 |
| Rodica Bretin n. 1958 |
Calificativ: 9
O povestire care trateaza o tema draga sf ului care, desi este un promotor al evolutiei tehnice si stiintifice, atrage atentia si asupra pericolului dependentei de evolutia tehnologica sau spirituala care pierd contactul sanatos cu activitatile practice despre care putem spune ca au contribuit decisiv la succesul omului ca specie.
"Yul En se apleca si culese un bulgare de pamant Desfacu incet degetele, lasand pulberea cenusie sa se imprastie , luata de vant....Candva, imensa campie fusese acoperita de vegetatie. Incerca, fara sa reuseasca, sa-si imagineze oceanul verde-galbui al plantelor, unduind sub soarele de amiaza. In locul acela-sustineau vechile texte- se aflasera pe vremuri paduri nesfarsite, dar nu putea crede : nimeni din generatia lui nu vazuse cum arata un copac adevarat.
Se aseza langa una din stanci, erodata de curentii de aer ce infiorau odata ierburile inalte - unde ramase nemiscat, integrandu-se aparentei imobilitati a elementelor. Ascultand zgomotele noptii, numai de el intelese , auzea poate fosnetul unor frunze - ofilite demult pe crengile arborilor disparuti si ei- sau ropotul fantomatic al stropilor. De sute de ani nu plouase in acea regiune a planetei - fronturile de precipitatii fiind dirijate spre zonele de culturi intensive- iar in lipsa apei tot ce fusese viu pierise.
Simti o atingere usoara, apoi senzatia calda , atat de cunoscuta pe care apropierea Hanei o emana, il invalui. In afara prezentei fizice percepea pulsatia de veghe a creierului ei cautandu-l cu intensitate. Nelinistea aceea, plina de intrebari nerostite, il induiosa si hotara sa-si elibereze mintea de campul protector - parca si-ar fi deschis larg bratele - Hana cuibarindu-se recunoscatoare intre gandurile lui. Cu un gest firesc brabatul isi petrecu mana dreapta pe dupa umerii ei si ramasera alaturi in noapte.
- Yul En, e adevarat ca te-ai nascut....Acolo? ii auzi gandul timid. I se paru ciudat, pana acum nu ii pusese intrebari.
Privi spre nord-est, directia in care ochii Hanei scormoneau intunericul. La capatul zarii, vapaia orbitoare a unui incendiu - raspandind in jur haloul luminos- parea un astru gigantic pregatit sa rasara. Unda termica ajungea pana la ei incalzind atmosfera clara si inghetata a desertului.
Nu erau decat luminile Orasului, singurul de pe planeta, ocupand aproape o treime din suprafata uscatului. Crescuse monstruos, in sus, spre bolta mereu limpede, nu pe verticala, ci mereu oblic, ingramadire haotica de cladiri antigravitationale , avand aspectul unor cristale desprinse din aceeasi baza.
Asupra Hanei, orasul exercitase intotdeauna o anume fascinatie : reprezenta necunoscutul, zona interzisa. Yul En, in schimb il ura, tocmai fiindca il cunostea atat de bine. Facand abstractie de cei exilati din proprie vointa in afara zidurilor lui albe, Orasul continua sa existe, realitate coplesitoare pe care o puteau ocoli dar nu ignora. Lumina crepusculara iradiata in spatiu era atat de puternica incatfacea sa paleasca stralucirea stelelor , vizibile abia ca niste sclipiri indepartate si palide , imprastiate pe bolta. Dincolo de atmosfera incepea lumea astrilor, rece si vesnica, in care , undeva se afla steaua lor, soarele unei lumi noi. N-o vedeau dar stiau ca se afla acolo : pe orbita ei eliptica se rotea de miliarde de ani planeta destinatie.
Un fior ciudat il facu sa se intoarca: nava nu se clintise din loc, turnul alb ridicandu-se sfidator spre cer in mijlocul campiei, mai inalt decat orice cladire a Orasului.
Noaptea fusese aleasa pentru exod - vor parasi planeta strabunilor pentru a nu se mai intoarce niciodata.
- Yul En, povesteste-mi despre Oras....ceru soapta Hanei.
Da, se nascuse in marele Oras. Dar nu exista nimic in primii lui ani de viata de care sa isi aminteasca cu placere. Decat poate....
Intaia senzatie rechemata era caldura molateca, infiorandu-i buricele degetelor, in timp ce mangaia blana guamului sau. Revedea graba caraghioasa cu care ghemul alb-argintiu se rostogolea prin aer raspunzand chemarii. Ultimele animale supravietuitoare, guamii, capatasera trasaturi de mutanti. Insensibili la gravitatie, puteau strabate obiecte solide indiferent de structura moleculara, desi, in aparenta, pareau la fel de fragili ca niste fulgi de zapada.
In fiecare dimineata cand se trezea il gasea pe Iw la picioarele sale, fixandu-l cu ochii imensi de un violet fosforescent. Guamul se dezintegra , facandu-se nevazut prin masa, penetrabila pentru el a peretelui, ori de cate ori maica-sa sau altcineva din casa intrau in camera.
Isi aducea vagaminte chipul femeii care il nascuse. Blonda, constienta de frumusetea ei rece, aparea cateodata langapaul sau de copil. Vesmantul larg de raze, ii atingea in treacat obrazul - ca o pala de vant- iar mila, amestecata cu dispret, din privire, i se transforma intr-o expresie de nestapanita oroare in momentul in care Yul incepea sa gangureasca intinzand bratele spre ea.
Incercarile lui de a vorbi o umpleau de groaza. O vreme sperase intr-o ameliorare, refuzand sa accepte realitatea , dar diagnosticul a rmas inflexibil : Yul era un infirm, un handicapat. La varsta la care ceilalti copii se exprimau prin fluxul liber al gandurilor fiul ei de abia invata sa rosteasca silabe! Cand nimeni de sute de ani nu mai folosise rudimentarul instrument al vorbirii! In rest copilul parea absolut normal, dovedind chiar un talent precoce in deplasarea obiectelor in spatiu-timp....
Pana la 5 ani Yul traise intr-o lume a tacerii, percepand cu acuitate fiecare sunet din natura, nu insa si gandurile celorlalti. Alunecareatacuta de fantome din jurul sau ii dadea impresia unui cosmar in care nimic nu avea vreun sens. Rupt de mediu, se izolase in citadela sa de proiectii ireale, unde inchipuiri confuze ii asaltau imaginatia. Ideea imposibilei comunicari cu semenii nu-l inspaimanta caci nu ajunsese sa-i patrunda intelesul.
Fara ajutorul cuiva invatase sa vorbeasca dupa o straveche banda inregistrata. Ii facea placere sa se auda rostind cuvintele, iar gustul arhaic al limbii uitate ii umplea cerul gurii cu aroma fructului oprit. Ascultand inregistrarea fusese tulburat, apoi il coplesise o emotie pura. Nu avusese vreun sentiment deosebit pentru parintii sai; afectiunea i se trezise din amorteala odata cu nevoia de a-l ocroti pe Iw, singurul sau prieten, amenintat de ceva nedefinit , dar cert si terifiant.
Cand avusese loc acel incident se juca impreuna cu guamul pe terasa suspendata aflatain spatele locuintei. Folosind cuvinte de alint din vocabularul sau inca sarac ii repeta mereu numele: Iw, Iw.....Guamul isi arcuia spinarea acoperita cu blana alb-argintie , din gat ii iesea un sunet subitire, melodios, si, oentrucateva secunde, trupul animalului devenise luminiscent....
Atunci aparuse langa ei fatas. De varsta lui Yul- nefamialiarizata cu salturile spatio-temporale- calculase gresit coordonatele , materializandu-se pe terasa lor. Incremenise uitand sa mai plece , ochii i se rotunjisera, mariti de uimire, iar mana ridicata intr-un gest de aparare iicazu din nou fara vlaga. Vedea pentru prima oara un guam si Iw o inspaimantase.
- E bland, spuse Yul incet, linistitor. Poti sa-l mangai. Are o blana foarte matasoasa.
Propozitiile se inchegau stangaci, cu dificultate, iar Yul En, care dorea cu ardoare sa fie inteles, se simti fericit si mandru : vorbea in sfarsit cuiva , unei fapturi asemenea lui.
Reactia fetei il dezorienta. Fata ei mica de copil se strambase intr-o grimasa de durere, in timp ce sunetul vocii straine ii exploda in urechi : faptul ca ii vedea buzele miscandu-se o ingrozi si mai mult, facand-o sa izbucneasca intr-un plans tacut, care ii botea trasaturile. Lacrimile ii curgeau peste obraji alunecandu-i peste buze. Cand incerca sa o atinga se dematerializa instantaneu. Ramase impietrit intrebandu-se cu ce gresise.
Raspunsul il afla cativa ani mai tarziu, intr-o seara statea lungit in pa, torturatde incertitudini, dupa ce toata ziua il duruse ingrozitor capul, cand femeia blonda intra, ca de obicei, in camera lui pe neasteptate.
Si deodata stiuse.
Citise in mintea ei, cu claritate, totul, ca in adancul unei ape linistite. Mama, i se sbatuse nerostit cuvantul gand. Pandise curgerea secundelor grele , asteptand un raspuns care nu venea. Prin zidul ridicatintre el si semeni reusea acum sa le capteze gandurile , dar nu se putea face auzit. Avusese o clipa iluzia ca il daramase, dar zidul ramasese acolo, legatura realizandu-se intr-un singur sens : primea informatii fara sa le poata inapoia. Altfel decat ceilalti era condamnat la izolare.
In timp ce capacitatea de comunicare nu i se imbunatatise, in schimb, observase un fenomen curios:daca oricine putea citi in mintea altei persoane, respectand conditia sa se afle la cel mult 10 metri distanta si sa nu existe interferari, Yul auzea gandurile celui asupra caruia se fixa, chiar daca fizic ii desparteau kilometri. Cand departarea se marea calitatea receptiei nu incepea sa scada , dimpotriva, putea asculta gandurile mai multor subiecti simultan , fara un efort deosebit.
Nefiind obligat sa iasa din camera pentru a cunoaste lumea dinafara peretilor casei, prefera sa petreaca ceasuri intregi lungit in pat, concentrandu-se si contactand memoria celor aflati intamplator in sfera sa de receptie. Uneori prindea cate o discutie intre parintii sai subiectul ramanand vesnic acelasi: Yul En.
Substituindu-se centrilor senzitivi din creierul mamei vedea prin ochii ei imaginea sotului. In acelasi timp, conectandu-se la fluxul emotional al tatalui, simtea fascinatia pe care apropierea femeii continua sa o exercite asupra lui.
- Priveste adevarul in fata, Shar-En. Fiul tau nu va duce o existenta normala.
- Fiul nostru, Greis, o corectase bland.
Femeia plutea la un metru de sol si parul lung, auriu, atingand podeaua, depasea limita campului energetic care o invaluia intr-o cromatica schimbatoare.
- Fiul nostru, repeta cu un dispret amar....un redus mintal....un infirm.....
Intins pe jos, Shar En inchise ochii , relaxandu-se. Simti intai cateva intepaturi in membre, apoi brarul drept , lipsit de greutate, zvacni usor ridicandu-se in aer. Curand, corpul intreg devenit imponderabil, incepu sa se inalte incet intr-o leganare lina.
Pluteau unul langa altul la acelasi nivel: doua sfere gemene, orbitoare, ca niste omizi uriase, inchise in crustele de lumina.
- Stiu, casatoria noastra a fost o greseala, auzi gandul ecou al tatalui.
- Iarta-ma , n-am vrut sa spun asta!
Tarziu, intelese la ce se referea tatal sau. Greis facea parte dintre fiintele privilegiate de pe planeta, avand un cod biologic alfa, iar alegerea unui partener cu o zestre genetica mediocra, cum era Shar En, reprezenta o incalcare a legilor nescrise.
Datorita puterii sale de a cunoaste gandurile oamenilor aflati la indiferent ce distanta, Yul En stiuse, inainte ca in palatele din centrul metropolei sa se programeze ordinul - despre campania impotriva guamilor. Acuzate de raspandirea maladiilor celelalte specii fusesera deja decimate.
Il luase pe Iw si fugise afara din oras. L-au gasit dupa sase zile , zacand inconstient in mijlocul campiei parjolite de seceta. Alaturi , corpul guamului, ghem argintiu, inert. Murise de sete....
- Imi pare rau, murmura Hana, strangandu-i bratul.
- A fost singura fiinta care merita salvata din iadul acela, replica Yul , fara sa priveasca luminile indepartate ale orasului.
- Ce s-a intamplat mai departe?
Yul En relua firul povestirii, supunandu-se nu atat dorintei Hannei, cat unei nevoi organice de a-si limpezi trecutul.
Implinise 20 de ani cand a auzit pentru prima data chemarea, venind dintr-o zona nelocuita a planetei. La inceput i se paruse imposibil - cine ar fi putut supravietui in inima desertului- dar chemarea se insinua in mintea lui, seara de seara, mereu mai puternica.
Printre vesnicele dune de nisip traiau oameni. Refuzand civilizatia urbana, 5000 de barbati si femei , cifra neinsemnata cu miliardele pe care le hranea orasul, se izolasera, rupand orice legatura cu restul lumii. Yul nu stia nimic despre oamenii aceia, nici despre telul ce-i tinea impreuna- infruntand natura ostila, lipsindu-le uneori apa si alimentele- insa faptul ca imparteseau resentimentul sau fata de oras era de ajuns. Hotari sa se alature lor.
Isi asezasera tabara intr-o veche baza de rachete, parasita de cand expeditiile cosmice fusesera abandonate- spunandu-se ca adevarata, singura cale de cunoastere era posibila doar din interiorul fenomenelor, prin analize profunde. Ce rost aveau atatea sacrificii materiale pentru dobandirea unor cunostinte relative, cand adevarurile absolute ale existentei asteptau ingropate in fiecare dintre noi?....Tehnica cerebrala a introspectiei -dusa pe culmile perfectiunii- devenise unica masura de valori.
Cu ajutorul unui vistplan reusi sa atinga marginea sistemului automat de centura. Infatisarea orasului fiind peste tot aceeasi - turnurile cladiri se intersectau pe traiectorii oblice, parand gata sa se prabuseasca peste paienjenisul sintroculoarelor suspendate- locuitorii pierdusera obiceiul de a se deplasa pe distante mari , asa incat arterele de circulatie erau pustii si nu-l impiedica nimeni sa ajunga la aeroport.
Aparatele de zbor stateau aliniate sub cupola protectoare, intretinute in perfecta stare, desi trecusera ani de la ultima lor misiune. Cum, in afara orasului nu exista nici un alt obiectiv demn de interes - pe o mica portiune a uscatului se aflau zonele cultivate, in rest se intindea imensitatea pustiului- inutiliatea unei linii aeriene devenise evidenta.
Aparatul raspundea fidel comenzilor, insa lipsa unor date precise facuse localizarea taberei dificila si Yul En survolase multa vreme aria probabila inainte sa observe puzderia de corturi , camuflate in culoarea nisipului.
Zburase tot timpul paralel cu zidul de piatra al canionului, campul vizual fiindu-i limitat din cauza peretilor verticali; abia cand trecu peste buza prapastiei vazu nava. Gigantica, in mijlocul reliefului plat, forma sa masiva si totusi zvelta tasnea ametitor spre inaltimi. Yul se ridica la 10000 de metri unde varful antenei se pierdea in albastrul senin al cerului. Diametrul navei masura aproape un kilometru si, fara antigravitoare, s-ar fi prabusit sub propria masa. In spatele ei, celelalte nave pareau niste machete.
Pe masura ce pierdea inaltime remarca la sol o activitate intensa. Dupa aterizare oamenii care se apropiau de hidror nu pareau surprinsi de sosirea lui, ba chiar avu strania impresie ca fusese asteptat. Conducatorul grupului inainta spre el:
-Fii binevenit intre noi, Yul En.
Nu i se paruse, buzele muscate de arsita se miscau. Oamenii pustiului hotarasera sa pastreze mostenirea pertioasa a vorbirii. Civilizatia planetara, considerau ei, a icneput sa decada o data cu abandonarea limbajului, cand subtilitatile gandirii au idnepartat omul de realitatea inconjuratoare. Treptat, notiunile practice au disparut, inlocuite fiind de concepte, nivelul tehnicii a stagnat si evolutia speciei alunecase pe o spirala descendenta.
-Apoi, te-am cunoscut pe tine Hanna.
Yul zambi, intorcandu-se in prezent.
In noaptea aceea, ultima, pasii lor isi lasau amprenta pe nisipul rosiatic. Cand soarele ii va incalzi din nou va fi soarele altei lumi.
-Ai scapat de complexul izolarii, rosti Hanna. Trebuie doar sa o doresti cu adevarat, sa-ti eliberezi gandurile, anuland ecranul protector al mintii tale.
Yul deveni atent, un susur venea dinspre stanga, unde se afla turnul de apa. Din vastul sistem care rationaliza panzele freatice, o mare parte a rezervei de apa dulce alimenta orasul, restul folosind pentru irigarea culturilor. Fusese sapat un put pana la una din conducte, iar zgomotul anunta o scadere a presiunii lichidului.
Privi fata Hannei, ale carei trasaturi incepeau sa se contureze in lumina palida a zorilor. Frumusetea ei nu avea nimic din lascivitatea femeilor din oras fiind mai curand salbatica, primara si al atragea, totodata inspaimantandu-l. Langa ea renuntase la inchipuirile bolnave si, uneori, ii era mila de cei ramasi prizonieri ai orasului , cufundati in visul inutil al existentei. Nimeni nu avea o anumita ocupatie, iai petreceau timpul doar in meditatii, incercand sa atinga sferele abstracte ale absolutului. Masinile faceau totul, fabricau alte masini pe care, folosindu-le, locuitorii orasului uitasera demult cum functioneaza.
Oamenii pustiului au luat totul de la capat , invatand meserii ingropate sub praful istoriei. Urmasii lor, asemenea Hannei, nu cunoscusera Orasul, poate de aceea uitasera sa-l urasca.
....Brusc, un zgomot teribil despica noaptea. Solul incepu sa trepideze si vuietul prelung le izbi timpanele. Yul crezu intai ca s-a spart rezervorul de apa, apoi ii trecu prin minte posibilitatea unui cutremur, dar sunetul acela inconfundabil nu fusese produs de un cataclism geologic.
Nava isi lua startul.
Yul receptiona din toate partile gandurile incarcate de panica. Oamenii navaleau afara din corturi, buimaciti de somn, asistand neputinciosi la dezastrul pe care se dovedisera incapabili sa-l prevada.
Desi lacrimile ii umpleau ochii, orbindu-l, Yul En nu isi putea desprinde fericirea de la fascinantul spectacol al navei. Nu simtea durerea rsurilor, plamanii chinuiti de aerul fierbinte. Singurele sentimente ramase in el erau furia rece, coplesitoare si o cumplita dezamagire.....Nici unul din cei 3000 de oameni, cat putea transporta nava- fusesera alesi cei tineri care puteau rezista incercarii- nu vor ajunge la destinatie. Nemultumiti, ceilalti nu acceptasera sacrificiul.
Rasuna un alt tunet apocaliptic, de parca intreaga bolta se fisurase ; prin spartura navali asupra lor fluviul incandescent pana cand zarea deveni un ocean in flacari. Nucleul de foc irupsese spre cer in directia nord est, in momentul critic racheta aflandu-se undeva deasupra orasului.
Yul, care in prima secunda a exploziei se aruncase la pamant, protejand-o pe Hanna cu trupul sau , se ridica, privind in jur: unde nu existase decat un ses intinas se cascau gropi uriase, adevarate cartere. Cateva corturi fusesera atinse de parjol si vazu oamenii arzand ca niste torte in noapte. Strigatele ranitilor rasunau in vazduhul sufocant : se tarau pana la rezervorul de apa, din fericire neatins.
....in ziua aceea a plouat in desert, dupa secole de seceta. Intai s-a dezlantuit furtuna electrica - strapungnad zdrentele norilor cu fulgere ramificate- apoi a cazut prma picatura. Timp de saptamani rafalele ploii au tesut o panza fluida intre cer si pamant. Deoarece torentele formate de-a lungul campiei isi unisera cursul , tabara a trebuit evacuata pe o platforma stancoasa. sub care spumegau apele unui adevarat fluviu.
Multi oameni pierisera, altii cu arsuri grave aveau nevoie de ingrijiri. Alimente nu mai erau, rezervele se aflasera la bordul navei. Conducatorii diferitelor grupuri au hotarat intoarcerea in Oras. Himera care ii tinuse uniti nu mai exista, se spulberase in vant o data cu resturile carbonizate ale navei. Yul si Hanna, impreuna cu o mica fractiune, alesesera totusi sa ramana: pentru ei orasul nu avea nimic de oferit.
Asezati pe coama unei dune de unde puteau cuprinde pana departe vastitatea desertului urmarisera mult timp cu privirea sirul de puncte intunecate , aflate intr-o inaintare lenta: cortegiu trist, indreptandu-se catre Oras.
Intorcandu-se odata cu ceilalti in tabara acum pustie Hanna il gasi pe Yul in plin contact cerebral - tinea ochii inchisi, fixati spre un orizont interior. Deveni constient de prezenta ei de abia cand ii atinse usor bratul.
In Oras se intampla ceva caci mintile sondate erau pline de panica. Resturi inndescente din corpul navei se prabusisera peste cladirile zonei industriale, distrugand centralele, bazele de calcul, uzinele ciberneticeiar computerele care furnizau serviciile incetasera sa functioneze. Se blocase distribuirea de apa si energie in locuinte, acivitatea pe campurile cultivate fusese paralizata, clima planetei scapase de sub control.
- Sunt disperati, spuse Yul, intrerupand contactul. Masinaria lor perfecta s-a dat peste cap. Curand, vor avea nevoie de noi si atunci vom putea sa ne impunem conditiile.
-Yul, zise Hanna, hidrorul....
Vazand aparatul rotindu-se deasupra la mica altitudine, coloana de oameni se oprise si astepta....
Amplificat de puternicele statii mesajul lui Yul rasuna in atmosfera clara a desertului , ajungand la fiecare din cei opriti sa-l asculte.
De pe colina Hanna vazu aterizarea hidrorului. Era gata sa coboare cand observa un fir de iarba rasarit la umbra unei stanci. Samanata ramasese ingropata cine stie cat timp in pulberea cenusie si ploaia o adusese la viata. Hanna privi firul de iarba ca pe o minune. Poate, intr-o zi, intreaga campie va fi acoperita de ierburi inalte, leganandu-se in bataia vantului. Alergand spre Yul simtea crescand in ea o noua forta: SPERANTA!
Debutează publicistic în anul 1982. În 1985, la Editura Albatros, îi apare primul volum personal: Efect Holografic. Urmează o bogată activitate publicistică. Între 1982 și 2010 i-au apărut 150 de proze, traduceri, eseuri și articole culturale în 18 publicații (printre care The Historian, Science et Vie, Antares-France, România Literară, Astra, Magazin, Meridian, Baricada, Magazin Internațional, Jurnalul de București, Tribuna și START 2001) și 10 antologii din România, Franța, Anglia, și Italia.
În perioada 1986-1990 lucrează ca cercetător științific la MEN-SSCAM București.
În perioada 1991-1996 activează ca lector și ulterior ca redactor șef la Editura Baricada, unde înființează și conduce patru colecții specializate de literatură istorică, fantastică, horror și SF. Tot în perioada 1991-1995 participă și la realizarea seriei de antologii Antares (vol.1-4), în colaborare cu scriitorul Dan Apostol.
În 1997 devine consilier editorial la Editura Nova, unde, între 1998-2001, ocupă funcția de redactor șef. Participă la cercetările istorice și arheologice efectuate în 1998 în Languedoc, Franța, și în 2002 la Milano, în Italia. În perioada 2003-2006 este lector la redacția Știință-Frontierele Cunoașterii a Editurii Cartea de Buzunar.
În mass-media audio-vizuală a realizat sau colaborat la 60 de emisiuni difuzate între 1982 și 2010 de 5 posturi de televiziune și radio din Franța și România (Arte, TV 5, TVR 2, Radio România 2 și Radio România Internațional). Între 1993 și 1996 a fost realizator de programe TV (cinematografie fantastică și de artă) și redactor-șef la Compania Națională de Film, Televiziune și Video Canal b.
AFILIERI:
Nu erau decat luminile Orasului, singurul de pe planeta, ocupand aproape o treime din suprafata uscatului. Crescuse monstruos, in sus, spre bolta mereu limpede, nu pe verticala, ci mereu oblic, ingramadire haotica de cladiri antigravitationale , avand aspectul unor cristale desprinse din aceeasi baza.
Asupra Hanei, orasul exercitase intotdeauna o anume fascinatie : reprezenta necunoscutul, zona interzisa. Yul En, in schimb il ura, tocmai fiindca il cunostea atat de bine. Facand abstractie de cei exilati din proprie vointa in afara zidurilor lui albe, Orasul continua sa existe, realitate coplesitoare pe care o puteau ocoli dar nu ignora. Lumina crepusculara iradiata in spatiu era atat de puternica incatfacea sa paleasca stralucirea stelelor , vizibile abia ca niste sclipiri indepartate si palide , imprastiate pe bolta. Dincolo de atmosfera incepea lumea astrilor, rece si vesnica, in care , undeva se afla steaua lor, soarele unei lumi noi. N-o vedeau dar stiau ca se afla acolo : pe orbita ei eliptica se rotea de miliarde de ani planeta destinatie.
Un fior ciudat il facu sa se intoarca: nava nu se clintise din loc, turnul alb ridicandu-se sfidator spre cer in mijlocul campiei, mai inalt decat orice cladire a Orasului.
Noaptea fusese aleasa pentru exod - vor parasi planeta strabunilor pentru a nu se mai intoarce niciodata.
- Yul En, povesteste-mi despre Oras....ceru soapta Hanei.
Da, se nascuse in marele Oras. Dar nu exista nimic in primii lui ani de viata de care sa isi aminteasca cu placere. Decat poate....
Intaia senzatie rechemata era caldura molateca, infiorandu-i buricele degetelor, in timp ce mangaia blana guamului sau. Revedea graba caraghioasa cu care ghemul alb-argintiu se rostogolea prin aer raspunzand chemarii. Ultimele animale supravietuitoare, guamii, capatasera trasaturi de mutanti. Insensibili la gravitatie, puteau strabate obiecte solide indiferent de structura moleculara, desi, in aparenta, pareau la fel de fragili ca niste fulgi de zapada.
In fiecare dimineata cand se trezea il gasea pe Iw la picioarele sale, fixandu-l cu ochii imensi de un violet fosforescent. Guamul se dezintegra , facandu-se nevazut prin masa, penetrabila pentru el a peretelui, ori de cate ori maica-sa sau altcineva din casa intrau in camera.
Isi aducea vagaminte chipul femeii care il nascuse. Blonda, constienta de frumusetea ei rece, aparea cateodata langapaul sau de copil. Vesmantul larg de raze, ii atingea in treacat obrazul - ca o pala de vant- iar mila, amestecata cu dispret, din privire, i se transforma intr-o expresie de nestapanita oroare in momentul in care Yul incepea sa gangureasca intinzand bratele spre ea.
Incercarile lui de a vorbi o umpleau de groaza. O vreme sperase intr-o ameliorare, refuzand sa accepte realitatea , dar diagnosticul a rmas inflexibil : Yul era un infirm, un handicapat. La varsta la care ceilalti copii se exprimau prin fluxul liber al gandurilor fiul ei de abia invata sa rosteasca silabe! Cand nimeni de sute de ani nu mai folosise rudimentarul instrument al vorbirii! In rest copilul parea absolut normal, dovedind chiar un talent precoce in deplasarea obiectelor in spatiu-timp....
Pana la 5 ani Yul traise intr-o lume a tacerii, percepand cu acuitate fiecare sunet din natura, nu insa si gandurile celorlalti. Alunecareatacuta de fantome din jurul sau ii dadea impresia unui cosmar in care nimic nu avea vreun sens. Rupt de mediu, se izolase in citadela sa de proiectii ireale, unde inchipuiri confuze ii asaltau imaginatia. Ideea imposibilei comunicari cu semenii nu-l inspaimanta caci nu ajunsese sa-i patrunda intelesul.
Fara ajutorul cuiva invatase sa vorbeasca dupa o straveche banda inregistrata. Ii facea placere sa se auda rostind cuvintele, iar gustul arhaic al limbii uitate ii umplea cerul gurii cu aroma fructului oprit. Ascultand inregistrarea fusese tulburat, apoi il coplesise o emotie pura. Nu avusese vreun sentiment deosebit pentru parintii sai; afectiunea i se trezise din amorteala odata cu nevoia de a-l ocroti pe Iw, singurul sau prieten, amenintat de ceva nedefinit , dar cert si terifiant.
Cand avusese loc acel incident se juca impreuna cu guamul pe terasa suspendata aflatain spatele locuintei. Folosind cuvinte de alint din vocabularul sau inca sarac ii repeta mereu numele: Iw, Iw.....Guamul isi arcuia spinarea acoperita cu blana alb-argintie , din gat ii iesea un sunet subitire, melodios, si, oentrucateva secunde, trupul animalului devenise luminiscent....
Atunci aparuse langa ei fatas. De varsta lui Yul- nefamialiarizata cu salturile spatio-temporale- calculase gresit coordonatele , materializandu-se pe terasa lor. Incremenise uitand sa mai plece , ochii i se rotunjisera, mariti de uimire, iar mana ridicata intr-un gest de aparare iicazu din nou fara vlaga. Vedea pentru prima oara un guam si Iw o inspaimantase.
- E bland, spuse Yul incet, linistitor. Poti sa-l mangai. Are o blana foarte matasoasa.
Propozitiile se inchegau stangaci, cu dificultate, iar Yul En, care dorea cu ardoare sa fie inteles, se simti fericit si mandru : vorbea in sfarsit cuiva , unei fapturi asemenea lui.
Reactia fetei il dezorienta. Fata ei mica de copil se strambase intr-o grimasa de durere, in timp ce sunetul vocii straine ii exploda in urechi : faptul ca ii vedea buzele miscandu-se o ingrozi si mai mult, facand-o sa izbucneasca intr-un plans tacut, care ii botea trasaturile. Lacrimile ii curgeau peste obraji alunecandu-i peste buze. Cand incerca sa o atinga se dematerializa instantaneu. Ramase impietrit intrebandu-se cu ce gresise.
Raspunsul il afla cativa ani mai tarziu, intr-o seara statea lungit in pa, torturatde incertitudini, dupa ce toata ziua il duruse ingrozitor capul, cand femeia blonda intra, ca de obicei, in camera lui pe neasteptate.
Si deodata stiuse.
Citise in mintea ei, cu claritate, totul, ca in adancul unei ape linistite. Mama, i se sbatuse nerostit cuvantul gand. Pandise curgerea secundelor grele , asteptand un raspuns care nu venea. Prin zidul ridicatintre el si semeni reusea acum sa le capteze gandurile , dar nu se putea face auzit. Avusese o clipa iluzia ca il daramase, dar zidul ramasese acolo, legatura realizandu-se intr-un singur sens : primea informatii fara sa le poata inapoia. Altfel decat ceilalti era condamnat la izolare.
In timp ce capacitatea de comunicare nu i se imbunatatise, in schimb, observase un fenomen curios:daca oricine putea citi in mintea altei persoane, respectand conditia sa se afle la cel mult 10 metri distanta si sa nu existe interferari, Yul auzea gandurile celui asupra caruia se fixa, chiar daca fizic ii desparteau kilometri. Cand departarea se marea calitatea receptiei nu incepea sa scada , dimpotriva, putea asculta gandurile mai multor subiecti simultan , fara un efort deosebit.
Nefiind obligat sa iasa din camera pentru a cunoaste lumea dinafara peretilor casei, prefera sa petreaca ceasuri intregi lungit in pat, concentrandu-se si contactand memoria celor aflati intamplator in sfera sa de receptie. Uneori prindea cate o discutie intre parintii sai subiectul ramanand vesnic acelasi: Yul En.
Substituindu-se centrilor senzitivi din creierul mamei vedea prin ochii ei imaginea sotului. In acelasi timp, conectandu-se la fluxul emotional al tatalui, simtea fascinatia pe care apropierea femeii continua sa o exercite asupra lui.
- Priveste adevarul in fata, Shar-En. Fiul tau nu va duce o existenta normala.
- Fiul nostru, Greis, o corectase bland.
Femeia plutea la un metru de sol si parul lung, auriu, atingand podeaua, depasea limita campului energetic care o invaluia intr-o cromatica schimbatoare.
- Fiul nostru, repeta cu un dispret amar....un redus mintal....un infirm.....
Intins pe jos, Shar En inchise ochii , relaxandu-se. Simti intai cateva intepaturi in membre, apoi brarul drept , lipsit de greutate, zvacni usor ridicandu-se in aer. Curand, corpul intreg devenit imponderabil, incepu sa se inalte incet intr-o leganare lina.
Pluteau unul langa altul la acelasi nivel: doua sfere gemene, orbitoare, ca niste omizi uriase, inchise in crustele de lumina.
- Stiu, casatoria noastra a fost o greseala, auzi gandul ecou al tatalui.
- Iarta-ma , n-am vrut sa spun asta!
Tarziu, intelese la ce se referea tatal sau. Greis facea parte dintre fiintele privilegiate de pe planeta, avand un cod biologic alfa, iar alegerea unui partener cu o zestre genetica mediocra, cum era Shar En, reprezenta o incalcare a legilor nescrise.
Datorita puterii sale de a cunoaste gandurile oamenilor aflati la indiferent ce distanta, Yul En stiuse, inainte ca in palatele din centrul metropolei sa se programeze ordinul - despre campania impotriva guamilor. Acuzate de raspandirea maladiilor celelalte specii fusesera deja decimate.
Il luase pe Iw si fugise afara din oras. L-au gasit dupa sase zile , zacand inconstient in mijlocul campiei parjolite de seceta. Alaturi , corpul guamului, ghem argintiu, inert. Murise de sete....
- Imi pare rau, murmura Hana, strangandu-i bratul.
- A fost singura fiinta care merita salvata din iadul acela, replica Yul , fara sa priveasca luminile indepartate ale orasului.
- Ce s-a intamplat mai departe?
Yul En relua firul povestirii, supunandu-se nu atat dorintei Hannei, cat unei nevoi organice de a-si limpezi trecutul.
Implinise 20 de ani cand a auzit pentru prima data chemarea, venind dintr-o zona nelocuita a planetei. La inceput i se paruse imposibil - cine ar fi putut supravietui in inima desertului- dar chemarea se insinua in mintea lui, seara de seara, mereu mai puternica.
Printre vesnicele dune de nisip traiau oameni. Refuzand civilizatia urbana, 5000 de barbati si femei , cifra neinsemnata cu miliardele pe care le hranea orasul, se izolasera, rupand orice legatura cu restul lumii. Yul nu stia nimic despre oamenii aceia, nici despre telul ce-i tinea impreuna- infruntand natura ostila, lipsindu-le uneori apa si alimentele- insa faptul ca imparteseau resentimentul sau fata de oras era de ajuns. Hotari sa se alature lor.
Isi asezasera tabara intr-o veche baza de rachete, parasita de cand expeditiile cosmice fusesera abandonate- spunandu-se ca adevarata, singura cale de cunoastere era posibila doar din interiorul fenomenelor, prin analize profunde. Ce rost aveau atatea sacrificii materiale pentru dobandirea unor cunostinte relative, cand adevarurile absolute ale existentei asteptau ingropate in fiecare dintre noi?....Tehnica cerebrala a introspectiei -dusa pe culmile perfectiunii- devenise unica masura de valori.
Cu ajutorul unui vistplan reusi sa atinga marginea sistemului automat de centura. Infatisarea orasului fiind peste tot aceeasi - turnurile cladiri se intersectau pe traiectorii oblice, parand gata sa se prabuseasca peste paienjenisul sintroculoarelor suspendate- locuitorii pierdusera obiceiul de a se deplasa pe distante mari , asa incat arterele de circulatie erau pustii si nu-l impiedica nimeni sa ajunga la aeroport.
Aparatele de zbor stateau aliniate sub cupola protectoare, intretinute in perfecta stare, desi trecusera ani de la ultima lor misiune. Cum, in afara orasului nu exista nici un alt obiectiv demn de interes - pe o mica portiune a uscatului se aflau zonele cultivate, in rest se intindea imensitatea pustiului- inutiliatea unei linii aeriene devenise evidenta.
Aparatul raspundea fidel comenzilor, insa lipsa unor date precise facuse localizarea taberei dificila si Yul En survolase multa vreme aria probabila inainte sa observe puzderia de corturi , camuflate in culoarea nisipului.
Zburase tot timpul paralel cu zidul de piatra al canionului, campul vizual fiindu-i limitat din cauza peretilor verticali; abia cand trecu peste buza prapastiei vazu nava. Gigantica, in mijlocul reliefului plat, forma sa masiva si totusi zvelta tasnea ametitor spre inaltimi. Yul se ridica la 10000 de metri unde varful antenei se pierdea in albastrul senin al cerului. Diametrul navei masura aproape un kilometru si, fara antigravitoare, s-ar fi prabusit sub propria masa. In spatele ei, celelalte nave pareau niste machete.
Pe masura ce pierdea inaltime remarca la sol o activitate intensa. Dupa aterizare oamenii care se apropiau de hidror nu pareau surprinsi de sosirea lui, ba chiar avu strania impresie ca fusese asteptat. Conducatorul grupului inainta spre el:
-Fii binevenit intre noi, Yul En.
Nu i se paruse, buzele muscate de arsita se miscau. Oamenii pustiului hotarasera sa pastreze mostenirea pertioasa a vorbirii. Civilizatia planetara, considerau ei, a icneput sa decada o data cu abandonarea limbajului, cand subtilitatile gandirii au idnepartat omul de realitatea inconjuratoare. Treptat, notiunile practice au disparut, inlocuite fiind de concepte, nivelul tehnicii a stagnat si evolutia speciei alunecase pe o spirala descendenta.
-Apoi, te-am cunoscut pe tine Hanna.
Yul zambi, intorcandu-se in prezent.
In noaptea aceea, ultima, pasii lor isi lasau amprenta pe nisipul rosiatic. Cand soarele ii va incalzi din nou va fi soarele altei lumi.
-Ai scapat de complexul izolarii, rosti Hanna. Trebuie doar sa o doresti cu adevarat, sa-ti eliberezi gandurile, anuland ecranul protector al mintii tale.
Yul deveni atent, un susur venea dinspre stanga, unde se afla turnul de apa. Din vastul sistem care rationaliza panzele freatice, o mare parte a rezervei de apa dulce alimenta orasul, restul folosind pentru irigarea culturilor. Fusese sapat un put pana la una din conducte, iar zgomotul anunta o scadere a presiunii lichidului.
Privi fata Hannei, ale carei trasaturi incepeau sa se contureze in lumina palida a zorilor. Frumusetea ei nu avea nimic din lascivitatea femeilor din oras fiind mai curand salbatica, primara si al atragea, totodata inspaimantandu-l. Langa ea renuntase la inchipuirile bolnave si, uneori, ii era mila de cei ramasi prizonieri ai orasului , cufundati in visul inutil al existentei. Nimeni nu avea o anumita ocupatie, iai petreceau timpul doar in meditatii, incercand sa atinga sferele abstracte ale absolutului. Masinile faceau totul, fabricau alte masini pe care, folosindu-le, locuitorii orasului uitasera demult cum functioneaza.
Oamenii pustiului au luat totul de la capat , invatand meserii ingropate sub praful istoriei. Urmasii lor, asemenea Hannei, nu cunoscusera Orasul, poate de aceea uitasera sa-l urasca.
....Brusc, un zgomot teribil despica noaptea. Solul incepu sa trepideze si vuietul prelung le izbi timpanele. Yul crezu intai ca s-a spart rezervorul de apa, apoi ii trecu prin minte posibilitatea unui cutremur, dar sunetul acela inconfundabil nu fusese produs de un cataclism geologic.
Nava isi lua startul.
Yul receptiona din toate partile gandurile incarcate de panica. Oamenii navaleau afara din corturi, buimaciti de somn, asistand neputinciosi la dezastrul pe care se dovedisera incapabili sa-l prevada.
Desi lacrimile ii umpleau ochii, orbindu-l, Yul En nu isi putea desprinde fericirea de la fascinantul spectacol al navei. Nu simtea durerea rsurilor, plamanii chinuiti de aerul fierbinte. Singurele sentimente ramase in el erau furia rece, coplesitoare si o cumplita dezamagire.....Nici unul din cei 3000 de oameni, cat putea transporta nava- fusesera alesi cei tineri care puteau rezista incercarii- nu vor ajunge la destinatie. Nemultumiti, ceilalti nu acceptasera sacrificiul.
Rasuna un alt tunet apocaliptic, de parca intreaga bolta se fisurase ; prin spartura navali asupra lor fluviul incandescent pana cand zarea deveni un ocean in flacari. Nucleul de foc irupsese spre cer in directia nord est, in momentul critic racheta aflandu-se undeva deasupra orasului.
Yul, care in prima secunda a exploziei se aruncase la pamant, protejand-o pe Hanna cu trupul sau , se ridica, privind in jur: unde nu existase decat un ses intinas se cascau gropi uriase, adevarate cartere. Cateva corturi fusesera atinse de parjol si vazu oamenii arzand ca niste torte in noapte. Strigatele ranitilor rasunau in vazduhul sufocant : se tarau pana la rezervorul de apa, din fericire neatins.
....in ziua aceea a plouat in desert, dupa secole de seceta. Intai s-a dezlantuit furtuna electrica - strapungnad zdrentele norilor cu fulgere ramificate- apoi a cazut prma picatura. Timp de saptamani rafalele ploii au tesut o panza fluida intre cer si pamant. Deoarece torentele formate de-a lungul campiei isi unisera cursul , tabara a trebuit evacuata pe o platforma stancoasa. sub care spumegau apele unui adevarat fluviu.
Multi oameni pierisera, altii cu arsuri grave aveau nevoie de ingrijiri. Alimente nu mai erau, rezervele se aflasera la bordul navei. Conducatorii diferitelor grupuri au hotarat intoarcerea in Oras. Himera care ii tinuse uniti nu mai exista, se spulberase in vant o data cu resturile carbonizate ale navei. Yul si Hanna, impreuna cu o mica fractiune, alesesera totusi sa ramana: pentru ei orasul nu avea nimic de oferit.
Asezati pe coama unei dune de unde puteau cuprinde pana departe vastitatea desertului urmarisera mult timp cu privirea sirul de puncte intunecate , aflate intr-o inaintare lenta: cortegiu trist, indreptandu-se catre Oras.
Intorcandu-se odata cu ceilalti in tabara acum pustie Hanna il gasi pe Yul in plin contact cerebral - tinea ochii inchisi, fixati spre un orizont interior. Deveni constient de prezenta ei de abia cand ii atinse usor bratul.
In Oras se intampla ceva caci mintile sondate erau pline de panica. Resturi inndescente din corpul navei se prabusisera peste cladirile zonei industriale, distrugand centralele, bazele de calcul, uzinele ciberneticeiar computerele care furnizau serviciile incetasera sa functioneze. Se blocase distribuirea de apa si energie in locuinte, acivitatea pe campurile cultivate fusese paralizata, clima planetei scapase de sub control.
- Sunt disperati, spuse Yul, intrerupand contactul. Masinaria lor perfecta s-a dat peste cap. Curand, vor avea nevoie de noi si atunci vom putea sa ne impunem conditiile.
-Yul, zise Hanna, hidrorul....
Vazand aparatul rotindu-se deasupra la mica altitudine, coloana de oameni se oprise si astepta....
Amplificat de puternicele statii mesajul lui Yul rasuna in atmosfera clara a desertului , ajungand la fiecare din cei opriti sa-l asculte.
De pe colina Hanna vazu aterizarea hidrorului. Era gata sa coboare cand observa un fir de iarba rasarit la umbra unei stanci. Samanata ramasese ingropata cine stie cat timp in pulberea cenusie si ploaia o adusese la viata. Hanna privi firul de iarba ca pe o minune. Poate, intr-o zi, intreaga campie va fi acoperita de ierburi inalte, leganandu-se in bataia vantului. Alergand spre Yul simtea crescand in ea o noua forta: SPERANTA!
Despre Rodica Bretin
preluare de pe http://rodicabretin.wordpress.com/
Rodica Bretin este pseudonimul literar folosit de Rodica Apostol (n. 6 noiembrie 1958, Brașov), scriitoare româncă de literatură istorică și fantastică. Ca formație profesională este cercetător științific, fiind absolventă a Universității din Brașov, 1982.Debutează publicistic în anul 1982. În 1985, la Editura Albatros, îi apare primul volum personal: Efect Holografic. Urmează o bogată activitate publicistică. Între 1982 și 2010 i-au apărut 150 de proze, traduceri, eseuri și articole culturale în 18 publicații (printre care The Historian, Science et Vie, Antares-France, România Literară, Astra, Magazin, Meridian, Baricada, Magazin Internațional, Jurnalul de București, Tribuna și START 2001) și 10 antologii din România, Franța, Anglia, și Italia.
În perioada 1986-1990 lucrează ca cercetător științific la MEN-SSCAM București.
În perioada 1991-1996 activează ca lector și ulterior ca redactor șef la Editura Baricada, unde înființează și conduce patru colecții specializate de literatură istorică, fantastică, horror și SF. Tot în perioada 1991-1995 participă și la realizarea seriei de antologii Antares (vol.1-4), în colaborare cu scriitorul Dan Apostol.
În 1997 devine consilier editorial la Editura Nova, unde, între 1998-2001, ocupă funcția de redactor șef. Participă la cercetările istorice și arheologice efectuate în 1998 în Languedoc, Franța, și în 2002 la Milano, în Italia. În perioada 2003-2006 este lector la redacția Știință-Frontierele Cunoașterii a Editurii Cartea de Buzunar.
În mass-media audio-vizuală a realizat sau colaborat la 60 de emisiuni difuzate între 1982 și 2010 de 5 posturi de televiziune și radio din Franța și România (Arte, TV 5, TVR 2, Radio România 2 și Radio România Internațional). Între 1993 și 1996 a fost realizator de programe TV (cinematografie fantastică și de artă) și redactor-șef la Compania Națională de Film, Televiziune și Video Canal b.
AFILIERI:
- Membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 1991).
- Membră a Fantasia Art Association din Cornwall, Marea Britanie (din 1996).
- Efect holografic (Editura Albatros, 1985)
- Șoimul Alb (Editura Facla, 1987)
- Uriașul cel Bun (Editura Ion Creangă, 1989)
- Drumul fără Sfârșit (Editura Baricada, 1991)
- Cel care Vine din Urmă (Editura Baricada, 1993)
- Lumea lui Hind (Editura RAI Coresi, 1998)
- Omul de Nisip (Editura Image, 2000)
- Fecioara de Fier (Editura CNI Coresi, 2002; ediția a II-a revizuită, Editura Cartea de Buzunar, 2006)
- Dosarele Imposibilului (Editura Cartea de Buzunar, 2003)
- Tunelul Timpului (Editura Cartea de Buzunar, 2003)
- Poarta Vrăjitoarelor (Editura Cartea de Buzunar, 2004)
- Poltergeist – Atacatori Invizibili (Editura Cartea de Buzunar, 2005)
- Misterul Lumilor Paralele (Editura Cartea de Buzunar, 2006)
- Naufragiați în Timp (Editura Cartea de Buzunar, 2006)
- a realizat în colaborare cu scriitorul Dan Apostol seria Antares, vol 1 – 4 (Editura Baricada, 1991-1995), antologii dedicate literaturii fantastice și culturii enciclopedice
- a realizat și tradus Cronici din Lumi Interzise (Editura AGER, 2003), antologie de literatură fantastică
- a realizat și tradus Vânătorii Lumii de Dincolo (Editura Cartea de Buzunar, 2006), antologie de literatură fantastică
- Dale Cooper, de Scott Frost (1993)
- Amantul doamnei Chatterley, de D.H. Lawrence (1993)
- În umbra ghilotinei, de O. Le Baron (1994)
- Leul uriaș, de J.H. Rosny-Aîné (1993, în colaborare)
- Premiul pentru Cea mai bună proză străină la Festivalul Internațional al Artei Fantastice de la Annecy, Franța, (1996), pentru nuvela Negura
- Premiul Volaverunt la Festivalul de la Valencia Spania, (2001), pentru nuvela Conquistadorul
- Premiul pentru Cel mai bun roman străin acordat de Fantasia Art Association, (2005), pentru romanul Fecioara de Fier, publicat în serial de revista The Historian din Truro, Cornwall, Marea Britanie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu