipsite de orice substanta.
Vasthi este apelata de fiul ei Kuno si devine iritata de aceasta intrerupere dar consimte cu mare generozitate sa ii acorde 5 minute, in care autorul precizeaza, ironic, faptul ca nu se asteapta sa se intample ceva important, ca si cum intr-o celula inchisoare se putea intampla vreodata ceva important. In plus ironica este si durata mica a conversatiei acordata fiului ei, pe care o considera inca o perioada mare de timp, in plus dupa 5 minute urma sa tina online o conferinta despre muzica in perioada australiana. Stupiditate maxima.
Butonul de izolatie ne aminteste de functiile idle sau busy ale yahoo messenger. Trebuie sa recunosc faptul ca am avut un soc citind acesta povestire scrisa la 1909 recunoscand programele pe care le folosim in zilele noastre. O alta ideea e aceea a prietenilor sau like-urilor ca pe face book, anticipate de autorul povestirii.
Ea tot il grabeste pe fiul ei sa ii spuna mai repede ce are de zis pentru a se intoarce la activitatile ei si chiar cand acesta ii spune ca vrea sa ii comunice ceva important tot nu ii acorda importanta, spunandu-i de ce nu ii trimite printr-o posta instant, asemanatoare email-ului. Cand baiatul ii cere sa il viziteze pentru a putea vorbi este chiar socata spunand " dar te vad. Ce vrei mai mult?" Cand baiatul ii spune ca nu vrea sa o vada prin ecran prin intermediul masinii plictisitoare imediat Vashti ii spune ca nu trebuie sa spuna nimic de rau despre MASINA.
Kuno ii replica " Vorbesti ca si cum masina ar fi fost construita de vreun zeu. Credc ca te rogi la ea. Nu uita ca masina a fost facuta de oameni."
Apoi ii spune mamei sale cavrea sa vada stelele, dar nu prin intermediul inregistrarilor, ci de la suprafata pamantului " asa cum au facut-o stramosii nostri mii de ani. Vreau sa vizitez pamantul."
Ideea i se pare mamei ilogica deoarece la suprafata pamantului nu mai exista decatprafsi noroi si nici o forma de viata. In afara de asta aerul rece poate ucide si e nevoie de un respirator. In plus de asta este contrar spiritului erei dupa parerea lui Vasthi.
Accentul in noua era era pus pe nesfarsitele discutii din cadrul asa ziselor conferinte in care erau vehiculate idei second-hand, neoriginale, variatii pe aceleasi teme. Cunoasterea teoretica era totul, activitatile fizice si contactele directe interumane nefiind interzise, dar, nu mai erau la moda.
Dupa dialogul perturbator cu fiul ei Vasthi iese din izolare si primeste mesajele acumulate in ultimele 3 minute cat lipsise. Exact ca si la noi este invadata de multe mesaje inutile de la persoane pe care nu le vazuse niciodata in viata ei cu intrebari stupide si banale, precum : Ce parere are despre noua mancare?
Urma sa tina conferinta despre muzica austaliana.
"Sistemul greoi al instrumentelor fusese abandonat de multa vreme, nici Vasthi si nici auditoriul ei nu se mai clinteau din camerele lor. eastatea asezata in fotoliu si vorbea in timp ce ei o ascultau si o vedeau destul de bine din fotoliile lor. Lectia dura cam zece minute si fu apreciata la sfarsit. Apoi vorbi cu unii dintre auditori si apoi manca, facu o baie fierbinte si isi comanda patul. Patul nu era pe placul ei, era prea mare, dar stia ca era inutil sa protesteze deoarece toate paturile erau la fel si masina nu putea fi complicata dupa toate dorintele fiecaruia. Era mai usor pentru programele de rulare daca totul era standard si nu diferite toate intre ele.
Langa pat pe birou se afla o carte, singurul obiect arhaic. Era CARTEA MASINII. In ea se gaseau instructiuni impotriva oricarei intamplari neobisnuite. Daca ii era cald sau frig, sau nu isi gasea un cuvant, se ducea la carte si aceasta ii spunea pece buton sa apese. Comisia mondiala o publicase.
Urmatorul pasaj este cutremurator: "Stand in pat lua cartea in mana. Arunca o privire prin camera luminata ca si cum cineva ar fi urmarit-o. Apoi pe jumatate rusinata, pe jumatate vesela murmura : O MASINA ! O MASINA! O MASINA! si isi duse volumul la buze. Il saruta de trei ori, isi clatina capul de 3 ori si de 3 ori simti delirul supunerii."
Vazand ca baiatul ei, Kuno, se supara pe ea ca nu il viziteaza isi lua inima in dinti intr-o zi. Trebuia sa ia o masina pana la statia de nave. Studiase despre asta "studiase civilizatia care o precedase pe a ei si care gresise functiunile sistemului sicare il folosise pentru a duce oamenii la obiecte in loc de a a aduce obiectele la oameni. Zilele acelea nostime in care oamenii plecau in alt loc ca sa schimbe aerul in loc sa schimbe aerul din camerele lor."
Il vizitase o singura datala cresa dupa ce se nascuse si apoi el o vizitase de putine ori dupa ce ii fusese repartizata o camera in celalalt capat al pamantului, asa cum face masina cu parintii si copiii. Indatoririle parintilor inceteaza in momentul nasterii, spunea cartea. Apoi se ocupa masina de copii.
Acest element sublinieaza dezumanizarea absoluta si controlul absolut pe care masina incepuse sa il aiba asupra vietilor oamenilor care nu isi mai stapaneau propria viata desi nu constientizau acest aspect. Masina nu le acorda nici o libertate de fapt.
Lumea nu mai calatorea deoarece peste tot pe pamant, sau mai bine zis pe sub pamant, peste tot era la fel. Nu mai era nici o diferenta intre orase cum nu era nici o diferenta intre camerele in care locuiau. Pana si tunelurile erau toate la fel. Singurul moment cand ieseau la suprafataeraacela in care calatoreau cu navele la mari inaltimi chiar si deasupra muntilor. Insa pe majoritatea ii incerca o stare de teama si de cele mai multe ori calatoreau cu storurile trase pentru a nu vedea nimic care sa ii perturbe. Pana si lumina puternica a Soarelui ii deranja nemaifiind obisnuiti cu ea. Uitasera si numele geografice din vechime, ale continentelor, tarilor, oraselor, muntilor, raurilor, pana si materia aia ciudata de pe munti, zapada, nu mai tineau minte cum se cheama. Concluzia lui Vasthi fu clara: " Trageti storurile, va rog. Muntii astia nu imi dau nici o idee". Averatie totala.
Barbatul de langa ea se intorcea acasa. Fusese trimis in Sumatra pentru a propaga rasa. Ceilalti calatori erau niste tineri carora li se repartizasera locuintele unor persoane care murisera. Deci numai ea calatorea ilogic, netrimisa de masina.
Cand traverseaza Caucazul iar nu i se paru nimic interesant in formele fantastice si fabuloase ale muntilor, iar pe seara, cand traversara Grecia, o mare aurie unde se gaseau o sumedenie de insulite, Vasthi comenteaza: "Nici o idee aici.". Ironia autorului este evidenta caci iata pana si Grecia, patria ideilor filosofiei antice, nu mai prezinta nici un interes pentru rasa subpamanteana plictisita de toate frumusetile pamantului, mai bine zis insensibila la ele.
Cand, in sfarsit ajunge la Kuno constataca facuse calatoria chiar degeaba deoarece camera era identica, si, pe Kuno insusi, il putea vedea la fel de bine si din camera ei video. "Ce folos era in faptul ca statea langa el", iar o remarca ironica a autorului care sublinieaza peirderea profunda a umanitatii si a maternitatii insasi, poate cel mai profund si puternic sentiment al umanitatii. Pierderea lui arata care estede fapt nivelul de dezumanizare aproape total. Egoismul profund este subliniat si prin remarca mamei "am facut o calatorie ingrozitoare si mi-am intarziat cu mult dezvoltarea sufletului meu. Timpul meu e pretios. Nu pot sta decat cateva minute."
La tirada ei imbecila baiatul ii spune direct: " Am fost amenintat cu lasarea fara adapost". De asa ceva nu se mai auzise de foarte multa vreme, trebuia sa faci ceva mult prea grav ca masina sa considere ca esti o fiinta care nu mai merita adapost. Era un fel de condamnare la moarte.
Si acest lucru pentru ca indraznise sa mearga afara.
In acest moment Vasthi are o sclipire de ratiune si isi da seama ca este incalcata grosolan de catre Masina multa laudata libertate a omului : "Dar de ce sa nu mergi afara! Este perfect legal. sa vizitezi suprafata Pamantului."
"Nu am cerut permis pentru iesire."
"Atunci cum ai reusit"
"Am gasit un mod propriu."
"Dar asta nu e bine."
"Incepi sa idolatrizezi Masina"
"Nu, doar ca nu exista un drum propriu"
"Dar exista. Am iesit pe picioarele mele."
Kuno era un baiat puternic si se putea sa fie adevarat.
"In zilele acelea era un impediment sa dai dovada de putere." Era practic opusul Spartei, handicapatii erau glorificati, cei lipsiti de forta fizica si de capacitatea de a gandi independent si creativ. Omenirea ajunsese sclava Masinii carele omora copiii de la nastere dupa bunul ei chef.
"Fiecare copil era examinat la nastere si toti cei care promiteau o dezvoltare deosebita erau distrusi."
Cei deosebiti, adica fie prin putere, fie prin independenta, creativitate, erau oamenii care dezvoltau probleme intr-o umanitate controlata.
"Omul trebuia sa fie adaptat la mediul inconjurator, nu? Ce sa caute un atlet intr-o asa lume sau o persoana independenta si creativa. Ar fi cauzat numai probleme.
In zorii lumii cei slabi trebuiau dusi pe muntele Taiget, in amurg, cei puternici vor suporta eutanasia pentru ca Masina sa poata progresa etern."
Kuno ii spune mamei sale: "Stii, am pierdut simtul spatiului. Spunem ca spatiul este anihilat, dar nu am anihilat spatiul, ci simtul spatiului. Am pierdut o parte din noi insine.
Am hotaratsa redobandesc ceea ce am pierdut si am inceput prin a ma plimba in susul si in josul peronului caii ferate din afara camerei mele. M-am tot plimbat pana am obosit si asa am recapatat intelesul de Aproape si Departe. Prin corpul meu, prin picioarele mele."
"Dupa cum stii acest oras este construit adanc sub pamant, singura legatura fiind vomitoriile. Parcurgaand lungimea peronului am luat liftul pana la urmatorul peron, l-am parcurs si pe acesta. si asa mai departe pana am ajuns la ultimul peron, deasupra caruia incepe Pamantul. Toate peroanele sunt la fel si tot ce am castigat a fost sa-mi dezvolt simtul spatiului si muschii. "
Vasthi isi spuse in gand ca toate acestea proveneau si de la faptul ca Kuno ceruse sa fie tata si masina il refuzase caci nu era interesata de un astfel de tip de tata.
In cele din urma umbland pe peroane Kuno vede o gaura undeva, unde cazuse o caramida si incepe sa scoata si alte caramizi pana face un loc de trecere.
" Mi s-a parut ca aud spiritele muncitorilor morti care se intorsesera in fiecare seara la lumina stelelor la nevestele si copiii lor ....si toate generatiile care traisera in aer liber ma strigau."
Este intr-un fel chemarea umanitatii pierdute, incercarea de reunire, de reconectare cu acest spirit al umanitatii dintotdeauna.
Vasthi reactioneaza conditionat de lumea in care traia:
"Nu vorbi de aceste lucruri groaznice. Ma faci sa ma simt nenorocita. Iti bati joc de civilizatie. "
Kuno insa continua povestea sa. " Am hotarat sa intru prin deschizatura si sa intru in put. Asa ca mi-am exersat zile intregi muschii prin miscari ridicole pana cand m-a durut carnea. Asa am reusit sa ma agat cu mainile. Apoi am comandat un respirator si am pornit.
La inceput a fost usor.
Era o scara facuta dintr-un material primitiv. Lumina de la calea ferata cadea pe treptele cele mai joase si am vazut ca scara conducea chiar la daramaturile de la capatul putului. Tot urcand marginile aspre mi-au taiat manusile si mainile au inceput sa sangereze.
Lumina s-a mai mentinut o vreme si, in cele din urma, s-a lasat intunericul., dar, cel mai rau era faptul ca linistea imi strapungea urechile ca o sabie.
Masina face un zgomot permanent, merge din plin. Stai de asta? Mersul ei ne patrunde sangele si ne poate directiona gandurile. Cine stie.
Dar aici eram dincolo de puterea ei. Sau asa credeam.
In curand am auzit voci in liniste si in urmatorul moment am dat cu capul de ceva.
Am ajuns la opritorul pneumatic care ne apara de aerul de afara.
Intuneric bezna, eu pe treptele unei scari pe care nu o vedeam, mainile ranite , nu pot sa iti spun cum am depasit aceasta etapa, dar vocile au continuat sa ma consoleze si am cautat sa imi fixez pozitia.
Presupun ca orpitorul avea o latime de vreo 8 picioare. Era perfect neted. Am intins mainile si banuiesc ca am ajuns pana la centru. Nu chiar pana la centru, pentru ca mainile mele erau prea scurte. Apoi vocea spuse: Merita sa o faci. S-ar putea sa fie un maner si chiar daca ai cadea si te-ai zdrobi si tot merita. tot vei ajunge la noi pe drumul tau.
Si am sarit. Exista un maner si....
Facu o pauza. In ochii mamei sale aparura lacrimi. Stia ca asta ii era destinul. Daca nu ar fi murit azi tot ar fi murit maine. Nu exista o camera pentru o astfel de persoana in toata lumea. Ii era rusine ca nascuse un asemenea fiu, ea care fusese intotdeauna plina de respect si care avusese intotdeauna idei. Era el, intr-adevar, baietelul pe care il invatase folosul comutatoarelor si butoanelor si caruia ii daduse prima lectie din carte. Parul care ii desfigurase gura arata ca avea trasaturile unui tip salbaticsi Masina nu avea mila fata de atavism."
Reuseste sa iasa impingand de maner in sus si ajunge afara, pe pamant.
"Nu pot descrie in cuvinte. Zaceam cu fata intoarsa spre Soare. Sangele imi curgea din nas si din urechi si am auzit un urlet infricosator. Aerul pe care il facusem noi aici jos se scurgea prin supapa in aerul de deasupra - tasnea in sus ca o fantana. M-am tarit pana acolo - deoarece aerul de deasupra durea- si am sorbit cu inghitituri mari din varf. Respiratorul meu zburase dumnezeu stie unde, hainele imi erau ruote. Zaceam cu buzele lipite de gaura si am sorbit pana cand sangerarea a incetat. Nu-ti poti imagina ceva mai ciudat. Aceasta scobitura in iarba- voi vorbi despre ea peste un minut-, Soarele oglindindu-se in ea, nu stralucitor, ci prin nori ca de marmura - pacea aceea, nonsalanta, simtul spatiului si, mangaindu-mi obrazul, fantana aerului nostru artificial. Soarele mai stralucea prin put si asa am putut vedea ultimele trepte ale scarii, dar nu aveam nici o speranta sa pot ajunge acolo. Ori m-as fi pregatit repede sa scap prin fuga, ori as fi cazut si as fi murit. Nu puteam decatsa ma intind pe iarba si, din cand in cand, sa privesc in jur. Singura mea tinta era sa ajung la capatul gaurii unde ma aflam si savad ce obiecte se aflau dincolo.
Nu cred ca [e tine te intereseaza mama ce era acolo. Banuiesc ca tu, care ai traversat Acoperisul Lumii, nu vrei sa auzi o relatare despre delusoarele pe care le-am vazut - delusoare mici, fara importanta, fara culoare. Dar pentru mine ele erau vii si tuful care le acoperea era ca o piele pe sub care vibrau muschi. Si am simtit ca aceste dealuri chemasera oamenii din trecut cu o forta incalculabila si, ca, oamenii aceia le iubisera. Acum ei dorm, probabil pentru totdeauna- si comunica in cise cu umanitatea. Fericiti sunt barbatii si femeile care trezesc Dealurile Wessexului. Caci, desi dorm, nu vor muri niciodata.
Wessex se afla deasupra camerei in care stam acum de vorba. Candva a fost un stat important. Regii acestui tinut posedau toata coasta de sud de la Andredswold la Cornwall.
-Nu-ti dai seama ca noi suntem cei care murim, si, ca aici, sub Pamant, singurul lucru care traieste este Masina?
Am crear Masina ca sa ne indeplineasca dorintele dar ne-a privat de simtul spatiului si al pipaitului, a redus orice relatie umana si a reuds dragostea la un act carnal, ne-a paralizat trupurile si dorintele, si acum ne obliga sa ne supuneam ei. Masina se dezvolta, dar nu in sensul gandirii noastre. Masina continua sa mearga dar nu in sensul telului nostru. Nu existam decat ca niste corpusculi de sange care circula prin arterele noastre si, daca ar putea lucra fara noi, ne-ar lasa sa murim. Oh, nu exista nici un mijloc sa spun oamenilor ca am vazut dealurile de la Wessex asa cum Elfrid le-a vazut cand i-a invins pe danezi.
Soarele apunea. Am uitat sa iti spun ca, intre timp, intre dealul meu si celelalte dealuri se lasase ceata care era de culoarea unei perle. Noaptea, cerul era mai limpede decat ziua si Luna, care era cam cu o jumatate de cer in spatele Soarelui, era in anumite momente chiar stralucitoare.
Dar vezi gaura din tunel fusese reparata. Aparatul de reparat era dupa mine. Eram la locul meu obisnuit, la granita intre cele doua atmosfere, cand am auzit ceva intunecos miscand la fundul gropii. In fata acestei situatii m-am alarmat dar era prea tarziu. Mai bine as fi fugit in celalalt aer, chiar daca trebuia sa mor, moartea alergand spre ceata de culoarea perlei. N-am apucat sa pornesc. O spirala alba si lunga se furisa afaradin put tarandu-se prin iarba luminata de Luna.
Am tipat si am facut tot ceea ce nu trebuia sa fac. Am lovit creatura in loc sa fug de ea si, dintr-o data, se incolaci in jurul gleznei mele. Pe urma ne-am batut. Apoi picioarele mi-au fost legate si am fost tras inapoi in put. M-am luptat pana la sfarsit si numai loviturile cu capul de scara m-au linistit. Apoi m-am trezit in aceasta camera. Viermii disparusera. Eram inconjurat de aer artificial, lumina artificiala, linsite artificiala si prietenii ma chemau prin intermediul tuburilor acustice sa vada daca mai intalnisem vreo idee noua in ultima vreme.
Aici povestirea lua sfarsit. Discutiile suplimentare au fost imposibile si Vasthi se intoarse sa plece.
- Se va sfarsi cu moartea, spuse ea linistita.
- As vrea sa fie asa, raspunse Kuno.
- Masina a dat dovada de o mila fara de margini.
- Prefer mila lui Dumnezeu.
- Cu aceasta fraza plina de superstiii vrei sa spui ca ai putea trai in aerul din afara?
-Da.
- Ai vazut vreodata imprejurul intrarilor subterane oasele calkor care au fost exclusi dupa Marea Rebeliune?
-Da.
- Au fost lasate acolo unde au pierit pentru edificarea noastra, cine se poate indoi de asta? Suprafata Pamantului nu mai suporta viata.
- Intr-adevar.
- Ferigile si iarba pot supravietui, dar orice forma superioara de viata a pierit. I-a detectat vreo aeronava.?
- Nu.
- Si atunci de unde atata incapatanare?
- Pentru ca am vazut-o, exploda el.
-Ce-ai vazut?
- Pentru ca am vazut-o in amurg - pentru ca a venit sa ma ajute cand am tipat dupa ajutor cand ma prinsesera viermii, si pentru ca si ea a fost inlantuita de viermi, si, mai norocoasa decat mine, a fost ucisa de unul din ei care i-a strapuns gatul.
Era nebun. Vasthi pleca si nici nu il mai vazu in necazurile care urmara. "
In urmatorii ani se ajunse la abolirea respiratoarelor si interzicerea totala a oricaror vizite la suprafata pamantului, chiar si cele in interes stiintific.
Al doilea aspect fu restabilirea religiei, Masina devenind Dumnezeul comunitatii subpamantene.
"Masina ne hraneste, ne imbraca si ne adaposteste, prin ea putem comunica si ne putem vedea, in ea segaseste fiinta noastra. Masina este prietena ideilor si dusmanca superstitiilor. Masina este atotputernica si eterna. Masina este binecuvantata."
Si tit acest discurs se tranforma intr-un complicat ritual de de laude si rugaciuni.
Incepura sa apara imperfectiuni in functionarea Masinii dar nimeni nu a avut curajul sa spuna pe fata acestlucru si astfel an de an Masina a fost servita cu o inteligenta in scadere. Oamenii, desi stiau ca ei construisera Masina, credeau acum ca e o fiinta atotputernica si care stie singura ce sa faca, astfel incat nu mai contribuiau cu nimic. Astfel mecanismele defectenu mai erau corectate caci ar fi fost o erezie. Si nici macar nu era vina Masinii, intreaga tembeliune era construita si intretinuta de imbecilitatea oamenilor.
Astfel cand defectiunile s-au generalizat si Masina nu a mai putut asigura aer curat, mancare si caldura oamenii au murit cu milioanele fara aer in subteran precum sobolanii, gresit spus precum sobolanii caci acestia nu ar fi fost niciodata atat de prosti.
Singura speranta de a merge mai departe a Omenirii raman acei salbatici de la suprafata Pamantului.
Speranta ca nu vor repeta aceleasi greseli stupide.
"Veni o zi cand, fara nici cel mai mic avertisment, intregul sistem de comunicatii se prabusi.
Apoi veni o teroare neasteptata- linistea.
Vasthi nu cunoscuse niciodata linistea si aparitia ei aproape ca a omorat-o. Insa a omorit multe alte mii de persoane. Chiar de la nastere fusese inconjurata de un zumzet continuu. Si, nedandu-si seama ce face apasa butonul de la usa celulei.
Usa celulei se deschise pentru ca nu avea nici o legatura cu statia centrala careera in Franta. Se deschise dandu-i sperante dar dupa ce arunca o privire pe tunel se retrase. Pentru ca tunelul era plin de oameni - ea fusese aproape ultima din oras care se alarmase.
Oamenii din toate partile o impingeau si aceasta era un cosmar din visele ei cele mai urate. Oamenii se tarau, tipau, incercand sa respire, atingandu-se unii pe altii, disparand in intuneric. Unii se bateau pe langa soneriile electrice incercand sa comande trenuri care nu aveau sa mai vina niciodata, altii chemau eutanasia , altii cereau respiratoare sau huleau Masina. Altii stateau la usile celulelor lor, ca si ea, temandu-se, intrebandu-se dacasa plece sau sa ramana. Si, in toata aceasta harmalaie, era liniste- linistea care era vocea Pamantului si a generatiilor trecute.
Ea inchise usa din nou si se aseza sa isi astepte sfarsitul. Dezintegrarea continua insotita de ingrozitoare zgomote. Lumina incepea sa scada, aerul era din ce in ce mai putin si ea stiu ca lunga zi a civilizatiei se termina. Se invartea prin camera rugandu-se sa fie salvata, sarutand Cartea Masinii, apasand buton dupa buton. Urletele de afara cresteau in intensitate, patrunzand chiar prin pereti. Incet stralucirea celulei ei scadea, reflexiile butoanelor de metal se pierdeau. Acum nu mai putea sa vada nici macar biroul si nici macar Cartea desi o tinea in mana. Vasthi continua sa se invarta, ca si alti credinciosi, tipand, rugandu-se, lovind butoanele cu maini sangerande.
Apoi intelese si se refugie in suflet. Deschise iar usa si iesi in tunelul unde oamenii mai inainte se luptau. Acum nu se mai luptau. Ramasesra doar soapte si mormaieli. Acolo in intuneric mureau cu miile.
O podidira lacrimile.
Intre timp Kuno dupa episodul cu evadarea fusese mutat disciplinar din emisfera nordica in cea sudica intr-o camera langa ea. Ea nici nu mai avusese curiozitatea sa il viziteze dupa acel episod. Dar acum el venise la ea.
"Si atunci, inainte ca tacerea sa fie completa, inimile li s-au deschis si au stiut atunci ce este mai important pe Pamant. Omul, floarea carnii, cea mai nobila dintre creaturi, omul careil facuse odata pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa. Dar iata ca minunatul om care si-a oglindit puterea in constelatii, minunatul om murea incatusat in straiele pe care si le tesuse."
Se imbratisara si se sarutara
Kuno spuse:
"Ne-am intors la noi insine , Murim, dar ne-am recastigat viata asa cum era ea in Wessex cand Elpid i-a invins pe danezi,"
Pe masura ce vorbea tot orasul se imprastiase ca un fagure. O nava spatiala patrunse prin intrarea subterana. Se izbi de pamant explodand si despicand galerie dupa galerie cu aripile sale de otel. Pentru o clipa au vazut visele stramosilor si, inainte de a li se alatura, petice din cerul nepatat."
Ecranizare 1966
http://www.youtube.com/watch?v=kvrGUnIFuRs
Biografie E.M. Forster
Butonul de izolatie ne aminteste de functiile idle sau busy ale yahoo messenger. Trebuie sa recunosc faptul ca am avut un soc citind acesta povestire scrisa la 1909 recunoscand programele pe care le folosim in zilele noastre. O alta ideea e aceea a prietenilor sau like-urilor ca pe face book, anticipate de autorul povestirii.
Ea tot il grabeste pe fiul ei sa ii spuna mai repede ce are de zis pentru a se intoarce la activitatile ei si chiar cand acesta ii spune ca vrea sa ii comunice ceva important tot nu ii acorda importanta, spunandu-i de ce nu ii trimite printr-o posta instant, asemanatoare email-ului. Cand baiatul ii cere sa il viziteze pentru a putea vorbi este chiar socata spunand " dar te vad. Ce vrei mai mult?" Cand baiatul ii spune ca nu vrea sa o vada prin ecran prin intermediul masinii plictisitoare imediat Vashti ii spune ca nu trebuie sa spuna nimic de rau despre MASINA.
Kuno ii replica " Vorbesti ca si cum masina ar fi fost construita de vreun zeu. Credc ca te rogi la ea. Nu uita ca masina a fost facuta de oameni."
Apoi ii spune mamei sale cavrea sa vada stelele, dar nu prin intermediul inregistrarilor, ci de la suprafata pamantului " asa cum au facut-o stramosii nostri mii de ani. Vreau sa vizitez pamantul."
Ideea i se pare mamei ilogica deoarece la suprafata pamantului nu mai exista decatprafsi noroi si nici o forma de viata. In afara de asta aerul rece poate ucide si e nevoie de un respirator. In plus de asta este contrar spiritului erei dupa parerea lui Vasthi.
Accentul in noua era era pus pe nesfarsitele discutii din cadrul asa ziselor conferinte in care erau vehiculate idei second-hand, neoriginale, variatii pe aceleasi teme. Cunoasterea teoretica era totul, activitatile fizice si contactele directe interumane nefiind interzise, dar, nu mai erau la moda.
Dupa dialogul perturbator cu fiul ei Vasthi iese din izolare si primeste mesajele acumulate in ultimele 3 minute cat lipsise. Exact ca si la noi este invadata de multe mesaje inutile de la persoane pe care nu le vazuse niciodata in viata ei cu intrebari stupide si banale, precum : Ce parere are despre noua mancare?
Urma sa tina conferinta despre muzica austaliana.
"Sistemul greoi al instrumentelor fusese abandonat de multa vreme, nici Vasthi si nici auditoriul ei nu se mai clinteau din camerele lor. eastatea asezata in fotoliu si vorbea in timp ce ei o ascultau si o vedeau destul de bine din fotoliile lor. Lectia dura cam zece minute si fu apreciata la sfarsit. Apoi vorbi cu unii dintre auditori si apoi manca, facu o baie fierbinte si isi comanda patul. Patul nu era pe placul ei, era prea mare, dar stia ca era inutil sa protesteze deoarece toate paturile erau la fel si masina nu putea fi complicata dupa toate dorintele fiecaruia. Era mai usor pentru programele de rulare daca totul era standard si nu diferite toate intre ele.
Langa pat pe birou se afla o carte, singurul obiect arhaic. Era CARTEA MASINII. In ea se gaseau instructiuni impotriva oricarei intamplari neobisnuite. Daca ii era cald sau frig, sau nu isi gasea un cuvant, se ducea la carte si aceasta ii spunea pece buton sa apese. Comisia mondiala o publicase.
Urmatorul pasaj este cutremurator: "Stand in pat lua cartea in mana. Arunca o privire prin camera luminata ca si cum cineva ar fi urmarit-o. Apoi pe jumatate rusinata, pe jumatate vesela murmura : O MASINA ! O MASINA! O MASINA! si isi duse volumul la buze. Il saruta de trei ori, isi clatina capul de 3 ori si de 3 ori simti delirul supunerii."
Vazand ca baiatul ei, Kuno, se supara pe ea ca nu il viziteaza isi lua inima in dinti intr-o zi. Trebuia sa ia o masina pana la statia de nave. Studiase despre asta "studiase civilizatia care o precedase pe a ei si care gresise functiunile sistemului sicare il folosise pentru a duce oamenii la obiecte in loc de a a aduce obiectele la oameni. Zilele acelea nostime in care oamenii plecau in alt loc ca sa schimbe aerul in loc sa schimbe aerul din camerele lor."
Il vizitase o singura datala cresa dupa ce se nascuse si apoi el o vizitase de putine ori dupa ce ii fusese repartizata o camera in celalalt capat al pamantului, asa cum face masina cu parintii si copiii. Indatoririle parintilor inceteaza in momentul nasterii, spunea cartea. Apoi se ocupa masina de copii.
Acest element sublinieaza dezumanizarea absoluta si controlul absolut pe care masina incepuse sa il aiba asupra vietilor oamenilor care nu isi mai stapaneau propria viata desi nu constientizau acest aspect. Masina nu le acorda nici o libertate de fapt.
Lumea nu mai calatorea deoarece peste tot pe pamant, sau mai bine zis pe sub pamant, peste tot era la fel. Nu mai era nici o diferenta intre orase cum nu era nici o diferenta intre camerele in care locuiau. Pana si tunelurile erau toate la fel. Singurul moment cand ieseau la suprafataeraacela in care calatoreau cu navele la mari inaltimi chiar si deasupra muntilor. Insa pe majoritatea ii incerca o stare de teama si de cele mai multe ori calatoreau cu storurile trase pentru a nu vedea nimic care sa ii perturbe. Pana si lumina puternica a Soarelui ii deranja nemaifiind obisnuiti cu ea. Uitasera si numele geografice din vechime, ale continentelor, tarilor, oraselor, muntilor, raurilor, pana si materia aia ciudata de pe munti, zapada, nu mai tineau minte cum se cheama. Concluzia lui Vasthi fu clara: " Trageti storurile, va rog. Muntii astia nu imi dau nici o idee". Averatie totala.
Barbatul de langa ea se intorcea acasa. Fusese trimis in Sumatra pentru a propaga rasa. Ceilalti calatori erau niste tineri carora li se repartizasera locuintele unor persoane care murisera. Deci numai ea calatorea ilogic, netrimisa de masina.
Cand traverseaza Caucazul iar nu i se paru nimic interesant in formele fantastice si fabuloase ale muntilor, iar pe seara, cand traversara Grecia, o mare aurie unde se gaseau o sumedenie de insulite, Vasthi comenteaza: "Nici o idee aici.". Ironia autorului este evidenta caci iata pana si Grecia, patria ideilor filosofiei antice, nu mai prezinta nici un interes pentru rasa subpamanteana plictisita de toate frumusetile pamantului, mai bine zis insensibila la ele.
Cand, in sfarsit ajunge la Kuno constataca facuse calatoria chiar degeaba deoarece camera era identica, si, pe Kuno insusi, il putea vedea la fel de bine si din camera ei video. "Ce folos era in faptul ca statea langa el", iar o remarca ironica a autorului care sublinieaza peirderea profunda a umanitatii si a maternitatii insasi, poate cel mai profund si puternic sentiment al umanitatii. Pierderea lui arata care estede fapt nivelul de dezumanizare aproape total. Egoismul profund este subliniat si prin remarca mamei "am facut o calatorie ingrozitoare si mi-am intarziat cu mult dezvoltarea sufletului meu. Timpul meu e pretios. Nu pot sta decat cateva minute."
La tirada ei imbecila baiatul ii spune direct: " Am fost amenintat cu lasarea fara adapost". De asa ceva nu se mai auzise de foarte multa vreme, trebuia sa faci ceva mult prea grav ca masina sa considere ca esti o fiinta care nu mai merita adapost. Era un fel de condamnare la moarte.
Si acest lucru pentru ca indraznise sa mearga afara.
In acest moment Vasthi are o sclipire de ratiune si isi da seama ca este incalcata grosolan de catre Masina multa laudata libertate a omului : "Dar de ce sa nu mergi afara! Este perfect legal. sa vizitezi suprafata Pamantului."
"Nu am cerut permis pentru iesire."
"Atunci cum ai reusit"
"Am gasit un mod propriu."
"Dar asta nu e bine."
"Incepi sa idolatrizezi Masina"
"Nu, doar ca nu exista un drum propriu"
"Dar exista. Am iesit pe picioarele mele."
Kuno era un baiat puternic si se putea sa fie adevarat.
"In zilele acelea era un impediment sa dai dovada de putere." Era practic opusul Spartei, handicapatii erau glorificati, cei lipsiti de forta fizica si de capacitatea de a gandi independent si creativ. Omenirea ajunsese sclava Masinii carele omora copiii de la nastere dupa bunul ei chef.
"Fiecare copil era examinat la nastere si toti cei care promiteau o dezvoltare deosebita erau distrusi."
Cei deosebiti, adica fie prin putere, fie prin independenta, creativitate, erau oamenii care dezvoltau probleme intr-o umanitate controlata.
"Omul trebuia sa fie adaptat la mediul inconjurator, nu? Ce sa caute un atlet intr-o asa lume sau o persoana independenta si creativa. Ar fi cauzat numai probleme.
In zorii lumii cei slabi trebuiau dusi pe muntele Taiget, in amurg, cei puternici vor suporta eutanasia pentru ca Masina sa poata progresa etern."
Kuno ii spune mamei sale: "Stii, am pierdut simtul spatiului. Spunem ca spatiul este anihilat, dar nu am anihilat spatiul, ci simtul spatiului. Am pierdut o parte din noi insine.
Am hotaratsa redobandesc ceea ce am pierdut si am inceput prin a ma plimba in susul si in josul peronului caii ferate din afara camerei mele. M-am tot plimbat pana am obosit si asa am recapatat intelesul de Aproape si Departe. Prin corpul meu, prin picioarele mele."
"Dupa cum stii acest oras este construit adanc sub pamant, singura legatura fiind vomitoriile. Parcurgaand lungimea peronului am luat liftul pana la urmatorul peron, l-am parcurs si pe acesta. si asa mai departe pana am ajuns la ultimul peron, deasupra caruia incepe Pamantul. Toate peroanele sunt la fel si tot ce am castigat a fost sa-mi dezvolt simtul spatiului si muschii. "
Vasthi isi spuse in gand ca toate acestea proveneau si de la faptul ca Kuno ceruse sa fie tata si masina il refuzase caci nu era interesata de un astfel de tip de tata.
In cele din urma umbland pe peroane Kuno vede o gaura undeva, unde cazuse o caramida si incepe sa scoata si alte caramizi pana face un loc de trecere.
" Mi s-a parut ca aud spiritele muncitorilor morti care se intorsesera in fiecare seara la lumina stelelor la nevestele si copiii lor ....si toate generatiile care traisera in aer liber ma strigau."
Este intr-un fel chemarea umanitatii pierdute, incercarea de reunire, de reconectare cu acest spirit al umanitatii dintotdeauna.
Vasthi reactioneaza conditionat de lumea in care traia:
"Nu vorbi de aceste lucruri groaznice. Ma faci sa ma simt nenorocita. Iti bati joc de civilizatie. "
Kuno insa continua povestea sa. " Am hotarat sa intru prin deschizatura si sa intru in put. Asa ca mi-am exersat zile intregi muschii prin miscari ridicole pana cand m-a durut carnea. Asa am reusit sa ma agat cu mainile. Apoi am comandat un respirator si am pornit.
La inceput a fost usor.
Era o scara facuta dintr-un material primitiv. Lumina de la calea ferata cadea pe treptele cele mai joase si am vazut ca scara conducea chiar la daramaturile de la capatul putului. Tot urcand marginile aspre mi-au taiat manusile si mainile au inceput sa sangereze.
Lumina s-a mai mentinut o vreme si, in cele din urma, s-a lasat intunericul., dar, cel mai rau era faptul ca linistea imi strapungea urechile ca o sabie.
Masina face un zgomot permanent, merge din plin. Stai de asta? Mersul ei ne patrunde sangele si ne poate directiona gandurile. Cine stie.
Dar aici eram dincolo de puterea ei. Sau asa credeam.
In curand am auzit voci in liniste si in urmatorul moment am dat cu capul de ceva.
Am ajuns la opritorul pneumatic care ne apara de aerul de afara.
Intuneric bezna, eu pe treptele unei scari pe care nu o vedeam, mainile ranite , nu pot sa iti spun cum am depasit aceasta etapa, dar vocile au continuat sa ma consoleze si am cautat sa imi fixez pozitia.
Presupun ca orpitorul avea o latime de vreo 8 picioare. Era perfect neted. Am intins mainile si banuiesc ca am ajuns pana la centru. Nu chiar pana la centru, pentru ca mainile mele erau prea scurte. Apoi vocea spuse: Merita sa o faci. S-ar putea sa fie un maner si chiar daca ai cadea si te-ai zdrobi si tot merita. tot vei ajunge la noi pe drumul tau.
Si am sarit. Exista un maner si....
Facu o pauza. In ochii mamei sale aparura lacrimi. Stia ca asta ii era destinul. Daca nu ar fi murit azi tot ar fi murit maine. Nu exista o camera pentru o astfel de persoana in toata lumea. Ii era rusine ca nascuse un asemenea fiu, ea care fusese intotdeauna plina de respect si care avusese intotdeauna idei. Era el, intr-adevar, baietelul pe care il invatase folosul comutatoarelor si butoanelor si caruia ii daduse prima lectie din carte. Parul care ii desfigurase gura arata ca avea trasaturile unui tip salbaticsi Masina nu avea mila fata de atavism."
Reuseste sa iasa impingand de maner in sus si ajunge afara, pe pamant.
"Nu pot descrie in cuvinte. Zaceam cu fata intoarsa spre Soare. Sangele imi curgea din nas si din urechi si am auzit un urlet infricosator. Aerul pe care il facusem noi aici jos se scurgea prin supapa in aerul de deasupra - tasnea in sus ca o fantana. M-am tarit pana acolo - deoarece aerul de deasupra durea- si am sorbit cu inghitituri mari din varf. Respiratorul meu zburase dumnezeu stie unde, hainele imi erau ruote. Zaceam cu buzele lipite de gaura si am sorbit pana cand sangerarea a incetat. Nu-ti poti imagina ceva mai ciudat. Aceasta scobitura in iarba- voi vorbi despre ea peste un minut-, Soarele oglindindu-se in ea, nu stralucitor, ci prin nori ca de marmura - pacea aceea, nonsalanta, simtul spatiului si, mangaindu-mi obrazul, fantana aerului nostru artificial. Soarele mai stralucea prin put si asa am putut vedea ultimele trepte ale scarii, dar nu aveam nici o speranta sa pot ajunge acolo. Ori m-as fi pregatit repede sa scap prin fuga, ori as fi cazut si as fi murit. Nu puteam decatsa ma intind pe iarba si, din cand in cand, sa privesc in jur. Singura mea tinta era sa ajung la capatul gaurii unde ma aflam si savad ce obiecte se aflau dincolo.
Nu cred ca [e tine te intereseaza mama ce era acolo. Banuiesc ca tu, care ai traversat Acoperisul Lumii, nu vrei sa auzi o relatare despre delusoarele pe care le-am vazut - delusoare mici, fara importanta, fara culoare. Dar pentru mine ele erau vii si tuful care le acoperea era ca o piele pe sub care vibrau muschi. Si am simtit ca aceste dealuri chemasera oamenii din trecut cu o forta incalculabila si, ca, oamenii aceia le iubisera. Acum ei dorm, probabil pentru totdeauna- si comunica in cise cu umanitatea. Fericiti sunt barbatii si femeile care trezesc Dealurile Wessexului. Caci, desi dorm, nu vor muri niciodata.
Wessex se afla deasupra camerei in care stam acum de vorba. Candva a fost un stat important. Regii acestui tinut posedau toata coasta de sud de la Andredswold la Cornwall.
-Nu-ti dai seama ca noi suntem cei care murim, si, ca aici, sub Pamant, singurul lucru care traieste este Masina?
Am crear Masina ca sa ne indeplineasca dorintele dar ne-a privat de simtul spatiului si al pipaitului, a redus orice relatie umana si a reuds dragostea la un act carnal, ne-a paralizat trupurile si dorintele, si acum ne obliga sa ne supuneam ei. Masina se dezvolta, dar nu in sensul gandirii noastre. Masina continua sa mearga dar nu in sensul telului nostru. Nu existam decat ca niste corpusculi de sange care circula prin arterele noastre si, daca ar putea lucra fara noi, ne-ar lasa sa murim. Oh, nu exista nici un mijloc sa spun oamenilor ca am vazut dealurile de la Wessex asa cum Elfrid le-a vazut cand i-a invins pe danezi.
Soarele apunea. Am uitat sa iti spun ca, intre timp, intre dealul meu si celelalte dealuri se lasase ceata care era de culoarea unei perle. Noaptea, cerul era mai limpede decat ziua si Luna, care era cam cu o jumatate de cer in spatele Soarelui, era in anumite momente chiar stralucitoare.
Dar vezi gaura din tunel fusese reparata. Aparatul de reparat era dupa mine. Eram la locul meu obisnuit, la granita intre cele doua atmosfere, cand am auzit ceva intunecos miscand la fundul gropii. In fata acestei situatii m-am alarmat dar era prea tarziu. Mai bine as fi fugit in celalalt aer, chiar daca trebuia sa mor, moartea alergand spre ceata de culoarea perlei. N-am apucat sa pornesc. O spirala alba si lunga se furisa afaradin put tarandu-se prin iarba luminata de Luna.
Am tipat si am facut tot ceea ce nu trebuia sa fac. Am lovit creatura in loc sa fug de ea si, dintr-o data, se incolaci in jurul gleznei mele. Pe urma ne-am batut. Apoi picioarele mi-au fost legate si am fost tras inapoi in put. M-am luptat pana la sfarsit si numai loviturile cu capul de scara m-au linistit. Apoi m-am trezit in aceasta camera. Viermii disparusera. Eram inconjurat de aer artificial, lumina artificiala, linsite artificiala si prietenii ma chemau prin intermediul tuburilor acustice sa vada daca mai intalnisem vreo idee noua in ultima vreme.
Aici povestirea lua sfarsit. Discutiile suplimentare au fost imposibile si Vasthi se intoarse sa plece.
- Se va sfarsi cu moartea, spuse ea linistita.
- As vrea sa fie asa, raspunse Kuno.
- Masina a dat dovada de o mila fara de margini.
- Prefer mila lui Dumnezeu.
- Cu aceasta fraza plina de superstiii vrei sa spui ca ai putea trai in aerul din afara?
-Da.
- Ai vazut vreodata imprejurul intrarilor subterane oasele calkor care au fost exclusi dupa Marea Rebeliune?
-Da.
- Au fost lasate acolo unde au pierit pentru edificarea noastra, cine se poate indoi de asta? Suprafata Pamantului nu mai suporta viata.
- Intr-adevar.
- Ferigile si iarba pot supravietui, dar orice forma superioara de viata a pierit. I-a detectat vreo aeronava.?
- Nu.
- Si atunci de unde atata incapatanare?
- Pentru ca am vazut-o, exploda el.
-Ce-ai vazut?
- Pentru ca am vazut-o in amurg - pentru ca a venit sa ma ajute cand am tipat dupa ajutor cand ma prinsesera viermii, si pentru ca si ea a fost inlantuita de viermi, si, mai norocoasa decat mine, a fost ucisa de unul din ei care i-a strapuns gatul.
Era nebun. Vasthi pleca si nici nu il mai vazu in necazurile care urmara. "
In urmatorii ani se ajunse la abolirea respiratoarelor si interzicerea totala a oricaror vizite la suprafata pamantului, chiar si cele in interes stiintific.
Al doilea aspect fu restabilirea religiei, Masina devenind Dumnezeul comunitatii subpamantene.
"Masina ne hraneste, ne imbraca si ne adaposteste, prin ea putem comunica si ne putem vedea, in ea segaseste fiinta noastra. Masina este prietena ideilor si dusmanca superstitiilor. Masina este atotputernica si eterna. Masina este binecuvantata."
Si tit acest discurs se tranforma intr-un complicat ritual de de laude si rugaciuni.
Incepura sa apara imperfectiuni in functionarea Masinii dar nimeni nu a avut curajul sa spuna pe fata acestlucru si astfel an de an Masina a fost servita cu o inteligenta in scadere. Oamenii, desi stiau ca ei construisera Masina, credeau acum ca e o fiinta atotputernica si care stie singura ce sa faca, astfel incat nu mai contribuiau cu nimic. Astfel mecanismele defectenu mai erau corectate caci ar fi fost o erezie. Si nici macar nu era vina Masinii, intreaga tembeliune era construita si intretinuta de imbecilitatea oamenilor.
Astfel cand defectiunile s-au generalizat si Masina nu a mai putut asigura aer curat, mancare si caldura oamenii au murit cu milioanele fara aer in subteran precum sobolanii, gresit spus precum sobolanii caci acestia nu ar fi fost niciodata atat de prosti.
Singura speranta de a merge mai departe a Omenirii raman acei salbatici de la suprafata Pamantului.
Speranta ca nu vor repeta aceleasi greseli stupide.
"Veni o zi cand, fara nici cel mai mic avertisment, intregul sistem de comunicatii se prabusi.
Apoi veni o teroare neasteptata- linistea.
Vasthi nu cunoscuse niciodata linistea si aparitia ei aproape ca a omorat-o. Insa a omorit multe alte mii de persoane. Chiar de la nastere fusese inconjurata de un zumzet continuu. Si, nedandu-si seama ce face apasa butonul de la usa celulei.
Usa celulei se deschise pentru ca nu avea nici o legatura cu statia centrala careera in Franta. Se deschise dandu-i sperante dar dupa ce arunca o privire pe tunel se retrase. Pentru ca tunelul era plin de oameni - ea fusese aproape ultima din oras care se alarmase.
Oamenii din toate partile o impingeau si aceasta era un cosmar din visele ei cele mai urate. Oamenii se tarau, tipau, incercand sa respire, atingandu-se unii pe altii, disparand in intuneric. Unii se bateau pe langa soneriile electrice incercand sa comande trenuri care nu aveau sa mai vina niciodata, altii chemau eutanasia , altii cereau respiratoare sau huleau Masina. Altii stateau la usile celulelor lor, ca si ea, temandu-se, intrebandu-se dacasa plece sau sa ramana. Si, in toata aceasta harmalaie, era liniste- linistea care era vocea Pamantului si a generatiilor trecute.
Ea inchise usa din nou si se aseza sa isi astepte sfarsitul. Dezintegrarea continua insotita de ingrozitoare zgomote. Lumina incepea sa scada, aerul era din ce in ce mai putin si ea stiu ca lunga zi a civilizatiei se termina. Se invartea prin camera rugandu-se sa fie salvata, sarutand Cartea Masinii, apasand buton dupa buton. Urletele de afara cresteau in intensitate, patrunzand chiar prin pereti. Incet stralucirea celulei ei scadea, reflexiile butoanelor de metal se pierdeau. Acum nu mai putea sa vada nici macar biroul si nici macar Cartea desi o tinea in mana. Vasthi continua sa se invarta, ca si alti credinciosi, tipand, rugandu-se, lovind butoanele cu maini sangerande.
Apoi intelese si se refugie in suflet. Deschise iar usa si iesi in tunelul unde oamenii mai inainte se luptau. Acum nu se mai luptau. Ramasesra doar soapte si mormaieli. Acolo in intuneric mureau cu miile.
O podidira lacrimile.
Intre timp Kuno dupa episodul cu evadarea fusese mutat disciplinar din emisfera nordica in cea sudica intr-o camera langa ea. Ea nici nu mai avusese curiozitatea sa il viziteze dupa acel episod. Dar acum el venise la ea.
"Si atunci, inainte ca tacerea sa fie completa, inimile li s-au deschis si au stiut atunci ce este mai important pe Pamant. Omul, floarea carnii, cea mai nobila dintre creaturi, omul careil facuse odata pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa. Dar iata ca minunatul om care si-a oglindit puterea in constelatii, minunatul om murea incatusat in straiele pe care si le tesuse."
Se imbratisara si se sarutara
Kuno spuse:
"Ne-am intors la noi insine , Murim, dar ne-am recastigat viata asa cum era ea in Wessex cand Elpid i-a invins pe danezi,"
Pe masura ce vorbea tot orasul se imprastiase ca un fagure. O nava spatiala patrunse prin intrarea subterana. Se izbi de pamant explodand si despicand galerie dupa galerie cu aripile sale de otel. Pentru o clipa au vazut visele stramosilor si, inainte de a li se alatura, petice din cerul nepatat."
Ecranizare 1966
http://www.youtube.com/watch?v=kvrGUnIFuRs
Biografie E.M. Forster
Edward Morgan Forster 1879-1970- a fost un scriitor si un critic literar englez.
Este considerat un maestru al romanului englez contemporan.
Analist de mare finețe, lucid și sceptic, opera sa este inspirată din mediile intelectuale ale Angliei victoriene, fiind influențată și de călătoriile întreprinse de autor în Italia, India si Egipt.
Este recunoscut pentru ironia sa extrem de inteligenta asupra diferentelor claselor sociale si ipocriziei care insotea aceste separatii sociale.
Forster s-a nascut intr-o familie anglo-irlandeza din clasa de mijloc in Londra in anul 1879. A fost singurul copil al lui Alice Clara Lily nascuta Whichelo si al lui Edward Morgan Llewellyn Forster, un arhitect. Tatal sau a murit de tuberculosa inainte ca el sa implineasca 2 ani. Intre stramosii sai se aflau membri ai Sectei Clappham, un grup reformat din Biserica Anglicana.
A mostenit de la o matusa a sa (fiica a abolitionistului Henry Thornton) 8000 de lire sterline ceea ce i-a asigurat posibilitatea sa calatoreasca si sa aleaga o cariera de scriitor.
A studiat la Universitatea Cambridge cu mare succes unde a fost si un membru al Societatii Apostles din cadrul Universitatii. Multi din membrii acestui grup au devenit cunoscuti mai apoi sub numele de Boomsbury Group.
Dupa studii a calatorit in Europa Continentala impreuna cu mama sa.
In 1914 a vizitat Egiptul, India si Germania. In primul razboi mondial a fost voluntar al Crucii Rosii.
A vizitat a doua oara India in anii 1920-1930 si a fost secretarul personal al lui Tukojirao al IIIlea, maharajahul din Dewas.
Romanul sau, O calatorie in India, din anul 1924 este distins cu premiul James Tait Black Memorial.
Intre 1930-1940 a devenit un realizator de succes al BBC si a primit Benson Medal pentru activitatea sa.
In ceea ce priveste viata sa personala a fost un burlac convins ba chiar ar fi fost bisexual.
A refuzat distinctia de lord care i-a fost propusa de catre regina dar a primit Medal of Honour.
A fost bun prieten cu compozitorul Benjamin Britten si cu mult alti poeti si scriitori englezi si irlandezi.
A murit la 91 de ani in urma unor probleme cardiovasculare in anul 1970.
Forster a fost presedintele Comitetului Umanist de la Cambridge de la infiintarea acestuia in anul 1959 pana la moartea sa in 1970. A luptat contra restrictiilor sociale intreaga sa viata si in cartile sale a incercat sa atraga atentia asupra drepturilor minoritatilor sexuale.
Intre 1930-1940 a devenit un realizator de succes al BBC si a primit Benson Medal pentru activitatea sa.
In ceea ce priveste viata sa personala a fost un burlac convins ba chiar ar fi fost bisexual.
A refuzat distinctia de lord care i-a fost propusa de catre regina dar a primit Medal of Honour.
A fost bun prieten cu compozitorul Benjamin Britten si cu mult alti poeti si scriitori englezi si irlandezi.
A murit la 91 de ani in urma unor probleme cardiovasculare in anul 1970.
Forster a fost presedintele Comitetului Umanist de la Cambridge de la infiintarea acestuia in anul 1959 pana la moartea sa in 1970. A luptat contra restrictiilor sociale intreaga sa viata si in cartile sale a incercat sa atraga atentia asupra drepturilor minoritatilor sexuale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu